ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 821 din 13 martie 2012

a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr.

2135 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în Dosar nr.

4014/115/2011, a fost modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a apreciat asupra excepției, că intr-adevăr recursul

formulat in temeiul art. 304

1

C. proc. civ. nu înlătură aplicarea

normelor art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care impun motivarea sa in

termenul la care se referă art. 303 alin. (1) C. proc. civ., însă, fiind o cale

ordinară de atac, nu poate fi supus exigențelor alin. (3) al aceluiași articol,

motivele de netemeinicie ale sentinței atacate fiind evident îngăduite.

Ori in speță, Curtea

a observat că, deși extrem de sumară, motivarea recursului pârâtei vizează

pretinsa nerespectare a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 și este fundamentată in

drept pe normele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deci nu poate fi

calificată ca inexistentă.

Asupra fondului

recursului declarat de pârâtă, Curtea a reținut că, într-adevăr, cu privire la

cuantumul pensiei reclamantei, între părți a existat un litigiu anterior,

finalizat in mod irevocabil prin decizia civilă nr. 2326 din 09 noiembrie 2011

a Curții de Apel Timișoara. Prin această hotărâre judecătorească a fost anulată

decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei emise de pârâtă în

temeiul Legii nr. 119/2010, cu nr. 130725 din 06 septembrie 2010 și a fost menținut

cuantumul mai mare al pensiei stabilită prin Decizia nr. 130725 din 27 ianuarie

2009.

Ulterior pronunțării

acestei hotărâri judecătorești, pârâta a revizuit pensia reclamantei in temeiul

prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 privind unele măsuri in domeniul pensiilor,

fiind emisă decizia nr. 224858 din 26 iulie 2011, contestată prin prezentul

demers judiciar, care a avut ca efect concret revenirea la cuantumul pensiei

stabilită in data de 06 septembrie 2010.

Ori, acestea fiind in

linii mari circumstanțele care au generat nașterea litigiului supus analizei,

Curtea a apreciat că pentru soluționarea acțiunii reclamantei, legalitatea

operațiunii de revizuire ar trebui analizată atât prin raportare la

reglementările internaționale, cât și la cele de drept intern invocate in

contestație.

În contextul

jurisprudenței C.E.D.O., pensia, în principiu, este o valoare patrimonială care

intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea,

revizuirea pensiei reclamantei in temeiul O.U.G. nr. 59/2011 a avut ca efect

diminuarea cuantumului drepturilor reclamantei la un nivel egal cu cel stabilit

prin aplicarea Legii nr. 119/2010.

Petiționara era

beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi consolida dreptul

la pensie intr-un cuantum la același nivel cu pensia de serviciu ce i-a fost

acordată inițial in baza Legii nr. 567/2004.

Cu toate acestea,

efectele hotărârii judecătorești anterioare s-au produs până la momentul

apariției normelor O.U.G. nr. 59/2011 care, deși au avut ca scop reactivarea efectelor

Legii nr. 119/2010, constituie totuși o nouă dispoziție legală ce determină o

modificare a raporturilor juridice avute in vedere la pronunțarea deciziei

civile nr. 2526 din 07 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara. Tocmai de

aceea, în litigiul pendinte aceste raporturi au fost supuse din nou atenției

autorităților judiciare.

Curtea a reținut că

in litigiul anterior, efectele Legii nr. 119/2010 au fost înlăturate

considerându-se că, în cazul concret al reclamantei, actul normativ contravine

garanțiilor oferite de C.E.D.O. în cuprinsul art. 1 din Primul Protocol

Adițional. Normele Convenției au fost interpretate de instanțe pornindu-se de

la jurisprudența anterioară a C.E.D.O. care s-a pronunțat in spețe in legătură

cu drepturi de asigurări sociale,considerate a prezenta anumite similitudini cu

situația reclamantei.

