CASE OF HUNT AND MILLER v. THE UNITED KINGDOM
CASE OF HUNT AND MILLER v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2009)
CAUTE CAUZE DE SECȚIUNE A HUNT și MILER c. REGATUL UNIT (Aplicații nos. 10578/05 și 10605/05) JUDGMENTUL (Resoluție deFriend) STRASBOURG 23 iunie 2009 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Hunt și Miller c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Lech Garlicki, președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 2 iunie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în două cereri (numere 10578/05 și 10605/05) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți britanici, dl Carl Andrew David Hunt și dl Allan Miller („reclamanții”), la 12 noiembrie 2001. Reclamanții au fost reprezentați de Tyndallwoods, o firmă de avocați din Birmingham. Guvernul Regatului Unit (“Governul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna E. Willmott, Biroul Externe și Commonwealth. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că investigațiile privind orientarea sexuală și concedierea lor constructivă au încălcat dreptul lor la respectarea vieții private și au plâns în continuare în temeiul articolului 13 că nu au niciun remediu intern pentru a aborda încălcările drepturilor articolului 8. La 21 octombrie 2008, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile în ceea ce privește aceste plângeri. O nouă plângere a reclamanților a fost declarată inadmisibilă la aceeași dată. La 24 martie 2009 și la 25 martie 2009, respectiv, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazurilor. FACTELE Reclamanții s-au născut în 1966 și, respectiv, 1960. Primul reclamant locuiește în Poole și al doilea reclamant locuiește în Glasgow. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a fost asistent medical instruit și al doilea reclamant a fost electrician prin comerț, susținând că au fost supuși anchetelor privind orientarea sexuală și că, în timpul anchetelor, au fost puse întrebări intime și explicite. Primul reclamant susține că a fost supus anchetelor „numărate” în ultimii doi ani și jumătate din serviciul său. În cursul primei astfel de anchete, în 1991, el a fost intervievat pentru o perioadă de aproximativ nouă ore peste trei- patru zile. vestiarul său a fost căutat și obiectele au fost confiscate. Personalul militar a participat la adresa sa particulară de acasă și a încercat să pună la îndoială partenerul său și să caute apartamentul său. Al doilea reclamant susține că el a fost interogat în 1989 în cinci ocazii, timp de aproximativ două-trei ore pe interviu, că cabina lui a fost căutată și că un număr de obiecte personale au fost confiscate. Nici reclamantul a fost respins după anchete. Primul reclamant a fost mutat într-o altă navă după lansarea unei prime anchete, care a încheiat aproximativ 18 luni mai târziu când a fost încheiat în cele din urmă. În timpul unei a doua anchete, el a fost mutat într-un spital de marina regal pentru a aștepta rezultatele. De mai mult de doi ani el a fost plasat în sarcini administrative și nu a fost permis să lucreze ca asistent medical ca urmare a anchetelor. Al doilea reclamant a fost înlăturat din nava sa după ancheta sa și a dat un loc de muncă în baracă pentru o perioadă. În 1990 a fost returnat la nava sa. Ambele solicitante au demisionat ulterior de la forțele armate. Ei susțin că au fost forțați să plece deoarece viața în forțele armate a devenit insuportabilă. Colegii au fost conștienți de anchete și, ca urmare, au fost hărțuiți și intimidați. Primul reclamant se plânge de asemenea că nu a putut face treaba pentru care a fost instruit. 2. Procedura internă 10. Reclamanții au prezentat o cerere în favoarea Tribunalului pentru ocuparea forței de muncă, susținând concedierea constructivă în încălcarea Legii privind discriminarea sexuală din 1975. Ca urmare a hotărârii Camerei de Lord în cadrul Hotărârii MacDonald (AP) (Avocat general pentru Scoția (Responsabil) (Scotland) din iunie 2003, [2003] UKHL 34, reclamanții și-au retras procedurile interne la 13 noiembrie 2003. La 25 martie 2009, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului cu privire la dl Hunt: „Eu, Emily Willmott, agentul guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit ofera plăți de 29 000 GBP (20 nouă mii de lire sterline) domnului Carl Andrew David Hunt, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește suma în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 12. În aceeași dată, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului în ceea ce privește dl Miller: „Eu, Emily Willmott, agentul guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit ofera plăți de 29 000 GBP (20 nouă mii de lire sterline) domnului Alan Miller, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi complet inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește suma în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 13. La 24 martie 2009, Curtea a primit următoarea declarație semnată de primul reclamant, dl Hunt: „Eu, Carl Andrew David Hunt, reține că Guvernul Regatului Unit este pregătit să-mi plătească suma de 29.000 GBP (20.000 de lire sterline) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit suma în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Accept propunerea și renunță la orice alte cereri împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” 14. În aceeași dată, Curtea a primit următoarea declarație semnată de al doilea reclamant, dl Miller: „Eu, Alan Miller, remarc că Guvernul Regatului Unit este pregătit să-mi plătească suma de 29.000 GBP (20.000 de lire sterline) cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit suma în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” 15. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluțiile se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 16. Prin urmare, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată cererile din lista sa de cazuri. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 23 iunie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Lech Garlicki Președintele adjunct al grefierului