ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1022/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal la data de 4 aprilie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului actual și a celui viitor suferit de societatea comercială, ca urmare a deversărilor de produse petroliere pe terenul concesionat de societate, obligarea pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 283/2004, pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenție în caz de avarie, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 din C. proc. civ. din 1865, ale art. 1349, 1357, 1385 și 1386 din C. civ. și pe prevederile art. 8 și 9 din Legea nr. 283/2004.

Prin sentința civilă nr. 29 din 1 aprilie 2015, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a respins ca fiind neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, respectiv cea de netimbrare a acțiunii, a lipsei de interes în formarea acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și cea a lipsei calității procesuale pasive.

A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - București, având ca obiect "obligația de a face și pretenții", astfel cum a fost precizată la termenul din 18 martie 2015, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 180.000 Euro, în echivalent în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 26.552 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Vrancea a reținut, în esență, că în cursul lunii octombrie 2011, luciul de apă al heleșteului de pește amenajat de către reclamantă pe suprafața de teren de 1 ha, situat în punctul Burcioaia -Sonda din Lunca Siretului, teren ce i-a fost concesionat de către Consiliul Local al comunei Homocea, jud. Vrancea, conform contractului de concesiune nr. x/10.03.2002, a fost poluat cu produse petroliere de către pârâta în cauză.

Împrejurarea respectivă a fost constatată de Garda Națională de Mediu prin Raportul de inspecție nr. x din 1 noiembrie 2011, precum și prin procesul-verbal de constatare din 31 octombrie 2011, încheiat de A.N. Apele Române.

Instanța de fond a reținut că ambele autorități au constatat poluarea, ca atare, arătând că Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea, a consemnat faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda nr. 520 (ce aparține pârâtei), fapt constatat, de altfel, direct de către instanță, cu prilejul cercetării locale.

A mai reținut că aceeași autoritate - Garda Națională de Mediu - a stabilit că în zonă s-au produs poluări ale luciului de apă, pârâta S.C. B. S.A. fiind sancționată în luna septembrie 2011 pentru poluarea unui alt luciu de apă de circa 100 mp, din imediata apropriere a Stației de uscare.

Cum, în cauză nu s-a relevat faptul că, în imediata apropiere a heleșteului amenajat de reclamantă ar acționa vreun alt operator în domeniu extracției petroliere, dată fiind și vecinătatea cu Sonda nr. 520 exploatată de pârâtă, reclamanta și-a îndreptat pretențiile către aceasta.

Aceeași concluzie, a poluării luciului de apă de către pârâta în cauză, a fost dedusă și din adresa nr. x din 18 martie 2013 a IPJ Vrancea - Poliția Municipiului Adjud, întocmită ca urmare a respectivului accident de mediu, astfel că, față de constatările A.N. Apele Române și ale Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu, s-au stabilit în sarcina pârâtei responsabilități concrete și termene stricte pentru îndeplinirea acestora.

Cu toate acestea, cu prilejul cercetării locale efectuate la data de 31 octombrie 2014, s-a putut constatat (de către toți cei implicați) faptul că prundișul și nisipul extras din iazul (heleșteul) amenajat de reclamantă prezenta urme pregnante de produs petrolier cu miros caracteristic, urmările accidentului de poluare nefiind înlăturate.

În fine, instanța de fond a reținut că pârâta nu a negat faptul că poluarea s-ar datora activității de la Sonda nr. 520, ce-i aparține, dar a încercat să o justifice prin activitatea infracțională a unor autori necunoscuți, ce ar fi rupt flanșele de la capul de erupție al sondei și, astfel, s-a produs respectivul accident de poluare.

În stabilirea responsabilității accidentului de mediu, Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, adresa emisă de S.C. B. S.A., semnată de directorul de operațiuni C., prin care se arată disponibilitatea acoperirii despăgubirilor după evaluarea efectelor poluării, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, conform cărora, "Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, indiferent de culpă".

Prin prisma acestor dispoziții, Tribunalul a apreciat că apărările și excepțiile invocate de către pârâtă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Atât timp cât s-a stabilit, cu certitudine, producerea unui accident de mediu, însușit de către pârâtă, instanța de fond a considerat, în temeiul răspunderii obiective, nu a celei subiective întemeiate pe culpă și existența raportului de cauzalitate între fapta și urmarea produsă, că antrenarea răspunderii pârâtei se impune de la sine.

Tribunalul a respins obiecțiunile formulate de pârâtă cu privire la expertiza în domeniul protecției mediului, care a concluzionat că și la momentul judecății se înregistrau depășiri ale limitelor maxime admise cu peste 300%, respingerea obiecțiunilor fiind justificată de faptul că probele au fost prelevate în prezența tuturor părților implicate, ulterior fiind supuse analizei de specialitate a unui laborator independent.

Cu privire la întinderea răspunderii, instanța a apreciat că suma de 20.000 RON/an stabilită de expert cu titlu de câștig din exploatarea peștelui este una rezonabilă, în raport cu dimensiunile heleșteului și a dispus acordarea acesteia și pentru viitor, dar în limita sumei totale solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu efectiv și prejudiciu viitor, anume 130.000 Euro (în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății).

Cu privire la costurile privind curățarea solului, subsolului și a luciului de apă, în lipsa unei contraoferte din partea pârâtei, Tribunalul a apreciat că sumele indicate în adresa S.C. D. S.A. E., respectiv costurile pentru decontaminarea solului prin sortare și spălare piatră, sunt în sumă de 3 milioane Euro, iar pentru tratarea apei contaminate, costurile de 720.000 Euro (fără TVA) sunt reale și justificate.

