ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1140/2020

Ședința publică din data de 24 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 24.03.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, și față de transmiterea calității procesuale a pârâtei pentru o parte din pretențiile deduse judecății, potrivit H.G. nr. 832/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI și TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL "ION DACIAN", a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sumei de 2.115.970,54 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor/serviciilor și mărfii livrate pe bază de cerere și oferă în perioada 22.12.2014-14.04.2015 și obligarea pârâtului TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 6.222,89 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/06.01.2014, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 și până la data achitării integrale a debitului de 6.222,89 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4861 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, s-a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI și TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL "ION DACIAN", a fost obligată pârâta OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sumei de 2.115.970,54 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor/serviciilor și mărfii livrate pe bază de cerere și oferă în perioada 22.12.2014 - 14.04.2015, a fost obligat pârâtul TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 6.222,89 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/06.01.2014, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 și până la data achitării integrale a debitului de 6.222,89 RON. A fost obligată pârâta OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sumei de 24.764,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru; a fost obligat pârâtul TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 821,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și s-a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta - pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4861 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, ca nefondat. A fost obligată apelanta - pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI să plătească intimatei - reclamante A.A. S.R.L. suma de 14.875 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. S-a luat act că apelanta - pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

Potrivit recurentei-pârâte, în situația în care, ar fi acceptate concluziile curții de apel ar reieși că raporturile juridice dintre părți se pot naște prin voința oricăror persoane care nu au vocația cerută de lege pentru a angaja servicii/lucrări de prestări servicii, în numele entităților juridice sau instituțiilor publice.

Recurenta arată că toată corespondența având la baza cererea și oferta pentru angajarea serviciilor/lucrărilor și mărfii livrate în perioada 22.12.2014-14.04.2015 s-a făcut în numele său de către persoane care nu aveau nicio atribuție sau delegare de competență din partea managerului general, fără să aibă competența legală de a angaja OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI în raporturi juridice cu terții.

Recurenta apreciază că instanța de apel avea obligația să analize aspectele învederate de aceasta, cu privire la persoanele mai sus indicate, atât prin motivele cererii de apel, cât și prin întâmpinarea formulată de intimată, care recunoaște că toată corespondența privind cererile de ofertă pentru angajarea serviciilor/lucrărilor și mărfii livrate în perioada 22.12.2014-14.04.2015, s-a făcut de persoane care nu aveau competența de a angaja instituția publică, instanța reținând că nu are relevanță cine a angajat aceste servicii, câtă vreme ele au fost livrate.

Potrivit recurentei, acest fapt este contrazis chiar de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, iar la dosarul cauzei nu se regăsesc procesele-verbale de recepție a lucrărilor și/sau a echipamentelor presupus a fi livrate, ci doar comenzi la care s-au atașat o serie de facturi.

Recurenta arată că singura persoana împuternicită să angajeze servicii în numele său pentru acea perioadă era managerul general, numit în baza Ordinului Ministrului Culturii și al contractului de management, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 33 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 189/2008.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, față de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Recurenta-pârâtă a prezentat punct de vedere.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Totodată, Înalta Curte constată că recurenta, în susținerea motivului de casare invocat, expune argumentele ce vizează situația de fapt, tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.