ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 727/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2014 sub nr. x/2014, creditoarea A. S.A. a formulat cerere de declanșare a procedurii insolventei împotriva debitorului S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 5 pct. 20 si art. 70 si următoarele din Legea 85/2014, respectiv deține la data de 17.12.2014 o creanța certa, lichida si exigibila, scadenta de mai mult de 60 de zile, in cuantum de 21.777.474,38 RON, echivalent in RON calculat la cursul BNR de 4,4788 RON pentru 1 EUR valabil la data de 16.12.2014.

Prin sentința civilă nr. 2368/09.03.2015 Tribunalul București, secția a VII-a civilă, prin judecător sindic, a admis cererea creditorului; în temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a deschis procedura generală împotriva debitorului B. S.R.L, desemnând administrator judiciar provizoriu pe C..

Prin sentința civilă nr. 8946/09.11.2015 Tribunalul București, secția a VII-a civilă a pronunțat următoarea soluție:

În temeiul art. 145 alin. (1) lit. B) din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului B. S.R.L., cu sediul în București, str. x, camera nr. 5, înregistrată la Reg. Com sub nr. x/2007, având CUI x.

În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, ridică dreptul de administrare al debitorului și dispune dizolvarea societății debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului.

Stabilește termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

Dispune întocmirea și predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Fixează următoarele termene limită:

a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar - 25.12.2015;

b) termenul de verificare a creanțelor menționate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al acestora - 25.01.2016;

c) termenul de depunere la tribunal a contestațiilor - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar;

d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat - 25.02.2016.

Numește lichidator judiciar provizoriu pe C., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remunerație de 3.000 RON din averea debitorului.

Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată și dispune îndeplinirea formalităților privind menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai săi.

În temeiul art. 146 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condițiile art. 99 alin. (3) din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menționată la art. 145 alin. (2) lit. e), debitorului și registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.

Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2018, cerere inserată în cadrul raportului de activitate nr. 637/09.11.2018, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat confirmarea tranzacției încheiată la data de 15.11.2018 de către debitoarea B. și D. S.R.L. .

Prin încheierea pronunțată la data de 26 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar C. al debitoarei B. S.R.L. de confirmare a tranzacției încheiate la data de 15.11.2018 cu creditoarea D. S.R.L..

Împotriva acestei încheieri a formulat apel D. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 698A din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta D. S.R.L. împotriva încheierii din 26.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații E. S.A., S.C. B. S.R.L., prin lichidator C., și S.C. B. S.R.L. prin administrator special F., a schimbat încheierea atacată în sensul că, a admis cererea lichidatorului C. și a confirmat tranzacția încheiată de D. S.R.L. și B. S.R.L. prin lichidator C., la data de 15.11.2018, autentificată sub nr. x de Societatea Profesională Notarială G..

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reținut că judecătorul sindic a fost învestit de către lichidatorul judiciar C. în temeiul prevederilor art. 64 lit. j) din Legea nr. 85/2014 cu o cerere de confirmare a tranzacției încheiate în data de 15.11.2018 între debitoarea B. S.R.L. prin lichidatorul judiciar și creditoarea D. S.R.L..

Cererea de confirmare a fost respinsă pentru motivul că tranzacția nu este încheiată în interesul masei credale și nu au fost identificate concesiile pe care le face creditoarea D. în schimbul renunțărilor acceptate de debitoarea B..

Din interpretarea art. 64 alin. (1) lit. j) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 rezultă că legiuitorul a înțeles să ofere judecătorului sindic competența controlului legalității deciziilor lichidatorului, judecătorul sindic fiind îndreptățit a analiza activitatea lichidatorului din perspectiva conformității cu dispozițiile legale aplicabile, a reținut instanța.

În același timp o altă concluzie este aceea că deciziile pe care le adoptă lichidatorul judiciar pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori prin organele acestora. Adunarea creditorilor convocată să-și spună opinia cu privire la o decizie managerială a administratorului judiciar/lichidatorului este cea care prin hotărârea luată cu votul prevăzut de lege aprobă sau respinge respectiva decizie.

În ceea ce privește considerentul primei instanțe conform căruia nu a identificat în tranzacția încheiată la data de 15.11.2018 care sunt concesiile din partea creditoarei D. S.R.L., instanța de apel a reținut următoarele:

Art. 2267 C. civ. definește tranzacția ca fiind contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți.

În cauza de față, creditoarea D. S.R.L. a renunțat la beneficiul termenului stabilit prin contractul de împrumut încheiat cu debitoarea B. S.R.L. întrucât se obligă să restituie anticipat suma de 620.000 euro reprezentând parte din valoarea creanței. Art. 1413 alin. (2) C. civ. prevede posibilitatea renunțării la beneficiul termenului.

