ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1204/P/1999 întocmit

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul

C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, prevăzută de art. 329

alin. (1) și art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.

În ședința publică din 31 iulie

2000, procurorul a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 336 C. proc.

pen., extinderea procesului penal privitor la infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., punând în mișcare acțiunea penală.

Prin sentința penală nr. 11 din 17

ianuarie 2002, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.

și art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și pedeapsa complementară a

interzicerii pe 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen. Prin această sentință s-a disjuns cauza în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. și s-a dispus restituirea

cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că, în cursul anului 1999, inculpatul a constituit un grup

compus din 3 fete, din care una minoră, pe care le-a determinat și chiar

obligat să se prostitueze, supraveghind întreaga lor activitate și luându-le

banii pe care-i câștigau din prostituție.

La sfârșitul lunii septembrie 1999,

prin surprindere, inculpatul a smuls lanțul din aur pe care-l purta la gât

victima, vânzându-l printr-o consignație.

În privința infracțiunii prevăzută

de art. 211 alin. (3) C. pen., s-a dispus disjungerea și restituirea la parchet

în baza art. 333 C. proc. pen., cu motivarea că n-au fost administrate toate

probele și n-au fost elucidate aspecte esențiale care nu pot fi realizate cu

mijloacele specifice instanței decât cu o mare întârziere.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad, în temeiul art. 333 alin. ultim coroborat cu art. 333

alin. (3) C. proc. pen., împotriva soluției de restituire privind infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., a fost admis prin decizia penală nr.

453/ R din 23 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara, care a casat, în acest sens,

hotărârea primei instanțe, dispunând trimiterea cauzei, pentru continuarea

judecății, la Tribunalul Arad, considerând că probele respective se pot

administra și în cadrul judecății, fără a se produce întârzieri majore.

Reluând judecata și soluționând

cauza în fond, Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 64 din 15 martie 2002,

l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare și 5 ani interdicția exercitării

unor drepturi pentru infracțiunea de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută

de art. 211 alin. final C. pen.

Prin decizia penală nr. 261/ A din

24 iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul inculpatului,

declarat împotriva acestei sentințe, confirmând astfel vinovăția, încadrarea

juridică și pedeapsa aplicată.

Revenind la sentința inițială și

anume nr. 11 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Arad, care a disjuns

infracțiunea de tâlhărie cu moartea victimei, care a avut cursul menționat,

aceasta a fost confirmată, prin respingerea apelului inculpatului (decizia

penală nr. 235/ A din 23 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara) care a rămas

astfel condamnat la o pedeapsă finală de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen.

Împotriva hotărârilor de condamnare

a declarat recurs inculpatul susținând că nu este vinovat pentru infracțiunea

de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. S-a

făcut o analiză defectuoasă a materialului probator, acordându-se nejustificat

credit declarațiilor unor martori, omițându-se a se considera și evalua în

contextul probator elemente esențiale care duc spre o altă cauză a morții

victimei și anume un accident de circulație.

În privința condamnării la pedeapsa

finală de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism și

tâlhărie prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 și art. 42 C.

pen. și respectiv art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., inculpatul și-a

retras recursul, luându-se act despre aceasta.

În recursul său inculpatul s-a

referit la cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen.

Recursul inculpatului este nefondat,

urmând a fi respins în condițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Activitatea infracțională și

vinovăția inculpatului privind infracțiunea de tâlhărie cu moartea victimei

sunt corect stabilite, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză,

caracterizarea juridică atribuită faptelor este legală, iar pedeapsa aplicată a

fost just individualizată, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen.

Este în afara oricărei îndoieli că

inculpatul este autorul faptei de tâlhărie cu omor, petrecută în seara zilei de

9 decembrie 1999, al cărei victimă a fost K.Z., cum exact, printr-o temeinică

și completă analiză a probelor, au reținut instanțele anterioare.

Obiecțiunile formulate de inculpat

în recurs, în sensul că este străin de faptele ce i se impută, sunt infirmate

de declarațiile martorilor P.M., B.S., R.I., R.L., M.E., C.M. și B.R. care se

referă la împrejurări și situații directe, inclusiv la spusele inculpatului

„l-am făcut pe unul sub podul Grădiște, care avea la el doar 480.000 lei”.

Procesul verbal de cercetarea

locului faptei pune în evidență multiple pete de sânge în preajma locului unde

era căzută victima, ceea ce confirmă ipoteza că între agresor și victimă s-a

purtat o luptă, excluzându-se varianta apărării că în realitate ar fi fost

vorba de un accident de circulație, victima fiind adusă la locul respectiv.

De altfel, raportul medico-legal și

completarea acestuia descriu leziuni specifice unei agresiuni, care au putut fi

produse prin loviri multiple repetate, cu și de corpuri dure și care indică

poziția anterior sau antero-laterală a victimei față de agresor.

Materialul probator pune în evidență

multiple elemente de coroborare între care faptul că inculpatul, în ziua

imediat următoare faptei, și-a ras mustața și barba, și-a schimbat tunsoarea,

fiind evident preocupat să-și modifice înfățișarea. În aceiași perioadă,

inculpatul a încercat să se ascundă, declarându-și intenția de a părăsi

fraudulos țara.

Portofelul și cardul victimei au

fost găsite în WC - ul unui local de pe strada Antonescu din Arad, situat în

apropierea locurilor unde s-a ascuns inculpatul în noaptea de 9 decembrie 1999.

Din întregul material probator și în

primul rând din declarațiile directe și categorice ale martorilor menționați,

rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.

Susținerea din recurs că

declarațiile martorilor, în principal prostituate, nu pot fi reținute, întrucât

nu prezintă nici o garanție de credibilitate, nu poate fi reținută, întrucât inculpatul

trăia în această lume, prostituatele fiind companioanele sale permanente,

astfel că era firesc ca informațiile despre conduită și reacțiile sale să vină

de la acestea.

Ipoteza unui accident de circulație,

susținută de inculpat, este contrazisă de probele administrate în cauză, de

interpretarea medico-legală a leziunilor identificate la victimă, de urmele de

sânge constatate în preajma locului unde a fost găsită victima, de împrejurarea

că buzunarele de la geaca victimei s-au găsit întoarse pe dos, că deși este

cert că victima a scos de pe card suma de 480.000 lei, aceasta nu s-a găsit

asupra sa, ceea ce exclude ideea unui accident auto.

Celelalte împrejurări la care se

referă inculpatul, cu privire la un cadavru aruncat dintr-un autoturism

constituie simple afirmații nesusținute de probe, astfel că în mod justificat

n-au primit vreo semnificație.

Într-adevăr, organele de urmărire

penală au acționat defectuos la cercetarea locului faptei, la încheierea

procesului-verbal, neridicând urme, nestabilind grupa sanguină a victimei și

nici formula sanguină a sângelui care a lăsat urme la locul faptei. Aceste

omisiuni evidențiază un oarecare grad de superficialitate și lipsă în

profesionalism, fără însă a pune sub semnul îndoielii vinovăția inculpatului,

susținută convingător de celelalte probe, așa cum s-a arătat.

Se mai impune menționat faptul că

inculpatul trăia într-un mediu viciat, recunoscând că era proxenet, că a comis

tâlhăria ce i s-a imputat și pentru care a fost condamnat (cu smulgerea

lanțului de aur de la gâtul victimei), având antecedente penale.

În raport cu toate cele de mai sus,

obiecțiunile și criticile formulate de inculpat prin motivele de recurs sunt

lipsite de consistență, nedemonstrându-se existența temeiurilor de casare

invocate și nici a altora care să poată fi considerate din oficiu, în sensul

art. 385

9

alin. penultim C. proc. pen.

Așa fiind, recursul inculpatului se

va respinge, iar acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.N. împotriva deciziei nr. 261 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 17 decembrie 1999, la zi.

Obligă pe recurent, să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 aprilie 2003.