Güzel Erdagöz împotriva Turciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 37483/02) direcționată împotriva Republicii Turquie și pe care o resortisantă a acestui Stat, d-na Güzel Erdagöz ("reclamanta"), a adresat Curții pe 23 august 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

Reclamanta este reprezentată de d-nele A. Bingöl și G. Kartal, avocate la Istanbul. Guvernul turc ("Guvernul") este reprezentat de agentul seu.

Pe 13 noiembrie 2007, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. După cum permite art. 29 § 3 din Convenție, Curtea a hotărât de asemenea să se examineze simultan admisibilitatea și fondul cauzei. FAPTE

În 1933, a fost înscrisă în registrul stării civile sub prenumele "Güzel".

În 2001, s-a găsit în imposibilitatea de a percepe subvenții destinate agricultorilor deoarece prenumele ei nu era ortografiat în același mod în toate registrele Statului: în registrul proprietății terenului agricol stabilit în 1989, prenumele ei era ortografiat "Gözel", ceea ce era, după cum spune ea, ortografia corectă. Doar cu această ocazie a constatat reclamanta că ortografia prenumelui ei, așa cum era transcris în registrul stării civile, era incorectă.

Pe 17 septembrie 2001, reclamanta a introdus o acțiune în rectificarea ortografiei prenumelui ei (isim tashihi) devant camera civilă a tribunalului Susuz ("tribunalul"). A susținut că se numea "Gözel" și nu "Güzel", după cum era indicat în registrul stării civile, și că persoanele din jurul ei o chemau "Gözel" de-a lungul timpului. A considerat că prenumele ei fusese ortografiat "Güzel" prin greșeală sau că ortografia fusese modificată ulterior de autorități, fără știrea ei.

A citat martori în sprijinul cererii sale și a anexat o copie a registrului proprietății în care prenumele ei era ortografiat "Gözel".

Tribunalul a ordonat mai întâi o instrucție pentru a determina dacă reclamanta era căutată de gendarmerie. Constatând că nu era cazul, a numit ca expert directorul educației naționale al districtului.

La ședința din 5 octombrie 2001, expertul convocat de tribunal a declarat că "güzel" era ortografia corectă a cuvântului, după cum apărea în dicționarul editat de institutul limbii turce (Türk Dil Kurumu, mai jos "TDK"), și că "gözel" era un "cuvânt regional" (yöresel bir kelime), inexistent în dicționarul limbii turce.

La aceeași ședință, martori citați de reclamantă, membri ai familiei și vecini, au afirmat că o cunosc pe interesată de-a lungul timpului sub prenumele "Gözel".

Conform deciziei pronunțate în aceeași zi de tribunal, cererea reclamantei a fost respinsă pe motiv că era lipsită de orice legitimitate. Decizia se referea în particular la constatarea expertului (§10 de mai sus).

Pe 5 decembrie 2001, reclamanta a recursat în casație împotriva acestei decizii. A susținut că respingerea cererii ei, în ciuda mărturiilor care dovedeau că se numea "Gözel" și era chemată astfel de cei din jurul ei, era contrară legilor și convențiilor internaționale.

Prin hotărâre din 1 aprilie 2002, Curtea de Casație a confirmat decizia pronunțată în prima instanță.

Printr-o scrisoare din 16 august 2002, reclamanta a introdus o cerere de rectificcare a hotărârii (karar düzeltme) devant Curtea de Casație. A cerut reexaminarea dosarului seu, precizând că înscrierea ei în registrul stării civile sub adevăratul prenume, adică "Gözel", aparținea drepturilor sale prevăzute de Convenție, care are valoare de lege națională.

Prin hotărâre definitivă din 14 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Casație, reclamanta a fost respinsă. A fost condamnată să plătească 10.120.000 LT corespunzând taxelor aferente respingerii cererii (karar düzeltme red harcı) precum și o amendă (para cezası) cu valoare de 54.520.000 lire turce (mai jos "TRY", aproximativ treizeci și cinci euro), fără ca vreo dispoziție legală să fie menționată în acest sens.

Pe 4 decembrie 2002, reclamanta a plătit valoarea amenzii.

La época faptelor, legea nr. 1587 privind registrele stării civile prevedea, în art. 16 al ei, că nu puteau fi dați nou-născuților prenume "care nu sunt compatibile cu cultura națională, obiceiurile și moravurile sau principiile morale, sau care jignesc conștiința publică". Urmărind modificarea legii în iunie 2003, restricția poartă acum asupra unor prenume "de natură imorală sau ofensatoare pentru opinia publică". 20. art. 442 din codul de procedură civilă prevedea, la época faptelor, o pedeapsă de amendă ("cezayı nakdi" sau "para cezası") în caz de introducere a unei cereri de rectificare de hotărâre pe baza unui motiv care nu se afla printre cele citate în lege. Această ultimă dispoziție a fost abrogată în 2004.

Reclamanta se plânge de "turcizarea" prenumelui ei kurd de către administrație. Prezintă două ipoteze susceptibile de a fi la originea faptelor: conform primei, prenumele ei "Gözel" ar fi fost ortografiat incorect de la bun început în registrul stării civile ca "Güzel". Conform celei de-a doua ipoteze, ortografia ar fi fost modificată ulterior fără știrea ei. În orice caz, reclamanta nu ar fi fost informată despre ortografia presupus incorectă a prenumelui ei în registrul stării civile decât în 2001, data la care a introdus devant tribunalul civil o procedură care viza rectificarea acestei ortografii.

Guvernul susține că reclamanta a fost înscrisă în starea civilă sub prenumele "Güzel" chiar din 1933, și că această înregistrare nu a suferit vreo modificare. Anexează o copie a registrului stării civile.

