ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2020

HOTĂRÂRE
10.03.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 20 septembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1, 2 și 8 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 1-2 din același act normativ, precum și suspendarea judecății până la soluționarea acestei excepții.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1-2 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 1-2 din același act normativ; a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, motivele de casare fiind depuse după comunicarea încheierii recurate.

Intimata Federația Română de Fotbal a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat.

Prin încheierea din 11 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1), raportat la art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepția perimării recursului, invocată din oficiu, reținând următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac.

Reglementată ca excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește și absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiției.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin încheierea din 11 iunie 2019, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

După suspendarea judecății, dispusă prin încheierea anterior evocată, recurentul nu a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Astfel, recurentul nu a mai stăruit în soluționarea recursului, deși justifica un interes în continuarea judecății.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului începând cu 11 iunie 2019 și până la 10 martie 2020, când a fost luat în examinare incidentul procedural al perimării recursului, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de aceeași parte împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2061/2020
.F.N. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19 iunie 2019, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat de pârâtă, ca nefondat. Întâmpinarea formulată a fost comunicată recurentei-pârâte, care a trans
ÎCCJ 2019-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2019
Ședința publică din data de 21 martie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărâ
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #187022)
pe rolul Curții de Apel București la data de 8.07.2020, reclamanta Asociația Clubul Sportiv A. a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 15 din 10.03.2020, pronunțată de Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal,
ÎCCJ 2021-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de
ÎCCJ 2020-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2020
ți B. și C., a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică. Prin încheierea din 19 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauz
Sursă