ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 941/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 941/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față
Examinând actele și
lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 190 de la 6
septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8558/95/2011, în
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost
achitat inculpatul I.D.I., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și
pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
A fost respinsă
acțiunea civilă promovată de partea civilă Agenția Națională de Administrare
Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în București,
sector 5.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Gorj din 15 iunie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în
stare de libertate a inculpatului I.D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reținut, în
esență, prin actul de sesizare faptul că inculpatul I.D.I. nu a evidențiat în
actele contabile în cursul anului 2008, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, veniturile realizate din activități comerciale în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale producând un prejudiciu
bugetului de stat de 32.478,22 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de
14.847,18 RON și TVA în sumă de 17.631,04 RON.
Din analiza probelor
și actelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile martorilor N.D.,
B.E., I.R.C.G., M.N., U.D.M., Z.S.I., P.M., B.V.L., documentele contabile,
rapoartele de expertiză întocmite în cauză coroborate cu declarațiile
inculpatului, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul I.D.I. a
avut calitatea de asociat în cadrul SC L. SRL Târgu Jiu anterior perioadei
supuse controlului.
Fiul său, I.R.C.G. a
avut calitatea de administrator al SC L. SRL Târgu Jiu, însă cel care s-a
ocupat în realitate de administrarea societății a fost tatăl său, în baza
Împuternicirii din 17 martie 2008.
Reprezentanții Gărzii
Financiare - Secția Gorj au procedat la efectuarea unui control încrucișat a
tranzacțiilor efectuate de către SC L. SRL Târgu Jiu, fiind ridicate bilanțul
contabil și anexele sale, precum și declarațiile și deconturile depuse de
aceasta pentru anul 2008, care au fost comparate cu documentele emise de către
SC L. SRL Târgu Jiu către clienții săi, în anul fiscal 2008.
Echipa de control a
stabilit că SC L. SRL Târgu Jiu a emis facturi fiscale și documente de încasare
a lor către mai mulți clienți, și anume SC R.I. SRL, SC A.I.P. SRL Petroșani,
SC M. SA Târgu Jiu, SC N.I. SRL Târgu Jiu și SC T. SRL Târgu Jiu.
În continuare, s-a
procedat la centralizarea facturilor fiscale identificate în contabilitatea
acestor clienți, rezultând că SC L. SRL Târgu Jiu a emis în cursul anului 2008
documente fiscale ce atestă venituri în valoare de 839.636 RON.
În conformitate cu
balanța depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj la data de 31
decembrie 2008, SC L. SRL Târgu Jiu nu a declarat mărfuri sau materiale pe
stoc.
Din balanța de verificare
și bilanțul contabil depuse la organele fiscale pentru anul 2008, coroborate cu
deconturile de TVA rezultă că SC L. SRL Târgu Jiu a declarat organelor fiscale
venituri de doar 524.000 RON, rămânând o diferență de 315.636 RON venituri
realizate și neînregistrate în contabilitate, pentru care echipa de control a
apreciat că prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la suma de 110.473
RON, din care 52.502 RON reprezintă impozit pe profit și 59.971 RON reprezintă
TVA de plată.
De asemenea, s-a
susținut că Garda Financiară - Secția Gorj a constatat că în contabilitatea SC
A.I.P. SRL Petroșani, SC M. SA Târgu Jiu, SC N.I. SRL Târgu Jiu la data de 31
decembrie 2008, SC L. SRL Târgu Jiu figura cu debite restante de 447.127,92
RON, 12.176,84 RON, respectiv 15.946 RON.
Pentru stabilirea cu
exactitate a prejudiciului, a mecanismului de producere a acestuia și a
persoanelor răspunzătoare, în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză
contabilă.
Expertul a stabilit
că veniturile nedeclarate pentru anul 2008 de către SC L. SRL Târgu Jiu au fost
de 315.636 RON, costurile pentru realizarea acestor venituri fiind de
222.841,10 RON, TVA deductibil aferent în sumă de 42.339,80 RON, rezultând un
profit impozabil de 92.794,9 RON și un impozit pe profit de plată în sumă de 14.847,18
RON. TVA-ul aferent veniturilor nedeclarate a fost calculat la suma de
59.970,84 RON, TVA-ul deductibil fiind în sumă de 42.339,80 RON, rezultând un
TVA de plată în sumă de 17.631,04 RON.