În absența vreunui element care să permită verificarea exactității uneia sau alteia din ipotezele prezentate de reclamantă, Curtea consideră stabilite faptele origini după cum le prezintă Guvernul, cu documente la spate. Respinge deci orice reclamație bazată pe modificarea prenumelui ca atare.

Indiferent de originea erorii denunțate de reclamantă, Curtea consideră că trebuie să se bazeze pe faptele care se rezumă la procedura devant tribunalul civil, care a condus la respingerea cererii interesatei vizând rectificarea ortografiei prenumelui ei.

Curtea observă că reclamanta se plânge pe de o parte de respingerea - neindreptățită după cum susține - a cererii sale de tribunalul civil și pe de altă parte de faptul că a trebuit de asemenea să plătească o amendă la finalizarea procedurii în care nu a obținut drepturi.

Guvernul explică că amenda impusă reclamantei la finalizarea recursului seu de rectificare de hotărâre era bazată pe art. 442 vechi al codului de procedură civilă (§20 de mai sus).

Curtea observă că dosarul nu cuprinde niciun element care să dovedească o legătură directă între amenda pe care reclamanta a trebuit-o să o plătească și reclamațiile pe care le-a introdus pe baza articolelor 8 și 14 din Convenție. Respinge deci de asemenea acest aspect de domeniul faptelor care trebuie examinat.

După ce a stabilit astfel faptele, Curtea va concentra examinarea sa asupra procedurii civile care a condus la respingerea cererii reclamantei, care viza obținerea rectificării ortografiei prenumelui ei. II. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE COMBINATĂ CU ARTICOLUL 14

Invocând art. 8 al Convenției, reclamanta se plânge de nu a putut obține rectificarea ortografiei prenumelui ei în registrul stării civile. art. 8 din Convenție se citește după cum urmează în pasajele sale pertinente: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și familiale (...) 2. Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția (...) moralei, sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora." Reclamanta susține că, în măsura în care prenumele ei de origine kurd a fost "turcizat", a suferit un tratament discriminator bazat pe limbă și pe apartenența ei la minoritatea națională kurd în sensul articolului 14 din Convenție, redactat după cum urmează în pasajele sale pertinente: "Folosirea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată, fără vreo discriminare, bazată în special pe (...) limbă, (...) origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională (...) sau orice altă situație." A. Privind admisibilitatea

Guvernul ridică trei excepții de inadmisibilitate derivate respectiv din neepuizarea căilor de atac interne, precum și din incompetența ratione temporis și ratione personae a Curții. 1. Privind excepția derivată din neepuizarea căilor de atac interne:

Guvernul consideră că reclamanta nu a prezentat devant autoritățile naționale argumentul privind modificarea prenumelui ei în registrul stării civile și discriminarea pe care ar fi suferit-o din acest motiv. Conform Guvernului, nu poate deci fi considerată că a epuizat căile de atac interne.

Reclamanta consideră că nu a putut apăra cauza sa devant tribunal invocând originea kurd a prenumelui ei din simplul motiv că un asemenea argument s-ar fi lovit de o interdicție a utilizării numelor kurde în temeiul legii în vigoare la acea vreme.

Curtea reia mai întâi că litigiul pe care îl examinează în cazul de față nu poartă asupra modificării prenumelui, ci asupra procedurii devant tribunalul civil (§29 de mai sus).

De altfel, constată că reclamanta a evocat faptul că persoanele din jurul ei o cunoșteau sub prenumele "Gözel" și o chemau prin acest prenume; de altfel a menționat Convenția devant Curtea de Casație (paragrafele 7, 14 și 16 de mai sus). Curtea consideră că aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamanta a ridicat în substanță drepturile sale pe baza articolului 8 din Convenție combinată cu art. 14 al acesteia. 2. Privind excepția derivată din incompetența ratione temporis:

Guvernul consideră că în măsura în care faptele susținute, și anume înscrierea prenumelui reclamantei în registrul stării civile, remonteaz la 1933, Curtea nu are competența ratione temporis de a examina prezenta cauză.

Curtea reamintește că a definit că faptele care vor fi obiectul examinării sale sunt procedura civilă care a condus la hotărârea definitivă pronunțată pe 14 octombrie 2002 de Curtea de Casație. În consecință, cauza cade bine sub competența sa ratione temporis. 3. Privind excepția derivată din incompetența ratione personae:

Guvernul consideră că prenumele reclamantei nu a fost niciodată modificat de autorități din 1933, nu a existat ingerință. Prin urmare, reclamanta nu poate considera că este victimă a unei încălcări a articolului 8 din Convenție. Din motivele enumerate mai sus (paragrafele 34 și 37), Curtea respinge de asemenea această excepție ridicată de Guvern.