De asemenea, creditoarea D. a renunțat și la efectele convenției de subordonare prin care debitoarea B. a fost de acord să subordoneze creanța sa în favoarea consorțiului de bănci din cadrul contractului privind acordarea unor facilități de credit.

Totodată, apelanta D. a fost de acord plătească către creditorul său B. suma de 620.000 euro în contextul în care posibilitatea de a recupera integral creanța potrivit contractului de împrumut este egală cu zero.

Această împrejurare de fapt rezultă din concluziile rapoartelor de evaluare economică întocmite de societăți independente specializate în acest domeniu, la cererea D. și depuse la dosar.

Așadar, sunt neîntemeiate considerentele instanței de fond cât privește lipsa renunțărilor sau concesiilor din partea creditoarei D..

Referitor la cel de al doilea considerent care a dus la soluția de respingere a cererii de confirmare a tranzacției, respectiv faptul că tranzacția nu este în interesul masei credale, instanța de apel a constatat următoarele:

Într-adevăr, scopul procedurii insolvenței (art. 2 din Legea nr. 85/2014) este acela de a maximiza recuperarea creanțelor debitoarei însă acest deziderat trebuie privit prin prisma posibilității efective, reale de recuperare a creanțelor debitoarei ținând seama de condițiile de piață specifice și de situația concretă în care se află debitorii societății falite.

Interesul masei credale reprezintă însă o chestiune de oportunitate care se decide de către Adunarea Creditorilor.

Or, în speță, Adunarea Creditorilor debitoarei B. din data de 29.10.2018 a aprobat încheierea tranzacției, fiind adoptată hotărârea cu respectarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Împotriva hotărârii Adunării creditorilor nu s-a formulat nici o contestație.

În considerarea caracterului colectiv al procedurii reglementate de legea nr. 85/2014 nu se poate aprecia că un act aprobat de către Adunarea creditorilor profită unui singur creditor, respectiv celui care a votat hotărârea. În plus, trebuie ținut seama de faptul că în cauza de față, în tabelul definitiv sunt înscriși 5 creditori din aceeași categorie, creanțe chirografare.

Dacă Adunarea creditorilor decide cu privire la oportunitatea unui act ce intră în sfera sa de competență, oportunitatea respectivului act nu mai poate fi contestată întrucât a fost exprimat interesul creditorilor.

De esența contractului de tranzacție este caracterul reciproc al concesiilor și al efectelor sale . Neegalitatea concesiilor nu exclude reciprocitatea acestora.

Fiind un contract cu titlu oneros, prin încheierea tranzacției părțile urmăresc întotdeauna un avantaj de natură patrimonială.

Apărările intimatei B. privind lipsa caracterului condiționat al împrumutului ca urmare a ieșirii apelantei D. din grupul de societăți din care face parte și B. nu pot fi primite, întrucât nu sunt susținute de nicio probă în acest sens.

Referitor la celelalte apărări din întâmpinare conform cărora adunării creditorilor nu-i revine nici atribuție cât privește încheierea tranzacțiilor asupra averii debitoarei este de menționat faptul că încheierea tranzacției aparține competenței administratorului sau lichidatorului judiciar, că deciziile manageriale ale acestuia sunt supuse aprobării adunării creditorilor, adunare prin intermediul căreia se exprimă interesul masei credale, și doar legalitatea acestor decizii este cenzurată de către judecătorul sindic. Așadar, aprobarea de către adunarea creditorilor a încheierii tranzacției prezintă relevanță întrucât arată care este interesul creditorilor în această chestiune.

Concluzionând, instanța de apel a reținut că oportunitatea încheierii tranzacției nu poate fi cenzurată de către judecătorul sindic, iar rapoartele de evaluare relevă că debitoarea B. nu are posibilitatea reală de a recupera efectiv nici o sumă din creanța provenită din contractul de împrumut încheiat cu D.. Tranzacția a fost aprobată de Adunarea creditorilor, iar hotărârea nu a fost contestată de nici un creditor, considerente pentru care s-a constatat că soluția primei instanțe se impune a fi schimbată, respectiv criticile apelantei D. sunt întemeiate.

Prin încheierea din 9 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 698A din 18.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, reținând, în esență, că cererea de îndreptare a mențiunii din dispozitivul hotărârii cu privire la calea de atac a recursului nu se încadrează în noțiunea de eroare materială avută în vedere de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. și că orice alte erori, de judecată pot fi îndreptate prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege dar nu prin acest mijloc procedural al îndreptării de eroare materială.

