SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 24370/06 prezentată de Didier KERAVIS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 21 octombrie 2008 într-o cameră compusă din Rait Maruste, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iunie 2006, având în vedere declarația din 12 septembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă parțial cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Didier Keravis, este un resortisant francez, născut în 1953 și rezident în Olivet. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, dl E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1986, reclamantul, asistent inginer titular la Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS), a fost recrutat în calitate de agent contractual la Centrul Interacdemic de Informații (CIATI) din Orléans. Prin două decizii din 19 și 26 martie 1987, ministrul educației naționale și-a încheiat funcția începând cu 1 mai 1987 pentru insuficiență profesională. Reclamantul a fost apoi reintegrat în gradul său de asistent inginer și repartizat la un laborator CNRS din Orleans. Prin hotărârea din 16 aprilie 1991, confirmată prin hotărârea Consiliului de Stat din 26 octombrie 1994, Tribunalul Administrativ din Orleans a anulat deciziile de concediere din 19 și 26 martie 1987, motivele pentru care reclamantul nu a fost în măsură să solicite comunicarea dosarului său înainte de adoptarea măsurii care pune capăt funcțiilor sale și nu a putut discuta obiecțiile formulate împotriva sa. În 1995, reclamantul îl sesizează pe ministrul Educației Naționale, al Învățământului Superior și al Cercetării cu privire la o cerere prealabilă de despăgubire a prejudiciului cauzat de concedierea sa ilegală. Cererea sa a fost respinsă prin două decizii din 15 martie și 21 iunie 1996. La 17 noiembrie 1999, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Orleans cu privire la anularea hotărârilor menționate anterior și cu privire la condamnarea statului la plata unei sume de 642 541,05 franci francezi, adică 97 954,75 EUR (EUR), în vederea reparării prejudiciilor suferite. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2003, Tribunalul a respins recursul. Prin ordonanța din 27 septembrie 2004, președintele Curții Administrative de Apel a declarat apelul reclamantului inadmisibil, pe motiv că hotărârea Tribunalului Administrativ nu era anexată cererii de apel. La 17 octombrie 2005, a avut loc o ședință publică în fața Consiliului de Stat în prezența avocatului reclamantului. Printr-o hotărâre din 5 decembrie 2005, notificată la o dată nespecificată, Consiliul de Stat a anulat ordonana și, evocând cauza, a judecat-o în fond și a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ Dreptul intern relevant Articolele relevante din Codul de justiție administrativă, astfel cum au fost redactate la momentul faptelor, se citeau după cum urmează Articolul L. 821-2 În cazul în care se pronunță anularea unei decizii a unei instanțe administrative care hotărăște în ultimă instanță, Consiliul de Stat poate... să soluționeze cazul pe fond dacă interesul unei bune administrări a justiției justifică acest lucru (...) Articolul R. 311-1 Consiliul de Stat este competent să cunoască prima și ultima instanță: (...) 7 Acțiunile în răspundere împotriva statului pe durata excesivă a procedurii în fața instanței administrative (...) La articolul R. 311-1 menționat anterior a fost introdus prin Decretul nr. 2005 911 din 28 iulie 2005 de modificare a Codului de justiție administrativă, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2005. GRIFS invocând art. 6 1 din Convenție, reclamantul se plânge de prezența și participarea comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat privind formarea de judecată. Invocând aceeași dispoziție, invocă o încălcare a dreptului său la o procedură contradictorie și la egalitate de arme, din cauza refuzului comunicarea prealabilă a concluziilor dlui comisar al guvernului, pe care îl consideră în favoarea părții adverse și a imposibilității de a răspunde la audiere; citând art. 6 1, singur și combinat cu art. 14 din Convenție, acesta se plânge de rezultatul și durata procedurii care a dus la respingerea cererii sale de despăgubire. Acesta susține, în special, că comisarul guvernului și consilierii nu au examinat întregul dosar și s-au bazat pe documente inexacte din punct de vedere material, în special pe notele superiorilor săi ierarhici și pe un raport de expertiză care conține, în opinia sa, erori de evaluare și de interpretare și că a fost discriminat din cauza inconsecvenței dintre hotărârile celor două ordine de jurisdicție, și anume Consiliul de Stat și Curtea de Casație (camera socială), în ceea ce privește valoarea probantă a monedelor care nu au fost incluse în scrisoarea de concediere. În plus, Comitetul consideră că imposibilitatea de a sesiza comisia administrativă paritară și respingerea cererii sale de către Curtea Administrativă de Apel au împiedicat examinarea pe fond a cererii sale de despăgubire, ceea ce a adus atingere dreptului său de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 1 din convenție. În cele din urmă, el consideră că a fost victima unui tratament inuman și degradant, încălcând articolele 3 și 13 din convenție, din cauza evaluării efectuate de superiorii săi ierarhici și a concedierii sale abuzive, pe care le consideră a fi o sursă de hărțuire morală. (1) Reclamantul se plânge de prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat și invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil și într-un termen rezonabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În urma comunicării acestui motiv, guvernul, prin scrisoarea din 12 septembrie 2008, la care se atașa o declarație, a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în măsura în care se referă la acest motiv, în temeiul articolului 37 din convenție. Edwige BELLIARD, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă domnului Didier KERAVIS, cu titlu gratuit, suma de 500 (cinci cenți) EUR pentru cererea înregistrată la nr. 24370/06. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în termen de trei luni de la data hotărârii de radiere pronunțate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenția privind contul bancar indicată de solicitant. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Guvernul recunoaște că, în cazul de față, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Reclamantul se opune radierii rolului și solicită plata unei serii de sume în temeiul articolului 41 din convenție. Curtea observă de la început că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la termenii unei soluționări amiabile a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nicio comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesie din cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Prin urmare, Curtea va începe de la declarația făcută la 12 septembrie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment a procedurii să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se conducă la una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din această dispoziție. art. 37 alineatul (c) permite în special Curții să elimine o cerere din rol dacă pentru orice alt motiv a cărui existență o constată Curtea, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Cu toate acestea, art. 37 alineatul (1) in fine prevede că Curtea continuă examinarea cererii, în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale impune acest lucru. Curtea amintește că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cauză a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, circumstanțele speciale ale cauzei vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să ajungă la concluzia că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție nu impune ca aceasta să continue examinarea cauzei (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75, CEDO 2004 III, Van Houten c. Țările de Jos (radiație), n 25149/03, § 33, CEDO 2005 IX, Syndicat suedez al lucrătorilor din transporturi c. Suedia (radiation), n 53507/99, § 24, 18 iulie 2006, Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007, Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.) (radiation), n 41484/04, 28 august 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.) (radiation), n 28953/03, 18 septembrie 2007, Stark și alții (radiation), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007 Feldhaus c. Germania (dec.) (radiation), n 10583/02, 13 mai 2008 și Darque și alte 23 c. Franța (dec.) (radiation), 1 iulie 2008). Curtea ia notă de faptul că plângerea prezentată guvernului în prezenta cauză se referea la prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat. Curtea a avut deja ocazia de a afirma că această prezență sau participare încălca art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Kress c. Franța [GC], n 39594/98, § 87 CEDH 2001 VI și Martinie c. Franța [GC], n 58675/00, § 55, CEDO 2006 ...). În cazul de față, în declarația sa, guvernul recunoaște că în cazul de față a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și propune plata a 500 EUR reclamantului ca despăgubiri. Curtea concluzionează, având în vedere suma propusă, că nu se mai justifică continuarea examinării acestui motiv; în plus, este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării acestuia [art. 37 alineatul (1) in fine]. Citând art. 6 alineatul (1), singur sau combinat cu art. 14 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii, de nerespectarea termenului rezonabil, de lipsa accesului la o instanță și consideră că a făcut obiectul unei discriminări și consideră că a făcut obiectul unui tratament inuman și degradant și a declarat încălcarea articolelor 3 și 13 din convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului hotărăște să șteargă cererea de rol, cu condiția ca aceasta să se refere la prezența sau la participarea comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat; Declară inadmisibilă surplusul cererii. Claudia Westerdiek Rait Maruste Prezidențială
Requête n
o
24370/06
présentée par Didier KERAVIS
contre la France
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 21 octobre 2008 en une chambre composée de
:
Rait Maruste,
président,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Zdravka Kalaydjieva,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2006,
Vu la déclaration du 12 septembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer en partie la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Didier Keravis, est un ressortissant français, né en 1953 et résidant à Olivet. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M
me
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1986, le requérant, assistant ingénieur titulaire au Centre national de la Recherche scientifique (CNRS), fut recruté en qualité d'agent contractuel au Centre inter-académique de l'information (CIATI) d'Orléans. Il avait pour mission d'animer une équipe d'analystes dans le but de développer une application informatique nationale.