Notează de altfel că cererea nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să o declare admisibilă. B. Privind fondul 1. Tezele părților a) Reclamanta

Reclamanta susține mai întâi că prenumele ei este Gözel, motiv pentru care a declarat acest prenume în registrul proprietății (§7 de mai sus). Explică că, cum în anii treizeci nașterile se petreceau acasă, înscrisurile în registrul stării civile se făceau cu o oarecare întârziere; declarațiile părinților privind prenumele copilului erau făcute oral și transcrierea era lăsată în seama unui angajat municipal. Adaugă că s-a apercheput în 2001 că ortografia prenumelui ei era incorectă și că a angajat atunci o procedură civilă de rectificare. Subliniază că pentru a respinge cererea sa, tribunalul s-a bazat pe unicul argument al ortografiei corecte a cuvântului în turcă, ceea ce exclude orice posibilitate de a apăra diverse origini posibile ale unui prenume. Observă de altfel că expertul s-a mărginit la a constata pronunța regională/dialectală a cuvântului, fără a menționa originea kurd a acestuia. b) Guvernul

Guvernul contestă această teză. Susține mai întâi că reclamanta a fost înscrisă în registrul Statului civil sub prenumele și numele de naștere (prenume și nume) "Güzel Akanaraz" chiar din 1933, adică trei ani după naștere. La căsătoria din 1942, a luat numele soțului ei, Erdagöz, și prenumele ei a rămas Güzel. Guvernul anexează o copie a registrului stării civile și susține că nu a fost procedat în niciun moment la o modificare a prenumelui reclamantei în acest registru. Consideră din acest motiv că nu a suferit vreo încălcare a drepturilor garantate de articolele 8 și 14 din Convenție.

Guvernul reamintește principiile rezumate la §43 al hotărârii Boulgakov c. Ucraina (nr. 59894/00, 11 septembrie 2007). Menționează de altfel cazurile Mentzen c. Letonia (hotărâre), nr. 71074/01, CEDH 2004-XII și Lidija Kuharec alias Kuhareca c. Letonia (hotărâre), nr. 71557/01, 7 decembrie 2004) pentru a concluziona la absența vreunei aparențe de încălcare a drepturilor reclamantei în cazul de față. 2. Aprecierea Curții a) Privind aplicabilitatea articolului 8

Niciunul din părți nu pune în discuție aplicabilitatea articolului 8 din Convenție în cazul de față, și Curtea însăși nu vede nicio motiv să facă-o. Într-adevăr, Curtea însuși, în repetate rânduri, a recunoscut aplicabilitatea articolului 8 – atât sub unghiul "vieții private" cât și sub cel al "vieții familiale" – la contestările relative la nume și prenume ale persoanelor fizice (a se vedea Burghartz c. Elveția, hotărâre din 22 februarie 1994, seria A nr. 280-B, p. 28, § 24; Stjerna c. Finlanda, hotărâre din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B, p. 60, § 37, și Guillot c. Franța, hotărâre din 24 octombrie 1996, Recueil al hotărârilor și deciziilor 1996-V, pp. 1602-1603, § 21, precum și Szokoloczy-Syllaba și Palffy de Erdoed Szokoloczy-Syllaba c. Elveția (hotărâre), nr. 41843/98, 29 iunie 1999; Bijleveld c. Țările de Jos (hotărâre), nr. 42973/98, 27 aprilie 2000; Taieb dita Halimi c. Franța (hotărâre), nr. 50614/99, 20 martie 2001; G.M.B. și K.M. c. Elveția (hotărâre), nr. 36797/97, 27 septembrie 2001; Šiškina și Šiškins c. Letonia (hotărâre), nr. 59727/00, 8 noiembrie 2001, și Petersen c. Germania (hotărâre), nr. 31178/96, 6 decembrie 2001, Johansson c. Finlanda, nr. 10163/02, CEDH 2007-...; Boulgakov c. Ucraina, nr. 59894/00, 11 septembrie 2007). Obiectul cererii cade deci în domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenție. b) Privind chestiunea dacă cauza implică o obligație pozitivă sau o ingerință

Curtea observă mai întâi că cazul de față se deosebește de alte cauze pe care a trebuit deja să le examineze, referitoare la transcrierea fonetică a unui nume de familie de limbă străină (a se vedea de exemplu Mentzen c. Letonia (hotărâre), nr. 71074/01, CEDH 2004-XII), sau la refuzul ofițerului stării civile de a autoriza părinții să dea copilului prenumele la alegerea lor (Guillot c. Franța, hotărâre din 24 octombrie 1996, Recueil al hotărârilor și deciziilor 1996-V). Litigiul poartă asupra cererii de rectificare a ortografiei prenumelui reclamantei, care a fost respinsă de tribunalele civile pe motiv că ortografia revendicată de reclamantă urma pronunța regională a cuvântului și nu figura în dicționarul limbii turce.

Refuzul autorităților turce de a autoriza reclamanta să modifice ortografia prenumelui ei nu ar putea, pentru Curte, trece negreșit pentru o ingerință în exercitarea dreptului interesatei la respectarea vieții private, după cum ar fi fost, de exemplu, obligația de a-și schimba numele de familie sau prenumele. Cu toate acestea - Curtea a spus-o în repetate rânduri -, dacă art. 8 tinde în esență la a apăra individul împotriva ingernțelor arbitrare ale autorităților publice în exercitarea dreptului protejat, poate genera de surcroît obligații pozitive inerente unui "respect" efectiv al vieții private.

Granița între obligațiile pozitive și negative ale Statului conform articolului 8 nu se pretează la o definiție precisă. Principiile aplicabile sunt cu toate acestea comparabile. În ambele cazuri, trebuie să se țină seama de just echilibrul de mențintul între interesele concurente ale individului și ale societății în ansamblu (a se vedea, de exemplu, hotărârea Keegan c. Irlanda din 26 mai 1994, seria A nr. 290, p. 19, par. 49; a se vedea, mutatis mutandis, Stjerna c. Finlanda, hotărâre din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B, § 38; Johansson, sus-citat, §§ 29 și 30, CEDH 2007-...). c) Privind compatibilitatea cu art. 8

Curtea reamintește că în sectorul particular de considerat, Statele contractante se bucură de o largă marjă de apreciere. Curtea nu are misiunea de a se substitui autorităților turce competente pentru a defini politica cea mai oportună în materie de reglementare a modificării numelor în Turquie, ci de a aprecia sub unghiul Convenției deciziile pe care le-au pronunțat în exercitarea puterii lor de apreciere (Stjerna, sus-citat, § 39; a se vedea, printre altele, hotărârile Hokkanen c. Finlanda din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299-A, § 55, și, mutatis mutandis, hotărârea Handyside c. Regatul Unit din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, § 49).