La data de 28 iunie 2019 (pilc fila x recurs) recurenta S.C. B. S.R.L. prin administrator special a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 698A din 18 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 440 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susținut că instanța de apel a încălcat normele de competența funcțională a judecătorului sindic, interpretând greșit dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. j) și art. 45 alin. (2) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Astfel, instanța de apel a considerat în mod greșit că, odată adoptată o hotărâre a adunării creditorilor cu privire la Tranzacție, judecătorul sindic nu ar putea interveni cu privire la oportunitatea tranzacției, rolul acestuia fiind limitat la a aprecia cu privire la legalitatea actului. In acest mod, a apreciat recurenta, instanța de apel a modificat competențele organelor procedurii insolvenței, limitând în mod nepermis competența judecătorului sindic în ceea ce privește confirmarea tranzacțiilor, prin subordonarea acestuia hotărârii adunării creditorilor.

Recurenta a arătat că Legea 85/2014 stabilește în competența exclusivă a judecătorului sindic anumite atribuții, printre care și confirmarea tranzacțiilor încheiate de administratorul sau lichidatorul judiciar. Prin confirmarea tranzacției, judecătorul sindic asigură respectarea principiilor imperative ale legii insolvenței, respectiv maximizarea averii debitorului, transparența, neprejudicierea altor persoane care nu iau parte la tranzacție, dar care sunt afectate de încheierea acesteia.

Recurenta a susținut că, deși judecătorul sindic a apreciat în mod corect ca se impunea respingerea cererii de confirmare a tranzacției, instanța de apel a considerat că instanța nu poate interveni asupra aspectelor de oportunitate a tranzacției și că, atâta timp cât există hotărârea adunării creditorilor care aprobă tranzacția, se impune confirmarea ei. La pronunțarea hotărârii atacate, instanța de apel nu s-a asigurat de respectarea principului maximizării averi debitorului, nu s-a întemeiat pe o perspectivă proprie a lichidatorului ca reprezentant al debitorului, nu a asigurat respectarea obligației acestuia de diligentă și de transparență în decizii, subliniind recurenta că instanța de apel a considerat că nu poate cenzura activitatea lichidatorului, s-a limitat a analiza perspectiva cocontractantului și a luat act de hotărârea creditorului majoritar.

Recurenta a apreciat că instanța de apel a încălcat normele privind competența funcțională a judecătorului sindic, pentru următoarele motive:

Încheierea de tranzacții este de competența lichidatorului, condiționat de confirmarea judecătorului sindic, conform art. 64 alin. (1) lit. j).

Confirmarea judecătorului sindic nu este una formală, limitată la a lua act de existența tranzacției (și, eventual a hotărârii adunării creditorilor), așa cum a apreciat în mod greșit Curtea de Apel întrucât tranzacția nu presupune în procedura insolvenței stingerea unui litigiu ce se afla pe rolul instanței, confirmarea acesteia în accepțiunea Legii 85/2014, presupune o procedură contradictorie a părților cu interese opuse.

Concesiile pe care lichidatorul este dispus să le facă din averea debitorului sunt supuse cenzurii judecătorului sindic (și ulterior a instanței de control judiciar) prin formalitatea confirmării.

Judecătorul sindic trebuie să se asigure că în îndeplinirea atribuției sale, lichidatorul a respectat principiul maximizării averii debitorului, că decizia de a încheia tranzacția este justificată și că există transparență în ceea ce privește procesul decizional. Curtea de apel nu a considerat că trebuie să facă această analiză, interpretând greșit art. 45 alin. (2) din Legea 85/2014.

Doctrina de specialitate a arătat că, deși nu este exclus, contractul de tranzacție încheiat după deschiderea procedurii presupune manifestarea unei griji deosebite pentru transparență, în special din perspectiva administratorului judiciar (lichidatorului) care trebuie să justifice respectarea principiului maximizării averii debitorului.

Neprejudicierea intereselor creditorilor presupune în primul rând informarea corespunzătoare cu privire la măsura luată și motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. Existența unei hotărâri a adunării creditorilor nu înlătură obligația judecătorului sindic de a veghea la respectarea principiilor procedurii insolvenței. Doctrina a arătat că datorită impactului deosebit asupra averii debitorului, "judecătorul sindic ar trebui să manifeste maximă diligentă și prudență în operațiunea de confirmare a actelor menționate de norma legală".

Maximizarea averii debitorului presupune luarea unor decizii justificate și documentate, este mai mult decât o problemă de oportunitate, cum greșit și-a limitat analiza instanța. Procedând în acest mod, curtea de apel a refuzat îndeplinirea unei atribuții acordate în mod exclusiv judecătorului sindic, a mai susținut recurenta.

Deși judecătorul sindic a făcut această cercetare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a înlăturat-o pe motivul că aspectele ar ține de oportunitatea operațiunii și nu de legalitate si că, potrivit art. 45 alin. (2), controlul exercitat de judecătorul sindic nu privește deciziile manageriale ale lichidatorului.

Recurenta a mai susținut că tranzacția nu este o simplă decizie managerială în sensul art. 45 alin. (2), ci este una din aplicațiile principiului maximizării averii debitorului.

