ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în temeiul art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 și art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția EDO și prevederile Legii nr. 30/1994, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și B., a solicitat: - obligarea pârâților, să asigure potrivit prerogativelor de control, coordonare și asigurare a independentei justiției și a respectării convențiilor în materie, permiterea accesului neîngrădit și deplin la dosarul nr. x/2009 deschis la Direcția Naționala Anticorupție și clasat ulterior, despre traseul căruia nu i s-au făcut comunicări, deși era petent în cauză; - obligarea pârâților la comunicarea: ordonanțelor și rezoluțiilor din dosar pentru eventuala exercitare a căilor de atac împotriva acestora și a altor demersuri judiciare făcute de Parchet, a rapoartelor de verificare realizate de instituțiile pârâte, pornind de la prezenta sesizare și de la anterioarele.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1774 din 16.05.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii; a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Justiției prin Ministru C., Consiliul Superior al Magistraturii și B.. 3. cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1774 din 16.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv de recurs se arată că judecătorul fondului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a respins-o ca atare, deși a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care, prin raportare la dispozițiile art. 336-339 din Noul C. proc. pen., se sustrag de la controlul judiciar în fața unui judecător acele acte ale procurorului pentru care nu se prevede procedura de atac potrivit art. 340 din Noul C. proc. pen. În realitate, actele sunt emise în regim de putere publică de către o autoritate publică și nu fac parte dintre actele la care se referă la dispozițiile art. 336-339 din Noul C. proc. pen. și, mai mult, ne aflăm și în situația unui refuz reglementat de art. 2 alin. (2) și sancționat de Legea nr. 554/2004. Prin urmare, sustragerea acestor acte de la controlul judiciar eficient și efectiv, încă de la data la care au fost emise, având în vedere afectarea dreptului fundamental la un proces echitabil, violarea principiului egalității armelor în procesul penal, reprezintă o violare a dispozițiilor art. 20 și 21 din Constituție, a prevederilor art. 6 din Convenția EDO. Cum dispozițiile criticate ale art. 5 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 336-340 din Noul C. proc. pen., pe calea unei interpretări distorsionate și a unei aplicări abuzive, permit din cauza neclarității lor, existența unei categorii de acte emise de o autoritate având capacitate administrativă, în regim de putere publică, executorii, dar care ar rămâne imposibil de cenzurat în fața unei instanțe judecătorești, rezultă că încalcă prevederile art. 1 din Constituție, nefiind clare, predictibile în zona de protecție instituită prin art. 6, astfel că soluția legislativă prevăzută de art. 5 alin. (2) și art. 336-340 din Noul C. proc. pen. este neconstituțională dacă exclude de la controlul instanței judecătorești anumite acte ale procurorului, cu impact imediat. Instanța de fond nu a fixat nici cadrul procesual și nici nu a hotărât asupra calității procesuale pasive a părților persoane fizice sau instituții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției. Cu privire la persoanele fizice, această calitate poate fi reținută în măsura în care se solicită obligarea acestora la plata unor despăgubiri și o astfel de dezdăunare a fost solicitată - plata unor despăgubiri cauzate de acte administrative antereferite. Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției este neechivoc faptul că cele două entități au calitate în cauză câtă vreme se solicită asigurarea, potrivit prerogativelor de control și coordonare și asigurare a independenței justiției și a respectării convențiilor în materie - accesul la dosarul sus menționat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților, să asigure potrivit prerogativelor de control, coordonare și asigurare a independentei justiției și a respectării convențiilor în materie, permiterea accesului neîngrădit și deplin la dosarul nr. x/2009 deschis la Direcția Națională Anticorupție și clasat ulterior. Prin sentința civilă nr. 1774 din 16.05.2017, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea dedusă judecății, ca inadmisibilă, reținând că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că pentru a se constata refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal (împrejurări asimilate unui act administrativ, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), este necesar ca actul avut în vedere prin cererea formulată să fie un act administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ. Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Pornind de la aceste dispoziții legale, Curtea de Apel a reținut că actele emise de procurori, inclusiv cele asimilate potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind suspuse controlului de legalitate prin procedura specială și derogatorie reglementată de art. 339 din Noul C. proc. pen., nu pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care reglementează existența "recursului paralel" drept un fine de neprimire. Instanța de control judiciar constată că, la data de 16.05.2017, în dosarul de fond, reclamantul a depus o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva dispozițiilor art. 1, art. 20 și art. 21 din Constituție, a prevederilor art. 78, art. 81 alin. (1) lit. e), art. 83 lit. e), art. 85 alin. (1), art. 87 alin. (1) și art. 94 alin. (1) din C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 12 lit. d), e) și f) din Legea informațiilor publice nr. 544/2001 care ar împiedica accesul la informațiile de interes personal dar și la cele publice, descrise de prevederile art. 31 din Constituția României. Înalta Curte constată că, dreptul la un proces echitabil, constituie o condiție a respectării exigențelor prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a expune cauza instanței de judecată, în condiții care să nu o dezavantajeze față de partea adversă, precum și respectarea dreptului său la apărare. Prin urmare, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și apărărilor formulate. În cauza dedusă judecății, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți. Deși s-a reținut incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textelor de lege invocate din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor cerute de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Temeiul de drept al soluției Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare formulate pot determina casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, așa încât, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare.