ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5465/2004

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

5465 din 25 octombrie 2004

Prin sentința penală nr. 535 din 23

aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul

M.I.

la 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și

art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea calificării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 15.247.155 lei, cu dobânda legală, ca despăgubiri civile către partea

civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București.

S-a luat act că partea vătămată C.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 5 iunie 2003, C.C. din

București, a convenit cu tâmplarul M.I. să-i efectueze o lucrare de amenajare a

unei construcții, urmând să-i plătească 1.200.000 lei.

În urma acestei înțelegeri, lucrarea

a fost executată de M.I., acesta încasând suma de 1.000.000 lei.

După finalizarea lucrării, în ziua

de 8 iunie 2003, inculpatul a revenit la domiciliul lui C.C., pretinzându-i

acesteia să-i acorde suma de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea unei

lucrări suplimentare efectuate, care nu fusese avută în vedere inițial.

Ivindu-se neînțelegeri între cei

doi, C.C. i-a adresat injurii inculpatului, neintenționând să-i achite suma de

bani pretinsă.

Ulterior, M.I. s-a deplasat la

domiciliul său, aflat în apropiere, de unde a luat un briceag, pe care l-a

introdus în buzunarul pantalonilor, solicitând și martorilor G.A. și G.Șt. să-l

însoțească la domiciliul lui C.C.

Inculpatul a intrat singur în curtea

părții vătămate, unde a avut loc o altercație între ei, timp în care a

intervenit și martorul G.A. care a căzut la sol, fiind împins de C.C.

Văzând această situație, inculpatul

a scos din buzunar briceagul și a lovit, cu lama acestuia, partea vătămată, în

partea stângă a abdomenului, după care a părăsit locul faptei.

Din raportul de expertiză

medico-legală nr. 8142 din 22 august 2003, întocmit de I.N.M.L. Prof. Mina

Minovici rezultă că partea vătămată C.C. a prezentat leziuni traumatice

corporale obiectivate prin: plagă înjunghiată fosa iliacă stângă, cu secționare

de sigmoid și jejun, pentru care s-a intervenit operator de urgență, leziunile

suferite s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (cuțit),

ele necesitând 15-17 zile de îngrijiri medicale.

S-a concluzionat că, prin caracterul

penetrant, cu interesarea traumatică de organe interne abdominale, leziunile

suferite de partea vătămată i-au pus viața în primejdie.

Prima instanță a reținut că

inculpatul nu a avut reprezentarea morții părții vătămate, nu a urmărit-o și nu

a acceptat-o, ci doar a aplicat părții vătămate o corecție fizică.

Prin decizia penală nr. 461/ A din

18 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat hotărârea

primei instanțe și a condamnat pe inculpatul M.I. la 3 ani închisoare și un an

și 6 luni interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 – art. 76 lit. b) din același cod.

Instanța de apel a apreciat că

inculpatul a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor calificat, având în

vedere instrumentul folosit, modul de aplicare a loviturii, intensitatea

acesteia (plagă penetrantă intraabdominală cu secțiune de sigmoid și jejun), el

acționând cu intenție indirectă, prevăzând posibilitatea de a suprima viața

victimei și acceptând producerea acestui rezultat.

Împotriva deciziei penale

menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și

menținerea hotărârii primei instanțe, cu aceeași motivare că din probele

dosarului nu rezultă că ar fi avut intenția de a ucide partea vătămată,

aplicând o singură lovitură cu cuțitul într-o zonă care nu este vitală, aceasta

în scop de a se apăra, dintr-un instinct de conservare a vieții proprii și a

fratelui său G.A., împotriva agresiunii victimei.

Recursul este nefondat.

Instanța de control judiciar a reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen.

Nu poate fi acceptată cererea de a

fi schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor

calificat în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În vederea delimitării infracțiunii de vătămare

corporală de tentativă de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se

țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea

cu care a fost aplicată lovitura, regiunea organică spre care a fost îndreptată

aceasta, urmările ce s-au produs, ori se putea produce și terminând cu

împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea

sau nu în primejdie viața victimei.

În speță, fapta inculpatului de a fi

aplicat cu lama unui cuțit, cu intensitate deosebită, producând o plagă

penetrantă, cu interesarea traumatică de organe interne abdominale, respectiv

secționarea de sigmoid și jejun, necesitând intervenția chirurgicală de

urgență, pentru salvarea vieții, constituie tentativă la infracțiunea de omor

calificat și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, atâta timp cât viața

părții vătămate a fost pusă în primejdie, ea fiind salvată numai ca urmare a

asistenței medicale calificate și de urgență ce i s-a asigurat.

Cât privește individualizarea

pedepsei, având în vedere că instanța de apel a făcut aplicarea circumstanțelor

atenuante, nefiind dovedită vreo provocare a inculpatului din partea victimei,

considerăm că s-a făcut o corectă și justă apreciere a pericolului social al

faptei și împrejurărilor în care ea a fost comisă, prin respectarea art. 72 C.

pen.

Pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatului, nu poate fi apreciată ca severă, încât executarea ei se

impune cu necesitate pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În raport de cele menționate, Înalta

Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.

461/ A din 18 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.