ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 860/2020

O adresa fără titlu emisă de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București semnata indescifrabil dar fără numele și calitatea persoanei care reprezintă instituția și care are dreptul sa o semneze, în limba română- filele x;

Aceeași adresa în limba engleză- filele x;

Un înscris cu antetul Departamentului de Justiție al Statelor Unite, care poarta un sigiliu și este semnat de către Procurorul General, prin care se atesta ca dl. D. a fost și este Director Asociat al Biroului Afaceri Internaționale din cadrul Departamentului de Justiție al Statelor Unite- fila x, netradus;

Un înscris prin care dl. D. certifica faptul ca d-na E. este procuror al Statelor Unite în Districtul de Est al statului Kentucky,-fila x, netradus;

O declarație data sub jurământ de d-na E. în vederea extrădării lui A.-filele x, potrivit traducerii oficiale aflate la filele x;

O declarație data sub jurământ de către B., în vederea extrădării lui A.-filele x, potrivit traducerii oficiale aflate la filele x;

Rechizitoriul nr. x emis în lipsa, împotriva mai multor cetățeni romani printre care și A. și depus la Tribunalul din Districtul de Est al Statului Kentucky din Lexington- filele x; documentul este tradus-filele x;

Un mandat de arestare în lipsa, emis de Tribunalul din Districtul de Est al Statului Kentucky, în aceeași zi în care a fost depus rechizitoriul pe numele A.-fila x, traducerea regăsindu-se la fila x. Cu privire la acest mandat de arestare s-a arătat că, în primul rând, acesta a fost emis cu lipsa tuturor elemente de identificare, cum sunt data/locul nașterii, domiciliu ori C.N.P., ceea ce conduce ia nulitatea absoluta a acestuia. Acest mandat nu ar fi putut fi pus în executare nici măcar de către autoritățile americane chiar daca l-ar fi identificat pe A. pe teritoriul SUA și cu atât mai puțin poate constitui o proba în vederea extrădării din România, cu atât mai mult cu cat el este nul și potrivit legislației romane. În al doilea rând, s-a arătat că acest mandat de arestare a fost emis în lipsa. Deși nu se examinează condițiile prevăzute de legislația romana pentru emiterea unui mandat de arestare în lipsa, trebuie sa cunoaștem daca în SUA este legal sa se emită un mandat de arestare fără ca persoana în cauza sa fie măcar formal citata sau cel puțin sa se efectueze demersuri în vederea aduceri ei în fata unui judecător care sa o asculte. Deși chiar ei susțin și este real ca aveau toate datele de identificare ale lui A., nu fac niciun demers de citare sau aducere în fata autorităților ci întâi emit mandatul de arestare în lipsa și apoi cer extrădarea deși cunosc identitatea și localizarea persoanei în cauza. Or, Statele Unite ale Americii sunt membru ONU și semnatara a Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 pe care a ratificat-o la 24 octombrie 1945 iar o astfel de modalitate contravine în mod flagrant acestui act internațional. S-a apreciat ca fiind evident ca poziția acuzatului trebuie exprimata înainte de inculpare, cu respectarea drepturilor procedurale ale acestuia și cu asistenta juridica la care are dreptul, pentru ca un judecător sa poată decide arestarea, în condițiile în care persoana în cauza este identificata și se cunoaște localizarea acesteia, indiferent unde se afla aceasta, întrucât aveau la îndemâna același instrument al extrădării pe care, cu aceleași date, o solicita acum după inculpare și chiar arestare. Prin urmare, s-a arătat că se impune ca instanța care examinează cererea de extrădare sa fie informata despre condițiile în care în legislația statului solicitant se poate formula o acuzație în lipsa persoanei care de altfel este exact identificata și în lipsa oricărui demers pentru aducerea ei în fata justiției și mai mult, emiterea unui mandat de arestare în aceste condiții. S-a apreciat că aceasta nu reprezintă o analiza a temeiniciei acuzației în sensul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ci un examen al conformității solicitării de extrădare cu reglementările internaționale, cu caracter de principiu în ambele state, la care atât România cat și SUA sunt semnatare, pentru ca daca s-ar constata o astfel de încălcare, atunci ar deveni incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 302/2004 care prevăd ca aplicarea acestei legi este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese ale României, definite prin Constituție. Și cum prin Constituția României este prevăzuta supremația dreptului internațional, România trebuie sa îl respecte chiar în detrimentul legilor interne. În mod evident, s-a considerat că acesta constituie și un motiv obligatoriu de refuz al extrădării, potrivit art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004 care consfințește ca extrădarea va fi refuzată daca nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România. S-a mai arătat că maniera în care au procedat autoritățile americane încalcă în mod clar dipozițiile