Sarcina sa nu constă deci în a controla in abstracto legea și practica adoptată de autoritățile turce, ci în a cerceta dacă modul în care au fost aplicate d-nei Erdagöz a încălcat Convenția (Olsson c. Suedia (nr. 1), hotărâre din 24 martie 1988, seria A nr. 130, § 54; Johansson, sus-citat, § 31).

Deși recunoaște că pot exista adevărate motive care determină un individ să dorească să-și schimbe numele, Curtea reiterează că restricții legale la o asemenea posibilitate se pot justifica în interes public; de exemplu, pentru a asigura o înregistrare exactă a populației sau pentru a salvgarda mijloacele unei identificări personale și de a conecta la o familie purtătorii unui nume dat. (Stjerna, sus-citat, § 39).

Curtea consideră că trebuie să se situeze în esență cu privire la motivarea dată de autoritățile și reținută de judecătorii naționi pentru a aprecia dacă "necesitatea" restricției impuse dreptului la respectarea vieții private și familiale este stabilită în mod convingător (a se vedea, mutatis mutandis, Ulusoy și alții c. Turquie, nr. 34797/03, § 47, 3 mai 2007; Daróczy c. Ungaria, nr. 44378/05, § 32, 1 iulie 2008).

În cazul de față, observă că jurisdicțiile interne nu au menționat nici dispoziții legale, nici vreunui interese publice sau private în concurență cu interesul legitim ridicat de reclamantă în cursul procedurii civile.

Curtea constată că refuzul opus reclamantei de jurisdicțiile naționale era principalul motivat de faptul că prenumele pe care-l revendica nu figura în dicționarul limbii turce, și aceasta fără vreo luare în considerare a diverselor puncte ridicate de reclamantă și a intereselor care decurgeau din acestea în cadrul articolului 8 din Convenție.

Curtea observă de altfel că motivarea tribunalului nu pare să se bazeze pe aplicarea unei legislații clar stabilite. În acest sens, consideră că este dificil de dedus din redactarea articolului 16 al legii nr. 1587 (§19 de mai sus) o interdicție generală de a înregistra prenume care nu figurează în dicționarul limbii turce. O asemenea interdicție ar putea de altfel greu să se concilieze, nu doar cu art. 8 din Convenție, ci și cu realitatea unei mari diversități a originilor lingvistice ale prenumelor turce.

În consecință, Curtea este de părere, după cum ilustrează prezenta cauză, că legea turcă nu indică cu suficient claritate amploarea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul restricțiilor relative la cereri de rectificare de prenume și că Guvernul nu menționează nicio măsură oferind salvgarde adecvate împotriva abuzurilor care sunt de temut în aplicarea unor asemenea restricții. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât în cazul de față nimic nu indică că modificarea prenumelui reclamantei era susceptibilă de a tulbura ordinea sau vreun interes public (a se vedea, mutatis mutandis, Ulusoy și alții, sus-citat, § 53, Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden c. Bulgaria, nr. 29221/95 și 29225/95, § 100, CEDH 2001-IX).

La lumina acestor considerații, Curtea concluzionează că refuzul opus cererii reclamantei de jurisdicțiile naționale, care nu este bazat pe vreo legislație clar stabilită și vreo motivare suficientă și pertinentă, nu poate fi considerat ca "necesar într-o societate democratică".

Prin urmare, a fost o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Având în vedere constatarea referitoare la art. 8 (paragrafele 51-56 de mai sus), Curtea consideră că nu este nevoie să examineze separat dacă a fost, în cazul de față, o încălcare a articolului 14.

Reclamanta cere 100.000 euro (EUR) la titlu de prejudiciu material și 100.000 EUR la titlu de prejudiciu moral pe care ar fi suferit-o. Cere de asemenea ca să fie pus capăt încălcării de care se plânge. Pentru a sprijini cererile sale la titlu de prejudiciu material, reclamanta prezintă o copie a anexelor unui decret al comitetului miniștrilor privind subvențiile destinate agricultorilor, precum și registrele în care apare ca fiind proprietară a mai multor terenuri agricole.

Guvernul consideră aceste cereri nefundate și sumele excesive.

Curtea consideră că nu se poate specula asupra rezultatelor procedurii aferente subvențiilor agricole pe care se bazează reclamanta în cererea la titlu de prejudiciu material. Respinge deci această cerere.

Pe de altă parte, consideră că reclamanta a suferit prejudiciu moral datorită circumstanțelor la originea încălcării Convenției constatate în cazul de față. Apreciind în echitate și în ansamblu diverse elemente pertinente, îi acordă 2.000 EUR la acest titlu. B. Frais et dépens (Cheltuieli și costuri)

Reclamanta cere de asemenea 20.000 EUR în total pentru cheltuielile și costurile suportate devant jurisdicțiile interne și devant Curte. Furnizează în sprijin al acestei cereri o factură referitoare la traduceri cu valoare de 105 TRY, precum și tariful baraului din Istanbul.

Guvernul consideră aceste cereri nefundate și excesive.