Par deux décisions des 19 et 26 mars 1987, le ministre de l'Education nationale mit fin à ses fonctions à compter du 1
er
mai 1987 pour insuffisance professionnelle. Le requérant fut alors réintégré dans son grade d'assistant ingénieur et affecté à un laboratoire du CNRS à Orléans.
Par jugement du 16 avril 1991, confirmé par arrêt du Conseil d'Etat du 26 octobre 1994, le tribunal administratif d'Orléans annula les décisions de licenciement des 19 et 26 mars 1987, aux motifs que le requérant n'avait pas été mis à même de demander la communication de son dossier avant l'adoption de la mesure mettant fin à ses fonctions et n'avait pas pu discuter les griefs formulés à son encontre.
En 1995, le requérant saisit le ministre de l'Education nationale, de l'Enseignement supérieur et de la Recherche d'une demande préalable tendant à la réparation du préjudice né de son licenciement illégal. Sa demande fut rejetée par deux décisions des 15 mars et 21 juin 1996.
Le 17 novembre 1999, le requérant saisit le tribunal administratif d'Orléans d'un recours en annulation des décisions précitées et de condamnation de l'Etat au paiement d'une somme de 642
541,05
francs
français, soit 97
954,75
euros (EUR), en réparation des préjudices subis.
Par jugement du 7 novembre 2003, le tribunal rejeta le recours. Par ordonnance du 27 septembre 2004, le président de la cour administrative d'appel déclara l'appel du requérant irrecevable, au motif que
le jugement du tribunal administratif n'était pas joint à la requête d'appel.
Le requérant forma un pourvoi en cassation. Le 17 octobre 2005, une audience publique eut lieu devant le Conseil d'Etat en présence de l'avocat du requérant.
Par un arrêt du 5 décembre 2005, notifié à une date non précisée, le Conseil d'Etat annula l'ordonnance et, évoquant l'affaire, la jugea au fond et confirma le jugement du tribunal administratif
B.
Le droit interne pertinent
Les articles pertinents du code de justice administrative, tels qu'ils étaient rédigés à l'époque des faits, se lisaient comme suit
:
Article L. 821-2
«
S'il prononce l'annulation d'une décision d'une juridiction administrative statuant en dernier ressort, le Conseil d'État peut (...) régler l'affaire au fond si l'intérêt d'une bonne administration de la justice le justifie (...)
»
Article R. 311-1
«
Le Conseil d'État est compétent pour connaître en premier et dernier ressort
: (...) 7
o
Des actions en responsabilité dirigées contre l'État pour durée excessive de la procédure devant la juridiction administrative (...)
»
Le 7
o
de l'article R. 311-1 précité a été introduit par le décret n
o
2005
‑
911 du 28 juillet 2005 modifiant le code de justice administrative, entré en vigueur le 1
er
septembre 2005.
1.
Invoquant l'article 6
§
1 de la Convention, le requérant se plaint de la présence et de la participation du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d'État.
2.
Invoquant la même disposition, il allègue une atteinte à son droit à une procédure contradictoire et à l'égalité des armes, en raison de la non
‑
communication préalable des conclusions du commissaire du gouvernement, qu'il estime favorables à la partie adverse, et de l'impossibilité d'y répondre à l'audience.
3.
Citant l'article 6
§
1, seul et combiné avec l'article 14 de la Convention, il se plaint de l'issue et de la durée de la procédure qui a abouti au rejet de sa demande d'indemnisation. Il allègue notamment que le commissaire du gouvernement et les conseillers n'ont pas examiné l'intégralité du dossier et se sont fondés sur des pièces matériellement inexactes, notamment sur les notes de ses supérieurs hiérarchiques et sur un rapport d'expertise contenant selon lui des erreurs d'évaluation et d'interprétation, et qu'il a subi une discrimination en raison de l'incohérence entre les décisions des deux ordres de juridiction, à savoir le Conseil d'Etat et la Cour de cassation (chambre sociale), quant à la valeur probante des pièces qui n'ont pas été incluses dans la lettre de licenciement.
4.
Il estime en outre que l'impossibilité de saisir la commission administrative paritaire et le rejet de son appel par la cour administrative d'appel ont empêché l'examen au fond de sa demande d'indemnisation, ce qui a porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal, tel que garanti par l'article 6
§
1 de la Convention.
