- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 iunie 2009
- Stat pârât
- GBR
Hunt și Miller împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
CAUTE CAUZE DE SECȚIUNE A HUNT și MILER c. REGATUL UNIT (Aplicații nos. 10578/05 și 10605/05) JUDGMENTUL (Resoluție deFriend) STRASBOURG 23 iunie 2009 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Hunt și Miller c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Lech Garlicki, președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 2 iunie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în două cereri (numere 10578/05 și 10605/05) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți britanici, dl Carl Andrew David Hunt și dl Allan Miller („reclamanții”), la 12 noiembrie 2001. Reclamanții au fost reprezentați de Tyndallwoods, o firmă de avocați din Birmingham.
Guvernul Regatului Unit (“Governul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna E. Willmott, Biroul Externe și Commonwealth. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că investigațiile privind orientarea sexuală și concedierea lor constructivă au încălcat dreptul lor la respectarea vieții private și au plâns în continuare în temeiul articolului 13 că nu au niciun remediu intern pentru a aborda încălcările drepturilor articolului 8. La 21 octombrie 2008, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererile sunt admisibile în ceea ce privește aceste plângeri. O nouă plângere a reclamanților a fost declarată inadmisibilă la aceeași dată. La 24 martie 2009 și la 25 martie 2009, respectiv, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazurilor.
FACTELE Reclamanții s-au născut în 1966 și, respectiv, 1960. Primul reclamant locuiește în Poole și al doilea reclamant locuiește în Glasgow. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a fost asistent medical instruit și al doilea reclamant a fost electrician prin comerț, susținând că au fost supuși anchetelor privind orientarea sexuală și că, în timpul anchetelor, au fost puse întrebări intime și explicite. Primul reclamant susține că a fost supus anchetelor „numărate” în ultimii doi ani și jumătate din serviciul său. În cursul primei astfel de anchete, în 1991, el a fost intervievat pentru o perioadă de aproximativ nouă ore peste trei- patru zile.
vestiarul său a fost căutat și obiectele au fost confiscate. Personalul militar a participat la adresa sa particulară de acasă și a încercat să pună la îndoială partenerul său și să caute apartamentul său. Al doilea reclamant susține că el a fost interogat în 1989 în cinci ocazii, timp de aproximativ două-trei ore pe interviu, că cabina lui a fost căutată și că un număr de obiecte personale au fost confiscate. Nici reclamantul a fost respins după anchete. Primul reclamant a fost mutat într-o altă navă după lansarea unei prime anchete, care a încheiat aproximativ 18 luni mai târziu când a fost încheiat în cele din urmă. În timpul unei a doua anchete, el a fost mutat într-un spital de marina regal pentru a aștepta rezultatele.
De mai mult de doi ani el a fost plasat în sarcini administrative și nu a fost permis să lucreze ca asistent medical ca urmare a anchetelor. Al doilea reclamant a fost înlăturat din nava sa după ancheta sa și a dat un loc de muncă în baracă pentru o perioadă. În 1990 a fost returnat la nava sa. Ambele solicitante au demisionat ulterior de la forțele armate. Ei susțin că au fost forțați să plece deoarece viața în forțele armate a devenit insuportabilă. Colegii au fost conștienți de anchete și, ca urmare, au fost hărțuiți și intimidați. Primul reclamant se plânge de asemenea că nu a putut face treaba pentru care a fost instruit.
2. Procedura internă 10. Reclamanții au prezentat o cerere în favoarea Tribunalului pentru ocuparea forței de muncă, susținând concedierea constructivă în încălcarea Legii privind discriminarea sexuală din 1975. Ca urmare a hotărârii Camerei de Lord în cadrul Hotărârii MacDonald (AP) (Avocat general pentru Scoția (Responsabil) (Scotland) din iunie 2003, [2003] UKHL 34, reclamanții și-au retras procedurile interne la 13 noiembrie 2003. La 25 martie 2009, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului cu privire la dl Hunt: „Eu, Emily Willmott, agentul guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit ofera plăți de 29 000 GBP (20 nouă mii de lire sterline) domnului Carl Andrew David Hunt, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Această sumă, care să acopere prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește suma în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.
Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 12. În aceeași dată, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului în ceea ce privește dl Miller: „Eu, Emily Willmott, agentul guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit ofera plăți de 29 000 GBP (20 nouă mii de lire sterline) domnului Alan Miller, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi complet inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În cazul în care nu se plătește suma în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 13. La 24 martie 2009, Curtea a primit următoarea declarație semnată de primul reclamant, dl Hunt: „Eu, Carl Andrew David Hunt, reține că Guvernul Regatului Unit este pregătit să-mi plătească suma de 29.000 GBP (20.000 de lire sterline) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit suma în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Accept propunerea și renunță la orice alte cereri împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere.
Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” 14. În aceeași dată, Curtea a primit următoarea declarație semnată de al doilea reclamant, dl Miller: „Eu, Alan Miller, remarc că Guvernul Regatului Unit este pregătit să-mi plătească suma de 29.000 GBP (20.000 de lire sterline) cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi pe deplin inclusiv de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În cazul în care nu a plătit suma în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” 15. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluțiile se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
16. Prin urmare, cazurile ar trebui să fie eliminate din listă. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată cererile din lista sa de cazuri. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 23 iunie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Lech Garlicki Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASES OF HUNT and MILLER v. THE UNITED KINGDOM (Applications nos. 10578/05 and 10605/05) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 23 June 2009 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the cases of Hunt and Miller v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 2 June 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in two (joined) applications (nos. 10578/05 and 10605/05) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two British nationals, Mr Carl Andrew David Hunt and Mr Allan Miller (“the applicants”), on 12 November 2001.
The applicants were represented by Tyndallwoods, a firm of lawyers based in Birmingham. The United Kingdom Government (“theGovernment”) were represented by their Agent, Ms E. Willmott, Foreign and Commonwealth Office.
The applicants complained under Article 8 of the Convention that the investigations into their sexual orientation and their constructive dismissal breached their right to respect for private life. They further complained under Article 13 that they had no domestic remedy to address the violations of their Article 8 rights.
On 21 October 2008, after obtaining the parties' observations, the Court declared the applications admissible in so far as these complaints are concerned. A further complaint of the applicants was declared inadmissible on the same date.
On 24 March 2009 and on 25 March 2009 the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the cases. THE FACTS
The applicants were born in 1966 and 1960 respectively. The first applicant lives in Poole and the second applicant lives in Glasgow.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Background facts
The applicants were, at the material time, serving members of the United Kingdom armed forces. The first applicant was a trained medical assistant and the second applicant was an electrician by trade. They claim that they were subject to investigations into their sexual orientation and that during the investigations they were asked intimate and explicit questions. The first applicant claims to have been subject to “numerous” investigations during the last two and a half years of his service. During the first such investigation, in 1991, he was interviewed for a period of around nine hours over three-four days. His locker was searched and items were confiscated. Military personnel attended his private home address and sought to question his partner and search his flat. The second applicant alleges that he was questioned in 1989 on five occasions, for about two-three hours per interview, that his cabin was searched and that a number of personal items were confiscated.
Neither applicant was dismissed following the investigations. The first applicant was moved to another ship following the launch of a first investigation, which concluded some 18 months later when he was finally cleared. During a second investigation, he was moved to a royal navy hospital to await the results. For over two years he had been placed in administrative duties and was not permitted to work as a medical assistant as a result of the investigations. The second applicant was removed from his ship following his investigation, and given a job in the barracks for a period. In 1990 he was returned to his ship. Both applicants subsequently resigned from the armed forces. They claim that they were forced to leave because life in the armed forces had become unbearable. Colleagues were aware of the investigations and as a result they were harassed and bullied. The first applicant also complains that he was unable to do the job for which he had been trained. 2. Domestic proceedings
The applicants submitted a claim to the Employment Tribunal arguing constructive dismissal in breach of the Sex Discrimination Act 1975. As a result of the House of Lords' judgment in MacDonald (AP) (Appellant) v. Advocate General for Scotland (Respondent) (Scotland) 19 June 2003, [2003] UKHL 34, the applicants withdrew their domestic proceedings on 13 November 2003. THE LAW
On 25 March 2009 the Court received the following declaration from the Government in respect of Mr Hunt: “I, Emily Willmott, Agent for the Government of the United Kingdom, declare that the Government of the United Kingdom offer to pay GBP 29,000 (twenty-nine thousand pounds sterling) to Mr Carl Andrew David Hunt with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be fully inclusive of any taxes that may be applicable. The sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”
On the same date, the Court received the following declaration from the Government in respect of Mr Miller: “I, Emily Willmott, Agent for the Government of United Kingdom, declare that the Government of the United Kingdom offer to pay GBP 29,000 (twenty-nine thousand pounds sterling) to Mr Alan Miller with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be fully inclusive of any taxes that may be applicable. The sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”
On 24 March 2009 the Court received the following declaration signed by the first applicant, Mr Hunt: “I, Carl Andrew David Hunt, note that the Government of the United Kingdom are prepared to pay me the sum of GBP 29,000 (twenty-nine thousand pounds sterling) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be fully inclusive of any taxes that may be applicable. The sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. I accept the proposal and waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”
On the same date, the Court received the following declaration signed by the second applicant, Mr Miller: “I, Alan Miller, note that the Government of the United Kingdom are prepared to pay me the sum of GBP 29,000 (twenty-nine thousand pounds sterling) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be fully inclusive of any taxes that may be applicable. The sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. I accept the proposal and waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlements are based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the cases should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
Decides to strike the applications out of its list of cases. Done in English, and notified in writing on 23 June 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Lech Garlicki Deputy Registrar President