Potrivit jurisprudenței Curții, o reclamantă nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se găsesc stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, ținând seama de elemente în posesia sa și de criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.000 EUR pentru toate cheltuielile și o acordă reclamantei. C. Interese de întârziere

Curtea consideră potrivit să alinieze rata intereselor de întârziere pe rata dobânzii facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; 3. Declară că nu este nevoie să examineze reclamația derivată din art. 14 din Convenție; 4. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 2.000 EUR (două mii euro) pentru prejudiciu moral și 1.000 EUR (o mie euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit de reclamantă, convertit în noile lire turce; b) că de la expirarea acestui termen și până la versament, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 21 octombrie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 37483/02) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Güzel Erdagöz (« la requérante »), a saisi la Cour le 23 août 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

La requérante est représentée par M es A. Bingöl et G. Kartal, avocates à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.

Le 13 novembre 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT I.

En 1933, elle fut inscrite au registre de l’état civil sous le prénom de « Güzel ».

En 2001, elle se trouva dans l’impossibilité de percevoir des subventions destinées aux agriculteurs parce que son prénom n’était pas orthographié de la même manière dans tous les registres de l’Etat : dans le registre de propriété du terrain agricole établi en 1989, son prénom était orthographié « Gözel », ce qui était, selon elle, l’orthographe correcte. C’est seulement à cette occasion que la requérante constata que l’orthographe de son prénom, tel qu’il était transcrit dans le registre de l’état civil, était erronée.

Le 17 septembre 2001, la requérante introduisit une action en rectification de l’orthographe de son prénom (isim tashihi) devant la chambre civile du tribunal de Susuz (« le tribunal »). Elle fit valoir qu’elle s’appelait « Gözel » et non « Güzel », comme il était indiqué dans le registre de l’état civil, et que son entourage proche l’appelait « Gözel » depuis toujours. Elle estima que son prénom avait été orthographié « Güzel » par erreur ou que l’orthographe avait été sciemment modifiée par les autorités, à son insu.

Elle cita des témoins à l’appui de sa demande et annexa une copie du registre de propriété dans lequel son prénom était orthographié « Gözel ».

Le tribunal ordonna en premier lieu une instruction pour déterminer si la requérante était recherchée par la gendarmerie. Constatant que cela n’était pas le cas, il nomma comme expert le directeur de l’éducation nationale du district.

Lors de l’audience du 5 octobre 2001, l’expert convoqué par le tribunal déclara que « güzel » était l’orthographe correcte du mot, tel qu’il figurait dans le dictionnaire édité par l’institut de la langue turque ( Türk Dil Kurumu , ci-dessous « TDK »), et que « gözel » était un « un mot régional » ( yöresel bir kelime ), inexistant dans le dictionnaire de la langue turque.

Lors de la même audience, les témoins cités par la requérante, des proches de la famille et des voisins, affirmèrent connaître l’intéressée depuis toujours sous le prénom de « Gözel ».

Selon la décision rendue le même jour par le tribunal, la demande de la requérante fut rejetée au motif qu’elle était dépourvue de toute légitimité. La décision se référait en particulier au constat de l’expert (paragraphe 10 ci-dessus).

Le 5 décembre 2001, la requérante se pourvut en cassation contre cette décision. Elle fit valoir que le rejet de sa demande, en dépit des témoignages prouvant qu’elle s’appelait « Gözel » et était appelée ainsi par son entourage, était contraire aux lois et aux conventions internationales.

Par un arrêt du 1 er avril 2002, la Cour de cassation confirma la décision rendue en première instance.

Par une lettre du 16 août 2002, la requérante introduisit une demande en rectification de jugement (karar düzeltme) devant la Cour de cassation. Elle demanda un réexamen de son dossier, en précisant que son inscription au registre de l’état civil sous son vrai prénom, c’est-à-dire « Gözel », relevait de ses droits prévus par la Convention, laquelle a valeur de loi nationale.

Par un arrêt définitif du 14 octobre 2002 rendu par la Cour de cassation, la requérante fut déboutée. Elle fut condamnée à payer 10 120 000 LT correspondant aux frais relatifs au rejet de la demande (karar düzeltme red harcı) ainsi qu’une amende (para cezası) d’un montant de 54 520 000 livres turques (ci-dessous « TRY », trente-cinq euros environ), sans qu’aucune disposition légale ne soit mentionnée à cet égard.

Le 4 décembre 2002, la requérante s’acquitta du montant de l’amende. II.

A l’époque des faits, la loi n o 1587 relative aux registres de l’état civil prévoyait, en son article 16, qu’il ne pouvait être donné aux nouveau-nés des prénoms « qui ne sont pas compatibles avec la culture nationale, les us et coutumes ou principes moraux, ou bien qui heurtent la conscience publique ». A la suite de la modification de la loi en juin 2003, la restriction porte désormais sur des prénoms « de nature immorale ou offusquant l’opinion publique ».

L’article 442 du code de procédure civile prévoyait, à l’époque des faits, une peine d’amende ( « cezayı nakdi » ou « para cezası » ) en cas d’introduction d’une demande en rectification de jugement sur la base d’un motif qui ne figurait pas parmi ceux cités dans la loi. Cette dernière disposition fut abrogée en 2004. EN DROIT I.

La requérante se plaint de la « turquisation » de son prénom kurde par l’administration. Elle présente deux hypothèses susceptibles d’être à l’origine des faits : selon la première, son prénom « Gözel » aurait été mal orthographié dès le départ dans le registre de l’état civil en tant que « Güzel ». Selon la seconde hypothèse, l’orthographe aurait été modifiée par la suite à son insu. En tout état de cause, la requérante n’aurait été informée de l’orthographe prétendument erronée de son prénom dans le registre de l’état civil qu’en 2001, date à laquelle elle introduisit devant le tribunal civil une procédure visant à la rectification de cette orthographe.

