Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin Rechizitoriul nr. x/2017, din 6 noiembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, au fost trimiși în judecată: 1) inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de "constituire a unui grup infracțional organizat", "contrabandă" (2 infracțiuni) și "desfășurare, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații", în formă continuată, prevăzute de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. (perioada aprilie - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (perioada aprilie - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (act material din data de 17 mai 2017); - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) C. pen. 2) inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunilor de "constituire a unui grup infracțional organizat" și "contrabandă" în formă continuată, prevăzute de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. (perioada martie - iunie 2018); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (perioada martie - iunie 2018); - ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. 3) inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de "contrabandă" în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (luna mai 2018); 4) inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunilor de "constituire a unui grup infracțional organizat", "contrabandă" (2 infracțiuni) și "desfășurare, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații" în formă continuată prevăzute de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada aprilie - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (perioada aprilie - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (act material din 17 mai 2017); - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) C. pen. 5)inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunilor de "constituire a unui grup infracțional organizat", "contrabandă" (3 infracțiuni) și "desfășurare, fără autorizare, a activității specifice culegerii de informații" în formă continuată, prevăzute de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada aprilie - mai 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (perioada aprilie - mai 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (act material din 17 mai 2017); - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (act material din 17 iunie 2018); - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. 6)inculpatul F., pentru săvârșirea infracțiunilor de "constituire a unui grup infracțional organizat", "contrabandă" (2 infracțiuni) și "desfășurare, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații" în formă continuată, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada mai - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (perioada mai - iunie 2017); - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (act material din data de 17 mai 2017); - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. În sarcina acestora s-au reținut comiterea următoarelor infracțiuni: Fapta inculpatului A. zis "G." care, începând cu luna aprilie 2017, a constituit împreună cu numiții H., I., J., D. și E., un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și numiții K. și F., grup constituit în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada aprilie - iunie 2017). Fapta inculpatului A. zis "G." care, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, prin 4 (patru) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie - iunie 2017 (la datele de 5 aprilie 2017, 3 mai 2017, 16 mai 2017 și 3 iunie 2017), a preluat, deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.500 pachete de țigări, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 342.818 RON, din care un număr de 500 pachete cu țigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de Republica Moldova, au fost reținute de organele de urmărire penală în urma activităților de constatare directă, constituie infracțiunea de contrabandă în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(perioada aprilie - iunie 2017). Fapta inculpatului A. zis "G." care, la data de 17 mai 2017, acționând împreună cu numiții D., F. și E., a preluat din imobilul situat în sat Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, strada x, numărul 21, județul Galați - aparținând numitului L. - deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.000 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 337.170 RON, constituie infracțiunea de contrabandă, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare (act material din data de 17 mai 2017). Fapta inculpatului A. zis "G." care, în perioada martie - noiembrie 2017, acționând împreună cu numiții D., F. și E., a derulat, fără autorizare, activități specifice culegerii de informații, supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, constând în localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehiculele cu numerele de înmatriculare x, utilizat de numitul J., în perioada 28 martie - 10 aprilie 2017, și x - utilizat de numitul M., în perioada 14 - 19 noiembrie 2017, cu scopul de a sustrage cantitățile de țigări de proveniență Republica Moldova transportate de sus-numiți, precum și cele depozitate în locațiile din care aceștia achiziționau țigările, constituie infracțiunea de desfășurare,

fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, în formă continuată, prevăzută de: - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

De asemenea, se reține că infracțiunile au fost comise de inculpat în stare de recidivă, fiind aplicabile și dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen., având în vedere faptul că, prin Sentința penală nr. 5 din 29 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 5 august 2014, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1260 de zile închisoare, pentru săvârșirea a zece infracțiuni de furt calificat pe teritoriul Austriei, în formă continuată și de tentativă, prin recunoașterea hotărârii de condamnare din străinătate, dispunându-se executarea în România a pedepsei și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România. A fost arestat la data de 5 decembrie 2014 și eliberat la data de 19 octombrie 2016, rest 421 de zile închisoare.

