ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1204/P/1999 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. În ședința publică din 31 iulie 2000, procurorul a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 336 C. proc. pen., extinderea procesului penal privitor la infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., punând în mișcare acțiunea penală. Prin sentința penală nr. 11 din 17 ianuarie 2002, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.

și art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii pe 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Prin această sentință s-a disjuns cauza în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. și s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în cursul anului 1999, inculpatul a constituit un grup compus din 3 fete, din care una minoră, pe care le-a determinat și chiar obligat să se prostitueze, supraveghind întreaga lor activitate și luându-le banii pe care-i câștigau din prostituție. La sfârșitul lunii septembrie 1999, prin surprindere, inculpatul a smuls lanțul din aur pe care-l purta la gât victima, vânzându-l printr-o consignație.

În privința infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., s-a dispus disjungerea și restituirea la parchet în baza art. 333 C. proc. pen., cu motivarea că n-au fost administrate toate probele și n-au fost elucidate aspecte esențiale care nu pot fi realizate cu mijloacele specifice instanței decât cu o mare întârziere. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în temeiul art. 333 alin. ultim coroborat cu art. 333 alin. (3) C. proc. pen., împotriva soluției de restituire privind infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., a fost admis prin decizia penală nr. 453/ R din 23 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara, care a casat, în acest sens, hotărârea primei instanțe, dispunând trimiterea cauzei, pentru continuarea judecății, la Tribunalul Arad, considerând că probele respective se pot administra și în cadrul judecății, fără a se produce întârzieri majore.

Reluând judecata și soluționând cauza în fond, Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 64 din 15 martie 2002, l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare și 5 ani interdicția exercitării unor drepturi pentru infracțiunea de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. final C. pen. Prin decizia penală nr. 261/ A din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul inculpatului, declarat împotriva acestei sentințe, confirmând astfel vinovăția, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată.

Revenind la sentința inițială și anume nr. 11 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Arad, care a disjuns infracțiunea de tâlhărie cu moartea victimei, care a avut cursul menționat, aceasta a fost confirmată, prin respingerea apelului inculpatului (decizia penală nr. 235/ A din 23 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara) care a rămas astfel condamnat la o pedeapsă finală de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Împotriva hotărârilor de condamnare a declarat recurs inculpatul susținând că nu este vinovat pentru infracțiunea de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. S-a făcut o analiză defectuoasă a materialului probator, acordându-se nejustificat credit declarațiilor unor martori, omițându-se a se considera și evalua în contextul probator elemente esențiale care duc spre o altă cauză a morții victimei și anume un accident de circulație.

În privința condamnării la pedeapsa finală de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism și tâlhărie prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen. și respectiv art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., inculpatul și-a retras recursul, luându-se act despre aceasta. În recursul său inculpatul s-a referit la cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen. Recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins în condițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Activitatea infracțională și vinovăția inculpatului privind infracțiunea de tâlhărie cu moartea victimei sunt corect stabilite, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, caracterizarea juridică atribuită faptelor este legală, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Este în afara oricărei îndoieli că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie cu omor, petrecută în seara zilei de 9 decembrie 1999, al cărei victimă a fost K.Z., cum exact, printr-o temeinică și completă analiză a probelor, au reținut instanțele anterioare. Obiecțiunile formulate de inculpat în recurs, în sensul că este străin de faptele ce i se impută, sunt infirmate de declarațiile martorilor P.M., B.S., R.I., R.L., M.E., C.M. și B.R. care se referă la împrejurări și situații directe, inclusiv la spusele inculpatului „l-am făcut pe unul sub podul Grădiște, care avea la el doar 480.000 lei”. Procesul verbal de cercetarea locului faptei pune în evidență multiple pete de sânge în preajma locului unde era căzută victima, ceea ce confirmă ipoteza că între agresor și victimă s-a purtat o luptă, excluzându-se varianta apărării că în realitate ar fi fost vorba de un accident de circulație, victima fiind adusă la locul respectiv.

De altfel, raportul medico-legal și completarea acestuia descriu leziuni specifice unei agresiuni, care au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu și de corpuri dure și care indică poziția anterior sau antero-laterală a victimei față de agresor. Materialul probator pune în evidență multiple elemente de coroborare între care faptul că inculpatul, în ziua imediat următoare faptei, și-a ras mustața și barba, și-a schimbat tunsoarea, fiind evident preocupat să-și modifice înfățișarea. În aceiași perioadă, inculpatul a încercat să se ascundă, declarându-și intenția de a părăsi fraudulos țara. Portofelul și cardul victimei au fost găsite în WC - ul unui local de pe strada Antonescu din Arad, situat în apropierea locurilor unde s-a ascuns inculpatul în noaptea de 9 decembrie 1999. Din întregul material probator și în primul rând din declarațiile directe și categorice ale martorilor menționați, rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.

Susținerea din recurs că declarațiile martorilor, în principal prostituate, nu pot fi reținute, întrucât nu prezintă nici o garanție de credibilitate, nu poate fi reținută, întrucât inculpatul trăia în această lume, prostituatele fiind companioanele sale permanente, astfel că era firesc ca informațiile despre conduită și reacțiile sale să vină de la acestea. Ipoteza unui accident de circulație, susținută de inculpat, este contrazisă de probele administrate în cauză, de interpretarea medico-legală a leziunilor identificate la victimă, de urmele de sânge constatate în preajma locului unde a fost găsită victima, de împrejurarea că buzunarele de la geaca victimei s-au găsit întoarse pe dos, că deși este cert că victima a scos de pe card suma de 480.000 lei, aceasta nu s-a găsit asupra sa, ceea ce exclude ideea unui accident auto.

Celelalte împrejurări la care se referă inculpatul, cu privire la un cadavru aruncat dintr-un autoturism constituie simple afirmații nesusținute de probe, astfel că în mod justificat n-au primit vreo semnificație. Într-adevăr, organele de urmărire penală au acționat defectuos la cercetarea locului faptei, la încheierea procesului-verbal, neridicând urme, nestabilind grupa sanguină a victimei și nici formula sanguină a sângelui care a lăsat urme la locul faptei. Aceste omisiuni evidențiază un oarecare grad de superficialitate și lipsă în profesionalism, fără însă a pune sub semnul îndoielii vinovăția inculpatului, susținută convingător de celelalte probe, așa cum s-a arătat. Se mai impune menționat faptul că inculpatul trăia într-un mediu viciat, recunoscând că era proxenet, că a comis tâlhăria ce i s-a imputat și pentru care a fost condamnat (cu smulgerea lanțului de aur de la gâtul victimei), având antecedente penale.

În raport cu toate cele de mai sus, obiecțiunile și criticile formulate de inculpat prin motivele de recurs sunt lipsite de consistență, nedemonstrându-se existența temeiurilor de casare invocate și nici a altora care să poată fi considerate din oficiu, în sensul art. 385 9 alin. penultim C. proc. pen. Așa fiind, recursul inculpatului se va respinge, iar acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei nr. 261 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 17 decembrie 1999, la zi. Obligă pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.