ÎCCJ, decizie (scj.ro #85411)

Fond de vânatoare. Atribuire în gestiune. Preempțiune reglementată prin lege.modificarea prin ordin al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului Dreptul de preempțiune reglementat prin lege nu este admisibil să fie modificat prin act administrativ. Decizia nr.160 din 22 ianuarie 2002 Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.21 din 1 februarie 2000, a admis acțiunea reclamantei Asociația județeană a vânătorilor și pescarilor sportivi Prahova și a anulat Ordinul nr.964/1999 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere : Conform dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.103/1996, privind fondul cinegetic și protecția vânatului, atribuirea dreptului de gestionare a fondurilor de vânătoare, se face cu respectarea dreptului de preemțiune a fostului gestionar, respectiv al Asociațiilor Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi.

Aceasta s-a făcut ca o recunoaștere a bunei credințe și a competenței de care au dat dovadă asociațiile în administrarea fondurilor de vânătoare și a investițiilor pentru dotarea fondurilor. Prin ordinul atacat s-a dispus ca dreptul legal de preemțiune conform art.12 din Legea nr.103/1996, să se exercite numai după ținerea licitației pentru atribuirea fondurilor de vânătoare, ceea ce duce la desființarea dreptului recunoscut. Rezultă că printr-un ordin emis de ministru se încalcă dispozițiile legii organice în materie creind prejudiciul reclamantei. Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, criticând-o astfel : Ordinul a fost emis în aplicarea prevederilor art.8 litera d din Legea nr.103/1996, modificată prin OUG nr.129/1999 privind tarifele minime de la care pornește la determinarea, prin licitație publică, a valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare.

Prin această dispoziție nu este anulat dreptul de preempțiune a reclamantei, care se poate exercita, fără nici o îngrădire, la tariful reieșit din licitația ce se organizează. Prin licitații se determină numai valoarea fiecărui fond de vânătoare pe baza cererii și ofertei, urmând ca la prețul reieșit reclamanta dacă dorește să-și exercite dreptul de preemțiune. Deținătorii de fond funciar, sunt obligați să permită vânătoarea pe terenurile lor și să asigure protecția vânatului și a modului său de viață, pentru aceasta fiind în drept să primească 25% sau după caz 75% din tarifele anuale încasate de minister. În cauză trebuie apărat interesul general al societății civile reprezentate de consiliile locale – fiind de esență atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare la tarifele rezultate din licitații.

Recursul nu este fondat. Legea nr.103/1996 are prevederi obligatorii privind dreptul de preempțiune care nu poate fi îngrădit prin ordin al ministerului, întrucât în acest mod se încalcă principiul ierarhiei legilor. Prin art.7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.964/2000, se prevede o procedură de protecție a ofertanților cu scopul de a elimina pe actualii gestionari cu drept de preempțiune de la licitațiile tarifare pentru propriile fonduri. Art.2 al Regulamentului îngrădește dreptul la preempțiune negând posibilitatea actualilor gestionari de a participa la licitațiile menționate. De asemenea, prin art.11 alin.2 al aceluiași Regulament se prevede că amenajările și instalațiile vânătorești se predau de la fostul gestionar la noul gestionar fără plată, ceea ce conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În plus, ordinul a fost emis fără avizul Consiliului Național de Vânătoare conform Legii nr.103/1996. Constatându-se că reclamanta nu-și poate exercita dreptul de preempțiune prevăzut de legea organică, recursul a fost respins.