Diferența dintre
prejudiciul estimat de către Garda Financiară - Secția Gorj de 110.473 RON și
cel stabilit de expertiza contabilă de 32.478,22 RON, este explicată prin
faptul că organul de control operativ nu a ținut cont de costurile aferente
veniturilor neînregistrate și nici de TVA deductibilă.
Față de probele administrate
în cauză, instanța de fond a constatat că cele reținute în actul de inculpare
sunt infirmate fără echivoc astfel că infracțiunea de evaziune fiscală
prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea 241/2005 nu există.
Astfel, în ceea ce
privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că această
infracțiune este una de pericol și nu una de rezultat și constă în omisiunea în
tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente
legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Incriminarea privește
exclusiv impunerile datorate în sistem real, pentru care contribuabilul are
obligația de a organiza evidențe contabile, pe dimensiunea activă a
patrimoniului acestuia.
În ceea ce privește
conținutul omisiunii cum este cazul în prezenta speță, prin raportare la
mecanismul de evidențiere contabilă aplicabilă în sistemul nostru juridic este
necesar ca omisiunea să se transmită într-un lanț de operațiuni contabile:
întocmirea documentelor justificative, înregistrarea documentelor
justificative, elaborarea situațiilor financiare recapitulative și depunerea
declarațiilor fiscale.
Astfel, în prezenta
cauză inculpatul a evidențiat în contabilitate operațiunile contabile efectuate
și a veniturilor realizate. Acest lucru rezultă fără echivoc din probele
administrate în cauză.
Actul de sesizare a
avut la bază raportul de expertiză întocmit de expert B.D., care a opinat că pe
perioada 2008 - 2009 supusă controlului Gărzii Financiare, inculpatul nu a
înregistrat în evidența contabilă veniturile realizate din livrarea de mărfuri,
dar nici cheltuielile aferente acestor mărfuri, cauzând un prejudiciu bugetului
de stat în sumă de 32.478,22 RON defalcat și reținut în actul de sesizare. S-a
mai susținut în acest raport că acest prejudiciu a fost confirmat cu ocazia
inspecției fiscale.
Ulterior, pe
parcursul cercetării judecătorești, în urma completării raportului de
expertiză, dispus de instanța de judecată, expertul a revenit asupra
concluziilor inițiale, specificând că în cursul urmăririi penale, în lipsa
evidenței contabile la data efectuării controlului de către Garda Financiară,
eronat s-a considerat că factura din 1 iulie 2008 emisă de L. către SC A.I.P.
SRL Petroșani a fost facturată suma de 517.127,92 RON (fără TVA) reprezentând
avans conform Contractului din 1 iulie 2008, această factură fiind înregistrată
în contabilitatea firmei în contul clienți pe luna iulie 2008, în corespondență
cu contul creditor diverși, așa încât înregistrarea a fost corectă.
Ulterior, în luna
noiembrie a aceluiași an, suma a fost stornată cu factura din 18 noiembrie 2008
prin aceleași conturi, iar SC A.I.P. SRL Petroșani a confirmat stornarea în
contabilitate a acestei facturi.
În final, expertul a
concluzionat pe baza documentelor depuse în cursul judecății și a obiectivelor
stabilite de instanță, că facturile care au făcut obiectul procesului-verbal al
Gărzii Financiare, anexa 12, au fost evidențiate în contabilitatea firmei
inculpatului.
Facturile cuprinse în
Procesul-verbal din 4 noiembrie 2009 (anexa 12) întocmite de Garda Financiară
au fost înregistrate în contul 411, clienți, iar veniturile aferente se
regăsesc în contul venituri în sumă de 524.000,71 RON, mai puțin factura din 1
iulie 2008 în valoare de 434.561,28 RON, reprezentând avans, a fost de asemenea
înregistrată corect în contabilitate, iar stornarea acestei sume prin factura
din 18 noiembrie 2008 a fost efectuată corect.