Cu toate acestea, față de împrejurarea că reclamanta și-a limitat pretențiile la suma de 50.000 Euro, a reținut că se impune a-i fi acordată doar suma precizată ca atare (la cursul oficial al BNR din ziua plății).

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel pârâta S.C. B. S.A. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanta a criticat pentru superficialitate și caracter părtinitor constatările instanței de fond, reclamând încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare, pentru următoarele aspecte:

- total eronat s-a reținut că poluarea s-a datorat activității de la Sonda 520, respectiv prin ruperea flanșelor de la capul de erupție al Sondei, deși nu există nicio constatare a experților desemnați în cauză referitoare la existența unei legături de cauzalitate între activitatea de la Sonda 520 Burcioaia și pretinsa poluare;

- potrivit concluziilor celor două expertize în petrol și gaze efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nicio avarie la sondă sau conductă și, deși s-au finalizat la cererea reclamantei trei rapoarte de inspecție de către Garda Națională de Mediu (nr. 1181 din 1 noiembrie 2011, nr. 1192 din 4 noiembrie 2011 și nr. 1256 din 25 noiembrie 2011), niciunul nu s-a pronunțat asupra existenței vreunei avarii la conducta/sonda 520;

- reclamanta este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins, fapta ilicită fiind săvârșită chiar de către aceasta, constând în amplasarea de construcții în imediata vecinătate a unui obiectiv petrolier B. S.A., cu ignorarea flagrantă a dispozițiilor legale și distanțelor de siguranță privind obiectivele petroliere.

A susținut apelanta că instanța de fond a apreciat, cu totul superficial, că un document întocmit pro causa - autorizația nr. x din data de 5 iunie 2012, prin care reclamanta a fost autorizată să desfășoare activități în piscicultură - conferă legalitate deplină dreptului reclamantei de a amplasa construcții în vecinătatea unor instalații petroliere.

În plus, a arătat că s-a trecut cu ușurință peste aspectul că, la data promovării acțiunii, reclamanta nu era autorizată să desfășoare activități în acvacultură, că aceasta nu a făcut dovada înregistrării contractului de concesiune, în baza dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și Regulamentului de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, astfel încât amplasamentul concesiunii invocate de reclamantă să reiasă cu claritate din înscrisurile respective.

A precizat că reclamantei îi lipsește și autorizația de construcție, dar și acordul vecinului (în speță, al apelantei-pârâte) pentru amplasarea iazului piscicol în vecinătatea obiectivului petrolier.

Procedând la amplasarea heleșteului în mod deliberat în zona de siguranță a sondei și fără a avea acordul apelantei, a susținut că reclamanta a dovedit că a cunoscut și acceptat orice risc legat de activitatea sondei, ceea ce înlătură răspunderea pârâtei;

- prejudiciul a fost stabilit într-un mod nelegal, lipsind analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și pretinsul prejudiciu înregistrat de reclamantă. Atât timp cât nu s-a făcut dovada că facturile invocate de reclamantă au fost plătite, prejudiciul pretins suferit de reclamantă a fost greșit reținut, incluzându-se și cheltuielile efectuate de aceasta cu taxele datorate Primăriei.

Cu privire la, capătul 2 de cerere, vizând obligarea la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 283/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenții în caz de avarie, apelanta a criticat acordarea de către instanța de fond a ceea ce nu s-a cerut.

A arătat că opinia expertului în protecția mediului nu poate fi luată în considerare, fiind total eronată și nefundamentată, expertul efectuând analiza probelor cu încălcarea gravă a legislației în domeniu (Ordinul nr. 756/1997. prevederile Ordinului nr. 184/21.09.1997 pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanțurilor de mediu).

Prin decizia civilă nr. 2A din data de 13 ianuarie 2016 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2012, apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului are rol de lege specială în materia incidentă litigiului, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ. din 1864.

Potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea și repararea prejudiciului se realizează conform acestui act normativ și reglementărilor specifice.

Astfel fiind, având în vedere constatarea accidentului de poluare (de către Garda Națională a Mediului - Comisariatul Județean Vrancea) instanța de apel a apreciat că nu se impune administrarea probelor solicitate în apel de către pârâtă, aspectele pretins a nu fi fost corect lămurite de către instanța de fond fiind irelevante în speță.

Cât timp, inițial, pârâta a recunoscut producerea accidentului de poluare ca atare și, mai mult, și-a exprimat disponibilitatea acoperirii prejudiciului după evaluarea efectelor accidentului de poluare, apare ca total neutilă și neconcludentă cererea de administrare a unor noi probe, prin care se tinde a se dovedi lipsa culpei sale în poluarea iazului amenajat de reclamantă, respectiv efectuarea unei expertize care să stabilească dacă beciul din beton al Sondei 520 putea sau nu să preia cantitatea de condensat extras la interval de 24 sau 12 ore, ori depoziția martorului - operatorul ce inspecta periodic activitatea sondei.

S-a arătat că în dreptul mediului, faptele generatoare de răspundere includ fie conduitele ilicite prin care se produc pagube mediului, reprobabile prin ilicitarea lor, fie o seamă de acțiuni curente, normale și licite, dar care pot constitui uneori cauze ale vătămărilor mediului. Cea de a doua categorie, a acțiunilor curente, desfășurate în afara oricărei culpe, angajează răspunderea pe temeiul riscului (răspunderea obiectivă).

Instanța de apel a considerat că, în speță, s-a reținut corect că fapta nu a fost săvârșită cu intenția de a se aduce prejudicii factorilor de mediu (concretizat în contaminarea iazului amenajat de reclamantă), dar a constituit o exercitare a activității în condiții necorespunzătoare de diligentă și prudență, ce a determinat respectivele efecte negative și reprezintă o abatere de la cerințele social-economice de ocrotire a mediului, abaterea atrăgând răspunderea persoanei vinovate.

A reținut instanța că, în urma interpretării judicioase a probelor administrate în cauză - cele trei procese-verbale de constatare încheiate de Garda Națională de Mediu -Comisariatul Județean Vrancea, precum și de către A.N. Apele Române, recunoașterea inițială a pârâtei, cercetarea locală, cele trei expertize efectuate în cauză - instanța de fond a reținut corect producerea accidentului de poluare ce antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei, ambele autorități în domeniu constatând poluarea, iar Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea, consemnând la constatări faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda 520 aparținând pârâtei, aceasta fiind și singurul operator în domeniul extracției produselor petroliere din zonă.

Instanța de apel a considerat că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa raportului de cauzalitate, a culpei, ori lipsa autorizației în baza căreia reclamanta a amenajat iazul la o distanță necorespunzătoare, precum și împrejurarea că nu s-ar constituit o servitute de trecere.

În legătură cu susținerile apelantei legate de greșita aplicare în cauză a dispozițiilor ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că aceasta fie neagă incidența în cauză a normelor specifice răspunderii civile obiective prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, fie invocă neaplicarea unor dispoziții ce nu au incidență în cauză.

Tocmai pretinsa culpă a reclamantei, ce și-a amenajat iazul respectiv la o distanță mai mică decât cea corespunzătoare, ori acel drept de servitute de trecere neconstituit în favoarea acesteia, sunt aspecte ce trebuie interpretate prin prisma normelor referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență privește concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se, astfel, atât limitele admisibile ale poluării cât și obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează.

A arătat instanța de apel că, în materia răspunderii civile obiective, este specifică și modalitatea de cuantificare a prejudiciului, care trebuie evaluat pecuniar, prin estimarea tuturor cheltuielilor necesare pentru restabilirea (refacerea) echilibrului natural lezat.

A precizat că, deși prejudiciul trebuie să fie cert, în materia răspunderii civile obiective, antrenată de producerea unui accident de poluare, sunt certe atât prejudiciile actuale cât și cele viitoare, dacă există certitudinea că ele se vor produce și sunt elemente necesare pentru a le determina întinderea lor.

Potrivit art. 6 și 94 din O.U.G. nr. 195/2005, persoana fizică și juridică responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum și la costurile necesare, aferente înlăturării urmărilor produse, în vederea restabilirii situației anterioare.

Faptul că pârâta a negat ulterior producerea prejudiciului și a încercat în mod constat să justifice producerea accidentului, fie prin săvârșirea unei infracțiuni (de rupere a flanșelor de la capătul sondei), fie prin atitudinea necorespunzătoare a reclamantei, neputând să accepte obligarea sa la repararea prejudiciului (corect cuantificat prin expertizele contabile efectuate în cauză), nu poate justifica, în opinia instanței de apel, primirea criticilor formulate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind pe deplin justificată, corect și amplu argumentată, prin referire la normele legale incidente în speță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și a încheierii din data de 7 decembrie 2015 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865.

A apreciat necesară completarea probatoriului sau, în subsidiar, modificarea în întregime a hotărârii, prin admiterea apelului și respingerea în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru următoarele motive:

1) În mod nelegal instanța a recalificat temeiul de drept al acțiunii, în condițiile în care, prin cererea introductivă s-a arătat că temeiurile de drept ale pretențiilor intimatei-reclamante sunt reprezentate de dispozițiile art. 1349, 1357, 1385, 1386 din noul C. civ. și cele art. 8 și 9 din Legea nr. 238/2004. Atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar din apel au recalificat cererea intimatei în mod nelegal, fără să pună în discuția părților calificarea juridică exactă a cererii de chemare în judecată, în timp ce intimata nu a indicat ca temei juridic O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Cu toate acestea, ambele instanțe s-au pronunțat având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, încălcând astfel principiul contradictorialității, prin posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului. Principiul presupune dreptul părților de a discuta și a argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de instanță și obligația instanței de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-și întemeia hotărârea decât pe motive de fapt și de drept care au fost puse în prealabil în discuția părților.

În funcție de calificarea juridică a acțiunii, pârâta ar fi fost în măsură să se apare prin propunerea de probe și indicarea de argumente juridice. Prin modul în care au procedat, instanțele i-au încălcat grav recurentei dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil ocrotit prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.;

2) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, acordând intimatei ceea ce nu a cerut (art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc. civ. din 1865), deoarece s-a procedat la recalificarea nelegală a cererii, prin judecarea sa în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, iar nu cu dispozițiile legale indicate de intimată, respectiv art. 8 și 9 din Legea petrolului nr. 238/2004.

