ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2993/2019

Ședința publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 31.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat să se dispună anularea actelor administrative emise de pârât constând în: Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POS Mediu, prin care s-a stabilit că reclamantei i se va aplica o reducere procentuală de 10% din valoarea contractului, în cuantum de 1.053.204,607 RON fără TVA; Decizia privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și înregistrata sub nr. x/27.11.2015 la Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POS Mediu; exonerarea de plata sumei stabilită ca și corecție financiară în conformitate cu dispozițiile art. 1032 C. proc. civ., și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, Autoritatea de Management POS Mediu în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene.

S-a dispus anularea în parte a Raportului de neconformitate nr. x/07.10.2015 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative emise de Ministerul Fondurilor Europene prin AMPOS Mediu, cu consecința diminuării sancțiunii aplicate la o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON cheltuieli de judecată - taxă timbru.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta A. S.A. Timișoara și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene.

2.1. Recurenta - reclamantă A. S.A. Timișoara a solicitat admiterea recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, dispunându-se anularea Raportului de neconformitate nr. x/07.10.2015, a Deciziei privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și înregistrată sub nr. x/27.11.2015 cât și exonerarea de la plata sumei stabilită ca și corecție financiară.

A criticat recurenta sentința atacată pentru următoarele considerente:

- niciuna dintre cele două abateri reținute în sarcina nu îndeplinește condițiile cumulative ale noțiunii de neregulă așa cum este definită prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Pentru nici una dintre abateri prin Nota de constatare nu se indică suma plătită necuvenit, cuantumul plătii, data efectuării acestei plăti necuvenite și impactul financiar cu potențial păgubitor asupra bugetelor europene;

- pârâtul nu a dovedit în nici un fel că acțiunea legată de săvârșirea abaterii a cauzat un prejudiciu sau este aptă să producă în viitor un astfel de prejudiciu care reprezintă expresia patrimonială a pierderii de facto pe care a înregistrat-o bugetul Uniunii Europene. Deoarece prejudiciul cuantificat sau cuantificabil, prezent sau viitor, înregistrat de bugetul Uniunii Europene determinat, este o condiție constitutivă a unei "nereguli", a considerat recurenta că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru calificarea faptei ca fiind o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011;

- a considerat recurenta că, în condițiile în care contractul a fost atribuit la o valoare mai scăzută decât cea estimată (cu 16.500.000 RON mai puțin), iar societății nu i-a fost imputat că ar fi cheltuit în mod necorespunzător sumele alocate din fondurile europene nerambursabile, trebuie concluzionat că abaterea de la legalitate nu a cauzat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene;

Cu referire la reținerea pârâtei privind neîndeplinirea de către ofertantul câștigător a criteriilor de calificare și selecție stabilite în documentația de atribuire, susținere reținută de instanța de fond s-a arătat că:

- în dovedirea experienței similare solicitate, nu este obligatorie elaborarea studiilor hidrogeologic și inundabilitate ca parte a studiilor de fezabilitate, cerința din paranteza fiind o exemplificare a studiilor posibile care trebuiau efectuate în raport cu H.G. nr. 28/2008;

- niciun ofertant nu a fost analizat ca realizând toate studiile precizate ca exemplu în paranteza cerinței. în aceste condiții, comisia de evaluare a aplicat principiul tratamentului egal pentru toți ofertanții;

- ofertantul declarat câștigător a elaborat toate studiile impuse prin H.G. nr. 28/2008 (topo, geo, hidro, inundabilitate, expertize tehnice(ET), analiza cost-beneficiu si impact asupra mediului), astfel cum rezultă din scrisoarea de recomandare referitoare la contractul nr. x/04.11.2011 și din scrisoarea de recomandare nr. 7261/05.09.2014;

- în ceea ce privește sesizările Autorității de Management în raport cu experții propuși de ofertantul câștigător cu privire la neîndeplinirea condițiiloer de experiența generală de minim 5 ani în domeniul studiilor, s-a arătat că Autoritatea Contractanta nu a impus doar prezentarea unor documente doveditoare independente de CV și diploma de studii, comisia de evaluare ținând cont de prevederile art. 11 alin(2) și (2/1) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd posibilitatea dovedirii criteriilor de calificare și prin alte mijloace, inclusiv situri oficiale ale instituțiilor publice;

