ÎCCJ, decizie (scj.ro #85412)

Competența materială și teritorială. Cauzele privind fondul de vânătoare Cauzele privitoare la atribuirea, prin licitație, a fondurilor de vânătoare sunt de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul concedentului, iar nu de competența instanței de contencios administrativ. Decizia nr.165 din 22 ianuarie 2002 Reclamanta Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AVPS) „PENTELEU” Buzău a chemat în judecată Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, solicitând să se anuleze lista nr.312866/I.C. din 13 octombrie 2000, emisă de pârât, de preselecție a organizațiilor vânătorești înscrise la licitație pentru atribuirea în gestiune a mai multor fonduri de vânătoare situate în județul Buzău.

În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că a fost respinsă participarea sa la licitația organizată de minister, figurând pe lista organizațiilor respinse. Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.290 din 7 noiembrie 2000, a respins acțiunea. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta. Instanța supremă a procedat la examinarea din oficiu a competenței de soluționare a cauzei de către instanța de contencios administrativ. În conformitate cu dispozițiile art.38 din Hotărârea Guvernului nr.216/1999 pentru aprobarea normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.219/1998, în cazul unui răspuns negativ, la contestația depusă de către ofertantul respins, acesta va putea recurge la instanța judecătorească competentă de drept comun din raza în care se află sediul concedentului.

În raport de prevederile textului citat urmează a se stabili instanța competentă, desemnată de lege, care are a se pronunța asupra contestației formulată de către ofertant a cărui participare la licitație a fost respinsă de organul administrativ. Textul mai înainte citat, ce constituie sediul materiei, face trimitere, pentru ipoteza analizată, la instanța de „drept comun”. Prin această sintagmă este desemnată îndeobște instanța cu competență generală de judecare. Potrivit prevederilor art.1 din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Așadar, în speță, competența materială revine, conform textului citat, judecătoriei.

La aceeași concluzie conduce, de asemenea, și un alt argument dedus din interpretarea logică și gramaticală a aceluiași text citat. Întrucât actul atacat – de neadmitere a participării la licitație a reclamantei – ar putea fi privit și ca un act administrativ de autoritate – impunând deci incidența Legii nr.29/1990 – urmează a se constata, însă, că, prin reglementarea adusă, legiuitorul a refuzat indirect, dar neechivoc, competența instanței de contencios administrativ. Într-adevăr, în partea finală a art.38 din Hotărârea Guvernului nr.216/1999 se prevede, în ce privește competența teritorială, că instanța de drept comun, îndrituită să judece, este cea din raza teritorială în care se află sediul concedentului.

Or, cunoscând că norma de bază, din această materie este potrivit prevederilor Legii nr.29/1990, instanța de contencios de la sediul reclamantului, înseamnă că legiuitorul, fixând o altă regulă de competență teritorială, a înțeles și pe această cale să se raporteze la competența generală de drept comun, prevăzând că cererea (contestația) se adresează instanței în care-și are sediul concedentul – adică pârâtul – confirmându-se astfel, și pe acest temei, că nu este aplicabilă jurisdicția contenciosului administrativ. Față de considerentele expuse, care fac inutilă examinarea motivului de casare, de fond, s-a admis recursul și reținându-se excepția de necompetență, ridicată din oficiu, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București, în a cărei rază teritorială se află sediul concedentului,Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.