Acest principiu, s-a susținut, nu poate fi înlăturat de hotărârea adunării creditorilor, în special când aceasta este luată de un singur creditor, iar decizia acestuia este lipsită total de transparență, nefiind cunoscute motivele, informațiile care au stat la baza ei. În cazul tranzacțiilor, respectarea principiului maximizării averii debitorului trebuie justificat de către lichidator și este supus cenzurii judecătorului sindic în cadrul formalității confirmării. Or, în speță, lichidatorul a justificat oportunitatea încheierii tranzacției exclusiv prin hotărârea adunării creditorilor. Nici instanța și nici creditorii nu au primit de la lichidator vreo informație cu privire la motivele încheierii tranzacției. Singura viziune prezentată instanței de apel a fost a apelantului D., care a explicat în mod total subiectiv și în conflict de interes, oportunitatea, pentru debitor, a tranzacției. Implicit, instanța nu a considerat că este de competentă sa să supună judecății și să cenzureze, cu ocazia confirmării, viziunea lichidatorului din perspectiva debitorului falit, cu privire la încheierea tranzacției. O astfel de perspectivă nu a fost prezentată instanței, poziția lichidatorului fiind una complet pasivă.

S-a arătat că aprobarea tranzacțiilor nu este în competența adunării creditorilor. Observând că a fost de acord cu tranzacția creditorul majoritar, instanța de apel a apreciat relevant și suficient acest aspect în ceea ce privește oportunitatea tranzacției, refuzând să mai intervină în raportul juridic și să ceară socoteală lichidatorului pentru motivele care au stat la baza încheierii tranzacției.

Or, legea nu acordă adunării creditorilor atribuții în ceea ce privește aprobarea tranzacțiilor ci, dimpotrivă, stabilește în sarcina exclusivă a judecătorului sindic atributul confirmării.

Mai mult, instanța de apel a făcut mențiunea că hotărârea adunării nu este contestată, deși, a susținut recurenta, a arătat pe de o parte, că hotărârea creditorilor nu poate fi avută în vedere la confirmarea tranzacției întrucât chestiunea nu este dată de lege în competența creditorilor, iar pe de alta, că votul acestora este discreționar și că o contestație la hotărârea adunării creditorilor nu ar avea nicio finalitate. Nu în ultimul rând, instanța a apreciat în mod greșit faptul că art. 45 alin. (2) teza a II-a, menționând "organele" creditorilor, s-ar fi referit la adunare. Cel mult, organul creditorilor care ar putea aproba, conform legii, o operațiune care excede activității curente, este comitetul creditorilor, potrivit art. 87 alin. (2). Lipsa probării comitetului fiind sancționată cu nulitatea, conform art. 150 alin. (3). Diferența dintre cele două organe ale procedurii este una semnificativă, întrucât dacă în adunare creditorul majoritar hotărăște, în comitet deciziile se iau cu majoritatea numărului membrilor, ceea ce asigură o reprezentativitate mai mare masei creditorilor.

În concluzie, recurenta a apreciat că instanța de apel a limitat în mod nepermis atribuțiile judecătorului sindic prevăzute de lege, încălcând normele imperative de competență funcțională, astfel încât se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin întâmpinarea transmisă, la 22 august 2019, intimata D. S.R.L. a solicitat, în esență: în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere faptul că: (i) decizia nu este susceptibilă de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (1), (45) alin. (1) si 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență ("Legea 85/2014); și (ii) recursul nu se încadrează pe motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 pct. 5 și 440 din C. proc. civ. (" noul C. proc. civ.."), și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Totodată, a arătat că nu este de acord ca, în situația în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut la art. 493 C. proc. civ.

La 26 august 2019, C. în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L. a transmis un punct de vedere prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului formulat, în lipsa existentei unor motive de nelegalitate a hotărârii recurate; în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat si pe cale de consecința menținerea deciziei nr. 698A/2019 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VI a Civila, ca fiind temeinica si legala.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la 30 decembrie 2019, intimata S.C. D. S.R.L. a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat, în esență, că este de acord cu respingerea recursului ca inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București prin care lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat confirmarea tranzacției încheiată la data de 15.11.2018 de către debitoarea B. și D. S.R.L., cerere promovată în cadrul procedurii insolvenței.

Astfel, având în vedere că acțiunea a fost întemeiată pe legea insolvenței, fiind soluționată în primă instanță de judecătorul-sindic, în condițiile reglementate de legea insolvenței, devin aplicabile dispozițiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 46 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

In accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate in art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru ca legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că "…nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Astfel, deși decizia recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", față de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și văzând că este vorba de o hotărâre pronunțată în procedura insolvenței, se constată că aceasta nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L., prin administrator special F. împotriva deciziei civile nr. 698 A din 18 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.