În final expertul a
concluzionat că în cauză nu există prejudiciu cauzat de activitatea presupus
delictuoasă a inculpatului.
Ulterior, la cererea
parchetului, în cauză a fost administrată o altă expertiză tehnică de
specialitate financiar-contabilă, lucrare ce a fost executată de domnul expert
D.I.
Acest expert a
confirmat în totalitate concluziile expertizei anterioare, astfel instanța de
fond reținând că, în perioada supusă controlului, iulie 2008 - septembrie 2009,
inculpatul a înregistrat toate veniturile în contabilitate inclusiv facturile
din 15 septembrie 2008, din 19 septembrie 2008, precum și factura de stornare
din 18 noiembrie 2008. Instanța de fond a reținut că în mod eronat Garda
Financiară Gorj, la stabilirea prejudiciului, nu a luat în calcul aceste
facturi înregistrate în bilanțul contabil pe luna noiembrie 2008 a societății
inculpatului, așa cum se poate observa fără echivoc din anexa 12 la actul de
control.
Astfel, facturile din
15 septembrie 2008 și din 19 septembrie 2008 conțin mărfuri livrate către SC
I.S.P. la valoarea de procurare de 22.800 RON, care au făcut obiectul
controlului, luate în calcul ca livrate la valoarea de 26.220 RON și TVA în
sumă de 4.978 RON, mărfuri ce fuseseră procurate de la SC B. SRL.
S-a apreciat că în
mod nejustificat, organele financiare nu au avut în vedere factura din 18
noiembrie 2008 pentru suma de 434.561,28 RON și TVA aferent de 82.566,64 RON,
ca și celelalte facturi menționate anterior, care au fost evidențiate în
contabilitatea firmei inculpatului, respectiv balanța lunii noiembrie 2008,
documente contabile existente la dosarul cauzei și în faza de urmărire penală.
S-a observat din
documentele contabile avute în vedere de organele financiare, comunicate
integral în fotocopie instanței, că această factură din 18 noiembrie 2008 era
înregistrată în evidențele contabile pe anul 2008.
Societatea comercială
a inculpatului a raportat la 31 decembrie 2008 venituri în sumă de 524 RON,
sumă care coincide cu datele din balanța întocmită la această dată.
În structura acestor
venituri se regăsește și contravaloarea mărfurilor cumpărate și livrate conform
facturilor menționate anterior.
De altfel, din adresa
SC A. SRL Petroșani din 13 decembrie 2011 și cea comunicată instanței ulterior,
rezultă că factura de stornare din 18 noiembrie 2008 a fost înregistrată în
evidențele contabile ale acestei unități la data de 9 aprilie 2010 ca urmare a
neîndeplinirii obiectului Contractului din 1 iulie 2008.
În consecință, s-a
apreciat că veniturile suplimentare stabilite de organele de control judiciar
și implicit taxa pe valoare adăugată nu au o bază reală și nu există prejudiciu
creat bugetului de stat.
Raportul de expertiză
cu concluziile menționate anterior a fost suplimentat în două rânduri de către
instanța de judecată cu obiective noi.
În continuare,
instanța de fond a reținut că expertul D.I. a avut în vedere constatările
organelor de control și care au determinat trimiterea în judecată a
inculpatului, astfel că expertul nu putea verifica alte fapte pentru care
inculpatul nu a fost trimis în judecată.
În ceea ce privește
operațiunea de stornare efectuată în cauză prin factura din 18 noiembrie 2008,
instanța de fond a reținut că aceasta este sinonimă cu noțiunea de corectare și
că se realizează în 4 forme, așa cum în mod corect a reținut și expertul
desemnat în cauză, iar față de aceste modalități, factura în cauză îndeplinește
condițiile legale și astfel că în mod corect s-a stornat factura de avans din 1
iulie 2008 cuprinzând aceeași sumă. S-a reținut că înregistrarea acestei ultime
facturi și stornarea ei prin factura din 18 noiembrie 2008 nu influențează
veniturile firmei și nu are corelație cu cheltuielile și implicit cu impozitul
pe profit, însă această operațiune este în corelație cu obligațiile față de
bugetul de stat aferent TVA-ului.
Cu privire la ordinul
de plată nr. X1, s-a reținut că, în evidența contabilă a SC L. SRL, suma de
70.000 RON nu se regăsește înregistrată nici ca fiind primită, nici ca fiind
restituită, întrucât la data de 30 octombrie 2008 în balanța de verificare
figurează în contul 462 creditor cu suma de 434.561,28 RON și în luna decembrie
prin nota contabilă se stornează operațiunea din luna iulie 2008.
În consecință, s-a
apreciat că emiterea acestui ordin de plată nu are relevanță în ceea ce
privește prejudiciul stabilit de organele fiscale (obligațiile inculpatului
față de bugetul de stat nu sunt influențate), de altfel rezultă că documentul
menționat nu a fost vizat de către bancă pentru confirmarea plății.
La cererea
parchetului, în cauză s-a întocmit un nou raport de expertiză de către experții
contabili A.C.V., B.A. și B.L., care fără echivoc au confirmat cele
concluzionate de expertul contabil D.I., în sensul că în mod eronat la
stabilirea prejudiciului, organele fiscale nu au avut în vedere documentele
fiscale înregistrate în contabilitatea firmei inculpatului menționate anterior,
în special făcându-se referire la factura de stornare din 18 noiembrie 2008.
Referitor la
expertizele dispuse și întocmite în cauză, instanța de fond, în conformitate cu
dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a arătat că le va examina și le
va aprecia în contextul întregului ansamblu probator în sensul aflării
adevărului, fără ca concluziile acestora să primeze în raport cu celelalte
probe. De altfel, aceeași instanță, în baza rolului activ, a ascultat
nemijlocit ca martori încă doi experți contabili, care au avut cunoștință de
activitatea firmei inculpatului, declarațiile acestora fiind în consonanță
deplină cu cele consemnate în rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
În concluzie, prima
instanță a reținut că cele relatate în actul de sesizare sunt infirmate fără
echivoc de un amplu probatoriu administrat de instanța de judecată și de cele
trei expertize tehnice de specialitate, elementul material al infracțiunii
neexistând în prezenta cauză.
Sub aspectul laturii
subiective, infracțiunea de evaziune fiscală se săvârșește cu intenție directă,
ori în speță, așa cum s-a reținut din probele administrate, inculpatul nu a
avut în niciun fel intenția de a prejudicia bugetul statului, fapt care de
altfel nici nu s-a întâmplat, în cauză neexistând prejudiciu.
Neexistând nici
latura obiectivă, nici latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în formă
continuată, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului I.D.I. potrivit
dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,
iar potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a respins acțiunea
civilă promovată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Împotriva acestei
sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și
Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj - Agenția Națională de Administrare
Fiscală.
În apelul formulat,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a arătat că în mod greșit instanța de
fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală,
reținând în mod greșit că fapta nu există.
S-a susținut în
apelul parchetului că inculpatul în mod fictiv a cesionat societatea comercială
SC L. SRL, fictivă fiind și predarea-primirea documentelor contabile către noul
administrator, documentele contabile fiind în permanență în posesia sau la
dispoziția inculpatului. S-a arătat că acesta a predat firmei A. S.R.L.
Petroșani, la data de 9 aprilie 2010, factura de stornare din 18 noiembrie 2008
și a depus la instanța de fond în anul 2011 diverse documente contabile, iar în
expertiza judiciară întocmită la instanța de fond sus-menționată inculpatul a
pus la dispoziție, la data de 27 august 2012, un număr de 5 dosare ce reprezintă
evidența contabilă a societății.
S-a apreciat că
scopul acestei cesiuni fictive a societății, imediat după declanșarea
controlului fiscal încrucișat, a fost unul fraudulos, urmărindu-se sustragerea
inculpatului de la răspundere juridică.
S-a mai susținut în
apelul parchetului faptul că evidența contabilă a societății nu reflectă
situația reală a societății, sumele pe care societatea le-a încasat de la SC M.
