ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5255/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 octombrie 2010, reclamantul M.R.A. a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, solicitând anularea deciziei de impunere din 31 mai 2010, precum și a deciziei din 6 septembrie 2010 emise în soluționarea contestației prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în valoare de 884.509 RON, reprezentând TVA suplimentară și accesorii.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pârâta i-a reținut în mod eronat calitatea de persoană impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, prin depășirea plafonului de scutire, începând cu data de 1 noiembrie 2006. În acest sens, reclamantul a arătat că activitatea pe care a desfășurat-o, vânzări de terenuri construibile, apartamente și case, nu reprezintă un act de comerț, o livrare de bunuri neconstituind o operațiune care să se încadreze în sfera de aplicare a TVA, conform art. 126 alin. (1) din C. fisc.

La data de 20 octombrie 2010 a fost înregistrată acțiunea formulată de M.L.M., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, prin care s-a solicitat anularea aceleiași decizii de impunere din 31 mai 2010 și a deciziei în soluționarea contestației din 13 septembrie 2010 privind un debit de 594.565 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar și accesorii, motivele invocate fiind aceleași cu cele cuprinse în cererea soțului, M.R.A. Prin încheierea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nr. 38 din 24 ianuarie 2011 s-a dispus conexarea celor două cauze. Aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 82 din 7 februarie 2011 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în perioada 2005-2009, reclamanții au procedat la înstrăinarea unor imobile, în total 58 de tranzacții, activitatea desfășurată având caracter de continuitate și în scopul obținerii de venituri, fiind astfel supusă taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 126 și art. 127 din C. fisc. Întrucât reclamanții nu au solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termenul de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului s-a reținut că organele de inspecție fiscală au procedat corect, stabilind obligații fiscale suplimentare, aferente tranzacțiilor efectuate după acea dată. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții M.R.A. și M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanții au învederat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la natura activității desfășurate în perioada supusă controlului, însușindu-și punctul de vedere al organelor fiscale în sensul reținerii calității de comercianți. Reclamanții au arătat că nu au calitatea de persoane impozabile, întrucât nu au desfășurat activități economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) din C. fisc., vânzarea-cumpărarea de bunuri imobile fiind o activitate civilă și nu una comercială. S-a precizat de asemenea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 126 alin. (1) din C. fisc., respectiv cele de la literele c și d, livrarea bunurilor nu a fost realizată de o persoană impozabilă și nu a rezultat din una din activitățile economice enumerate la art. 127 alin. (2) din C. fisc.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamanții au arătat că, și în situația când operațiunile desfășurate ar fi fost supuse TVA, inspecția fiscală a stabilit greșit cuantumul obligației de plată. Astfel, s-a menționat că adăugarea taxei la prețul de vânzare convenit între părțile contractante, care include în cuantumul său și TVA, suportată de reclamanți și colectată de furnizori, dar care nu a fost dedusă, constituie o încălcare a principiului neutralității fiscale a taxei pe valoarea adăugată. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de prevederile art. 304 și 304 1 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat , urmând a fi respins ca atare. Susținerea că instanța nu s-a pronunțat asupra naturii activității desfășurate de reclamanți este fără suport, în considerentele sentinței arătându-se motivat îndeplinirea condițiilor ce definesc noțiunile de „persoană impozabilă” și respectiv „activitate economică”.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) din C. fisc., este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. În alin. (2) al textului se prevede că activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, ca și, printre altele, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Potrivit art. 127 alin. (2 1 ) din C. fisc., situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

În aplicarea acestui text de lege, aceste prevederi au fost explicitate prin H.G. nr. 44/2004, în conformitate cu care obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Având în vedere numărul tranzacțiilor efectuate de reclamanți în perioada verificată, instanța de fond a reținut în mod justificat calitatea lor de persoane impozabile, pronunțându-se asupra operațiunilor efectuate prin înstrăinarea terenurilor, apartamentelor și caselor proprietate personală, ca reprezentând activitate economică în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc.

Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conțin așadar prevederi exprese cu privire la natura activității constând în vânzarea locuințelor proprietate personală, dacă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Aceste dispoziții date în explicitarea art. 127 alin. (2) din C. fisc., au fost corect aplicate în cauză, instanța stabilind în mod justificat natura economică a activității desfășurate de reclamanți și calitatea acestora de persoane impozabile. Întrucât reclamanții au depășit plafonul de scutire de TVA, s-a reținut corect faptul că aveau obligația de a solicita înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 din C. fisc.

și deoarece nu au procedat în acest mod, organele fiscale au dispus din oficiu înregistrarea calității, cu ocazia inspecției fiscale. Curtea constată că nu este întemeiat nici motivul de recurs privind stabilirea cuantumului obligației de pată. În acest sens, este de menționat că, potrivit deciziei din 12 aprilie 2011 a Comisiei Centrale Fiscale, publicate în M. Of. nr. 278/2011, TVA aferentă colectată pentru livrările taxabile de construcții și de terenuri se determină în funcție de voința părților rezultată din contracte sau alte mijloace de probă, prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrării în cazul în care părțile nu au convenit nimic cu privire la taxa pe valoarea adăugată.

Nu se poate susține că prin aplicarea ei, această decizie ar retroactiva, prevederile făcând corp comun cu legea în baza căreia a fost dată, respectiv C. fisc., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. În acest sens, art. 10 alin. (1) din Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 87/2005 privind constituirea și atribuțiile comisiei centrale fiscale dispune că soluțiile unitare adoptate sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date. Curtea reține de asemenea, că apărarea referitoare la aplicarea greșită a dreptului de deducere a TVA nu are suport legal, reclamanții neavând dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor în litigiu, întrucât au considerat că beneficiază de regimul de scutire pe toată perioada supusă controlului fiscal și nu au solicitat până la finalizarea verificărilor înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.R.A. și M.L.M. împotriva sentinței nr. 82 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.