ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5465/2004

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5465 din 25 octombrie 2004 Prin sentința penală nr. 535 din 23 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.I. la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea calificării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.247.155 lei, cu dobânda legală, ca despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București.

S-a luat act că partea vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: La data de 5 iunie 2003, C.C. din București, a convenit cu tâmplarul M.I. să-i efectueze o lucrare de amenajare a unei construcții, urmând să-i plătească 1.200.000 lei. În urma acestei înțelegeri, lucrarea a fost executată de M.I., acesta încasând suma de 1.000.000 lei. După finalizarea lucrării, în ziua de 8 iunie 2003, inculpatul a revenit la domiciliul lui C.C., pretinzându-i acesteia să-i acorde suma de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea unei lucrări suplimentare efectuate, care nu fusese avută în vedere inițial. Ivindu-se neînțelegeri între cei doi, C.C.

i-a adresat injurii inculpatului, neintenționând să-i achite suma de bani pretinsă. Ulterior, M.I. s-a deplasat la domiciliul său, aflat în apropiere, de unde a luat un briceag, pe care l-a introdus în buzunarul pantalonilor, solicitând și martorilor G.A. și G.Șt. să-l însoțească la domiciliul lui C.C. Inculpatul a intrat singur în curtea părții vătămate, unde a avut loc o altercație între ei, timp în care a intervenit și martorul G.A. care a căzut la sol, fiind împins de C.C. Văzând această situație, inculpatul a scos din buzunar briceagul și a lovit, cu lama acestuia, partea vătămată, în partea stângă a abdomenului, după care a părăsit locul faptei. Din raportul de expertiză medico-legală nr. 8142 din 22 august 2003, întocmit de I.N.M.L.

Prof. Mina Minovici rezultă că partea vătămată C.C. a prezentat leziuni traumatice corporale obiectivate prin: plagă înjunghiată fosa iliacă stângă, cu secționare de sigmoid și jejun, pentru care s-a intervenit operator de urgență, leziunile suferite s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (cuțit), ele necesitând 15-17 zile de îngrijiri medicale. S-a concluzionat că, prin caracterul penetrant, cu interesarea traumatică de organe interne abdominale, leziunile suferite de partea vătămată i-au pus viața în primejdie. Prima instanță a reținut că inculpatul nu a avut reprezentarea morții părții vătămate, nu a urmărit-o și nu a acceptat-o, ci doar a aplicat părții vătămate o corecție fizică.

Prin decizia penală nr. 461/ A din 18 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat hotărârea primei instanțe și a condamnat pe inculpatul M.I. la 3 ani închisoare și un an și 6 luni interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 lit. b) din același cod. Instanța de apel a apreciat că inculpatul a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor calificat, având în vedere instrumentul folosit, modul de aplicare a loviturii, intensitatea acesteia (plagă penetrantă intraabdominală cu secțiune de sigmoid și jejun), el acționând cu intenție indirectă, prevăzând posibilitatea de a suprima viața victimei și acceptând producerea acestui rezultat.

Împotriva deciziei penale menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe, cu aceeași motivare că din probele dosarului nu rezultă că ar fi avut intenția de a ucide partea vătămată, aplicând o singură lovitură cu cuțitul într-o zonă care nu este vitală, aceasta în scop de a se apăra, dintr-un instinct de conservare a vieții proprii și a fratelui său G.A., împotriva agresiunii victimei. Recursul este nefondat. Instanța de control judiciar a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Nu poate fi acceptată cererea de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală de tentativă de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care a fost aplicată lovitura, regiunea organică spre care a fost îndreptată aceasta, urmările ce s-au produs, ori se putea produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea sau nu în primejdie viața victimei.

În speță, fapta inculpatului de a fi aplicat cu lama unui cuțit, cu intensitate deosebită, producând o plagă penetrantă, cu interesarea traumatică de organe interne abdominale, respectiv secționarea de sigmoid și jejun, necesitând intervenția chirurgicală de urgență, pentru salvarea vieții, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, atâta timp cât viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, ea fiind salvată numai ca urmare a asistenței medicale calificate și de urgență ce i s-a asigurat. Cât privește individualizarea pedepsei, având în vedere că instanța de apel a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante, nefiind dovedită vreo provocare a inculpatului din partea victimei, considerăm că s-a făcut o corectă și justă apreciere a pericolului social al faptei și împrejurărilor în care ea a fost comisă, prin respectarea art. 72 C. pen.

Pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului, nu poate fi apreciată ca severă, încât executarea ei se impune cu necesitate pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În raport de cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 461/ A din 18 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.