SA și SC N. SRL în cursul anului 2009 nefiind evidențiate în contabilitatea SC
L. SRL, respectiv în balanța de verificare la data de 31 decembrie 2008.
S-a mai arătat că
inculpatul nu a depus la organul fiscal declarații privind impozitele și taxele
datorate începând cu trimestrul I al anului 2009, la data de 7 decembrie 2010
fiind înregistrată hotărârea de dizolvare a SC L. SRL, din Sentința nr. 981 din
26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, rezultând cu certitudine
faptul că veniturile încasate în anul 2009 nu au fost înregistrate în evidența
contabilă a societății și implicit nu au fost achitate către stat taxele și
impozitele aferente - apreciindu-se că inculpatul este vinovat de comiterea
infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din
Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Parchetul a mai
arătat de asemenea că, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară
întocmit de expertul D.I., inculpatul este răspunzător de îndeplinirea
atribuțiilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990.
În opinia
parchetului, din toate aceste aspecte rezultă cu certitudine faptul că
inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 289 rap. la art. 43 din Legea
nr. 82/1991, republicată, care însă în cauză este absorbită în conținutul
constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.
S-a mai susținut că,
în mod eronat instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru
infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că, în
mod greșit au fost luate în considerare concluziile expertizelor contabile
efectuate în faza cercetării judecătorești, mai ales în condițiile în care
expertul contabil B.D. și-a schimbat concluziile în mod radical față de cele
din faza de urmărire penală, fără ca să existe nicio justificare motivată
științific pentru această schimbare.
În legătură cu
factura de stornare din 18 noiembrie 2008, s-a susținut că aceasta nu este
completată după normele contabilității, nu a fost predată de inculpat firmei SC
A. SRL pentru a fi înregistrată corelativ în contabilitatea firmei, fiind
primită prin O.P. X1 din 11 august 2008 suma de 70.000 RON, ce nu a fost
înregistrată în evidențele contabile ale SC L. SRL.
S-a mai arătat că
faptul că SC A. SRL nu a înțeles să ceară până la împlinirea termenului de
prescripție restituirea sumei de 70.000 RON plătită la data de 11 august 2008
și nici nu a fost restituită această sumă, ceea ce dovedește că, contractul
dintre părți a fost executat în parte, pentru această valoare.
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Gorj, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., a solicitat
admiterea apelului, desființarea sentinței Tribunalului Gorj și pronunțarea
unei hotărâri temeinice și legale, de condamnare a inculpatului.
S-a constatat că
Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj nu a motivat apelul formulat,
depunând la dosar o copie a obiecțiunilor la raportul de expertiză judiciară
contabilă, pentru a fi avute în vedere de instanța de apel.
Prin Decizia penală
nr. 283 din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, a respins apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și
Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj - Agenția Națională de
Administrare Fiscală, declarate împotriva Sentinței penale nr. 190 din 6 septembrie
2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, ca nefondate.
A obligat partea
civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj la 100 RON cheltuieli
judiciare în favoarea statului.
Cheltuielile
judiciare determinate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 RON a fost suportat din
fondurile statului.
Examinând hotărârea
atacată prin prisma motivelor de apel invocate din oficiu în limitele conferite
de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea a
constatat că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele
considerente:
Astfel, s-a reținut
că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul a
fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9
alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 9 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, "constituie infracțiuni de evaziune
fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor
drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligațiilor fiscale (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii,
în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale
efectuate sau a veniturilor realizate".
Așadar, elementul
obiectiv al infracțiunii se realizează printr-o inacțiune, respectiv
neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate sau
veniturilor realizate.
Pentru a se reține
săvârșirea de către inculpat a acestei infracțiuni este necesar în consecință
să se stabilească cu certitudine dacă acesta a înregistrat în evidențele
contabile ale societății toate operațiunile indicate în rechizitoriu, respectiv
documentele întocmite în relațiile comerciale cu SC A.I.P. SRL, M. SA și SC
N.I. SRL.