Fapta inculpatului B. care, în luna martie 2018 a aderat la un grup infracțional constituit începând cu luna ianuarie 2018 de numiții J., H., K. și N., un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și numiții O., P., Q. augustin Q., R. grup constituit în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(luna martie 2018). Fapta inculpatului B. care, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, în perioada martie - iunie 2018, prin 8 (opt) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (la datele de 09 martie 2018, 10 martie 2018, 11 martie 2018, 12 martie 2018, 12 martie 2018, 17 martie 2018, 18 martie 2018, 19 martie 2018) a preluat, deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de peste 8.000 pachete de țigări, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 90.125 RON, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova sau Ucraina, constituie infracțiunea de contrabandă calificată în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(luna martie 2018). Infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului C. care, în cursul lunii mai 2018, fără drept, acționând prin 6 (șase) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (la datele de 17 mai 2018, 19 mai 2018, 19 mai 2018, 21 mai 2018, 23 mai 2018 și 27 mai 2018) a preluat, deținut, depozitat și vândut cantitatea de 21.000 pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență Ucraina, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 246.521 RON, constituie infracțiunea de contrabandă în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(luna mai 2018). Fapta inculpatului D. care, începând cu luna aprilie 2017, a constituit împreună cu numiții H., I., J., D. și E., un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și numiții K., și F., grup constituit în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada aprilie - iunie 2017). Fapta inculpatului D. care, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, prin 4 (patru) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie - iunie 2017 (la datele de 5 aprilie 2017, 3 mai 2017, 16 mai 2017 și 3 iunie 2017), a preluat, deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.500 pachete de țigări, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 342.818 RON, din care un număr de 500 pachete cu țigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de Republica Moldova, au fost reținute de organele de urmărire penală în urma activităților de constatare directă, constituie infracțiunea de contrabandă în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(perioada aprilie - iunie 2017). Fapta inculpatului D. care la data de 17 mai 2017, acționând împreună cu numiții A., F. și E., a preluat din imobilul situat în sat Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, strada x, numărul 21, județul Galați - aparținând numitului L. - deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.000 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 337.170 RON, constituie infracțiunea de contrabandă, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare (act material din data de 17 mai 2017). Fapta inculpatului D. care în perioada martie - noiembrie 2017, acționând împreună cu numiții D., F. și E., a derulat, fără autorizare, activități specifice culegerii de informații, supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, constând în localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehiculele cu numerele de înmatriculare x, utilizat de numitul J., în perioada 28 martie - 10 aprilie 2017, și x - utilizat de numitul M., în perioada 14 - 19 noiembrie 2017, cu scopul de a sustrage cantitățile de țigări de proveniență Republica Moldova transportate de sus-numiți, precum și cele depozitate în locațiile din care aceștia achiziționau țigările, constituie infracțiunea de desfășurare, fără autorizare,

a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, în formă continuată, prevăzută de: - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. De asemenea, se reține că infracțiunile au fost comise de inculpat în stare de recidivă, fiind aplicabile și dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen., având în vedere faptul că, prin Sentința penală nr. 29 din 2 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 4199 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 6 ani.

A fost arestat la data de 9 iunie 2011 și eliberat la data de 2 februarie 2012. Fapta inculpatului E. care, începând cu luna aprilie 2017, a constituit împreună cu numiții H., I., J., D. și A., un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și numiții K., și F., grup constituit în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada aprilie - mai 2017). Fapta inculpatului E. care, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, prin 2 (două) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai - iunie 2017 (la datele de 05 aprilie 2017 și 16 mai 2017), a deținut, transportat, preluat, depozitat și vândut cantitatea de 20.000 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 224.846 RON, constituie infracțiunea de contrabandă în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(perioada aprilie - mai 2017). Fapta inculpatului E. care, la data de 17 mai 2017, acționând împreună cu numiții D., F. și A., a preluat din imobilul situat în sat Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, strada x, numărul 21, județul Galați - aparținând numitului L. - deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.000 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 337.170 RON, constituie infracțiunea de contrabandă, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare (act material din data de 17 mai 2017). Fapta inculpatului E. care, în perioada martie - noiembrie 2017, acționând împreună cu numiții A., D. și F., a derulat, fără autorizare, activități specifice culegerii de informații, supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, constând în localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehiculele cu numerele de înmatriculare x, utilizat de numitul J., în perioada 28 martie - 10 aprilie 2017, și x - utilizat de numitul M., în perioada 14 - 19 noiembrie 2017, cu scopul de a sustrage cantitățile de țigări de proveniență Republica Moldova transportate de sus-numiți, precum și cele depozitate în locațiile din care aceștia achiziționau țigările, constituie infracțiunea de desfășurare, fără autorizare,