De asemenea, intimata nu a învestit instanța cu o cerere privind costurile lucrărilor de eliminare deșeuri ecologizare heleșteu pește, așa cum s-a pronunțat instanța de fond, ci numai cu o cerere în despăgubiri în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004, dispoziții care nu-și au aplicabilitatea în speță, întrucât accesul la sonda 520 nu se face pe terenul intimatei și nu s-a constituit, în acest sens, un drept de servitute de trecere, în condițiile art. 8 alin. (1) din lege, recurenta fiind proprietară a terenului și a sondei, iar accesul către sondă realizându-se exclusiv pe terenul proprietatea sa;

3) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de judecată a recalificat temeiul de drept al cererii intimatei, înlocuind dispozițiile Legii petrolului nr. 238/2004 cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, apreciind că în cauză subzistă caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciu, potrivit regulilor speciale în materia dreptului mediului, înlăturând toate argumentele și probele susținute de pârâtă.

Se înțelege însă, din considerentele hotărârii instanței de apel, că aceasta s-a pronunțat prin luarea în considerare și a temeiului de drept invocat de intimată, respectiv răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 din C. civ. din 1864.

Astfel fiind, motivarea instanței este contradictorie, întrucât cele două tipuri de răspundere civilă nu pot fi reținute simultan, dat fiind caracterul de normă specială derogatorie a O.U.G. nr. 195/2005 față de dispozițiile dreptului comun, art. 998 C. civ. din 1864.

În speță pot fi aplicabile fie dispozițiile legii speciale derogatorii, fie dispozițiile generale de drept comun. A reține că "legislația specială în materie este constituită din O.UG. nr. 195/2005 privind protecția mediului, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ..", reprezintă o motivare contradictorie, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865;

4) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, respingând probele solicitate de apelantă, motiv pentru care au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

În primul rând, instanța face o confuzie între expertiza cerută prin cererea de apel și reiterată în ședința publică din 13 ianuarie 2016 și proba cu înscrisuri reprezentând expertiza extrajudiciară, realizată de F., transmisă prin poștă la dosarul cauzei, înainte de termenul menționat.

Prin cererea de apel, dar și în cadrul ședinței publice din 13 ianuarie 2016, apelanta a solicitat ca expertiza în petrol și gaze să stabilească dacă, raportat la cantitatea de condensat pe care o produce sonda 520 în 24 ore, respectiv cantitatea de condensat produsă în 12 ore (timpul maxim între două vizite consecutive ale personalului de operare) scurgerile ce au apărut la dezetanșeizarea accidentală a flanșei, la data de 7 decembrie 2011, au fost preluate integral de beciul sondei.

Instanța de apel s-a pronunțat numai cu privire expertiza extrajudiciară, motivând respingerea probei prin aceea că, în cauză s-au efectuat expertizele necesare, iar experții care le-au întocmit au răspuns obiectivelor și nu se impune refacerea acestora.

Or, din această motivare nu se înțelege dacă s-a respins proba cu expertiza judiciară sau înscrisul reprezentând expertiza extrajudiciară și, în orice caz, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra administrării probei cu expertiza în petrol și gaze, probă de o însemnătate deosebită pentru a lămuri dacă poluarea s-ar datora activității de la sonda 520, prin ruperea flanșelor de la capul de erupție al sondei de către persoane necunoscute.

5) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, prin aceea că nu a analizat legătura de cauzalitate între fapta recurentei și pretinsa poluare, indiferent de temeiul juridic al acțiunii pe care l-ar fi reținut.

Recurenta a susținut că și în cazul răspunderii civile delictuale obiective, reglementată de norma specială O.U.G. nr. 195/2005, pentru a se antrena răspunderea pârâtului este necesar să se stabilească, fără echivoc, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs. Or, apărările sale invocate pe acest aspect în apel au fost tratate extrem de generic de instanță, fără a intra în amănunte, apreciindu-se doar că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa legăturii de cauzalitate.

În fapt, instanța de apel nu a analizat niciun argument din cele ce au fost invocate prin cererea de apel, în condițiile în care, potrivit concluziilor celor două expertize în petrol și gaze efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nici o avarie la sonda sau conductă. Urmare a sesizării intimatei S.C. A. S.R.L., Garda de Mediu a finalizat trei rapoarte de inspecție: niciunul dintre acestea nereținând existența unei avarii la conducta/sonda 520. Dacă susținerile intimatei ar fi avut o bază reală, organul de control ar fi aplicat și o sancțiune, dar nu a fost cazul. Starea tehnică a conductei de amestec a sondei 520 Burcioaia a fost apreciată ca fiind corespunzătoare, în toate actele de control încheiate.

Niciuna dintre instanțe nu a făcut referire la concluziile expertizei G. care menționează că "s-a vizualizat traseul cel mai probabil pe care s-ar fi putut produce o scurgere provenită din careul sondei 520 și deplasată către eleșteu, găsindu-se pe acest potențial traseu la circa 50 metri de sondă o excavație făcută de o draglină în care există apă cu miros de hidrocarburi, dar nu identic cu cel al condensatului din Sector Burcioaia, dovedind că aceste hidrocarburi existau în sol și provin din alte surse și nu din scurgerile recente de în acea vreme".

