ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2020

Ședința publică din data de 2 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.06.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta Autoritatea Națională Fitosanitară a formulat contestație în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea parțială a încheierii nr. 47/31.05.2016 si admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 3/31.03.2016, in sensul înlăturării măsurii stabilite in sarcina ANF la cap. II, pct. 1 de a recupera pe toate căile legale următoarele sume:

- suma de 400.646 RON, reprezentând drepturi salariale plătite necuvenit unui număr de 19 salariați în perioada iunie - decembrie 2015, precum si a accesoriilor, în suma estimata de 25.923 RON, calculate pana la data de 28.02.2016;

- sumele plătite nelegal începând cu data de 01.01.2016, stabilite de ANF ca diferența intre drepturile salariale plătite necuvenit conform anexei la OMADR nr. 639/2015 si cele prevăzute de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, precum si ale prevederilor art. 4 din Legea nr. 139/2014 si art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 606/2009, inclusiv a accesoriilor aferente, calculate pana la momentul stingerii obligațiilor astfel stabilite.

Prin sentința nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Națională Fitosanitară, instituție publică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentată prin Director General A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

S-a dispus anularea pct. II.1 din Decizia nr. III/31.03.2016 și încheierii nr. 47/31.05.2016.

Împotriva sentinței civile sentinței civile nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate și probele administrate, Înalta Curte reține caracterul nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond față de soluția de admitere a acțiunii dispusă în cauză.

Se invocă în mod greșit instanța de fond a analizat ansamblul de reguli de fond și de formă în baza cărora au fost emise actele contestate și pe fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 7

1

din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Se susține că măsura dispusă la pct. II1 din Decizia nr. 3/2016 menținută prin încheierea nr. 47/2016 este legal emisă deoarece dispozițiile OMADR nr. 639/2015 este aplicabil personalului din cadrului structurilor fără personalitate juridică din cadrul MADR și nu personalului din instituțiile subordonate MADR, organe de specialitate juridică, ordonator terțiar de credite conform art. 4 din Legea nr. 139/2014.

Recurenta-pârâtă arată faptul că dispozițiile art. 1 (8) din O.U.G. nr. 93/2014 și art. I pct. 3 și 4 din Legea nr. 71/2015, puse în aplicare prin emiterea OMADR nr. 639/2015 nu sunt aplicabile personalului din instituțiile subordonate MADR - organe cu personalitate juridică neputându-se reține echivalența drepturilor salariale, pentru personalul din structurile aflate în subordinea Ministerului, au drepturile salariale din aparatul central.se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu consecința menținerii ca legal emise a actelor contestate emise de autoritatea-recurentă.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză soluția de admitere a acțiunii fiind dată cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 83/2014 și art. I pct. 3 și pct. 4 din Legea nr. 71/2015.

În vederea aplicării art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 83/2014 și art. I.pct. 3 și pct. 4 din' Legea nr. 71/2015, ordonatorul principal de credințe a emis OMADR nr. 639/2015, care la art. 1 alin. (1) - (2) și la art. 3 prevede următoarele:

"Salariile de bază de care beneficiază (...) personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile pentru (...) Programul Național de Dezvoltare Rurală (...), se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin (...) art. 3: începând cu data intrării in vigoare a prezentului Ordin, Direcția Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va emite acte administrative privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul în cauză.

Soluția de admitere pronunțată de instanța de fond este dată cu interpretarea corectă a dispozițiilor OMADR nr. 639/2015 în sensul că salariile de bază ale personalului autorității verificate în cauză au fost corect stabilite la nivelul celor din structura centrală, nefiind încălcate dispozițiile legale privind salarizarea unitară a personalului din fonduri publice.

Iar legalitatea stabilirii salariilor de bază rezultă din situația premisă necontestată de recurenta-pârâtă aceea că personalul din cadrul autorității reclamante a îndeplinit prin delegare funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare pentru programul Național de Dezvoltare Rurală.

În mod corect prima instanță a analizat și a contestat existența acestei situații premisă, respectiv faptul că personalul din cadrul reclamantei Autoritatea Națională Fitosanitară a îndeplinit prin delegare funcții de gestionare și implementare.

Această situație determină legalitatea stabilirii salariilor de bază prin echivalare cu cele din cadrul Ministerului deoarece ambele categorii de personal îndeplinesc aceleași atribuții neexistând temeiul legal invocat de recurentă Curții de Conturi.

În mod corect instanța de fond a înlăturat motivat interpretarea Curții de Conturi în sensul nelegalității stabilirii salariilor de bază pe ideea că reclamanta are personalitate juridică și nu reprezintă o structură subordonată din cadrul Ministerului.

În mod corect prima instanță a apreciat legalitatea stabilirii salariilor de către MADR în sensul aplicării majorărilor salariale și salariilor din cadrul Autorității Naționale Fitosanitară în contextul recunoașterii situației delegării de atribuții singura condiție care justifică acordarea majorărilor salariale prevăzute de art. 7

1

din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2020.