a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, în formă continuată, prevăzută de: - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului E. care, la data de 17 iunie 2018, a deținut la imobilul situat în sat Bucov, comuna Bucov, strada x, numărul 17, județul Prahova, cantitatea de 40 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, fără timbru de acciză aplicat, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 473 RON, constituie infracțiunea de contrabandă, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare (act material din data de 17 iunie 2018). Infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului F. care, în luna mai 2017 a aderat la un grup infracțional organizat, constituit începând cu luna aprilie 2017 de către numiții H., I., J., A., D. și E., grup la care a aderat ulterior și numita K., grup constituit în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de: - art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

(perioada mai - iunie 2017). Fapta inculpatului F. care, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, prin 2 (două) acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai - iunie 2017 (la datele de 16 mai 2017 și 3 iunie 2017), a deținut, transportat, preluat, depozitat și vândut cantitatea de 10.500 pachete de țigări, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 117.972 RON, din care un număr de 500 pachete cu țigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de Republica Moldova, au fost reținute de organele de urmărire penală în urma activităților de constatare directă, constituie infracțiunea de contrabandă în formă continuată, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(perioada mai - iunie 2017). Fapta inculpatului F. care, la data de 17 mai 2017, acționând împreună cu numiții D., A. și E., a preluat din imobilul situat în sat Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, strada x, numărul 21, județul Galați - aparținând numitului L. - deținut, transportat, depozitat și vândut cantitatea de 30.000 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de 337.170 RON, constituie infracțiunea de contrabandă, prevăzută de: - art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare (act material din data de 17 mai 2017). Fapta inculpatului F. care, în perioada martie - noiembrie 2017, acționând împreună cu numiții A., D. și E., a derulat, fără autorizare, activități specifice culegerii de informații, supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, constând în localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehiculele cu numerele de înmatriculare x, utilizat de numitul J., în perioada 28 martie - 10 aprilie 2017, și x - utilizat de numitul M., în perioada 14 - 19 noiembrie 2017, cu scopul de a sustrage cantitățile de țigări de proveniență Republica Moldova transportate de sus-numiți, precum și cele depozitate în locațiile din care aceștia achiziționau țigările, constituie infracțiunea de desfășurare, fără autorizare,

a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării în condițiile Legii nr. 51/1991, în formă continuată, prevăzută de: - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă relevante: procese-verbale de investigații întocmite de lucrătorii de poliție; planșe foto și dovezi de ridicare țigări; procese-verbale de redare rezumativă a unor convorbiri telefonice și procese-verbale cuprinzând transcrierile unor convorbiri telefonice; procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice și a unor mesaje text; procese-verbale de localizare și de redare rezumativă a supravegherii tehnice; procese-verbale cu intrările/ieșirile din România, proces-verbal și anexă reprezentând un bax de țigări, proces-verbal de verificare x, seria x cu nr. x, planșă foto, Raport de constatare cu nr. x din 31 iulie 2018 întocmit de Institutul pentru tehnologii avansate; procese-verbale de percheziție și planșă foto; procese-verbale de verificare a unor telefoane mobile, extrase și încheieri de carte funciară și contracte de vânzare-cumpărare; rapoarte de constatare tehnico - științifică vamală, precizări A.N.A.F., contract de vânzare - cumpărare imobil; planșe foto; raport tranzacții, fotocopii pașaport, fotocopii carte de identitate, contract de înstrăinare - dobândire a unui mijloc de transport, declarațiile martorilor S., T., procese-verbale de consemnare a susținerilor orale ale numiților U., V., W. și X.; declarațiile inculpatului J.; declarațiile martorilor Y., Z., AA., BB., CC., S. și T.;

