ÎCCJ, decizie (scj.ro #85411)

Fond de vânatoare. Atribuire în gestiune.

Preempțiune reglementată prin lege.modificarea prin ordin al ministrului

apelor, pădurilor și protecției mediului

Dreptul de preempțiune  reglementat prin

lege nu este admisibil să fie modificat prin act administrativ.

Decizia

nr.160 din 22 ianuarie 2002

Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ, prin sentința

nr.21 din 1 februarie 2000, a admis acțiunea reclamantei Asociația județeană a

vânătorilor și pescarilor sportivi Prahova și a anulat Ordinul nr.964/1999 emis

de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere :

Conform dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.103/1996, privind fondul

cinegetic și protecția vânatului, atribuirea dreptului de gestionare a

fondurilor de vânătoare, se face cu respectarea dreptului de preemțiune a

fostului gestionar, respectiv al Asociațiilor Județene a Vânătorilor și

Pescarilor Sportivi.

Aceasta s-a făcut ca o recunoaștere a bunei credințe și a competenței de care

au dat dovadă asociațiile în administrarea fondurilor de vânătoare și a

investițiilor pentru dotarea fondurilor.

Prin ordinul atacat s-a dispus ca dreptul legal de preemțiune conform art.12

din Legea nr.103/1996, să se exercite numai după ținerea licitației pentru

atribuirea fondurilor de vânătoare, ceea ce duce la desființarea dreptului

recunoscut.

Rezultă că printr-un ordin emis de ministru se încalcă dispozițiile legii

organice în materie creind prejudiciul reclamantei.

Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul Apelor, Pădurilor și

Protecției Mediului, criticând-o astfel :

Ordinul a fost emis în aplicarea prevederilor art.8 litera d din Legea

nr.103/1996, modificată prin OUG nr.129/1999 privind tarifele minime de la care

pornește la determinarea, prin licitație publică, a valorii reale a tarifelor

de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare.

Prin această dispoziție nu este anulat dreptul de preempțiune a reclamantei,

care se poate exercita, fără nici o îngrădire, la tariful reieșit din licitația

ce se organizează.

Prin licitații se determină numai valoarea fiecărui fond de vânătoare pe baza

cererii și ofertei, urmând ca la prețul reieșit reclamanta dacă dorește să-și

exercite dreptul de preemțiune.

Deținătorii de fond funciar, sunt obligați să permită vânătoarea pe terenurile

lor și să asigure protecția vânatului și a modului său de viață, pentru aceasta

fiind în drept să primească 25% sau după caz 75% din tarifele anuale încasate

de minister.

În cauză trebuie apărat interesul general al societății civile reprezentate de

consiliile locale – fiind de esență atribuirea în gestiune a fondurilor de

vânătoare la tarifele rezultate din licitații.

Recursul nu este fondat.

Legea nr.103/1996 are prevederi obligatorii privind dreptul de preempțiune care

nu poate fi îngrădit prin ordin al ministerului, întrucât în acest mod se

încalcă principiul ierarhiei legilor.

Prin art.7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.964/2000, se prevede o

procedură de protecție a ofertanților cu scopul de a elimina pe actualii

gestionari cu drept de preempțiune de la licitațiile tarifare pentru propriile

fonduri.

Art.2 al Regulamentului îngrădește dreptul la preempțiune negând posibilitatea

actualilor gestionari de a participa la licitațiile menționate.

De asemenea, prin art.11 alin.2 al aceluiași Regulament se prevede că

amenajările și instalațiile vânătorești se predau de la fostul gestionar la

noul gestionar fără plată, ceea ce conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În plus, ordinul a fost emis fără avizul Consiliului Național de Vânătoare

conform Legii nr.103/1996.

Constatându-se că reclamanta nu-și poate exercita dreptul de preempțiune

prevăzut de legea organică, recursul a fost respins.