- a redat recurenta prin motivele de recurs, pentru fiecare dintre cei 11 experți, informații privind dovedirea experienței profesionale și a celei generale, arătând că deși au fost susținute și în cadrul contestației formulate pe cale administrativă, nu au fost avute în vedere nici de către organul de control și nici de organul care a soluționat contestația, nerezultând din cuprinsul acestor acte vreo motivare a soluției de respingere sau înlăturare în orice mod a acestor argumente, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituția României;

- a mai susținut recurenta că toată activitatea de evaluare a ofertelor a fost aprobată de CVAP Timiș, fiind evidențiată responsabilitatea instituțiilor centrale implicate, ANRMAP și UCVAP, câtă vreme în cadrul atribuțiilor lor de verificare, acestea nu au semnalat nicio deficiență prealabilă cu privire la documentația de atribuire.

2.2. Recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește aprecierea primei instanțe referitoare la inexistență criteriilor de calificare și selecție discriminatorii și reducerea corecției la valoarea de 5%.

A susținut recurenta că în cadrul cerințelor din fișa de date a achiziției și anunțul de participare, s-a solicitat atestarea experților conform Legii nr. 10/1995.

Invocând dispozițiile art. 177 și 178 din O.U.G. nr. 34/2006, s-a arătat că recurenta-reclamantă nu a specificat și posibilitatea operatorilor economici de a prezenta și certificate echivalente, restricționându-se accesul operatorilor economici străini.

Astfel, potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Instrucțiunea nr. 1/2013 emisă în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) și art. 188 alin. (3) fit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, "în baza recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente.", iar autoritatea contractantă, în cuprinsul notei justificative privind alegerea cerințelor minime de calificare, nu a explicat motivul neacceptării unor certificate echivalente emise în alte state membre.

Totodată s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a interpretat prevederile Ordinului MLPTL nr. 777/2003, în sensul că, și un cetățean străin poate fi atestat potrivit legislației românești, neexistând similitudine intre cele două ipoteze.

Au fost invocate și dispozițiile O.U.G. nr. 49/2009, prin care s-a transpus în practică Directiva nr. 204/18/EC ce face referire la "posibilitatea pentru ofertanții din statele comunitare de a depune numai documente echivalente", aspect ce se coroborează și cu prevederile cuprinse în H.G. nr. 925/1995.

In susținerea recursului s-a arăta că în documentația de atribuire cu privire la consilierul de securitate și sănătate, s-a menționat în mod expres dovedirea certificării în conformitate cu actele normative sau directivele echivalente în țara de origine.

2.3. Apărările intimaților.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă.

A arătat pârâtul că din contractele depuse în dovedirea experienței similare de către ofertantul declarat câștigător B. S.A. nu rezultă îndeplinirea celor 7 categorii de studii de fezabilitate, care nu sunt enumerate exemplificativ.

De asemenea, s-a arăt că prima instanță a constatat în mod temeinic că pentru 8 din cei 11 experți nu s-a probat cerința privind experiența profesională, în condițiile în care art. 11 alin. (2)

1

din H.G. nr. 925/2006 prevăd posibilitatea dovedirii experienței pentru ofertant, iar nu pentru autoritatea contractantă.

Reclamanta A. S.A. Timișoara a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul MFP.

S-a susținut prin întâmpinare că, potrivit legislației în vigoare, atestarea verificatorilor de proiecte în temeiul Legii nr. 10/1995 este singura atestare acceptată și este obligatorie pentru vizarea proiectelor tehnice de construcții, iar din punct de vedere legal nu există o echivalență sau o alternativă. în aces sens s-a atașat un punct de vedere al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Inspectoratul de Stat în Construcții.

A invocat intimata - recurentă - reclamantă prevederile Instrucțiunii nr. 1/2013 ANRMAP și Ordinului nr. 777/26.05.2003 al MLPAT.

În baza hotărârii nr. 106 din data de 13 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a constatat incompatibilitatea procedurii de filtrare a recursurilor cu domeniul contenciosului administrativ, în cauză s-a fixat termen de soluționare a recursului la data de 4 iunie 2019.

3.1. Considerentele și soluția instanței de recurs

3.1.1. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de prima instanță

Prin Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 a cărui anulare se solicită, s-a stabilit o corecție financiară de 10% din valoarea contractului nr. x/AP/28.05.2015, având ca obiect "Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014 - 2020".