În raportul de
expertiză judiciară contabilă întocmit în cursul urmăririi penale de expertul
contabil B.D. s-a menționat faptul că veniturile nedeclarate în anul 2008 de SC
L. SRL au fost în sumă de 315.636 RON, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat
este de 32.478,22 RON, reprezentând impozit pe profit - 14.847,18 RON și taxa
pe valoare adăugată de plată - 17.631,04 RON.
A menționat însă
expertul contabil B.D. că nu a avut acces la documentele contabile care au stat
la baza bilanțului încheiat pentru exercițiul financiar 2008, astfel încât a
procedat la calculul obligațiilor fiscale pe baza materialului aflat în dosarul
cauzei.
În aceste
circumstanțe, în condițiile în care documentele contabile existente în dosarul
de urmărire penală reprezintă doar o parte din documentele societății, Curtea
nu a reținut că respectiva expertiză judiciară contabilă ar fi stabilit cu
certitudine prejudiciul cauzat statului prin activitatea desfășurată de
inculpat și neînregistrarea tuturor operațiunilor comerciale în documentele
legale, sumele indicate în această expertiză reprezentând doar o estimare a
acestui prejudiciu.
În aceste condiții,
s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus efectuarea unui supliment
la raportul de expertiză de către același expert.
După prezentarea de
către inculpat a unor noi documente contabile expertului contabil judiciar
B.D., acesta a concluzionat că facturile care au făcut obiectul
procesului-verbal al Gărzii Financiare, anexa 12, au fost înregistrate în
evidența contabilă a SC L. SRL, iar veniturile aferente, mai puțin factura din
1 iulie 2008 (beneficiar SC A.I.P. SRL), iar stornarea acestei facturi prin
factura din 18 noiembrie 2008 a fost efectuată corect.
A mai concluzionat
expertul că nu există prejudiciu creat statului și că obligația de plată a
societății către bugetului statului este cea prezentată în bilanțul întocmit pe
anul 2008.
O a doua expertiză
judiciară contabilă a fost întocmită în faza cercetării judecătorești, în fața
primei instanțe, de expertul D.I., acesta ajungând la concluzii similare primei
expertize, respectiv că veniturile raportate de administrator în balanța de
verificare și bilanțul contabil întocmit la 31 decembrie 2008 au la bază
documente legal emise, veniturile suplimentare stabilite de organul de control
și implicit taxa pe valoare adăugată de plată nu au bază reală și nu există
prejudiciu față de bugetul de stat, facturile fiind legal întocmite și
înregistrate în evidența contabilă și incluse în baza de calcul a obligațiilor
fiscale, menținându-și punctul de vedere și în răspunsul la obiecțiunile la
raportul de expertiză.
În cursul cercetării
judecătorești, în etapa apelului, același expert și-a menținut practic punctul
de vedere în suplimentul la raportul de expertiză întocmit din dispoziția
instanței de apel.
Și a treia expertiză
contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării judecătorești la prima
instanță, întocmită de această dată de trei experți contabili, a concluzionat
că, din evidența contabilă pusă la dispoziție, nu există de plată sumele
stabilite de organele de control cu titlu de impozit pe profit suplimentar și
taxă pe valoare adăugată.
În plus, au menționat
cei trei experți că SC L. SRL a emis și înregistrat atât factura din 1 iulie 2008
în care beneficiar este SC A.I.P. SRL, cât și factura din 18 noiembrie 2008, pe
care însă a înregistrat-o în contabilitate în luna decembrie 2008, aceasta
fiind avută în vedere la calcularea impozitului pe profit pentru trimestrul IV
al anului 2008.
Din toate aceste
expertize și suplimente la rapoartele de expertiză efectuate în cursul
cercetării judecătorești, atât de către prima instanță, cât și de instanța de
apel, Curtea a concluzionat că SC L. SRL a înregistrat în mod corect în
evidența contabilă documentele contabile aferente relațiilor comerciale pe care
le-a avut cu SC A.I.P. SRL, SC M. SA și SC N.I. SRL, calculând și declarând
corect obligațiile sale fiscale către bugetul de stat.