De asemenea, nici un expert desemnat nu a concluzionat, prin prezentarea unei dovezi clare, faptul că produsul petrolier produs de sonda 520 ar avea caracteristici similare celui identificat în suprafața de teren a intimatei. Faptul că instanța de judecată a concluzionat că pretinsa poluare s-ar datora activității de la sonda 520, respectiv prin ruperea flanșelor de la capul de erupție, denotă faptul că instanța a înlăturat nu numai concluziile expertizei efectuată de F., dar și concluziile contraexpertizei efectuată de G., fără nicio argumentație;

6) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea dispozițiilor generale care reglementează răspunderea civilă delictuală. Ca și în cazul legăturii de cauzalitate, instanța de apel motivează extrem de generic, fără a intra în amănunte, apreciind că apelanta "invocă într-o manieră eronată, improprie prezentei cauze, lipsa culpei".

Or, chiar și în cazul în care s-ar admite prin absurd că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri al cărei temei juridic îi reprezintă O.U.G. nr. 195/2005, aceasta tot era ținută să analizeze în mod temeinic fapta victimei.

Chiar dacă legea specială instituie o răspundere cu caracter obiectiv, independent de culpă, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală de drept comun, se mențin celelalte condiții în care se antrenează răspunderea autorului faptei, după cum se mențin și cauzele care înlătură răspunderea civilă, fiind tot cele prevăzute în dreptul comun, în lipsa unei reglementari exprese în norma specială. Poluatorul este exonerat de răspundere în cazul în care prejudiciul ecologic a fost cauzat prin fapta grav culpabilă a victimei. Legiuitorul instituie o răspundere cu caracter obiectiv independent de culpa făptuitorului, dar nu independent și de culpa victimei înseși.

Prin urmare, chiar dacă instanța nu era obligată să cerceteze culpa apelantei, aceasta avea obligația să analizeze și să se pronunțe asupra faptelor grav culpabile ale reclamantei, invocate de apelantă și dovedite în speță.

Recurenta a criticat neanalizarea și nepronunțarea instanței de apel asupra criticilor formulate împotriva sentinței instanței de fond, prin care invoca faptul că intimata este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins.

Aceasta a susținut că fapta ilicită a fost săvârșită chiar de către reclamantă și a constat în amplasarea de construcții în imediata vecinătate a unui obiectiv petrolier aparținând S.C. B. S.A., cu ignorarea flagrantă a dispozițiilor legale și distanțelor de siguranță privind obiectivele petroliere. A arătat că autorizația nr. x din 5 iunie 2012 a fost întocmita pro causa, întrucât la data introducerii acțiunii intimata nu era autorizată să desfășoare activități de acvacultură, autorizarea fiind dobândită pe parcursul soluționării litigiului.

De asemenea, drepturile pretins dobândite prin contractul de concesiune nu au fost înscrise în Cartea Funciară, deși dreptul de concesiune este un drept real, iar în lipsa formalităților de publicitate imobiliară, el nu poate fi opus terților.

În condițiile în care intimata a obținut aviz la data de 5 iulie 2012, se deduce că pretinsa "poluare masivă" din "cursul lunii octombrie 2011" nu avea cum să afecteze ceva care nu exista, respectiv heleșteul cu profil de activitatea piscicolă, care nu funcționa legal anterior datei de 5 iulie 2012.

Deși intimata pretinde că a edificat pe terenul concesionat "investiții constând în special în săpături, amenajări de maluri, drenaje și foraj estimate la valoarea de 300.000 euro", aceasta nu prezintă niciun document din care să rezulte că lucrările de construcție ar fi fost realizate în baza unor autorizații legale de construcție și funcționare și având acordul recurentei, în calitate de vecin.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind construcțiile, respectiv Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare necesare obținerii avizului de gospodărire a apelor și a autorizației de gospodărire a apelor din 28 iunie 2006, pentru edificarea unor asemenea construcții este necesară obținerea autorizațiilor de construcție și a celei de funcționare, de la autoritățile în domeniu.

Potrivii Legii nr. 50/2001, acordul vecinilor este necesar la momentul în care se dorește realizarea unor construcții noi. Astfel, era necesar acordul recurentei, mai ales în cazul în care noua construcție poate cauza daune referitoare la rezistența mecanică și stabilitatea construcțiilor existente pe proprietatea recurentei - sonda de extracție produse petroliere.

Intimata se face vinovată și de încălcarea normelor aplicabile construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, iar sub acest aspect recurenta a făcut trimitere la conținutul art. 12 din Procedura din 30 iulie 2003 de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, aprobată prin Ordinul nr. 1203/2003 al Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului, care instituie obligațiile persoanelor fizice și juridice ce realizează lucrări de construcții amplasate în vecinătatea obiectivelor sistemelor din sectorul petrol și gaze.

Potrivit normativului menționat, aceste obligații sunt: a) de a solicita avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale, conform cerințelor din certificatul de urbanism; b) de a respecta întocmai condițiile impuse prin avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale; c) de a nu interveni în niciun fel asupra obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale.

Intimata a nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții impuse, nesolicitând recurentei avizele menționate la art. 12 din Ordinul menționat, deși îi revenea această obligație.

Din cuprinsul contractului de concesiune încheiat la 10 martie 2002, rezultă că scopul contractului a fost "amenajare heleșteu de pește în punctul Burcioaia - sonda din Lunca Siretului", ceea ce dovedește că, atât S.C A. S.R.L., cât și Primăria Burcioaia au cunoscut existența sondei S.C. B. S.A. precum și faptul că legea impune condiții stricte privind distanțele de siguranță.

Intimata a construit fără obținerea avizelor specifice la o distanță mai mică față de obiectivul petrolier, nerespectând legea și normele privind siguranța în construcții.