Curtea a constatat

totodată că, in intervalul scurs de la momentul soluționării irevocabile a

primei contestații a reclamantei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

pronunțat o decizie de inadmisibilitate in cauzele conexate A.M.F., J.V.T., E.T.,

M.M. si L.G. împotriva României (nr. 45312/11), în care drepturile de pensie

ale reclamanților fuseseră considerabil reduse. C.E.D.O. a constatat

neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul

Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în

pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010,reținând că,deși

articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții

la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind

dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. C.E.D.O.

a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți

și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine

plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului

stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea

respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc

în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, anterior citată, Kuna,

anterior citată, și Mihăies si Senteș c României (dec.), nr. 44232 /11 și

44605/11, 6 decembrie 2011).

Instanța de recurs a

reținut că această hotărâre reprezintă o consacrare neechivocă a jurisprudenței

actuale a C.E.D.O. asupra interpretării incidenței art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului in chestiunea

recalculării pensiei de serviciu prin efectul Legii nr. 119/2010, pentru

personalul auxiliar din justiție, din care face parte și reclamanta.

Cum interpretarea

dată de Curte este obligatorie pentru judecătorul național și cum efectele O.U.G.

nr. 59/2012 sunt aceleași cu cele ale Legii nr. 119/2012, instanța de recurs a

concluzionat că în speța de față garanțiile oferite de art. 1 din Primul

Protocol la C.E.D.O. au fost respectate.

În ce privește teoria

drepturilor câștigate, invocată de reclamantă in conținutul recursului, s-a

apreciat că aceasta nu-și găsește o reglementare constituțională și nici nu

este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ, doctrina juridică

românească abandonând aceste teorii și folosind alte criterii pentru explicarea

conceptului de retroactivitate și acțiune a legii în timp.

Nici regula păstrării

cuantumului anterior, mai avantajos, în cazul în care din recalculare/revizuire

ar rezulta o sumă mai mică, nu a fost reținută în sprijinul unei soluții

contrare, ea fiind valabilă numai în cadrul aplicării aceleiași legi, anume Legea

nr. 119/2000, care reglementează acest principiu.

Împotriva acestei

decizii revizuenta G.E. a formulat cerere de revizuire, solicitând în temeiul art.

322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 821 din 13 martie 2012

și în rejudecarea recursului, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea cererii

de revizuire, se arată că decizia a cărei revizuire și anulare se solicită este

potrivnică cu decizia civilă nr. 2326 din 09 noiembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 5587/115/2010, ambele decizii fiind

pronunțate în aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași

calitate.

Totodată, revizuenta

a dezvoltat pe larg aspectele teoretice și jurisprudențiale cu privire la

autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, precum și

jurisprudența C.E.D.O. în cauzele Beian contra României, Pilot Service contra

României, Zazanis și alții contra Greciei, Amuraritei contra României.

Solicită admiterea

cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 953/2012 a Curții de Apel

Timișoara.

Prin decizia civilă nr.

1880 din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a

declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, reținând că, față de temeiul de drept invocat - art. 322 pct.

7 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța competentă să judece cererea este instanța mai mare în grad față de

Curtea de Apel Timișoara, care a pronunțat deciziile potrivnice.

La termenul din 18

martie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de

revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Fundamentul acestui

motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune

îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri

definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,

deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză,

hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu

se fi discutat.

După cum s-a arătat

mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție

vizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care

s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

În speță, revizuenta

nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească

același obiect.

Astfel, în decizia nr.

2326 din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost anulată decizia de

recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr. 119/2010,

cu nr. 130725/06 septembrie 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010.

Prin decizia nr. 821

din 13 martie 2012 a aceleiași instanțe a fost respinsă contestația formulată

de reclamantă, având ca obiect anularea Deciziei nr. 224858 din 26 iulie 2011,

prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în

temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Se constată astfel că

obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind

pretins potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă

de intimată în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, decizia prin care

au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr.

59/2011.

Or, pentru a fi

incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect

și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță.

Lipsa identității de

obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței de admisibilitate impusă

de acest text de lege.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată

de revizuenta G.E., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele textului de

lege sus-menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 821 din 13 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, formulată de revizuenta G.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 martie 2013.