HUNT AND MILLER v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 10578/05 și nr. 10605/05, de către Carl Andrew David HUNT și Alan MILLER împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 21 octombrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători, și Lawrence Early, grefierul secțiunea având în vedere cererile depuse la 12 noiembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Carl Andrew David Hunt și dl Alan Miller sunt resortisanți britanici născuți în 1966 și, respectiv, în 1960. Primul reclamant locuiește în Poole și al doilea reclamant locuiește în Glasgow. Ambele reclamanți sunt reprezentați în fața Curții de Tyndallwoods, o firmă de avocati cu sediul în Birmingham. Guvernul Regatului Unit („Regatul Unit” Guvernul”) sunt reprezentate de agentul lor, dl J. Grainger, Oficiul Extern și Commonwealth. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele de antecedente Reclamanții au fost, la momentul material, membrii forțelor armate ale Regatului Unit. Primul reclamant a fost asistent medical instruit și al doilea reclamant a fost electrician prin comerț, susținând că au fost supuși anchetelor privind orientarea sexuală și că, în timpul anchetelor, au fost puse întrebări intime și explicite. Primul reclamant susține că a fost supus anchetelor „numărate” în ultimii doi ani și jumătate din serviciul său. În cursul primei astfel de anchete, în 1991, el a fost intervievat pentru o perioadă de aproximativ nouă ore peste trei- patru zile. vestiarul său a fost căutat și obiectele au fost confiscate. Personalul militar a participat la adresa sa particulară de acasă și a încercat să pună la îndoială partenerul său și să caute apartamentul său. Al doilea reclamant susține că el a fost interogat în 1989 în cinci ocazii, timp de aproximativ două-trei ore pe interviu, că cabina lui a fost căutată și că un număr de obiecte personale au fost confiscate. Primul reclamant a fost mutat într-o altă navă după lansarea unei prime anchete, care a încheiat aproximativ 18 luni mai târziu când a fost încheiat în cele din urmă. În timpul unei a doua anchete, el a fost mutat într-un spital de marina regal pentru a aștepta rezultatele. De mai mult de doi ani el a fost plasat în sarcini administrative și nu a fost permis să lucreze ca asistent medical ca urmare a anchetelor. Al doilea reclamant a fost înlăturat din nava sa după ancheta sa și a dat un loc de muncă în baracă pentru o perioadă. În 1990 a fost returnat la nava sa. Ambele solicitante au demisionat ulterior de la forțele armate. Ei susțin că au fost forțați să plece deoarece viața în forțele armate a devenit insuportabilă. Colegii au fost conștienți de investigații și, ca urmare, au fost hărțuiți și intimidați. Primul reclamant se plânge de asemenea că nu a putut face treaba pentru care a fost instruit. 2. Reclamanții au prezentat o cerere Tribunalului pentru ocuparea forței de muncă („ET”) susținând concedierea constructivă în încălcarea Legii privind discriminarea sexuală din 1975. Ca urmare a hotărârii Camerei de Lord în cadrul Hotărârii MacDonald (AP) (avocat general pentru Scoția (responsabil) (Scotland) din 2003, [2003] UKHL 34, reclamanții au retras procedura lor internă la 13 noiembrie 2003. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile în vigoare în momentul relevant privind concedierea homosexualilor din forțele armate sunt descrise în hotărârea Curții în cazul MacDonald c. Regatul Unit , nr. 301, 6 februarie 2007. COMPLAINTS Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că investigațiile privind orientarea sexuală și concedierea lor constructivă au încălcat dreptul lor la respectarea vieții private. De asemenea, în temeiul articolului 3 împreună cu art. 14 se plâng că au fost supuse unor tratamente degradante. HOTĂRÂREA A. Plainte în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție Reclamanții se plâng că investigațiile privind orientarea sexuală și concedierea lor constructivă ulterioară din partea forțelor armate au constituit o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor private. art. 8, în măsura în care este relevant, prevede că: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta ... viața sa privată ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale, ... pentru prevenirea tulburărilor ...” Reclamanții se plâng în continuare că au fost negate un remediu eficace în fața instanțelor interne. art. 13 prevede, în măsura în care este relevant, că: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale ....” La 20 decembrie 2005, guvernul contestat a primit notificarea cererii și a fost solicitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. În observațiile lor, acestea și-au rezervat poziția în ceea ce privește dacă au avut loc anchete cu privire la natura descrisă de solicitanți și au indicat că nu au fost în măsură să localizezeze documentele referitoare la astfel de anchete. Cu toate acestea, ei au acceptat că, în cazul în care afirmațiile reclamanților au fost justificate, atunci au existat o interferență nejustificată cu art. 8, luată singur și coroborat cu art. 13. Guvernul a contestat că deplasarea reclamanților de la forțele armate a constituit o încălcare a articolului 8, luată singur și coroborat cu art. 13. Aceștia au subliniat faptul că reclamanții nu au fost concediați, dar au demisionat ca urmare a efectului combinat al anchetelor și a bătăilor ulterioare de către colegii de serviciu. Având în vedere argumentele părților, Curtea consideră că cererile susțin probleme complexe și serioase în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție, care necesită determinare în ceea ce privește fondul, prin urmare, aceste plângeri nu pot fi respinse ca fiind, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. B. Plainte în temeiul articolelor 3 și 14 din Convenție Reclamanții se plâng că au fost supuse unor tratamente degradante, deoarece au fost puse la dispoziție întrebări cu caracter intim, intruziv și jenant în contextul anchetelor privind orientarea sexuală. art. 3, în măsura în care este relevant, citește următoarele: „Nimeni nu va fi supus ... tratamente sau pedepsă degradante.” Curtea a constatat anterior că ancheta privind orientarea sexuală a persoanelor de către personalul militar nu a atins pragul minim de severitate necesar pentru a-l introduce în domeniul de aplicare al articolului 3 ( Smith și Grady c. Regatul Unit , nos 33985/96 și 33986/96 , § 122, CEDO 1999 VI). Nu există dovezi că tratamentul în prezent a atins nivelul minim de severitate care să-l aducă în domeniul de aplicare al articolului 3 și că plângerea prevăzută la art. 3 coroborat cu art. 14 trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de aderare la cereri; declară inadmisibilă plângerile reclamanților în temeiul articolului 3 în coroborat cu art. 14; declară restul cererii admisibile, fără a se judeca în fondul cazului. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application nos. 10578/05 and 10605/05