declarațiile inculpaților A., O., N., Q. - augustin, R., P., planșe foto; declarațiile inculpaților D., F., L. Camera Preliminară Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Galați, Dosar nr. x/2018, în baza art. 345 alin. (1) și (2), art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate excepțiile cu privire la Rechizitoriul nr. x/2017 din 6 noiembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați și la actele de urmărire penală, formulate de inculpații F., N., C., E., Q. augustin și R.. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Faza de cercetare judecătorească în primă instanță La termenul de judecată din 28 mai 2019, după o prezentare succintă a rechizitoriului, inculpații P., R., J., N., L., Q. - augustin și O. au optat pentru procedura simplificată, astfel încât instanța a dispus disjungerea cauzei, urmând ca faza de cercetare judecătorească să continue pentru inculpații E., D., A., C. și F. În faza de judecată au fost audiați inculpații F., C. și A., precum și martorii Z., CC., T., S., AA. și Y. Inculpații E. și D. nu au dorit să dea declarații. Au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere și s-au făcut verificări cu privire la antecedentele penale ale inculpaților care au ales să se judece după procedura obișnuită.

Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În urma cercetărilor efectuate în cauză, precum și a studierii convorbirilor și comunicațiilor telefonice, a rezultat faptul că pe raza județului Prahova acționează o grupare de criminalitate organizată formată din inculpații A. zis "G.", D., F. și E., specializată în comercializarea de țigarete de proveniență Republica Moldova, în sustragerea unor cantități de țigări de contrabandă introduse de alte grupări infracționale pe teritoriul țării, precum și în monitorizarea ilegală a autoturismelor care transportă ilegal țigări de contrabandă.

Astfel, au rezultat indicii în sensul în care membrii grupării prahovene montau în mod ilegal dispozitive de supraveghere prin GPS pe diverse autovehicule folosite în activități de contrabandă cu țigări, pe care le urmăreau ulterior în vederea identificării locațiilor de depozitare a țigărilor de contrabandă și sustragerii acestora, fie direct din autovehiculele respective, fie din locațiile de depozitare, în vederea valorificării ulterior a țigărilor în interes propriu.

În urma documentării activității infracționale a grupării susmenționate în prezenta cauză, au rezultat date în sensul că, la începutul lunii noiembrie 2017, membrii acestei grupări au început să desfășoare activități de filaj cu privire la numitul M., și autoturismul folosit de acesta, marca x, cu numărul de înmatriculare x, aparținând numitului DD., cu intenția de a-i sustrage țigările de contrabandă transportate, existând chiar indicii în sensul că membrii grupării prahovene montaseră pe autoturismul în cauză un tip de dispozitiv de urmărire prin GPS pentru a-l localiza permanent, persoana ce s-a ocupat de aspectele tehnice ale situației fiind inculpatul E.. Astfel, la data de 19 noiembrie 2017, fiind urmărit de către membri ai grupării infracționale conduse de inculpatul A. zis "G.", cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, cu intenția de a sustrage țigările de contrabandă, numitul M., însoțit de prietena sa, numita EE., s-au deplasat cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe raza comunei Fântâna Mare, județul Suceava, de unde au preluat o cantitate de 6.440 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, fără a avea aplicat vreun timbru de acciză.

