ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1489/2003

Deliberând asupra recursului în

anulare de față constată:

Prin plângerea înregistrată la

Judecătoria Târgoviște la 29 iunie 1998 sub nr. 6379/1998, partea vătămată C.I.

a solicitat condamnarea inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunii de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., susținând că a fost lovit de

inculpat în seara de 17 iunie 1998 și a suferit leziuni care au necesitat

pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Judecătoria Târgoviște prin sentința

penală nr. 1386 din 2 septembrie 1998, a trimis, conform dispozițiilor art. 285

C. proc. pen., cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a

cerceta fapta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 181 C.

pen., sau de art. 182 C. pen.

Instanța a reținut că a depus o

completare a certificatului medico-legal din care rezultă că numărul zilelor de

îngrijiri medicale s-a prelungit la 25 și că în urma loviturilor aplicate de

inculpat i s-au desprins, atât dinții naturali, cât și proteza.

Prin rezoluția din 22 decembrie

1999, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dîmbovița a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului B.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181

C. pen., neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen. și trimiterea dosarului la Judecătoria Târgoviște

pentru a continua cercetarea judecătorească sub aspectul infracțiunii prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen.

Procurorul a reținut că în lipsa

unor dovezi evidente că făptuitorul a acționat pentru distrugerea danturii

părții vătămate în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă ci numai

cele ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Judecătoria Târgoviște prin sentința

penală nr. 8 din 8 ianuarie 2000, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște pentru a efectua urmărirea penală sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C.

pen., urmând ca sesizarea instanței să se realizeze în condițiile art. 262 C.

proc. pen.

Instanța având în vedere și noul

raport de expertiză medico-legală a reținut că în seara de 17 iunie 1998,

inculpatul B.P. a exercitat violențe asupra părții vătămate, în stradă, în

prezența mai multor persoane, lovind-o cu piciorul în abdomen și apoi cu pumnul

în zona cavității bucale, împrejurare în care s-au produs mai multe leziuni

constând în echimoze, contuzii și avulsii dentare la nivelul dinților 11 și 21,

care sunt dinți frontali, precum și alți 3 dinți dintr-o lucrare protetică.

S-a mai reținut că pierderea a doi

dinți din față creează o dizarmonie în fizionomia părții vătămate, ceea ce

reprezintă un prejudiciu estetic ireversibil și ca atare, constituie slutire în

sensul art. 182 C. pen., fiind lipsită des relevanță împrejurarea că dinții pot

fi înlocuiți printr-o proteză, fapt ce poate ascunde sluțirea, dar nu o poate

înlătura.

Tribunalul Dîmbovița prin decizia

penală nr. 138 din 13 martie 2001, a admis recursul declarat de inculpatul

B.P., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut că instanța de fond urma

să dispună asupra fondului cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen. și nu să se desesizeze din nou, partea vătămată având

posibilitatea de a face plângere împotriva soluției procurorului dată prin

rezoluție 1035/P/1999.

În consecință cauza a fost trimisă

spre rejudecare pentru ca instanța să hotărască asupra învinuirii adusă

inculpatului prin plângerea prealabilă.

Rejudecând, Judecătoria Târgoviște a

dispus prin sentința penală nr. 1227 din 2 octombrie 2001, achitarea

inculpatului B.P., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportând

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., pentru infracțiunea de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 18

1

C. pen.,

cu aplicarea art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă

de 1.000.000 lei.

S-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă C.I., inculpatul fiind obligat să-i plătească

1.200.000 lei reprezentând c/val. protezelor.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat și la plata cheltuielilor judiciare către

partea vătămată.

Instanța a reținut în fapt că la

data de 17 iunie 1998 în jurul orelor 21 - 22 a avut loc o ceartă între părți

pe fondul unor divergențe anterioare determinate de amplasarea unei conducte de

scurgere a apei menajere la imobilul unde partea vătămată deține în proprietate

un apartament, iar inculpatul sediul unei societăți comerciale.

În momentul în care inculpatul s-a

urcat în autoturism pentru a părăsi curtea proprietate comună, partea vătămată

a venit la mașină și i-a cerut să nu plece, deoarece dorea să sesizeze poliția.

Instanța a reținut că inculpatul a

lovit partea vătămată provocându-i leziuni care potrivit expertizelor

medico-legale efectuate în cauză au necesitat pentru vindecare 16 – 18 zile de

îngrijiri medicale.

S-a apreciat că lovirea a avut loc

ca urmare a provocării din partea lui C.I. care a încercat să-l determine pe

inculpat să iasă din mașină.

Având în vedere timpul îndelungat

scurs de la comiterea faptei până la judecată, faptul că inculpatul, care este

proprietarul unei societăți comerciale de succes cu mai multe sute de angajați,

a dovedit că este o persoană cu un comportament ireproșabil în societate, cu

mari responsabilități ce presupun respectarea legilor și a regulilor de

comportament, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni.

Pe latură civilă s-a apreciat că

sunt întemeiate numai pretențiile privind obligarea inculpatului la plata

contravalorii protezelor.

Prin decizia penală nr. 616 din 18

decembrie 2001, Tribunalul Dîmbovița a respins ca tardiv recursul declarat de

inculpat.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în baza art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva sentinței

penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgoviște și deciziei

penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dîmbovița cu motivarea că

s-a dat faptei o greșită încadrare juridică.

Recursul în anulare este fondat.

Din certificatul medico-legal nr.

907 din 18 iunie 1998, eliberat de I.M.L. Dîmbovița, rezultă că în urma

incidentului din 17 iunie 1998, partea vătămată C.I. a suferit leziuni care au

necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, leziunile constând între altele în

avulsia traumatică a dinților 11 și 21 nerecuperabili și luxația parțială a

dinților 41, 42 și 43 nerecuperabili.

La data de 23 iunie 1998,

concluziile au fost completate menționându-se că dinții 11 și 21 au fost

naturali, iar în urma lovirii a fost deteriorată proteza maxilară.

Pe de altă parte, prin certificatul

medico-legal nr. 907 din 7 august 1998 al I.M.L. Dîmbovița, care a avut în

vedere și leziunile organelor genitale, s-a stabilit că partea vătămată a

necesitat pentru vindecare 24 - 25 zile îngrijiri medicale.

Prin raportul de expertiză

medico-legală nr. A 1/3015 din 15 septembrie 1999, efectuat de Institutul de

Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici București s-a concluzionat, în

considerarea tuturor leziunilor suferite că numărul zilelor de îngrijiri

medicale necesare pentru vindecare a fost de 16 - 18.

Raportul de nouă expertiză

medico-legală nr. A 5/10530/2000 întocmit de I.M.L. Mina Minovici al

Judecătoriei Târgoviște), a răspuns obiectivelor stabilite de instanță concluzionând

că la data de 17 iunie 1998, partea vătămată a prezentat leziuni produse prin

lovire cu și de corp dur, echimoze și soluție de continuitate la nivelul feței

vestibulare a buzelor și avulsii dentare la nivelul dinților 11 și 21 și

deteriorarea protezei mobile de la nivelul maxilarului.

S-a mai arătat că numai dinții 11 și

21 sunt dinți frontali, deși nu se consemnează starea anterioară de uzură, pot

fi considerați ca fiind avulsionați, post traumatic, restul de 3 dinți 41, 42

și 43 parțial luxați sunt situați pe mandibulă, paramedian dreapta.

S-a precizat că pierderea unui nr.

de 5 dinți, dintre care 2 avulsionați postraumatic și 3 extrași după luxație

parțială traumatică, situați pe hemiarcada inferioară dreaptă nu întrunește

elementele constitutive ale unui organ, fiind situați pe poziții diferite la

nivelul maxilarului și mandibului motiv pentru care nu alcătuiesc o unitate

masticatorie, funcția masticatorie nefiind afectată, deoarece există

posibilitatea efectuării unor lucrări protetice eficiente.

S-a concluzionat că leziunile

prezentate nu constituie infirmitate, având în vedere că partea vătămată

prezintă o protezare mobilă mică înainte de 17 iunie 1998 și că timpul total de

îngrijiri medicale de 16 - 18 zile a avut în vedere, atât leziunea

buco-dentară, cât și traumasmul scrotal.

Față de cele menționate în actele

medico-legale rezultă că în urma violențelor exercitate de inculpat, partea

vătămată a pierdut un număr de 5 dinți, dintre care 2, situați în față au fost

avulsionați traumatic, iar ceilalți 3, fiind luxați traumatic au fost extrași

ulterior.

Prin pierderea dinților naturali s-a

creat o dizarmonie în fizionomia părții vătămate, deci un prejudiciu estetic

care constituie slutire, fiind lipsit de relevanță, atâta timp, cât nu poate avea

loc un proces natural de vindecare normală, că prin protezare prejudiciul

estetic suferit ar putea fi atenuat.

Nu prezintă relevanță în aprecierea

caracterului de slutire nici faptul că anterior partea vătămată avea o lucrare

protetică mobilă la nivelul altor dinți situați pe maxilar.

Cum potrivit art. 182 alin. (2) C.

pen., fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o

vătămare și care a produs, între altele sluțirea, constituie infracțiunea de

vătămare corporală gravă, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este greșită.

Se impune precizarea că alin. (2) al

art. 182 C. pen., prevede alternativ mai multe consecințe și producerea

oricăreia dintre acestea determină vătămarea corporală gravă. Așa concluzia

noului raport de expertiză medico-legală în sensul că nu s-a produs pierderea

unui organ și nici o infirmitate fizică permanentă nu prezintă relevanță sub

aspectul încadrării juridice a faptei, fiind suficient că fapta a avut drept

urmare sluțirea părții vătămate.

Este de subliniat că instanța de

fond a trebuit să se conformeze îndrumărilor date greșit prin decizia de casare

cu trimitere de Tribunalul Dîmbovița prin care s-a stabilit practic că

încadrarea juridică dată unei fapte de procuror (care în speță prin rezoluția

din 22 decembrie 1999 a dat trei soluții diferite – scoatere de sub urmărire

penală; neîncepere urmărire penală și trimiterea la instanță în vederea

continuării judecății cu privire la aceiași faptă materială și același

făptuitor este obligatorie pentru instanță, ceea ce este contrar legii.

Constatând existența cazului de

casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., Curtea va

admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate.

Cum infracțiunea prevăzută de art.

182 C. pen., nu se numără printre cele prevăzute expres și limitativ de art.

279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., pentru care acțiunea penală se pune în

mișcare la plângerea prealabilă care se adresează instanței, se va dispune trimiterea

cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a se efectua

urmărirea penală sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni de către B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare, declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 1227 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei

Târgoviște și deciziei penale nr. 616 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului

Dâmbovița, privind pe intimatul inculpat B.P.

Casează hotărârile pronunțate și

trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a efectua

urmărirea penală pentru săvârșirea de inculpat a infracțiunii prevăzută de art.

182 C. pen.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.