ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 624/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei

penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București –

Secția I penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat M.T.,

apărător desemnat din oficiu, lipsind partea vătămată.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei reducerea pedepsei.

Procurorul

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.595 din 24 iunie 2002 a Tribunalului

București, secția I penală a fost condamnat inculpatul D.V.S. la

pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d

și e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal. Conform art.65 din Codul

penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a

și b din același cod pe o perioadă de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

În

baza art.61 din Codul penal s-a revocat beneficiul liberării

condiționate pentru un rest de pedeapsă de 1001 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 2000 din 12 decembrie 2001 a  Judecătoriei

sectorului 6 București, rest contopit în pedeapsa aplicată, urmând ca

inculpatul să execute 5 ani și 2 luni închisoare.

A

fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat

perioada arestării preventive cu începere de la 1 martie 2002 la zi.

Totodată,

s-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit

parte civilă.

Pentru

a pronunța această sentință instanța de fond a

reținut, în esență, următoarea situație de fapt :

La

data de 28 februarie 2002, în jurul orelor 20,00, un grup de circa 20 tineri se

deplasau pe B-dul Regina Elisabeta din direcția Sălii Polivalente

unde se desfășurase Cupa liceelor la fotbal. Ajunși în fața

liceului „Gh.Lazăr”, din grup s-a desprins inculpatul D.V.S. care o

observase pe partea vătămată B.V., având la gât prins cu un

șnur un telefon mobil, context în care inculpatul s-a hotărât să

i-l sustragă.

În

realizarea rezoluției infracționale, inculpatul s-a apropiat de

partea vătămată, a atins-o cu palma pe umăr pentru a-i

distrage atenția, după care a tras cu putere de telefonul mobil. În

urma bruscării, partea vătămată a căzut în genunchi,

iar telefonul mobil s-a desprins căzând pe trotuar. În acel moment victima

a început să strige după ajutor, timp în care inculpatul a ridicat

telefonul punându-l în buzunar și a fugit împreună cu mai mulți

tineri.

După

o scurtă distanță, inculpatul a oprit un taxi, însă alertat

de strigătele de ajutor ale părții vătămate,

conducătorul auto a oprit autoturismul, inculpatul reușind să

fugă, pierzând telefonul mobil sustras. Organele de poliție sesizate

au reușit să-l rețină pe numitul M.R., care-l însoțise

pe inculpat.

Situația

de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii și

declarațiilor părții vătămate, proceselor verbale

încheiate de organele de urmărire penală, dispozițiilor

martorilor M.C. și M.R., probe coroborate cu declarațiile inculpatului

care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea

de Apel București – secția I penală, prin decizia  nr.595 din 2

octombrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, apel care a vizat

reindividualizarea pedepsei.

Împotriva

acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reluând motivul invocat în apel,

în sensul redozării cuantumului pedepsei aplicate.

Recursul

nu este fondat.

Instanțele

de fond și de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de

vedere juridic fapta comisă de inculpat în textul de lege menționat,

iar în ceea ce privește individualizarea pedepsei au fost avute în vedere

criteriile prevăzute în dispozițiile art.52 și 72 din Codul

penal.

Potrivit

dispozițiilor  art.72  din  Codul penal,  la stabilirea și aplicarea

pedepsei instanța trebuie să țină seama de modalitatea

concretă în care a fost comisă fapta, de gradul de pericol social

concret al infracțiunii săvârșite precum și de datele ce caracterizează

persoana făptuitorului.

În

speță, aceste criterii de individualizare au fost respectate de

instanța de fond și verificate de instanța de apel.

Astfel,

la dozarea pedepsei aplicate inculpatului s-a ținut seama de faptul

că acesta, încurajat de prezența mai multor tineri cu care era

prieten, a studiat momentul propice al atacării victimei, după ce

observase că posedă un telefon mobil, a atacat-o, profitând de faptul

că partea vătămată nu era însoțită și nu se

afla în apropiere nici o persoană care ar fi putut interveni în sprijinul

ei și a deposedat-o de bunul vizat.

La

dozarea pedepsei, instanțele au avut în vedere și urmările

cauzate în urma săvârșirii infracțiunii, trauma psihică

produsă victimei, care s-a văzut atacată în prezența unui

număr mare de tineri care nu au intervenit în ajutorul ei, mai mult unul

dintre aceștia (M.R.) l-a însoțit pe inculpat din momentul imediat

următor comiterii infracțiunii.

Referitor

la profilul moral al inculpatului, din probele administrate a rezultat că

acesta este recidivist postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat la 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

și deși a beneficiat de dispozițiile de clemență ale

dispozițiilor art.59 din Codul penal referitor la liberarea condiționată,

nu a desprins concluziile necesare, a persistat în activitatea

infracțională, comițând o nouă faptă antisocială

la scurt timp după ce a fost pus în libertate.

Toate

aceste elemente de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului

au fost analizate de prima instanță și de cea de apel, iar

sancțiunea stabilită, orientată spre limita inferioară a

textului sancționator, este bine proporționalizată, de

natură a asigura realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ

al pedepsei.

În

raport de considerentele arătate, Curtea constată că

hotărârile pronunțate sunt temeinice și legale, motiv pentru

care recursul declarat va fi respins ca nefondat în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.

Se

va computa perioada arestării preventive, iar în baza art.192 alin.2 din

același cod inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.S.

împotriva deciziei penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel

București – Secția I penală.

Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și

arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 2002 la 7 februarie

2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.