Le Gouvernement affirme que la requérante fut inscrite à l’état civil sous le prénom de « Güzel » dès 1933, et que cette inscription ne subit aucune modification. Il joint une copie du registre de l’état civil.

En l’absence de tout élément permettant de vérifier l’exactitude de l’une ou l’autre des hypothèses présentées par la requérante, la Cour estime établis les faits à l’origine tels que les présente le Gouvernement, documents à l’appui. Elle écarte donc tout grief fondé sur la modification du prénom en tant que tel.

Quelle que soit l’origine de l’erreur dénoncée par la requérante, la Cour estime qu’il y a lieu de se baser sur les faits qui se résument à la procédure devant le tribunal civil, laquelle a abouti au rejet de la demande de l’intéressée visant à la rectification de l’orthographe de son prénom.

La Cour note que la requérante se plaint d’une part du rejet - injustifié selon elle - de sa demande par le tribunal civil et d’autre part du fait qu’elle a en outre dû s’acquitter d’une amende à la fin de la procédure dans laquelle elle n’a pas obtenu gain de cause.

Le Gouvernement explique que l’amende infligée à la requérante à l’issue de son recours en rectification de jugement était basée sur l’ancien article 442 du code de procédure civile (paragraphe 20 ci-dessus).

La Cour note que le dossier ne comporte aucun élément qui démontre un lien direct entre l’amende dont la requérante a dû s’acquitter et les griefs qu’elle a introduits sur le terrain des articles 8 et 14 de la Convention. Elle écarte donc également cet aspect du domaine des faits à examiner.

Après avoir ainsi établi les faits, la Cour concentrera son examen sur la procédure civile ayant abouti au rejet de la demande de la requérante, qui tendait à obtenir la rectification de l’orthographe de son prénom. II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8 DE LA CONVENTION COMBINÉ AVEC L’ARTICLE 14

Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint de n’avoir pu obtenir la rectification de l’orthographe de son prénom dans le registre de l’état civil. L’article 8 de la Convention se lit ainsi dans ses passages pertinents : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...) 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la protection de la (...) morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » La requérante avance que, dans la mesure où son prénom d’origine kurde a été « turquisé », elle a subi un traitement discriminatoire fondé sur la langue et son appartenance à la minorité nationale kurde au sens de l’article 14 de la Convention ainsi libellé dans ses passages pertinents : « La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur (...) la langue, (...) l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale (...) ou toute autre situation. » A. Sur la recevabilité

Le Gouvernement soulève trois exceptions d’irrecevabilité tirées respectivement du non-épuisement des voies de recours internes, ainsi que de l’incompétence ratione temporis et ratione personae de la Cour. 1. Sur l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes :

Le Gouvernement estime que la requérante n’a pas présenté devant les autorités nationales l’argument relatif à la modification de son prénom dans le registre de l’état civil et à la discrimination qu’elle aurait subie de ce fait. Selon le Gouvernement, elle ne peut donc passer pour avoir épuisé les voies de recours internes.

La requérante estime qu’elle ne pouvait défendre sa cause devant le tribunal en faisant valoir l’origine kurde de son prénom pour la simple raison qu’un tel argument se serait heurté à l’interdiction de l’usage des noms kurdes en vertu de la loi en vigueur à l’époque.

La Cour réitère en premier lieu que le litige qu’elle examine en l’espèce porte non pas sur la modification du prénom, mais sur la procédure devant le tribunal civil (paragraphe 29 ci-dessus).

Par ailleurs, elle constate que la requérante a évoqué le fait que son entourage la connaissait sous le prénom de « Gözel » et l’appelait par ce prénom ; elle a par ailleurs mentionné la Convention devant la Cour de cassation (paragraphes 7, 14 et 16 ci-dessus). La Cour estime que ces éléments suffisent pour conclure que la requérante a soulevé en substance ses droits sur le terrain de l’article 8 de la Convention combiné avec l’article 14 de celle-ci. 2. Sur l’exception tirée de l’incompétence ratione temporis

Le Gouvernement estime que dans la mesure où les faits allégués, à savoir l’inscription du prénom de la requérante au registre de l’état civil, remontent à 1933, la Cour n’a pas la compétence ratione temporis pour examiner la présente affaire.

La Cour rappelle avoir défini que les faits qui feront l’objet de son examen sont la procédure civile qui a abouti au jugement définitif rendu le 14 octobre 2002 par la Cour de cassation. Par conséquent, l’affaire relève bien de sa compétence ratione temporis. 3. Sur l’exception tirée de l’incompétence ratione personae

Le Gouvernement estime que le prénom de la requérante n’ayant jamais été modifié par les autorités depuis son enregistrement en 1933, il n’y a pas eu ingérence. Partant, la requérante ne peut s’estimer victime d’une violation de l’article 8 de la Convention. Pour les motifs énoncés ci-dessus (paragraphes 34 et 37), la Cour rejette également cette exception soulevée par le Gouvernement.