CEDO care îl protejează pe cetățeanul roman A., precum și dispozițiile aplicabile din dreptul procesual roman, cat și dispozițiile internaționale la care chiar Statele Unite ale Americii sunt parte, așa încât se poate crede ca sunt încălcate și dispozițiile naționale americane. Mai mult, invocându-se dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, s-a arătat că, deși nu suntem în situația exacta a solicitării de extrădare pentru executarea unei pedepse, efectuarea unei urmăriri penale urmata de emiterea unui rechizitoriu și în aceeași zi a unui mandat de arestare în lipsa, reprezintă proceduri judiciare cu privire la care legea romana salvgardează un firesc drept la apărare în lipsa căruia statul roman poate refuza extrădarea. S-a solicitat să se verifice daca în cauza a fost respectat dreptul la apărare al persoanei extrădabile în condițiile în care aceasta este cercetata, trimisa în judecata și arestata, toate în lipsa, în condițiile în care se afirma ca era pe deplin cunoscuta și identitatea și localizarea acesteia. S-a apreciat că și emiterea unui mandat de arestare reprezintă o procedura judiciara în care cel acuzat are dreptul la apărare, fiind discutabil dacă acesta respectat în cauza. Efectiv se constata ca s-au efectuat niște proceduri judiciare, respectiv de punere sub acuzare și de emitere a unui mandat de arestare fără respectarea unui minim drept la apărare, din moment ce extrădarea persoanei a cărei identitate era cunoscuta se solicita după efectuarea acestor proceduri, fără ca aceasta sa cunoască despre desfășurarea lor. Dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004 dispun ca, totuși, extrădarea să se acorde daca statul solicitant da asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la apărare. Or, la dosar nu există asigurări ca odată ce va fi prezentat autorităților judiciare americane, A. va beneficia de vreo garanție ca ar exista posibilitatea sa fie rediscutata luarea măsurii arestării preventive. S-a arătat că aceleași argumente privitoare la nerespectarea dreptului la apărare și incidența legii nr. 302/2004 sunt valabile și pentru procedura de urmărire penala finalizata prin emiterea rechizitoriului aflat la dosarul cauzei.

Textele de lege aplicabile potrivit dreptului American- filele x, traducerea fiind regăsita la filele x;

Fotografia lui A.. S-a arătat că, din examinarea acestor înscrisuri, rezulta ca la dosar nu exista nicio cerere de extrădare în înțelesul și sensul Legii nr. 302/2004 și al Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, deși, din interpretarea acestor acte normative, rezultă că documentul numit în ambele legi ca fiind "cerere de extrădare" trebuie sa fie emis în mod formal de către "autoritățile judiciare" ale statului solicitant. S-a subliniat că singurul document în conținutul căruia se poate regăsi expresis verbis o solicitare privind extrădarea lui A. este adresa fără titlu emisa de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București semnata indescifrabil dar fără numele și calitatea persoanei care reprezintă instituția și care are dreptul sa o semneze. Or, ambasada unui stat nu reprezintă și nu poate fi caracterizata ca fiind o "autoritate judiciara" ci doar strict una diplomatica, așa încât o astfel de solicitare este informa pentru ca ea nu poate învesti în mod legal autoritățile romane în procedura de extrădare pasiva. Atât în Legea nr. 302/2004 cat și în Legea nr. 111/2008 se arata ca cererea de extrădare poate fi comunicata pe cale diplomatica adică prin Ambasada, ceea ce înseamnă ca tot autoritatea judiciara străina formulează o astfel de cerere și doar o poate transmite prin intermediul ambasadei. Restul documentelor aflate la dosarul cauzei sunt doar înscrisuri, discutabile și ele, după cum am arătat mai sus, emise în sprijinul extrădării, cum sunt declarațiile procurorului american și ale agentului investigator. Insa, în lipsa unei cereri formale și legale în acest sens, înscrisurile întocmite în sprijinul unei cereri care formal și legal nu exista, sunt și rămân lipsite de valoare judiciara. Prin urmare, s-a solicitat să se constate ca instanța nu este legal investita cu o "cerere de extrădare" de către Parchetul de pe lângă Curtea de apei București. S-a mai arătat că, deși se afirma săvârșirea unor infracțiuni de frauda informatica, în dosarul cauzei nu se regăsește nicio referire la părțile vătămate, identitatea acestora sau cuantumul prejudiciului, timpul și locul săvârșirii, astfel de mențiuni nefiind cuprinse nici în rechizitoriul emis de către autoritățile judiciare americane. Or, aceasta împrejurare contravine flagrant dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 care impun necesitatea indicării unei expuneri a faptelor pentru care se cere extrădarea, data și locul săvârșirii lor, calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile, care se vor indica în modul cel mai exact posibil. La nivelul în care este descrisa acuzația în actele depuse în