În consecință, s-a
apreciat că, în mod greșit a fost reținut în rechizitoriu faptul că inculpatul
nu a înregistrat în evidența contabilă toate documentele, atâta timp cât
această susținere a fost făcută fără ca la dosarul de urmărire penală să fie
depuse toate documentele contabile ale SC L. SRL din anul 2008.
Curtea a mai reținut
că, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din
Legea nr, 241/2005, nu prezintă relevanță susținerile parchetului privind
cesionarea fictivă a societății SC L. SRL, inculpatul nefiind trimis în
judecată pentru o infracțiune în legătură cu această faptă.
S-a apreciat că nu
este fondată nici susținerea parchetului conform căreia în mod eronat instanța
de fond a luat în considerare cu prioritate concluziile expertizelor contabile
efectuate în cursul cercetării judecătorești, în condițiile în care expertul
contabil B.D. și-a schimbat radical concluziile față de cele din faza de
urmărire penală, fără să existe nicio justificare motivată științific pentru
această modificare.
S-a reținut de către
instanța de apel în cuprinsul prezentei decizii, că în cursul urmăririi penale
expertul contabil a avut la dispoziție doar o parte din documentele contabile
ale societății comerciale conduse de inculpat, în timp ce în cursul cercetării
judecătorești, atât expertul B.D., ce efectuase expertiza în timpul urmăririi
penale, cât și ceilalți experți, au avut la dispoziție toate documentele
contabile ale societății comerciale, acesta fiind un motiv suficient de
puternic pentru a da relevanță rapoartelor de expertiză efectuate în cursul
cercetării judecătorești, și nu celui efectuat în cursul urmăririi penale, pe
baza unui material probator incomplet.
În privința
înregistrării în contabilitate a sumei de 70.000 RON, pe care SC A.I.P. SRL a
plătit-o către SC L. SRL în baza facturii din 1 iulie 2008, în ultimul raport
de expertiză contabilă întocmit de experții judiciari contabili B., A. și B.,
se arată la răspunsul la obiectivul 5, că această sumă a fost evidențiată în
evidența contabilă de ambele societăți, emitentă și destinatară.
Curtea a observat în
același sens că, la dosarul de contabilitate al SC L. SRL, pentru luna iulie
2008, este depus extrasul de cont bancar din data de 11 august 2008, în care
este evidențiată primirea sumei de 70.000 RON de la SC A.I.P. SRL, iar rulajul
contului contabil 4121 pentru luna iulie 2008 este mai mare de 70.000 RON, ceea
ce duce la concluzia că rapoartele de expertiză ce au constatat înregistrarea
încasării acestei sume sunt corecte.
Faptul că în anul
2009 nu ar fi fost înregistrate veniturile încasate de la M. SA și N. SRL, nu a
fost reținut de instanța de apel ca fiind real.
S-a reținut că,
aceste livrări de marfă au fost înregistrate în documentele contabile aferente
anului 2008, astfel că impozitele și taxele aferente au fost menționate în
declarațiile aferente anului 2008, așa cum se menționează în mod constant în
rapoartele de expertiză judiciară întocmite în cursul cercetării judecătorești.
S-a mai reținut de
asemenea că, în anul 2009 au fost doar stinse debitele celor două societăți
anterior menționate către societatea condusă de inculpat, încasarea unei
creanțe aferente unui alt an fiscal neatrăgând obligația de a plăti din nou
taxe și impozite pentru aceeași sumă de bani ce mai fusese anterior
înregistrată în contabilitatea firmei.
În cursul urmăririi penale
organele de urmărire penală nu au avut la dispoziție întreaga evidență
contabilă a societății comerciale administrate de inculpat, fiind astfel
nevoite să estimeze un eventual prejudiciu adus bugetului de stat și să prezume
neînregistrarea unor operațiuni comerciale în evidențele contabile ale
societății.