Elle relève par ailleurs que la requête ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Thèses des parties a) La requérante

La requérante fait tout d’abord valoir que son prénom est Gözel, raison pour laquelle elle a déclaré ce prénom au registre de propriété (paragraphe 7 ci-dessus). Elle explique que, comme dans les années trente les naissances avaient lieu à domicile, les inscriptions au registre de l’état civil se faisaient avec un certain retard ; les déclarations des parents concernant le prénom de l’enfant étaient faites oralement et la transcription était laissée aux soins de l’employé municipal. Elle ajoute qu’elle s’est aperçue en 2001 que l’orthographe de son prénom était erronée et qu’elle a alors engagé une procédure civile en rectification. Elle souligne que pour rejeter sa demande, le tribunal s’est basé sur le seul argument de l’orthographe correcte du mot en turc, ce qui exclut toute possibilité de défendre les diverses origines possibles d’un prénom. Elle note par ailleurs que l’expert s’est borné à constater la prononciation régionale/ dialectale du mot, sans mentionner l’origine kurde de celui-ci. b) Le Gouvernement

Le Gouvernement conteste cette thèse. Il fait tout d’abord valoir que la requérante fut inscrite au registre de l’Etat civil sous le nom de naissance (prénom et nom) de « Güzel Akanaraz » dès 1933, soit trois ans après sa naissance. Lors de son mariage en 1942, elle prit le nom de son mari, Erdagöz, et son prénom demeura Güzel. Le Gouvernement joint une copie du registre de l’état civil et affirme qu’il ne fut procédé à aucun moment à une modification du prénom de la requérante dans ce registre. Il estime de ce fait qu’elle n’a subi aucune violation de ses droits garantis par les articles 8 et 14 de la Convention.

Le Gouvernement rappelle les principes résumés au paragraphe 43 de l’arrêt Boulgakov c. Ukraine (n o 59894/00, 11 septembre 2007). Il mentionne par ailleurs les affaires Mentzen c. Lettonie (déc.), n o 71074/01, CEDH 2004 ‑ XII et Lidija Kuharec alias Kuhareca c. Lettonie (déc.), n o 71557/01, 7 décembre 2004) pour conclure à l’absence de toute apparence de violation des droits de la requérante en l’espèce. 2. Appréciation de la Cour a) Sur l’applicabilité de l’article 8

Aucune des parties ne met en doute l’applicabilité de l’article 8 de la Convention au cas d’espèce, et la Cour elle-même ne voit aucune raison de le faire. En effet, elle a elle-même, à plusieurs reprises, reconnu l’applicabilité de l’article 8 – tant sous l’angle de la « vie privée » que sous celui de la « vie familiale » – aux contestations relatives aux noms et prénoms des personnes physiques (voir Burghartz c. Suisse , arrêt du 22 février 1994, série A n o 280-B, p. 28, § 24 ; Stjerna c. Finlande , arrêt du 25 novembre 1994, série A n o 299-B, p. 60, § 37, et Guillot c. France , arrêt du 24 octobre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-V, pp. 1602-1603, § 21, ainsi que Szokoloczy-Syllaba et Palffy de Erdoed Szokoloczy-Syllaba c. Suisse (déc.), n o 41843/98, 29 juin 1999 ; Bijleveld c. Pays-Bas (déc.), n o 42973/98, 27 avril 2000 ; Taieb dite Halimi c. France (déc.), n o 50614/99, 20 mars 2001 ; G.M.B. et K.M. c. Suisse (déc.), n o 36797/97, 27 septembre 2001 ; Šiškina et Šiškins c. Lettonie (déc.), n o 59727/00, 8 novembre 2001, et Petersen c. Allemagne (déc.), n o 31178/96, 6 décembre 2001, Johansson c. Finlande , n o 10163/02, CEDH 2007 ‑ ... ; Boulgakov c. Ukraine, n o 59894/00, 11 septembre 2007). L’objet de la requête tombe donc dans le champ d’application de l’article 8 de la Convention. b) Sur la question de savoir si l’affaire implique une obligation positive ou une ingérence

La Cour note en premier lieu que le cas d’espèce se distingue d’autres affaires qu’elle a déjà eu à traiter, relatives à la transcription phonétique d’un patronyme de langue étrangère (voir par exemple Mentzen c. Lettonie (déc.), n o 71074/01, CEDH 2004 ‑ XII), ou au refus de l’officier de l’état civil d’autoriser les parents à donner à leur enfant le prénom de leur choix ( Guillot c. France , arrêt du 24 octobre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ V). Le litige porte sur la demande de rectification de l’orthographe du prénom de la requérante, qui fut rejetée par les tribunaux civils au motif que l’orthographe revendiquée par la requérante suivait la prononciation régionale du mot et ne figurait pas dans le dictionnaire de la langue turque.

Le refus des autorités turques d’autoriser la requérante à modifier l’orthographe de son prénom ne saurait, pour la Cour, passer nécessairement pour une ingérence dans l’exercice du droit de l’intéressée au respect de sa vie privée, comme l’aurait été, par exemple, l’obligation de changer de patronyme ou de prénom. Toutefois - la Cour l’a dit à plusieurs reprises -, si l’article 8 tend pour l’essentiel à prémunir l’individu contre des ingérences arbitraires des pouvoirs publics dans l’exercice du droit protégé, il peut engendrer de surcroît des obligations positives inhérentes à un « respect » effectif de la vie privée.

La frontière entre les obligations positives et négatives de l’Etat au titre de l’article 8 ne se prête pas à une définition précise. Les principes applicables sont néanmoins comparables. Dans les deux cas, il faut avoir égard au juste équilibre à ménager entre les intérêts concurrents de l’individu et de la société dans son ensemble (voir, par exemple, l’arrêt Keegan c. Irlande du 26 mai 1994, série A n o 290, p. 19, par. 49 ; voir, mutatis mutandis , Stjerna c. Finlande , arrêt du 25 novembre 1994, série A n o 299 ‑ B, § 38 ; Johansson, précité, §§ 29 et 30, CEDH 2007 ‑ ...). c) Sur la compatibilité avec l’article 8

La Cour rappelle que dans le secteur particulier à considérer, les Etats contractants jouissent d’une large marge d’appréciation. La Cour n’a point pour tâche de se substituer aux autorités turques compétentes pour définir la politique la plus opportune en matière de réglementation de la modification des noms en Turquie, mais d’apprécier sous l’angle de la Convention les décisions qu’elles ont rendues dans l’exercice de leur pouvoir d’appréciation ( Stjerna , précité, § 39 ; voir, entre autres, les arrêts Hokkanen c. Finlande du 23 septembre 1994, série A n o 299-A, § 55, et, mutatis mutandis, l’arrêt Handyside c. Royaume-Uni du 7 décembre 1976, série A n o 24, § 49).