sprijinul extrădării, aceasta este informa potrivit legii romane, pentru ca lipsesc elemente esențiale care sunt necesare stabilirii corespondentei cu legea romana. Un alt argument în susținerea opoziției a constat în aceea că, din modul cum este prezentata situația de fapt în dosarul de extrădare, rezulta indubitabil ca toate faptele imputate lui A. ar fi fost săvârșite din România. De altfel acesta nu a intrat niciodată pe teritoriul SUA. În acest context, se pune problema teritorialității legii penale americane, respectiv daca ea se aplica infracțiunii săvârșite pe teritoriul României. S-a mai arătat că, din examinarea actelor puse la dispoziție de către autoritățile americane, se constata ca acestea au identificat o "sursa confidențiala" împreună cu care persoanele implicate din România ar fi săvârșit infracțiuni care au avut ca scop înșelarea unor victime, cetățeni americani, încă de la sfârșitul anului 2013. În acest sens, trebuie lămurit daca potrivit legislației americane este permis autorităților sa asiste la săvârșirea de infracțiuni timp de 4 ani fără sa ia nicio măsura, știut fiind faptul ca potrivit legislației romane acest lucru este complet interzis. Instanța de fond a arătat că cererea apărării de solicitare a unor informații suplimentare, conform art. 51 din Legea nr. 302/2004, a fost pusă în discuție și respinsă la termenul din 11.12.2020. Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma dispozițiilor legale incidente, curtea de apel a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării, astfel că a admis cererea de extrădare formulată de S.U.A. și a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile S.U.A., a numitului A.. Astfel, s-a reținut că persoana extrădabilă A. este urmărită pentru a fi judecată în Statele Unite ale Americii pentru săvârșirea de infracțiuni legate de conspirație la comiterea unor infracțiuni "RICO", conspirație la comiterea fraudei prin cablu și conspirație la spălare de bani. S-a mai arătat că, la data de 19.09.2019, a fost înregistrat, sub nr. x la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, rechizitoriul prin care numitul A. este inculpat pentru comiterea următoarelor infracțiuni: Cap de acuzare 1: Conspirație la comiterea unor infracțiuni "RICO"- Organizații corupte și influențate de activități de racket, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secțiunea 1962(d), din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 ani. Cap de acuzare 11: Conspirație la comiterea de fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secțiunea 1349 și 1343 din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani. Cap de acuzare 12: Conspirație la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secțiunea 1956 (h), din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani. Urmare a rechizitoriului, la data de 19.09.2019, Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky a emis un mandat de arestare pe numele lui A., mandat care rămâne valabil și poate fi pus în aplicare pentru infracțiunile expuse anterior. În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei extrădabile A. faptul că, începând cu data de 31.12.2013 și continuând cel puțin până la data de 11.12.2018, în districtul de est al statului Kentucky și în alte părți, împreună cu alte persoane, a fraudat cetățeni ai Statelor Unite ale Americii prin organizarea unor licitații online, procedând ulterior la operațiuni de spălare de bani prin rețeaua Alexandria Online Action Fraud (AOAF). Astfel, numitul A. și ceilalți membri ai rețelei AOAF postau anunțuri false pe site-uri de vânzări online și cu amănuntul, prin care ofereau spre vânzare articole de lux, cum ar fi autovehicule. Ulterior, solicita persoanelor interesate plata, iar sumele trimise de victime erau utilizate apoi pentru achiziționarea de bitcoin și transferate în afara Statelor Unite. În sprijinul cererii de extrădare au fost depuse următoarele înscrisuri: rechizitoriul nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba A); mandatul de arestare nr. x emis la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba B); copia dispozițiilor legale aplicabile în cauză (proba C); declarația sub jurământ a ofițerului echipei speciale B. (proba D); fotografii ale numitului A. (proba E). Prioritar analizei privind condițiile de fond și de formă, respectiv aspectele vizând opoziția formulată, curtea de apel a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10.09.2007. Raportându-se la dispozițiile art. 4, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a constatat că Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materia extrădării, Legea nr. 111/2008 constituind norma specială (în raporturile dintre România și S.U.A.), iar dispozițiile procesual penale constituie dreptul comun sub aspect procedural. Procedând la analizarea condițiilor de fond și formă ale sesizării, prin raportare la apărările formulate, curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită apărarea în sensul că autoritatea emitentă a cererii de extrădare este ambasada, de vreme ce conform art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 111/2008 "Cererile de extrădare și documentele în susținerea acestora trebuie prezentate pe cale diplomatică (...)". Totodată, a reținut faptul că în sprijinul cererii de extrădare au fost depuse înscrisurile și informațiile prevăzute de art. 8 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 111/2008, anterior menționate. Examinând fondul cererii de extrădare, curtea de apel a constatat că numitul A., cetățean român, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an și face parte din categoria persoanelor supuse extrădării, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 din Legea nr. 111/2008. Deși persoana extrădabilă a invocat absența garanțiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a subliniat că, potrivit art. 20 alin. (2) raportat la art. 20 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 302/2004, atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, o condiție suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România, însă aceste dispoziții se aplică în cazul în care persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare sau persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene. S-a subliniat că, în cauză, întrucât persoana extrădabilă nu domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare și nici nu a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene, nu sunt îndeplinite exigențele art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nefiind îndeplinite, astfel că nu poate fi primit acest motiv invocat de apărare. Curtea de apel a mai constatat că identitatea persoanei extrădabile nu a fost contestată și, contrar susținerilor apărării, nu este incident niciunul din motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute la art. 21 din Legea nr. 302/2004 modificată. Sub acest aspect, s-a arătat că dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a căror încălcare a fost invocată cu privire la procedura de emitere a mandatului de arestare preventivă și la derularea procedurii până în prezent, trebuie privite în corelație cu dispozițiile art. 32 din același act normativ, dispoziții ce vizează fondul acuzației, iar nu prevenția. Or, în mod evident în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare, extrădarea fiind solicitată tocmai pentru asigurarea exercitării, de către persoana extrădabilă, a acestui drept. Contrar susținerilor apărării, curtea de apel a subliniat că nu poate examina legalitatea mandatului de arestare emis de autoritățile americane și nici oportunitatea măsurilor luate pe parcursul anchetei penale, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, din a căror analiză rezultă că instanța română nu poate examina alte aspecte în afara obiecțiunilor privind identitatea și a motivelor de refuz de predare. S-a arătat că rațiunea unei asemenea interpretări se regăsește în însăși natura cooperării judiciare internaționale, mecanism ce presupune respectarea reciprocă, de către statul solicitat și cel solicitant, a suveranității naționale; niciunul dintre aceste state nu poate cenzura legalitatea, temeinicia, oportunitatea deciziilor judiciare ale celuilalt stat, o altă interpretare fiind în mod vădit de natură să atragă în mod nepermis atingerea suveranității naționale. S-a precizat că în același sens este și practica instanței supreme, care, într-o decizie de speță accesibilă pe site-ul www.x.ro, a stabilit următoarele: "Extrădarea pasivă nu este condiționată de existența unei hotărâri definitive de condamnare a persoanei extrădabile pronunțată în statul solicitant, ci, în funcție de faza procesului penal, este suficientă existența unui mandat de arestare preventivă, emis de autoritățile competente ale statului solicitant și anexat cererii de extrădare, conform art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004. Instanțele române, soluționând cererea de extrădare, nu pot examina temeinicia arestării preventive dispuse de autoritățile competente ale statului solicitant, competența instanțelor române fiind limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru admiterea cererii de extrădare, care nu privesc temeinicia măsurilor dispuse de autoritățile competente ale statului solicitant." (I. C. civ..J., secția penală, Decizia nr. 274 din 18 ianuarie 2007) Contrar susținerilor persoanei extrădabile, din cuprinsul opoziției formulate, în sensul că faptele imputate ar fi fost săvârșite din România și că A. nu a intrat niciodată pe teritoriul SUA, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite exigențele art. 2 și urm. din Legea nr. 111/2008. Astfel, în opinia curții de apel este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 111/2008, conform căruia "Dacă infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va fi acordată, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții pentru