Au fost sesizate neconformități în legătură cu modul în care a fost inițiată și derulată procedura de achiziție publică, respectiv, că autoritatea contractantă a utilizat criterii de calificare și selecție discriminatorii și nerelevante atât în cuprinsul anunțului de participare, cât și în cel al Fișei de date a achiziției, nefiind prevăzută posibilitatea prezentării unor documente echivalente atestatelor emise în baza Legii nr. 10/1995 pentru ofertanții străini; totodată s-a reținut că ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit în totalitate criteriile de calificare și selecție stabilite în documentația de atribuire.

3.1.2. Analiza concretă a motivelor de casare

Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene este fondat, în raport de prevederile invocate, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte îl va admite și va casa sentința atacată.

În referire la caracterul restrictiv al criteriilor de selecție, infirmat de prima instanță, se constată că prin sentința atacată s-a făcut o apreciere greșită a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a prevederilor art. 23 alin. (2) din Instrucțiunea nr. 1/2013.

Instanța de control judiciar are de verificat dacă impunerea de cerințe minime de calificare și selecție de natura celor regăsite în documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă, a condus la restricționarea participării operatorilor economici la această procedură, încălcând, astfel, principiul tratamentului egal și cel al nediscriminării, principii reglementate de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În Fișa de date a achiziției, cât și în anunțul de participare, la cap. 11.2.2. Capacitatea economică și financiară au fost stabilite următoarele criterii:

23 Verificatori de proiecte atestați

Expertul/experții propuși trebuie să fie atestați ca verificatori de proiecte conform Legii nr. 10/1995 și să asigure acoperirea următoarelor domenii…

La includerea acestei cerințe în documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care nu a acceptat certificate echivalente emise de statele membre UE, în condițiile în care, pentru funcția de Coordonator în materie de securitate și sănătate, a fost prevăzută posibilitatea dovedirii certificării profesionale conform normativelor și directivelor echivalente în țara de origine.

Contrar aprecierilor primei instanțe, reține Înalta Curte că solicitarea de prezentare a unor certificate/atestate/calificări emise doar de instituții din România, pentru care nu s-a prevăzut posibilitatea acceptării unor documente echivalente, din perspectiva Directivei 204/18/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, este de natură a restricționa accesul potențialilor operatori economici stabiliți în alte state membre UE, încălcându-se astfel prevederile art. 178 alin. (2) și ale art. 179 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și ale art. 23 alin. (1) din Instrucțiunea nr. 1/2013 ANRMAP emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) și art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii potrivit cărora: În baza principiului recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente (în situația operatorilor străini).

Apreciază instanța de control judiciar că recurentei reclamante i se impută, nu împrejurarea că a prevăzut în documentația de atribuire necesitatea prezentării unor certificări potrivit Legii nr. 10/1995, ci omisiunea de a insera posibilitatea depunerii unor documente echivalente celor prevăzute în legislația României, pentru dovedirea capacității tehnice și profesionale a personalului implicat în lucrările ce formau obiectul contractului de achiziție publică în discuție, documente eliberate de alte state membre UE.

Recurenta - reclamantă a pretinsă că pentru vizarea proiectelor tehnice de construcții este acceptată o singură atestare, care este și obligatorie, cea a Legii nr. 10/1995, din punct de vedere legal neexistând o echivalență, apărare care nu poate fi primită în condițiile în care autoritatea contractantă avea obligația respectării art. 23 din Instrucțiunile ANRMAP, emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) și art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cerințele solicitate de recurenta - reclamantă, în modalitatea arătată, au condiționat practic participarea potențialilor ofertanți străini de deținerea autorizațiilor/certificatelor eliberate de autoritățile române în momentul depunerii ofertelor pentru licitație, fiind astfel de natură că restricționeze participarea la procedură a acestor operatori economici. Practic, aceștia era obligați să obțină anumite autorizări/acreditări/atestări care necesitau o autorizare prealabilă din partea statului român, fără a avea, evident, certitudinea câștigării licitației, și fără a avea posibilitatea de a prezenta documente echivalente.

De altfel, se constată că prin decizia nr. 202/2019 pronunțată în recurs de Înalta Curte în dosarul nr. x/2015, indicat cu titlu de practică judiciară de recurentul pârât, s-a apreciat că prin cerințele stabilite nu s-a încălcat principiul tratamentului egal, nefiind restrictive, însă, a constatat instanța de control judiciar că în toată documentația de atribuire există mențiunea că persoanelor li se va solicita atestarea MLPAT, ANCPI, sau echivalent.

In ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timișoara constată instanța de control judiciar că hotărârea atacată nu este afectată de criticile invocate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la inexistența unui prejudiciu, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind "Orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

În această privință, se impune a se preciza faptul că în afară de prevederile din legislația națională, noțiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Plecând de la această definiție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, în jurisprudența sa, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporționalității, principiu consacrat de jurisprudența acestei curți.

De altfel, în același sens, a fost adoptată, la data de 24.11.2014, soluția de principiu a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că:

"în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului".

Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la lipsa prejudiciului, sunt nefondate, deoarece obligația de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu.

Critica referitoare la dovedirea experienței similare solicitate este, de asemenea, nefondată.

Astfel, deși recurenta arată că nu era obligatorie elaborarea studiilor hidrogeologic și inundabilitate ca parte a studiilor de fezabilitate, apreciind că cerința din paranteza este o exemplificare a studiilor posibile care trebuiau efectuate în raport cu H.G.28/2008, Înalta Curte reține că ofertantul trebuia sa faca dovada ca în ultimii 3 ani anterior depunerii ofertei a prestat servicii similare duse la bun sfarsit în domeniul infrastructurii de mediu, în cadrul a maxim 5 contracte cu o valoare cumulata de 15.000.000 RON «din toate tipurile enumerate mai jos», respectiv, 4 tipuri de servicii, primul fiind « elaborare studii de fezabilitate (inclusiv, studii geo, topo, hidrogeologic, inundabilitate, expertize tehnice, analiza cost-beneficiu, evaluare impact asupra mediului)», urmate de elaborare documentații de atribuire și proiecte tehnice pentru contracte de lucrări, precum și servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor.

Se observă din chiar modul de formulare a cerinței, prin utilizarea particulei "inclusiv", că toate studiile de fezabilitate trebuiau dovedite de ofertanți, în dovedirea experienței similare trebuiau dovedite.

In concluzie, Inalta Curte, insușindu-și aprecierile instanței de fond, reține că ofertantul declarat castigator B. S.A., nu a îndeplinit cerința din fisa de date, nefăcând dovada realizării studiilor hidrogeologic și de inundabilitate,

Referitor la motivul de recurs privind verificarea capacitatatii tehnice și/sau profesionale a expertilor principali/secundari, respectiv, verificarea indeplinirii cerintelor minime și a informatiilor din CV, pentru fiecare dintre acestia, constată Inalta Curte că recurenta reclamantă nu face altceva decât să reia argumentele expuse în contestația administrativă și în cererea de chemare în judecată, fără să aducă nicio critică concretă sentinței atacate.

A reiterat recurenta reclamantă prevederile art. 11 alin. (2) și (2)/1 din H.G. nr. 925/2006 potrivit cărora (2) Documentele solicitate nu trebuie să limiteze posibilitatea ofertantului/candidatului de a demonstra îndeplinirea criteriilor de calificare și prin alte mijloace, în măsura în care acestea pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă.

(2/1) În sensul prevederilor alin. (2), se consideră inclus în categoria mijloacelor edificatoare orice site oficial al unei instituții publice sau al unei alte entități abilitate prin lege în acest scop, în măsura în care sursa de date respectivă conține informații actualizate.

Or neregula, astfel cum a fost ea reținută și în decizia de soluționare a contestației și de instanța de fond a vizat încălcarea de către ofertantul câștigător și, implicit, de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că oferta trebuie elaborată în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire, în caz contrar fiind respinsă ca inacceptabilă.

Ceea ce este relevant este împrejurarea că obligația de a dovedi îndeplinirea condiției de vechime în specialitate/generală a experților, inclusiv prin depunerea extraselor de pe site-urile oficiale ale universităților și societăților în care aceștia au funcționat, aparține ofertanților, iar aceasta nu poate fi complinită în cadrul contestației administrative, în condițiile în care nu au făcut parte parte din documențația de calificare, în detrimentul celorlalți participanți.

Tot nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că documentația de atribuire a fost verificată și aprobată fără obiecțiuni de CVAP Timiș, deoarece prevederile legale nu condiționează activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare de activitatea desfășurată de alte instituții.

Pentru toate aceste motive, Inalta Curte constată că Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 și Decizia privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și înregistrata sub nr. x/27.11.2015, sunt legale și temeinice, iar abaterile reținute și corecțiile aplicate vor fi menținute în totalitate.

De asemenea se reține că cuantumul corecției de 10 % aplicat respectă principiul proporționalității in raport și de prevederile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011.

3.1.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timișoara, va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, va casa sentința atacată, și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, și rejudecând,

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.