Ulterior, numitul M. a fost oprit de organele de poliție din municipiul Roman, județul Neamț, ocazie cu care în autoturismul cu care se deplasa a fost găsită cantitatea de țigări susmenționată (ordonanță, filele x - 96). Depistarea numitului M. la data de 19 noiembrie 2017, pe raza municipiului Roman, în timp ce transporta un număr de 6.440 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova, a făcut obiectul Dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman în care, prin rechizitoriul din data de 15 ianuarie 2018, s-a dispus trimiterea în judecată a sus-numitului pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg.

tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, modificată (captură internet). Prin Ordonanța de instituire a sechestrului asigurător nr. 3796/P/2017 din 20 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman s-a dispus indisponibilizarea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, seria șasiu x, la data de 22 februarie 2018 Judecătoria Roman respingând cererea formulată de inculpatul M. de restituire a bunului.

Având în vedere indiciile existente în prezenta cauză, privind posibila montare pe autoturismul susmenționat a unui dispozitiv de urmărire prin GPS de către membrii grupării prahovene, compusă din inculpații A. zis G., D. zis D., F. și E., la data de 10 mai 2018, în baza ordonanței de delegare a procurorului, s-a procedat de lucrători ai B. C. civ..O. Galați la examinarea autoturismului în cauză, aflat depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Neamț, ocazie cu care, dedesubtul bateriei situate în portbagajul autoturismului, a fost identificat și ridicat un dispozitiv de culoare neagră, pe care era inscripționat "GPS TRACKER" (proces-verbal și planșă foto).

Pe fondul diferenței mari de valoare între produsele din tutun din România pe de o parte și Republica Moldova pe de altă parte, în primăvara anului 2017 s-a inițiat și constituit un prim grup infracțional organizat, format din cetățeni români și moldoveni, specializat în introducerea în România peste frontiera de stat a unor cantități mari de țigarete.

Gruparea infracțională a fost constituită începând cu luna aprilie 2017 de către numiții H., I., precum și din inculpații J. (cetățean român și moldovean), A. zis "G.", D. și E. Ulterior, începând cu luna mai 2017, la grupul infracțional organizat au aderat și numita K., precum și inculpatul F.. Este de precizat că numitul H. și inculpatul J. erau liderii grupului infracțional organizat, primul coordonând direct activitatea de introducere în țară a țigărilor de contrabandă și transportul acestora la locațiile de depozitare în timp ce al doilea coordona gestiona direct activitatea de distribuție a țigărilor de contrabandă pe teritoriul țării noastre. Numiții K. (respectiv soția numitului H.) și I. participau alături de acesta și sub coordonarea sa la activitatea de introducere în țară a țigărilor de contrabandă și transportul acestora la locațiile de depozitare.

În cadrul grupului infracțional organizat ce face obiectul cercetărilor în cauză, membrii grupării prahovene se ocupau de preluarea și distribuția țigărilor de contrabandă pe raza județului Prahova, acționând sub coordonarea inculpatului J., respectiv cel care era în legătură directă cu membrii cetățeni moldoveni ai grupării. Pe palierul de distribuție, factorii decizionali erau reprezentați de inculpații J. și A. zis "G.", aceștia ținând legătura permanent și sprijinindu-se reciproc în activitățile infracționale, așa cum vom arăta pe larg pe parcursul prezentului rechizitoriu.

În vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova și acționând în cadrul grupului, membrii acestuia, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2017 - iunie 2017, au introdus în mod ilegal, din Republica Moldova în România, prin sustragerea de la controlul vamal a unor cantități importante de țigări, respectiv 425.000 pachete de țigări fără timbru de accizare sau cu timbru emis de Republica Moldova, din care un număr de 3.213 pachete de țigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de Republica Moldova, au fost reținute de organele de urmărire penală în urma activităților de constatare directă.

În ceea ce privește modul de operare adoptat de membrii grupării infracționale organizate, acesta a fost unul foarte bine pus la punct și s-a bazat pe luarea a numeroase măsuri de siguranță menite să asigure clandestinitatea activității infracționale.