by Carl Andrew David HUNT and Alan MILLER

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21

October 2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above applications lodged on 12 November 2001,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Carl Andrew David Hunt and Mr Alan Miller are British nationals who were born in 1966 and 1960 respectively. The first applicant lives in Poole and the second applicant lives in Glasgow. Both applicants are represented before the Court by Tyndallwoods, a firm of solicitors based in Birmingham. The United Kingdom Government (“the

Government”) are represented by their Agent, Mr J. Grainger, Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

Background facts

The applicants were, at the material time, serving members of the United Kingdom armed forces. The first applicant was a trained medical assistant and the second applicant was an electrician by trade. They claim that they were subject to investigations into their sexual orientation and that during the investigations they were asked intimate and explicit questions. The first applicant claims to have been subject to “numerous” investigations during the last two and a half years of his service. During the first such investigation, in 1991, he was interviewed for a period of around nine hours over three-four days. His locker was searched and items were confiscated. Military personnel attended his private home address and sought to question his partner and search his flat. The second applicant alleges that he was questioned in 1989 on five occasions, for about two-three hours per interview, that his cabin was searched and that a number of personal items were confiscated.

Neither applicant was dismissed following the investigations. The first applicant was moved to another ship following the launch of a first investigation, which concluded some 18 months later when he was finally cleared. During a second investigation, he was moved to a royal navy hospital to await the results. For over two years he had been placed in administrative duties and was not permitted to work as a medical assistant as a result of the investigations. The second applicant was removed from his ship following his investigation, and given a job in the barracks for a period. In 1990 he was returned to his ship. Both applicants subsequently resigned from the armed forces. They claim that they were forced to leave because life in the armed forces had become unbearable. Colleagues were aware of the investigations and as a result they were harassed and bullied. The first applicant also complains that he was unable to do the job for which he had been trained.

The applicants submitted a claim to the Employment Tribunal (“ET”) arguing constructive dismissal in breach of the Sex Discrimination Act 1975. As a result of the House of Lords' judgment in

MacDonald (AP) (Appellant) v. Advocate General for Scotland (Respondent) (Scotland)

19

June 2003, [2003] UKHL 34, the applicants withdrew their domestic proceedings on 13 November 2003.

B.

Relevant domestic law and practice

The law and practice in force at the relevant time concerning the dismissal of homosexuals from the armed forces are described in the decision of the Court in the case of

MacDonald v. the United Kingdom

, no.

301, 6 February 2007.

COMPLAINTS

The applicants complain under Article 8 of the Convention that the investigations into their sexual orientation and their constructive dismissal breached their right to respect for private life.

They complain under Article 13 that they had no domestic remedy to address the violations of their Article 8 rights.

They also complain under Article 3 together with Article 14 that they were subjected to degrading treatment.

THE LAW

A. Complaints under Articles 8 and 13 of the Convention

The applicants complain that the investigations into their sexual orientation and their subsequent constructive dismissal from the armed forces constituted a violation of their right to respect for their private lives. Article 8, in so far as is relevant, provides that:

“1.

Everyone has the right to respect for his private ... life ...

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, ... for the prevention of disorder ...”

The applicants further complain that they were denied an effective remedy before the domestic courts. Article 13 provides, in so far as is relevant, that:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority ....”

On 20 December 2005 the respondent Government were given notice of the application and were requested to submit their written observations on the admissibility and merits of the case. In their submissions, they reserved their position as to whether investigations of the nature outlined by the applicants took place and indicated that they had been unable to locate documents relating to such investigations. However, they accepted that if the applicants' claims were substantiated, then there had been an unjustified interference with Article 8, taken alone and in conjunction with Article 13. The Government disputed that the applicants' departure from the armed forces amounted to a violation of Article 8, taken alone and in conjunction with Article 13. They emphasised that the applicants were not discharged but resigned as a result of the combined effect of the investigations and subsequent bullying by fellow servicemen.

The applicants maintained that they resigned as a direct consequence of the investigations into their sexuality.

In view of the submissions of the parties, the Court considers that the applications raise complex and serious issues under Articles 8 and 13 of the Convention which require determination on the merits. It follows that these complaints cannot be dismissed as manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

B. Complaints under Articles 3 and 14 of the Convention

The applicants complain that they were subjected to degrading treatment in that they were asked questions of an intimate, intrusive and embarrassing nature in the context of investigations into their sexual orientation. Article 3, so far as is relevant, reads as follows:

“No one shall be subjected to ... degrading treatment or punishment.”

The Court previously found that the investigation of individuals' sexual orientation by military personnel did not reach the minimum threshold of severity required to bring it within the scope of Article 3 (

Smith and Grady v. the United Kingdom

, nos.

33985/96 and 33986/96, §

122, ECHR

1999

‑

VI). There is no evidence that the treatment in the present cases reached the minimum level of severity which would bring it within the scope of Article 3. It follows that the complaint under Article 3 in conjunction with Article 14 must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article

35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Declares

inadmissible the applicants' complaints under Article 3 in conjunction with Article 14;

Declares

the remainder of the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President