ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1450/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 953 din 27 martie 2012 a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C.S. împotriva sentinței civile nr. 2297 din 13 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Caras Severin, în Dosar nr. 2580/115/2011. A fost modificată sentința în sensul respingerii contestației. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, într-adevăr, cu privire la cuantumul pensiei reclamantei, între părți a existat un litigiu anterior, finalizat in mod irevocabil prin decizia civilă nr. 2625 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara.

Prin această hotărâre judecătorească a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei emise de pârâtă în temeiul Legii nr. 119/2010, din 6 septembrie 2010 și a fost menținut cuantumul mai mare al pensiei stabilită prin decizia din 27 ianuarie 2009 . Ulterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești, pârâta a revizuit pensia reclamantei în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 privind unele măsuri in domeniul pensiilor. Au fost emise astfel deciziile de recalculare din 6 septembrie 2011 și din 7 septembrie 2011, contestate prin prezentul demers judiciar, care au avut ca efect concret revenirea la cuantumul pensiei stabilită în data de 5 iulie 2010, prin deciziile anulate in temeiul hotărârii judecătorești irevocabile despre care s-a făcut vorbire mai sus.

Ori, acestea fiind in linii mari circumstanțele care au generat nașterea litigiului supus analizei, Curtea a apreciat că pentru soluționarea acțiunii reclamantei, legalitatea operațiunii de revizuire ar trebui analizată atât prin raportare la reglementările internaționale, cât și la cele de drept intern invocate in contestație. În contextul jurisprudenței C.E.D.O., pensia, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, revizuirea pensiei reclamantei in temeiul O.U.G. nr. 59/2011 a avut ca efect diminuarea cuantumului drepturilor reclamantei la un nivel egal cu cel stabilit prin aplicarea Legii nr. 119/2010. Petiționara era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi consolida dreptul la pensie într-un cuantum la același nivel cu pensia de serviciu ce i-a fost acordată inițial în baza Legii nr. 567/2004.

Cu toate acestea, efectele hotărârii judecătorești anterioare s-au produs până la momentul apariției normelor O.U.G. nr. 59/2011 care, deși au avut ca scop reactivarea efectelor Legii nr. 119/2010, constituie totuși o nouă dispoziție legală ce determină o modificare a raporturilor juridice avute in vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 2526 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara. Tocmai de aceea, în litigiul pendinte aceste raporturi au fost supuse din nou atenției autorităților judiciare. Curtea a reținut că in litigiul anterior, efectele Legii nr. 119/2010 au fost înlăturate considerându-se că, în cazul concret al reclamantei, actul normativ contravine garanțiilor oferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului in cuprinsul art. 1 din Primul Protocol Adițional.

Normele Convenției au fost interpretate de instanțe pornindu-se de la jurisprudența anterioară a C.E.D.O. care s-a pronunțat in spețe in legătură cu drepturi de asigurări sociale,considerate a prezenta anumite similitudini cu situația reclamantei. Curtea a constatat totodată că, in intervalul scurs de la momentul soluționării irevocabile a primei contestații a reclamantei, C.E.D.O. a pronunțat o decizie de inadmisibilitate in cauzele conexate A.M.F., J.V.T., E.T., M.M. și L.G. împotriva României (nr. 45312/11), in care drepturile de pensie ale reclamanților fuseseră considerabil reduse. C.E.D.O.

a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. C.E.D.O.

a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil [Jankovic, anterior citată, Kuna, anterior citată, și Mihăies și Senteș c României (dec), nr. 44232 /l 1 și 44605/11, 6 decembrie 2011]. Instanța de recurs a reținut că această hotărâre reprezintă o consacrare neechivocă a jurisprudenței actuale a C.E.D.O. asupra interpretării incidenței art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului in chestiunea recalculării pensiei de serviciu prin efectul Legii nr. 119/2010, pentru personalul auxiliar din justiție, din care face parte și reclamanta.

Cum interpretarea dată de Curte este obligatorie pentru judecătorul național și cum efectele O.U.G. nr. 59/2012 sunt aceleași cu cele ale Legii nr. 119/2012, instanța de recurs a concluzionat că în speța de față garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost respectate. În ce privește teoria drepturilor câștigate, invocată de reclamantă in conținutul recursului, s-a apreciat că aceasta nu-și găsește o reglementare constituțională și nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ, doctrina juridică românească abandonând aceste teorii și folosind alte criterii pentru explicarea conceptului de retroactivitate și acțiune a legii în timp.

Nici regula păstrării cuantumului anterior, mai avantajos, în cazul în care din recalculare/revizuire ar rezulta o sumă mai mică, nu a fost reținută în sprijinul unei soluții contrare, ea fiind valabilă numai în cadrul aplicării aceleiași legi, anume Legea nr. 119/2000, care reglementează acest principiu. Împotriva acestei decizii revizuenta F.L. a formulat cerere de revizuire, solicitând în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 953 din 27 martie 2012 și în rejudecarea recursului respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea cererii de revizuire, se arată că decizia a cărei revizuire și anulare se solicită este potrivnică cu decizia civilă nr. 2625 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 4274/115/2010, ambele decizii fiind pronunțate în aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate.

Totodată, revizuenta a dezvoltat pe larg aspectele teoretice și jurisprudențiale cu privire la autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, precum și jurisprudența C.E.D.O. în cauzele Beian contra României, Pilot Service contra României, Zazanis și alții contra Greciei, Amuraritei contra României. Solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei nr. 953/2012 a Curții de Apel Timișoara. Prin decizia civilă nr. 2091 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că, față de temeiul de drept invocat, art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în raport cu dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să judece cererea este instanța mai mare în grad față de Curtea de Apel Timișoara, care a pronunțat deciziile potrivnice. La termenul din 18 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente-părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat. După cum s-a arătat mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

În speță, revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească același obiect. Astfel, în decizia nr. 2625 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr. 119/2010, din 6 septembrie 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010. Prin decizia nr. 953 din 27 martie 2012 a aceleiași instanțe a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, având ca obiect anularea deciziilor nr. 238337 din 6 septembrie 2011 și nr. 238337 din 7 septembrie 2011, prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Se constată astfel că obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind pretins potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, deciziile prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță. Lipsa identității de obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței de admisibilitate impusă de acest text de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta F.L., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele textului de lege sus-menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 953 din 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta F.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.