În acest sens, este de menționat faptul că exista o delimitare precisă a rolurilor în interiorul grupării infracționale, respectiv între membrii grupării ce se ocupau de introducerea ilegală a țigărilor de contrabandă pe teritoriul țării și cei ce se ocupau de distribuirea acestora, aspectele legate de infrastructura operațiunilor de introducere și depozitare a țigărilor pe teritoriul României - privind autovehiculele folosite pentru introducerea în țară a țigărilor de proveniență Republica Moldova, locațiile de depozitare a acestora, locurile de întâlnire pentru preluarea țigărilor de către membrii grupării care se ocupau de valorificarea acestora - fiind cunoscute doar de către membrii grupării care se ocupau propriu - zis de introducerea ilegală țigărilor pe teritoriul României, în vederea reducerii la minimum a riscului de a fi depistați iar în cazul în care totuși acest lucru se întâmpla, pentru a se împiedica cunoașterea de autoritățile statului a întregii activități infracționale și persoanelor implicate.

Este de precizat că liderii grupării infracționale au fost încă de la început numitul H. - care coordona direct activitatea de introducere în țară a țigărilor de contrabandă - și inculpatul J. - care coordona direct activitatea de distribuție în țară a țigărilor de contrabandă. Cei doi sunt în relații de afinitate, fiind cumetri, respectiv numitul H. este nașul de botez al unuia dintre copii inculpatului J. (declarații inculpați J., filele x, și O., filele x), această relație de familie, complementară cu încrederea reciprocă pe care și-o acordau cei doi, fiind la baza relației infracționale apărute ulterior, pe linia introducerii ilegale de țigări pe teritoriul României și valorificării lor, în vederea obținerii unor însemnate profituri ilicite Astfel, introducerea propriu - zisă a țigărilor de proveniență Republica Moldova pe teritoriul României se realiza de numiții H., K. și I. - care aveau rolul de antemergători -, prin punctele de trecere a frontierei P.T.F.

Leușeni - Albița și P.T.F. Sculeni, de regulă, iar într-o ocazie și prin P.T.F. Oancea.

Țigările erau introduse de cele mai multe ori pe tura de zi, în jurul orelor prânzului, prin folosirea a cel puțin două autovehicule tip dubă pentru transportul propriu - zis - autovehiculele susmenționate și persoanele care le conduc nefiind identificate în cauză în condițiile modului de operare utilizat de sus-numiți, legătura cu șoferii acestor autovehicule ținându-se doar prin mijloace de comunicare în circuit închis, foarte probabil stații de emisie - recepție - și alte două autoturisme cu rol de antemergător, conduse de numiții H. - însoțit de multe ori de soția sa, numita K. - și I., cei doi folosind în acest sens, alternativ, autoturismele cu numerele de înmatriculare x - modelul x Break, x - modelul x, și x - modelul x. Astfel, se alcătuiau două echipe, formate fiecare dintr-o autoutilitară tip dubă și un autoturism cu rol de antemergător, ce intrau separat pe teritoriul României prin punctele de trecere a frontierei, fie prin același punct vamal dar la intervale de timp de câteva minute, fie prin puncte de trecere a frontierei diferite, mod de operare dezvoltat tot din motive de securitate, pentru a nu ridica suspiciuni deplasarea mai multor autovehicule și persoane împreună și a reduce riscurile unor depistări - situație în care, cel mult, ar fi fost oprit unul dintre autovehiculele ce transportau ilegal țigări și șoferul acestuia,

fără a se putea face legătura cu ceilalți membri ai grupării. În continuare, cantitățile de țigări introduse ilegal în țară erau transportate de către numiții H., K. și I. la una din locațiile de depozitare folosite de către membrii grupării, situate pe raza județelor Galați și Vrancea. Este de precizat faptul că membrii grupării infracționale care gestionau operațiunile de introducere a țigărilor pe teritoriul României foloseau o rețea de locații de tranzit, ce s-a dezvoltat pe fondul expansiunii fenomenului de contrabandă, gestionate de persoane care aveau rolul de a depozita cantitățile de țigări până la momentul la care acestea erau valorificate către distribuitorii de pe teritoriul țării noastre, servicii în schimbul cărora "depozitarii" primeau sume însemnate de bani.

