ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.09.2016, reclamantul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a formulat, în contradictoriu cu Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, o cerere prin care solicită anularea actului administrativ denumit înștiințare de plata nr. x/05.01.2016 emisă de pârât.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 65 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile art. 77 alin. (2) din O.G. nr. 65/1994, precizând că din textul legal reiese cu evidență că stabilirea legală a bugetului se supune dezbaterii și se realizează în privința tuturor elementelor și aspectelor pe care acesta le implică, inclusiv a trimestrializării, iar nu doar a cuantumului global. Recurentul indică dispozițiile art. 69 lit. j) din același act normativ, care nu disting.

S-a arătat că bugetul anual a fost înaintat aprobării Consiliului Superior al CSIPPC fără a evidenția, a supune votului ori a discuta în vreun fel repartizarea sa concretă pe trimestre, iar faptul că bugetul trimestrializat nu a fost supus votului a fost recunoscut și de către intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

Recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 21 alin. (8) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și nu a făcut aplicarea lor.

S-a arătat că finanțarea sigură de care face vorbire instanța de fond și prudența în desfășurarea activității în anul 2016 pretinsă la nivel declarativ de pârât nu sunt reale și justificate pentru a oferi legalitate soluției date de instanța de fond. Aspectul prudenței/siguranței a fost formal invocat și are în vedere un proiect de lege care privește o altă entitate, iar nu prevederi legale în vigoare ori cu legătură cu recurentul.

Recurentul precizează că din hotărârea recurată și din susținerile pârâtului nu se desprinde contrariul celor reclamate de recurent, respectiv faptul că bugetul, inclusiv în privința trimestrializării/repartizării, ar fi fost stabilit în mod transparent, ar fi fost comunicat și supus votului pentru a avea acordul membrilor, a fost necesar în forma în care a fost perceput și dispus pe cele două semestre, respectă normele și principiile fiscale.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 21 alin. (8) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, întrucât nu se găsesc referiri la aceste prevederi și nici nu au fost expuse motivele pentru care nu au putut fi reținute de instanța de judecată.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul-pârât Consiliul pentru Supravegherea în interes public a profesiei contabile a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamantul a supus controlului judiciar înștiințarea de plată emisă de pârât, în temeiul art. 77 din O.U.G. nr. 80/2008.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantului reținând în esență că actul administrativ atacat nu este afectat de motive de nelegalitate sau netemeinicie, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 77-78 din O.U.G. nr. 90/2008.

Înalta Curte, analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constată că este nefondat.

Instanța de control judiciar constată că recurentul a invocat formal acest motiv, întrucât instanța de fond și-a argumentat în fapt și în drept hotărârea pronunțată și a răspuns la criticile și apărările formulate de părți, astfel încât critica, ce vizează acest motiv de casare, va fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că toate criticile formulate cu privire la aplicarea greșită a legii de către instanța de fond sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Astfel, recurenta susține că au fost aplicate greșit de instanța de fond dispozițiile art. 77 alin. (2) din O.G. nr. 65/1994 și nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 21 alin. (8) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și nu a făcut aplicarea lor.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că susținerile reclamantului sunt eronate și nerelevante cu privire la faptul că proiectul de buget anual de venituri și cheltuieli a fost trimis spre aprobare fără a evidenția, a supune votului ori a discuta repartizarea pe trimestre.

Instanța reține că în calitatea sa de ordonator principal de credite, potrivit art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate creditele repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri.

Instanța de fond a reținut că atât timp cât finanțarea instituției pârâte este stabilită printr-o normă ale cărei prevederi au fost respectate la emiterea actului administrativ, în condițiile în care nu este obligatorie stabilirea unor cote egale ale contribuției anuale și având în vedere că bugetul de venituri și cheltuieli al CSIPPC a fost aprobat de Consiliul superior al CSIPPC, fiind înaintat apoi, în vederea includerii în proiectul bugetului de stat, Ministerului Finanțelor Publice, instituție ce asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice și conformarea politică financiară a Guvernului și cu normele Uniunii Europene, cererea de anulare a acestui act administrativ formulată de reclamantul CECCAR este în mod evident neîntemeiată.

Înalta Curte reține că necesarul de resurse de finanțare și modul de utilizare a acestora se stabilesc, conform prevederilor art. 77 alin. (2) și alin. (5) O.U.G. nr. 90/2008, prin bugetul de venituri și cheltuieli, întocmit de executivul instituției, aprobat de Consiliul superior și transmis Ministerului Finanțelor Publice pentru a fi inclus în proiectul bugetului de stat.

Bugetul aprobat de Consiliul superior a fost inclus în Legea nr. 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016, în vigoare de la 22.12.2015, buget care a stat la baza emiterii actului administrativ care vizează îndeplinirea de către reclamant a obligației plății sumei aferentă primului semestru.

Potrivit 77 alin. (6) din O.U.G. nr. 90/2008 plata contribuției Corpului este obligatorie și se efectuează semestrial, după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului, în baza înștiințării de plată. Înștiințarea de plată se transmite odată cu bugetul aprobat și va cuprinde suma, termenul de plată și contul în care urmează să se facă plata.

Or, critica recurentului privind faptul că bugetul trimestrializat nu a fost supus votului nu poate fi primită de Înalta Curte, care reține din analiza normei juridice incidente, faptul că nu au fost invocate dispoziții care să impună în mod explicit principiul trimestrializării.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu sunt indicate acele dispoziții imperative care să fi fost încălcate de instanța de fond, ci recurentul invocă, mai degrabă, aspecte care țin de oportunitatea emiterii actului administrativ atacat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România împotriva sentinței civile nr. 65 din 16 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.