În plus, intimata a depozitat pietriș chiar pe conducta de gaze a S.C. B. S.A. punând în pericol grav securitatea instalației petroliere și posibilitatea de acces pentru lucrări, aspect constatat prin procesul-verbal nr. x din 25 noiembrie 2011 al Gărzii Naționale de Mediu. Aceeași constatare a fost făcută și de instanța de fond în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Or, un operator nu poate fi făcut răspunzător pentru consecințele exercitării abuzive, cu ignorarea completă de către un terț a dispozițiilor legate, prin amplasarea ilegală, în imediată proximitate a unui obiectiv petrolier, a unor construcții și desfășurarea de activități pentru care nu sau obținut avizele și autorizațiile în condițiile legii;

7) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, nici dispozițiile art. 6 și nici cele ale art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005 nefiind incidente speței, deoarece reglementează cu totul alte aspecte, nu determinarea prejudiciului în cazul poluărilor de mediu.

Cu privire la determinarea prejudiciului, instanța face doar afirmații de o maximă generalitate, arătând că "trebuie stabilit pecuniar" că sunt certe atât prejudiciile "actuale dar și viitoare", că persoana responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum și la costurile aferente înlăturării urmelor produse, fără să analizeze aspectele concrete invocate prin cererea de apel legate de modul de determinare al cuantumului prejudiciului.

Recurenta a criticat absența înscrisurilor pe care expertul contabil și-a fundamentat concluziile, înscrisuri ce au fost depuse la dosar doar la solicitarea sa. În legătură cu înscrisurile respective, a reclamat neanalizarea apărărilor sale, vizând faptul că nu s-a făcut proba plății facturilor, ceea ce demonstrează nedovedirea unui prejudiciu cert.

Nu au fost depuse dovezi ale situațiilor de lucrări (devize de lucrări) cu privire la începerea lucrărilor, procese-verbale de recepție a lucrărilor etc. Deși pretinsul prejudiciu calculat de expert este de 8908 RON pentru taxele cu concesiunea, tribunalul îl reține ca fiind de 89.084 RON, majorând artificial și nelegal pretinsul prejudiciu, acesta ajungând la o valoare de 10 ori mai mare.

Deși greșeala evidentă a primei instanțe a fost semnalată inclusiv în concluziile orale din fața instanței de apel, aceasta nu s-a pronunțat.

În cauză nu sunt întrunite nici condițiile generale ale prejudiciului în vederea acordării unor pretinse despăgubiri, conceptul de prejudiciu implicând o strictă legătură cu protejarea legală a unui drept, neputându-se susține că s-a cauzat un prejudiciu, prin raportare la investiția efectuată de către intimată, câtă vreme aceasta nu avea un drept protejat legal cu privire la investiție (efectuată fără obținerea avizelor și autorizațiilor legale și fără a avea autorizate obiectele de activitate aferente exploatării acestei presupuse investiții).

Nu a fost demonstrată nici existența prejudiciului viitor, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiția caracterului cert al acestuia, intimata indicând doar un prejudiciu eventual, cu un caracter complet incert, nesigur, care nu poate face obiectul unei despăgubiri;

8) Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea petrolului nr. 238/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenție în caz de avarie, hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a acestor dispoziții legale, care nici măcar nu sunt incidente cauzei, întrucât accesul la sonda 520 nu se face pe terenul intimatei și nu s-a constituit, în acest sens, un drept de servitute de trecere în condițiile art. 8 alin. (1) din lege;

9) încheierea din data de 7 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală, instanța încălcând dispozițiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865) prin făptul că nu a efectuat comunicarea încheierii față de recurentă, în condițiile în care a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 29 din 1 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Potrivit dispozițiilor art. 280 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, cererea de suspendare se judecă de instanța de apel, iar dispozițiile art. 403 alin. (3) din același cod rămân aplicabile, ceea ce înseamnă că asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Însăși instanța de apel menționează dreptul de recurs în 15 zile de la comunicare și, cu toate acestea, recurentei nu i s-a comunicat încheierea de ședință, fiind pusă în imposibilitate de a formula recurs, prin raportarea la considerentele încheierii de respingere a suspendării, încălcându-se în mod evident dispozițiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

La data de 11 mai 2016, intimata a formulat întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 1255 pronunțată la data de 1 iunie 2016 în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

S-a constatat nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor generale care reglementează răspunderea civilă delictuală, prin neanalizarea legăturii de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs, cel al poluării masive a heleșteului și prin neverificarea cerințelor legale ale prejudiciului ori a apărărilor despre care recurentă a pretins că se înscriu in noțiunea de faptă a victimei.

Totodată, s-a reținut că probele a căror administrare a fost solicitată de către pârâtă în calea de atac a apelului, ce urmăreau, în mod evident, demonstrarea lipsei legăturii de cauzalitate, în mod greșit au fost respinse de instanță.

În plus, de o manieră contradictorie, instanțele au stabilit că se cuvine dezdăunarea reclamantei, concomitent, atât prin acordarea întregului cost al investiției pe durata a 49 de ani, cât și prin acordarea costului ecologizării heleșteului, cost care contravine sau se opune dezdăunării pentru costurile investiției.

II. În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă sub nr. x/2012*.

Prin decizia civilă nr. 100/A din data de 20 iunie 2019, instanța de apel a a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 29/2015 a Tribunalului Vrancea și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluționarea excepțiilor.