Acest mod de operare folosit de membrii grupărilor infracționale de contrabandă relevă, o dată în plus, gradul de "profesionalizare" a acestora, modul de operare dezvoltat fiind unul specific grupărilor mafiote, cu experiență infracțională îndelungată, bazat pe ruperea pe paliere a activității infracționale, pe fiecare palier existând mai multe alternative de lucru - în mare parte persoanele acționând pe același palier necunoscându-se între ele -, într-un mod ce îngreuna înțelegerea de autoritățile statului a întregului mecanism infracțional și permitea funcționarea continuă a angrenajului de contrabandă, chiar în condițiile unor apariției unor evenimente neprevăzute (depistări, percheziții domiciliare, etc), împrejurări în care segmentele afectate erau ușor suplinite de altele, ce îndeplinesc același rol, pe același palier al activității infracționale.

Astfel, în perioada aprilie - iunie 2017, membrii primei grupări infracționale ce face obiectul cercetărilor în cauză au utilizat următoarele locații pentru depozitarea țigărilor de contrabandă, până la momentul valorificării lor: 1. locația din comuna Pechea, sat Pechea, județul Galați - gestionată de numiții: W., și X., persoane cercetate în alte dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni de contrabandă (numitul W. fiind trimis în judecată în Dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Galați, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă continuată - Rechizitoriul nr. x/2016 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați).

Locația susmenționată a fost utilizată de membrii grupării la actul material din data de 5 aprilie 2017, sens în care redăm un schimb de mesaje tip SMS derulat între inculpații A. zis "G." și J. în data de mai sus, între orele 12:47:43 - 12:48:30: - mesaj expediat de inculpatul A. zis "G." inculpatului J.: "Unde te duci?" - mesaj expediat de inculpatul J. inculpatului A. zis "G.": "SATUL PECHEA" (proces-verbal de redare, fila x). 2. locația din comuna Șendreni, sat Șerbeștii Vechi, județul Galați - gestionată de inculpatul L.. Această locație a fost folosită de membrii grupării infracționale organizate la actul material din data de 16 mai 2017, așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpații A. zis "G." și J. la data susmenționată, localizarea posturilor telefonice folosite de aceștia, precum și din conținutul procesului-verbal de redare rezumativă a supravegherii tehnice constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere a persoanelor de interes în cauză, întocmit în baza ordonanței provizorii numărul 60/AP/2017 din data de 16 mai 2017, confirmată prin încheierea Tribunalului Galați nr. 2043/121/2017 din data de 19 mai 2017. Astfel, în data de 16 mai 2017, numitul I., la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare x (pe care îl preluase anterior de la inculpatul J.,

pentru a-l încărca cu țigări de contrabandă din cele introduse în țară la aceiași dată de numiții H. și I.), a intrat în localitatea Traianu, județul Galați, și apoi s-a deplasat pe o stradă laterală, imediat pe podul de lângă sat Traianu, pe Drumul Național 25. Imediat în zonă a oprit autoturismul marca x, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpatul F., din care au coborât în grabă inculpații A. zis "G." și D.. Cei doi au intrat în grabă pe aceeași stradă pe care se deplasase numitul I., ora fiind 17:36, urmărind autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de sus-numit.

Inculpatul F. i-a urmat de la distanță pe inculpații A. zis G. și D. cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x. Este de precizat faptul că inculpații A. zis "G.", D. și F. au urmărit autoturismul cu care se deplasa numitul I. pentru preluarea țigărilor de contrabandă pentru a afla locația de depozitare a acestora în vederea sustragerii cantităților de țigări rămase, lucru pe care l-au și făcut în noaptea următoare. După ce a mers pe mai multe străzi din sat Traianu, județul Galați, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de numitul I., a intrat în curtea utilizată de inculpatul L., unde se afla parcat un microbuz x, cu o mască neagră de protecție pe capotă. De asemenea în fața curții, respectiv a porții imobilului susmenționat, se afla parcat microbuzul cu numărul de înmatriculare x, înmatriculat pe numele FF., respectiv soția lui L., folosit astfel pentru a bloca accesul în curtea imobilului respectiv.