Acest fapt, respectiv
lipsa documentelor contabile în timpul urmăririi penale, s-a apreciat că nu
constituie o dovadă a săvârșirii de către inculpat a infracțiunii prevăzute de
art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, atâta timp cât probele
administrate atât în cursul cercetării judecătorești în fața primei instanțe de
judecată, cât și în fața instanței de apel, dovedesc cu certitudine faptul că
operațiunile comerciale menționate în rechizitoriu a nu fi fost înregistrate în
evidența contabilă, au fost în realitate înregistrate în respectiva evidență în
mod corect.
Față de toate aceste
considerente, prima instanță de control judiciar a constatat că sunt nefondate
atât criticile invocate de parchet, cât și cele invocate de A.N.A.F. - D.G.F.P.
Gorj, motiv pentru care, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a
respins apelurile declarate.
Împotriva acestei
decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și
partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală
Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a
Finanțelor Publice Gorj, recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 noiembrie 2013.
Motivul de recurs
invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în memoriul depus la
dosar, încadrat în cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., vizează critica potrivit căreia, hotărârile pronunțate de
instanța de fond și instanța de apel sunt nelegale, întrucât în mod greșit s-au
reținut ca temei al achitării inculpatului I.D.I. dispozițiile art. 11 pct. 2
lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în
care din materialul probator al dosarului rezultă existența faptei pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată.
În ședința de
judecată de la termenul din 14 martie 2014, procurorul a exprimat oral punctul
de vedere al parchetului în sensul retragerii recursului declarat împotriva
Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori, solicitând instanței de ultim control
judiciar să ia act de această manifestare de voință.
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului se constată că partea civilă Agenția Națională
de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice
Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj nu a depus la
dosar, înainte cu 5 zile de primul termen de judecată, motive de recurs
formulate în scris.
Cu privire la
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, este de
menționat că, astfel cum rezultă și din practicaua prezentei decizii,
procurorul a exprimat oral punctul de vedere al parchetului în sensul
retragerii recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 283 din 24
septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, solicitând instanței de ultim control judiciar să ia act de
această manifestare de voință.
Totodată, mai este de
menționat că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noile coduri,
penal și de procedură penală.
Conform art. 12 din
Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte
normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de
judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva
hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în
competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi
privitoare la recurs.
Așa fiind, potrivit
dispozițiilor art. 385
4
alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța
la recurs conform art. 368 C. proc. pen. și își pot retrage recursul în
condițiile art. 369 C. proc. pen., dispoziții care se aplică în mod
corespunzător.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, constatând că sunt respectate condițiile prevăzute de art.
369 C. proc. pen., că cererea de retragere a recursului s-a făcut până la
închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de manifestarea de voință a
reprezentantului parchetului în sensul retragerii recursului declarat împotriva
Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.D.I.
Cu privire la
recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația
Județeană a Finanțelor Publice Gorj
Prealabil examinării
acestui recurs se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea
limitelor analizării căii de atac, în raport de modificările legislative
intervenite prin Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, lege ce a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Astfel cum se poate
observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova,
secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 24 septembrie 2013, ulterior
intrării în vigoare a legii mai sus menționate.
În conformitate cu
dispozițiile art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum
acestea au fost modificate prin legea mai sus menționată, recursul trebuie să
fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de
recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs
cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Verificând
îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că partea civilă Agenția
Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor
Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj nu a
depus la dosar, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,
motivele de recurs formulate în scris, încălcându-și, astfel, obligația ce îi
revenea potrivit art. 385
10
alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, față de
această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de
prevederile art. 385
10
alin. (2
1
) C. proc. pen., precum
și de cele ale art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 2/2013, și care nu mai enumeră printre cazurile de
casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct.
17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., nu va proceda la
examinarea recursului declarat de partea civilă, nefiind îndeplinite condițiile
formale prevăzute în art. 385
10
alin. (2) C. proc. pen., care
condiționează analizarea criticilor de motivarea, în scris, a recursului cu cel
puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Față de aceste
considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală
Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a
Finanțelor Publice Gorj.
Totodată, va obliga
recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva
Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.D.I.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare
Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurenta
parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu pentru inculpatul I.D.I.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi, 14 martie 2014.
Procesat
de GGC - AZ