ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5255/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14

octombrie 2010, reclamantul M.R.A. a chemat în judecată Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj, solicitând anularea deciziei de impunere din 31 mai

2010, precum și a deciziei din 6 septembrie 2010 emise în soluționarea

contestației prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în valoare

de 884.509 RON, reprezentând TVA suplimentară și accesorii.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că pârâta i-a reținut în mod eronat calitatea de persoană

impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, prin depășirea plafonului

de scutire, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

În acest sens, reclamantul

a arătat că activitatea pe care a desfășurat-o, vânzări de terenuri construibile,

apartamente și case, nu reprezintă un act de comerț, o livrare de bunuri neconstituind

o operațiune care să se încadreze în sfera de aplicare a TVA, conform art. 126

alin. (1) din C. fisc.

La data de 20 octombrie

2010 a fost înregistrată acțiunea formulată de M.L.M., în contradictoriu cu Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj, prin care s-a solicitat anularea aceleiași decizii

de impunere din 31 mai 2010 și a deciziei în soluționarea contestației din 13 septembrie

2010 privind un debit de 594.565 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar și accesorii,

motivele invocate fiind aceleași cu cele cuprinse în cererea soțului, M.R.A.

Prin încheierea Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nr. 38 din

24 ianuarie 2011 s-a dispus conexarea celor două cauze.

Aceeași instanță a pronunțat

sentința civilă nr. 82 din 7 februarie 2011 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că în perioada 2005-2009, reclamanții au procedat la

înstrăinarea unor imobile, în total 58 de tranzacții, activitatea desfășurată având

caracter de continuitate și în scopul obținerii de venituri, fiind astfel supusă

taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 126 și art. 127 din C. fisc.

Întrucât reclamanții nu

au solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termenul de 10 zile de la data

constatării depășirii plafonului s-a reținut că organele de inspecție fiscală au

procedat corect, stabilind obligații fiscale suplimentare, aferente tranzacțiilor

efectuate după acea dată.

Împotriva sentinței au

declarat recurs reclamanții M.R.A. și M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamanții au

învederat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la natura activității

desfășurate în perioada supusă controlului, însușindu-și punctul de vedere al organelor

fiscale în sensul reținerii calității de comercianți.

Reclamanții au arătat

că nu au calitatea de persoane impozabile, întrucât nu au desfășurat activități

economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) din C. fisc., vânzarea-cumpărarea

de bunuri imobile fiind o activitate civilă și nu una comercială.

S-a precizat de asemenea

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 126 alin. (1) din C. fisc.,

respectiv cele de la literele c și d, livrarea bunurilor nu a fost realizată de

o persoană impozabilă și nu a rezultat din una din activitățile economice enumerate

la art. 127 alin. (2) din C. fisc.

Printr-un alt motiv de

recurs, reclamanții au arătat că, și în situația când operațiunile desfășurate ar

fi fost supuse TVA, inspecția fiscală a stabilit greșit cuantumul obligației de

plată. Astfel, s-a menționat că adăugarea taxei la prețul de vânzare convenit între

părțile contractante, care include în cuantumul său și TVA, suportată de reclamanți

și colectată de furnizori, dar care nu a fost dedusă, constituie o încălcare a principiului

neutralității fiscale a taxei pe valoarea adăugată.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de prevederile art. 304 și 304

1

din C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat , urmând a fi respins ca atare.

Susținerea că instanța

nu s-a pronunțat asupra naturii activității desfășurate de reclamanți este fără

suport, în considerentele sentinței arătându-se motivat îndeplinirea condițiilor

ce definesc noțiunile de „persoană impozabilă” și respectiv „activitate economică”.

Astfel, potrivit art.

127 alin. (1) din C. fisc., este considerată persoană impozabilă orice persoană

care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice

de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei

activități.

În alin. (2) al textului

se prevede că activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților

sau prestatorilor de servicii, ca și, printre altele, exploatarea bunurilor corporale

sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Potrivit art. 127

alin. (2

1

) din C. fisc., situațiile în care persoanele fizice care efectuează

livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

În aplicarea acestui text de lege, aceste prevederi au fost explicitate prin H.G.

nr. 44/2004, în conformitate cu care obținerea de venituri de către persoanele fizice

din vânzarea locuințelor proprietate personală nu va fi considerată activitate economică,

cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată

în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Având în vedere numărul

tranzacțiilor efectuate de reclamanți în perioada verificată, instanța de fond a

reținut în mod justificat calitatea lor de persoane impozabile, pronunțându-se asupra

operațiunilor efectuate prin înstrăinarea terenurilor, apartamentelor și caselor

proprietate personală, ca reprezentând activitate economică în sensul art. 127

alin. (2) din C. fisc.

Normele metodologice de

aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conțin așadar prevederi exprese

cu privire la natura activității constând în vânzarea locuințelor proprietate personală,

dacă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Aceste dispoziții date

în explicitarea art. 127 alin. (2) din C. fisc., au fost corect aplicate în cauză,

instanța stabilind în mod justificat natura economică a activității desfășurate

de reclamanți și calitatea acestora de persoane impozabile.

Întrucât reclamanții au

depășit plafonul de scutire de TVA, s-a reținut corect faptul că aveau obligația

de a solicita înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, potrivit

art. 153 din C. fisc. și deoarece nu au procedat în acest mod, organele fiscale

au dispus din oficiu înregistrarea calității, cu ocazia inspecției fiscale.

Curtea constată că nu

este întemeiat nici motivul de recurs privind stabilirea cuantumului obligației

de pată.

În acest sens, este de

menționat că, potrivit deciziei din 12 aprilie 2011 a Comisiei Centrale Fiscale,

publicate în M. Of. nr. 278/2011, TVA aferentă colectată pentru livrările taxabile

de construcții și de terenuri se determină în funcție de voința părților rezultată

din contracte sau alte mijloace de probă, prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea

livrării în cazul în care părțile nu au convenit nimic cu privire la taxa pe valoarea

adăugată.

Nu se poate susține că

prin aplicarea ei, această decizie ar retroactiva, prevederile făcând corp comun

cu legea în baza căreia a fost dată, respectiv C. fisc., intrat în vigoare la 1

ianuarie 2006.

În acest sens, art. 10

alin. (1) din Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 87/2005 privind constituirea și

atribuțiile comisiei centrale fiscale dispune că soluțiile unitare adoptate sunt

aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost

date.

Curtea reține de asemenea,

că apărarea referitoare la aplicarea greșită a dreptului de deducere a TVA nu are

suport legal, reclamanții neavând dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor

în litigiu, întrucât au considerat că beneficiază de regimul de scutire pe toată

perioada supusă controlului fiscal și nu au solicitat până la finalizarea verificărilor

înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Având în vedere considerentele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de M.R.A. și M.L.M.

împotriva sentinței nr. 82 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2011.