Sa tâche ne consiste donc point à contrôler in abstracto la loi et la pratique adoptée par les autorités turques, mais à rechercher si la manière dont elles ont été appliquées à Mme Erdagöz a enfreint la Convention ( Olsson c. Suède (n o 1) , arrêt du 24 mars 1988, série A n o 130, § 54 ; Johansson , précité, § 31).

Tout en reconnaissant qu’il peut exister de véritables raisons amenant un individu à désirer changer de nom, la Cour réitère que des restrictions légales à pareille possibilité peuvent se justifier dans l’intérêt public; par exemple, afin d’assurer un enregistrement exact de la population ou de sauvegarder les moyens d’une identification personnelle et de relier à une famille les porteurs d’un nom donné. ( Stjerna, précité, § 39).

La Cour estime devoir se situer essentiellement par rapport à la motivation donnée par les autorités et retenue par les juges nationaux pour apprécier si la « nécessité » de la restriction imposée au droit au respect de la vie privée et familiale est établie de manière convaincante (voir, mutatis mutandis , Ulusoy et autres c. Turquie , n o 34797/03, § 47, 3 mai 2007 ; Daróczy c. Hongrie , n o 44378/05, § 32, 1 er juillet 2008).

En l’espèce, elle note que les juridictions internes n’ont mentionné ni des dispositions légales, ni d’éventuels intérêts publics ou privés en concurrence avec l’intérêt légitime soulevé par la requérante lors de la procédure civile.

La Cour constate que le refus opposé à la requérante par les juridictions nationales était principalement motivé par le fait que le prénom qu’elle revendiquait ne figurait pas dans le dictionnaire de la langue turque, et ceci sans aucune prise en compte des divers points soulevés par la requérante et des intérêts qui en découlaient dans le cadre de l’article 8 de la Convention.

La Cour note par ailleurs que la motivation du tribunal ne semble pas se fonder sur l’application d’une législation clairement établie. A cet égard, elle estime qu’il est difficile de déduire du libellé de l’article 16 de la loi n o 1587 (paragraphe 19 ci-dessus) une interdiction générale d’enregistrer des prénoms qui ne figurent pas dans le dictionnaire de la langue turque. Une telle interdiction pourrait d’ailleurs difficilement se concilier, non seulement avec l’article 8 de la Convention, mais aussi avec la réalité de la grande diversité des origines linguistiques des prénoms turcs.

Par conséquent, la Cour est d’avis, comme l’illustre la présente affaire, que le droit turc n’indique pas avec assez de clarté l’étendue et les modalités d’exercice du pouvoir d’appréciation des autorités dans le domaine des restrictions relatives aux demandes de rectification de prénoms et que le Gouvernement ne mentionne aucune mesure offrant des sauvegardes adéquates contre les abus qui sont à redouter dans l’application de telles restrictions. Cela vaut d’autant plus qu’en l’espèce rien n’indique que la modification du prénom de la requérante était susceptible de troubler l’ordre ou un quelconque intérêt publics (voir, mutatis mutandis , Ulusoy et autres , précité, §53, Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden c. Bulgarie , n os 29221/95 et 29225/95, § 100, CEDH 2001 ‑ IX).

A la lumière de ces considérations, la Cour conclut que le refus opposé à la demande de la requérante par les juridictions nationales, qui n’est fondé sur aucune législation clairement établie et aucune motivation suffisante et pertinente, ne peut être considéré comme « nécessaire dans une société démocratique ».

Partant, il y a eu violation de l’article 8 de la Convention.

Eu égard au constat relatif à l’article 8 (paragraphes 51-56 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément s’il y a eu, en l’espèce, violation de l’article 14. III.

La requérante réclame 100 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 100 000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subis. Elle demande également qu’il soit mis un terme à la violation dont elle se plaint. A l’appui de ses demandes au titre du préjudice matériel, la requérante soumet une copie des annexes d’un décret du comité des ministres concernant les subventions destinées aux agriculteurs, ainsi que des registres dans lesquels elle apparaît comme étant propriétaire de plusieurs terrains agricoles.

Le Gouvernement juge ces demandes non fondées et les montants excessifs.

La Cour estime que l’on ne saurait spéculer sur l’issu de la procédure relative aux subventions agricoles sur laquelle la requérante fonde sa demande au titre du dommage matériel. Elle rejette donc cette demande.

En revanche, elle estime que la requérante a subi un dommage moral du fait des circonstances à l’origine de la violation de la Convention constatée en l’espèce. Appréciant en équité et ensemble les divers éléments pertinents, la Cour lui accorde 2 000 EUR à ce titre. B. Frais et dépens

La requérante demande également 20 000 EUR au total pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour. Elle fournit à l’appui de cette demande une facture relative à des traductions d’un montant de 105 TRY, ainsi que le barème tarifaire du barreau d ’Istanbul.

Le Gouvernement juge ces demandes non fondées et excessives.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 000 EUR tous frais confondus et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 14 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral et 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante, à convertir en nouvelles livres turques ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 octobre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président