5.
Enfin, il estime avoir été victime d'un traitement inhumain et dégradant, en violation des articles 3 et 13 de la Convention, en raison de l'évaluation effectuée par ses supérieurs hiérarchiques et de son licenciement abusif, qu'il estime constitutifs de harcèlement moral.
1.Le requérant se plaint de la présence ou participation du commissaire du gouvernement au délibéré du Conseil d'Etat et invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement et dans un délai raisonnable (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A la suite de la communication de ce grief, le Gouvernement, par lettre du 12 septembre 2008 à laquelle était jointe une déclaration, a invité la Cour à rayer l'affaire du rôle pour autant qu'elle porte sur ledit grief, en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Je soussignée, M
me
Edwige BELLIARD, agent du Gouvernement français, déclare que le Gouvernement français offre de verser à M. Didier KERAVIS, à titre gracieux, la somme de 500 (cinq cents) euros au titre de la requête enregistrée sous le n
o
24370/06.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée dans les trois mois à compter de la date de l'arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur le compte bancaire indiqué par le requérant. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
»
Le requérant s'oppose à la radiation du rôle et sollicite le versement d'un certain nombre de sommes au titre de l'article 41 de la Convention.
La Cour observe d'emblée que les parties ne sont pas parvenues à s'entendre sur les termes d'un règlement amiable de l'affaire. Elle rappelle qu'en vertu de l'article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L'article
62 §
2 du règlement dispose en outre à cet égard qu'aucune communication orale ou écrite, ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre des ces négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.
La Cour partira donc de la déclaration faite le 12 septembre 2008 par le Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue de parvenir à un règlement amiable.
La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 37 de la Convention, elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. L'article
37 §
1
c) permet en particulier à la Cour de rayer une requête du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête
».
L'article 37 § 1
in fine
dispose
:
«
Toutefois, la Cour poursuit l'examen de la requête si le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles l'exige.
»
La Cour rappelle que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une affaire du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de l'affaire (
Tahsin
Acar
c. Turquie
[GC], n
o
26307/95, §
‑
III,
Van
Houten c.
Pays-Bas
(radiation), n
o
25149/03, §
‑
IX,
Syndicat suédois des employés des transports
c. Suède
(radiation), n
o
53507/99, §
24, 18
juillet 2006,
Kalanyos et autres
c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25, 26
avril
2007,
Kladivík et Kašiar c. Slovaquie
(déc.) (radiation), n
o
41484/04, 28 août 2007,
Sulwińska c. Pologne
(déc.) (radiation), n
o
28953/03, 18 septembre 2007,
Stark et autres c. Finlande
(radiation), n
o
39559/02, § 23, 9 octobre 2007
;
Feldhaus c. Allemagne
(déc.) (radiation), n
o
10583/02, 13 mai 2008 et
Darque et 23 autres c.
France
(déc.) (radiation), 1
er
juillet 2008).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement dans la présente affaire portait sur la présence ou participation du commissaire du gouvernement au délibéré du Conseil d'Etat. Elle a déjà eu l'occasion d'affirmer que cette présence ou participation violait l'article 6 § 1 de la Convention (voir
Kress c.
France
[GC], n
o
‑
VI et
Martinie c. France
[GC], n
o
58675/00, §
‑
...).
En l'espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît qu'il y a eu en l'espèce violation de l'article 6 § 1 de la Convention et propose de payer 500 euros au requérant à titre de réparation.
La Cour en conclut, eu égard au montant proposé, qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de ce grief. Elle est en outre convaincue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de celui-ci (article 37 § 1
in fine
).
2.Citant l'article 6 § 1, seul ou combiné avec l'article 14 de la Convention, le requérant se plaint également du défaut d'équité de la procédure, du non-respect du délai raisonnable, du défaut d'accès à un tribunal et estime avoir fait l'objet d'une discrimination. Il considère qu'il a fait l'objet d'un traitement inhumain et dégradant et allègue la violation des articles 3 et 13 de la Convention.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s'ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration
du Gouvernement
;
Décide
de rayer la requête du rôle pour autant qu'elle porte sur la présence ou participation du commissaire du gouvernement au délibéré
du Conseil d'Etat ;
Déclare
irrecevable
le surplus de la requête.
Claudia Westerdiek
Rait Maruste
Greffière
Président