A dispus restabilirea situației anterioare executării efectuate până la data deciziei, în baza sentinței civile nr. 29/2015 a Tribunalului Vrancea și a dispus restituirea către pârâtă a sumelor de bani încasate de reclamantă.

A obligat reclamanta-intimată la plata către apelanta -pârâtă a sumei de 28015,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că antrenarea răspunderii civile delictuale presupune îndeplinirea următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.

A menționat că reprezentanții A.N. Apele Române au recoltat două sticle cu apă poluată pentru a fi analizate în laboratoare, iar în urma analizei, s-a menționat că proba de apa prezintă un strat semnificativ de produs petrolier, din cauza căruia nu s-au putut determina si alți parametri fizico-chimici.

În ceea ce privește actele legale în baza cărora intimata-reclamantă administrează acest eleșteu, instanța de apel a constatat că la dosar s-a depus doar contractul de concesionare a terenului pe care se află heleșteul, din 2002 și avizul emis de Administrația Națională a Apelor Române la o dată ulterioară evenimentelor reclamate în prezenta cauză, anume la 5 iulie 2012

Ca atare, s-a apreciat că în noiembrie 2011, intimata construise heleșteul fără obținerea avizelor specifice unor astfel de construcții, impuse de Legea nr. 50/1991, Legea nr. 7/1996 și O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 etc.

Legat de avarii ale instalațiilor apelantei-pârâte, instanța a reținut că, din probele administrate în cauză (expertize, relațiile furnizate de Garda de Mediu) s-a constatat că nu au fost identificate semnalări ale faptului că ar fi existat avarii la conducta de amestec a Sondei 520 Burcioaia în perioada premergătoare poluării semnalate.

Făcând trimitere la obligația instituită prin decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte, aceea de a se verifica raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, instanța de apel a arătat că toate expertizele în petrol și gaze efectuate în cauză au ajuns la aceeași concluzie, în sensul că heleșteul administrat de intimata-reclamantă are pe fund poluanți, dar nu se poate stabili când s-a produs această acumulare de hidrocarburi grele și nici din vina cui, neputându-se pune această poluare în sarcină instalațiilor sau a modului de operare a Sondei 520 Burcioaia aparținând apelantei-reclamante

Ca atare, a apreciat că în speță nu a fost făcută dovada legăturii de cauzalitate dintre poluarea heleșteului deținut de intimată și vreo faptă a apelantei-reclamante care să fi determinat poluarea respectivă, nefiind îndeplinită în cauză condiția de antrenare a răspunderii civile delictuale reprezentată de raportul de cauzalitate dintre fapta apelantei-pârâte și prejudiciul suferit de intimata-reclamantă.

III. Împotriva deciziei civile nr. 100/A din 20 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei atacate și soluționarea cauzei pe fond, în sensul menținerii sentinței civile pronunțată de Tribunalul Vrancea, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința refacerii probatoriului în rejudecare.

În motivarea recursului, a invocat, sub un prim aspect, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din din C. proc. civ. din 1865, apreciind că decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea procedurii de citare a recurentei-reclamante.

În acest sens, a precizat că la data de 17 aprilie 2019, în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata dosarului nr. x/2012 al Curții de Apel Galați, secția I civilă, până la soluționarea cererii de strămutare formulate de recurentă.

Cu toate că a fost înștiințată de către ambele părți litigante, Curtea de Apel Galați nu a luat act de suspendarea judecării cauzei, ci a dispus, în ședința de judecată din data de 15 mai 2019, acordarea unui nou termen de judecată la data de 14 iunie 2019, fără citarea părților.

A arătat recurenta că la acest termen de judecată din data de 14 iunie 2019, judecata a avut loc la ora 9:00, nu la ora 13:00, instanța de apel rămânând în pronunțare, cu toate că, fiind primul termen de judecat ce a urmat suspendării judecății, se impunea, în mod obligatoriu, citarea părților.

Recurenta-reclamantă a susținut că procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 85 din C. proc. civ. din 1865 ("Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților"), arătând că, potrivit textului art. 153 din C. proc. civ. din 1865, dispozițiile referitoare la termenul în cunoștință nu se aplică în cazul redeschiderii judecății după ce aceasta a fost suspendată.

Termenul de judecată din data de 14 iunie 2019, la care instanța de apel a rămas în pronunțare, a fost primul termen de judecată ce a urmat suspendării cauzei, însă recurenta-reclamantă nu a fost citată și nici nu a fost prezentă la termen.

Un alt argument în susținerea judecării apelului în condiții de nelegală îndeplinire a procedurii de citare a vizat împrejurarea că la termenul din data de 14 iunie 2019, cauza a fost strigată la ora 9:00, în loc de ora 13:00 (ora menționată în încheierea de ședință pronunțată la termenul anterior, din 15 mai 2019), astfel că ședința de judecată s-a desfășurat la o altă oră decât cea consemnată în încheierea de ședință anterioară termenului din 14 iunie 2019.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, considerând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens, a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 48/2016 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal în cadrul dosarului nr. x/2014

A precizat că, prin sentința menționată, aflată la dosar și rămasă definitivă, S.C. B. S.A. a fost obligată la repararea prejudiciului suferit ca urmare a poluării cu produse petroliere provenind de la Sonda 520 Burcioaia a stației de sortare agregate minerale aparținând societății recurente, fiind vorba despre aceeași sondă, exploatată în apropierea helesteului aparținând S.C. A. S.R.L.