extrădare, în cazul în care legislația statului solicitat permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislația statului solicitat nu permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare, autoritatea executivă a statului solicitat poate, acest fapt fiind la latitudinea ei, să procedeze la extrădare, dacă toate celelalte condiții pentru extrădare sunt îndeplinite", având în vedere situația de fapt descrisă și prevederile art. 8 alin. (1), (4) din C. pen. român și art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. român, ce reglementează principiul ubicuității. Curtea de apel a notat, totodată, faptul că, potrivit art. 22 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 "Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea (...) poate face obiectul unui proces penal în România". În legătură cu acest aspect, a arătat că, deși faptele pentru care este cercetată persoana solicitată pot face, într-adevăr, obiectul unui proces penal în România prin raportare la exigențele art. 8 alin. (1), (4) din C. pen. român și art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. român, finalitatea unei proceduri de extrădare, pe parcursul instrumentării unei cauze penale, este reprezentată de asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Prin urmare, aprecierea asupra aplicării dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 302/2004 trebuie să aibă în vedere acest aspect, obligație ce rezultă și din împrejurarea că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 302/2004 fac trimitere la dispozițiile art. 23 din același act normativ, privind transferul de proceduri în materie penală în cazurile de refuz al extrădării. Or, în cauză, modul în care se presupune că s-a desfășurat activitatea infracțională, faptul că probele au fost administrate în cauză pe teritoriul S.U.A. și împrejurarea că victimele presupuselor infracțiuni locuiesc pe teritoriul S.U.A. au condus, în opinia Curții, la concluzia că extrădarea este de natură să asigure o mult mai bună desfășurare a procesului penal decât preluarea procedurii de către autoritățile române. În continuarea demersului analitic, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile referitoare la prescripție sau amnistie, prevăzute la art. 33 (art. 6 din Legea nr. 111/2008) și art. 34 din Legea nr. 302/2004 modificată. Deși persoana extrădabilă a formulat apărări și prin raportare la dispozițiile privind prescripția, nu a expus critici concrete, apărarea rezumându-se a se întreba dacă aceste dispoziții "sunt sau nu incidente, având în vedere durata îndelungata în care a avut loc așa- zisa activitate infracționala a numitului A.". Curtea de apel a constatat că autoritățile americane au oferit informații în sensul că potrivit legii americane nu s-a împlinit termenul de prescripție . De asemenea, s-a reținut că infracțiunile reținute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislația penală română actuală, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen., și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, republicată. Prin raportare la această încadrare juridică și data epuizării presupusei activități infracționale - decembrie 2018-, s-a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale nu a fost împlinit nici conform legii române, motiv pentru care apărările formulate sub acest aspect nu au fost primite. Nu au fost primite nici apărările vizând încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, determinată de inexistența unor referințe privind persoanele vătămate și cuantumul prejudiciului, curtea de apel subliniind că acestea tind la efectuarea unei cenzuri nepermise de lege, respectiv a rechizitoriului emis de autoritățile judiciare americane. Curtea de apel a opinat că, în cauză, sunt respectate aceste exigențe, că există o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, fiind menționate data și locul săvârșirii lor, calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile. De asemenea, s-a apreciat îndeplinită și condiția referitoare la dubla incriminare, infracțiunile de care este acuzată persoana extrădabilă având corespondent în legea penală română și fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de un an. În plus, s-a constatat că nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al cererii de extrădare prevăzute în art. 4, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 111/2008. Ca urmare, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, curtea de apel a reținut că sunt întrunite condițiile extrădării. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestație persoana extrădabilă A., arătând, în esență, că adresa emisă de Ambasada S.U.A. nu poate fi considerată o cerere de extrădare în sensul prevederilor Legii nr. 302/2004 și Legii nr. 111/2008, întrucât nu este emisă de o autoritate judiciară americană, ci de o entitate diplomatică, care nu poate formula în nume propriu o astfel de cerere. Totodată, raportându-se la împrejurarea că, deși autoritățile americane cunoșteau identitatea și activitatea infracțională de aproximativ 4 ani, acestea au asistat pasiv, efectuând, însă, în lipsă cercetarea și dispunând, în același mod, arestarea și trimiterea sa în judecată. Această modalitate în care s-a desfășurat cercetarea în statul american încalcă dreptul său la apărare, atrăgând incidența motivului de refuz prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004, conform căruia extrădarea poate fi refuzată dacă dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat în conformitate cu instrumentele internaționale în domeniu ratificate de România. O altă critică a vizat lipsa garanțiilor ce ar fi trebuit date de către autoritățile americane că vor fi reluate procedurile realizate în lipsa sa. Instanța de fond având în vedere că a respins cererea sa de obținere a unor informații suplimentare, a apreciat că, pentru a avea o imagine corectă asupra întregului material care stă la baza extrădării, se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Examinând contestația formulată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente: Reglementând în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetățeni, Constituția României, în alin. (2) al aceluiași articol, instituie o excepție de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate. Așadar, legiuitorul constituant a condiționat funcționalitatea derogării de la principiul neextrădării naționalilor, de existența unei convenții internaționale având ca parte România și, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea și de existența declarației de reciprocitate dată de statul străin. În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care reglementează cerințele de admisibilitate a extrădării cetățenilor români, stabilind în alin. (3) că "cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate". În aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar și a obligațiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la București, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-și extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare (art. 1). Așa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părțile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetățeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenției bilaterale încheiate ("Părțile convin să-și extrădeze reciproc, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, persoanele ..."), aspect ce rezultă, de altfel, și din prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetățenilor români doar în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale. Așadar, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii semnat la București la 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, iar dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului. Astfel, se constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate. Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum și ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane și nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanța de fond fiind una corectă și completă, motiv pentru care nu o va mai relua în această cale de atac, urmând a fi examinate doar criticile formulate de apărare în susținerea contestației formulate. Astfel, în ceea ce privește criticile vizând inexistența la dosar a unei cereri de extrădare formulată de autoritățile judiciare americane, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererile de extrădare și documentele în susținerea acestora trebuie prezentate pe cale diplomatică, fapt ce include modalitatea de transmitere prevăzută la art. 12 alin. (4), respectiv prin intermediul ambasadei. Or, tocmai această modalitate de sesizare a fost urmată în cauză, așa cum rezultă din adresele emise de Ambasada S.U.A. în România aflate la filele x din lucrarea unității de parchet. Împrejurarea relevată de apărare în sensul că doar în cuprinsul acestor adrese se regăsește solicitarea expresă de extrădare a cetățeanului român, iar nu și în documentele anexate, nu este de natură să conducă la concluzia că nu a fost formulată o cerere expresă în acest sens de către autoritățile judiciare americane, de vreme ce între documentele atașate la respectivele adrese, purtând sigiliul Departamentului de Justiție al S.U.A., se regăsește "Declarația dată sub jurământ în vederea extrădării lui A." de către E., procuror al Statelor Unite în Districtul de Est al statului Kentucky. Din cuprinsul declarații rezultă cu evidență că autoritățile judiciare americane s-au adresat autorităților române în scopul extrădării în S.U.A. în vederea cercetării în urma trimiterii în judecată a cetățeanului român A. sub aspectul infracțiunilor legate de conspirație la comiterea unor infracțiuni "RICO", conspirație la comiterea fraudei prin cablu și conspirație la spălare de bani (trei capete de acuzare din rechizitoriul nr. x), infracțiuni care sunt incriminate și de legislația