A menționat că, în baza cercetării la fața locului din data de 26 noiembrie 2014, Tribunalul Vrancea a reținut următoarele:

"- pe suprafața bazinului de apă înghețat se poate observa o culoare închisă, neagră, iar in urma studierii apei scoase din bazin se observă miros greu identificabil asemănător gazului și irizații pe suprafața apei extrase din bazin într-o găleată.

- pe pietrișul scos de la baza bazinului de apă se observă o substanță neagră cu miros de gaz, la fel și solul este îmbibat cu aceeași substanță, solul fiind de culoare neagră".

Recurenta-reclamantă a menționat că la judecata fondului din prezenta cauză a avut loc, de asemenea, o cercetare la fata locului, la data de 13 octombrie 2014, dovadă fiind procesul-verbal aflat la dosar, în cadrul căruia s-a consemnat că pietrișul extras din partea stânga a iazului are culoare neagră și prezintă urme de produs petrolier.

A precizat că în ambele cauze este vorba de aceeași sondă de exploatare (sonda 520 Burcioaia), iar factorul poluant are aceleași caracteristici, respectiv de culoare neagră și îmbibat în sol/pietris.

A considerat că sentința civila nr. 48/2016 a stabilit, cu putere de lucru judecat, că factorul poluant provenind de Sonda 520 Burcioaia este un produs de culoare neagră, ce se îmbibă in sol, în urma poluării, solul dobândind, de asemenea, culoarea neagră.

Recurenta-reclamantă a apreciat că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Galați a ignorat în totalitate cele reținute de hotărârea judecătorească anterior menționată, afirmând ca produsul ce provine de la sonda 520 Burcioaia este un gaz condensat cu comportare retrogradă (având culoarea transparentă spre usor-gălbuie, conform celor reținute în expertiza realizată de expertul H.), care nu se poate îmbiba în sol, ci plutește pe suprafața apei, ulterior evaporându-se (pag. 6 din decizie).

Ca atare, cele două hotărâri (nr. 48/2016 a Tribunalului Vrancea și decizia atacată a Curții de Apel Galați) vorbesc despre produse cu caracteristici diferite extrase de la aceeași sondă, respectiv Sonda 520 Burcioaia, deși o asemenea concluzie nu poate fi primită, fiind extras un singur tip de produs prin intermediul sondei menționate.

A susținut că instanța de apel a ignorat complet susținerile recurentei în sensul anterior expus, motivarea nefăcând referire la aceste susțineri.

Totodată, a arătat că, prin sentința nr. 48/2016, a fost înlăturată apărarea S.C. B. S.A. constând în teoria poluării provenind de la râul Trotuș.

Cu privire la pretinsa lipsă a legăturii de cauzalitate între poluarea helesteului și caracteristicile produsului extras de sonda 520 Burcioaia, recurenta a arătat că instanța de apel a omis toate argumentele aduse de recurentă în dovedirea acestei legături, invocând expertiza complet părtinitoare și neștiințifică a expertului H..

A precizat că, astfel cum a arătat deja, poluarea datorată produsului extras de la Sonda 520 Burcioaia a afectat un alt obiectiv aparținând societății recurentei (stația de sortare agregate minerale) în mod similar cu poluarea heleșteului, fiind evident că această poluare s-a datorat deversării produselor extrase de Sonda 520 Burcioaia aparținând S.C. B. S.A.

În plus, a precizat că, potrivit paginii 2 a Raportului de inspecție întocmit de către Garda Naționala de Mediu în data de 4 noiembrie 2011, aflat la dosar, prin sonda 520 Buricioaia se extrag "gaze amestecate cu țiței și apă de zăcământ conduse apoi in parcul de separare", iar decizia atacată a reținut că factorul poluant al heleșteului recurentei este de tip țiței, astfel că nu se susține cu argumente înlăturarea legăturii de cauzalitate dintre faptă și poluarea produsă, deoarece produsele de extracție sunt similare.

A mai arătat că a supus atenției instanței de apel acest aspect, însă instanța nu a procedat la analiza lui.

Nu în ultimul rând, a menționat că poluarea terenului concesionat cu produse petroliere provenind de la sonda 520 Buricioaia este recunoscută de către intimată, prin adresa din 16 ianuarie 2012, depusă la dosarul de fond și la cel de apel, prin această adresă intimata aducând la cunoștința recurentei că:

"în urma unui incident, datorat furtului de produse petroliere de la sonda 520 Burcioaia efectuam lucrări de curățare, decontaminare a terenului, limitrof suprafeței afectate, inclusiv luciul apei, caz de forța majoră, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 238/2004".

Aceste elemente dovedesc faptul că legătura de cauzalitate dintre poluare și produsele extrase de la sonda 520 este făcută chiar de partea adversă, prin aceasta adresă, care nu poate fi ignorată în niciun fel la judecata acestei cauze, fiind un înscris emis chiar de către una dintre părți și necontestat de aceasta.

Într-un ultim argument, a considerat că întreaga motivare a Curții de Apel Galați este efectul unei operațiuni de denaturare a adevărului în cauză, pusă în opera de intimată împreună cu expertul H., cu ajutorul vădit al judecătorilor de la Curtea de Apel Galați care au soluționat aceasta speță.

A precizat următoarele:

- Judecătorii au încuviințat un onorariu exorbitant pentru expertul H., de 22.000 RON, achitat în avans de cate S.C. B. S.A., deși expertizele anterioare efectuate în cadrul aceleiași s