La un moment dat inculpații A. zis "G." și D. au ajuns pe jos pe strada unde se află imobilul inculpatului L., apropiindu-se de acesta și uitându-se cu atenție în curte. După ce au privit cu atenție în curtea imobilului susmenționat, unde se afla pentru a fi încărcat cu țigări de contrabandă depozitate aici autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de numitul I., inculpații A. zis "G." și D. s-au deplasat până într-un parc din apropiere, ora fiind 17:42. La ora 17:58 autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de I., a ieșit din curtea imobilului inculpatului L. și a mers pe mai multe străzi din județul Galați.

Imediat după ce autoturismul susmenționat a ieșit din curtea imobilului inculpatului L., de imobil s-au apropiat inculpații A. zis G. și D., care au privit cu mare atenție ceea ce se afla în curte (ordonanță provizorie, proces-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental și încheiere de confirmare, filele x - 275). 3. locația situată pe raza municipiului Focșani, în zona străzii Calea x - neidentificată cu exactitate în cauză.

Această locație a fost utilizată cu ocazia actului material din data de 03 iunie 2017, așa cum reiese din localizările postului telefonic utilizat de numitul H., precum și convorbirile telefonice purtate de acesta cu inculpatul J.. Ulterior transportării la locațiile de depozitare, o parte din țigările de proveniență Republica Moldova introduse în țară de numiții H., K. și I. erau preluate din zona locațiilor susmenționate de către membrii grupării infracționale organizate ce au rolul de distribuție a lor, respectiv inculpații J. (care acționa pe raza municipiul București), A. zis "G.", D., F. și E. (ultimii patru constituind o grupare infracțională, condusă de inculpatul A. zis "G.", ce acționa pe raza județului Prahova, gestionând distribuția țigărilor de contrabandă în această zonă), cu precizarea că membrii din Republica Moldova ai grupării infracționale au luat măsuri pentru a asigura conspirativitatea locurilor de depozitare, sens în care nu s-au întâlnit niciodată cu membrii distribuitori ai grupării în incinta imobilelor în care erau aduse țigările, ci în alte locații, situate la câțiva kilometri distanță, de unde preluau autoturismele cumpărătorilor, mergeau cu acestea la locațiile de depozitare, încărcau țigările de contrabandă și le predau cumpărătorilor la locurile de întâlnire.

În acest sens, redăm exemplificativ situația din data de 16 mai 2017, cu ocazia derulării unuia dintre actele materiale ale infracțiunii de contrabandă de către membrii grupului infracțional organizat, când s-a procedat la redarea rezumativă a supravegherii tehnice constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere a persoanelor de interes în cauză, în baza ordonanței provizorii numărul 60/AP/2017 din data de 16 mai 2017, confirmată prin încheierea Tribunalului Galați nr. 2043/121/2017 din data de 19 mai 2017, rezultând următoarele: Astfel, în ziua de 16 mai 2017, la ora 17:00, pe DN 25 Galați - Tecuci, pe raza localității Independența a fost identificat autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de către inculpatul J.. La ora 17:01, lângă autoturismul susmenționat s-a oprit autoturismul marca x de culoare albă, cu numărul de înmatriculare x, condus de numitul H.. La ora 17:06, cele două autoturisme au intrat în trafic, îndreptându-se în tandem din localitatea Independența spre sensul de mers către municipiul Galați, circulând cu viteză foarte mare.

La ora 17:18, ambele autoturisme au oprit în refugiul de la stația Peco GG. din localitatea Șendreni, unde au rămas în așteptare până la ora 17:20, când au întors în Peco GG. și au mers până în zona centrală a localității Șendreni, județul Galați, unde au oprit. Inculpatul J. și numitul H. au coborât din autoturisme și au discutat puțin între mașini, după care inculpatul J. a luat din autoturismul cu numărul de înmatriculare x o jachetă și a venit cu ea la autoturismul cu numărul de înmatriculare x. Între timp, din acest din urmă autoturism a coborât numitul I., care a urcat s-a urcat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare x și a continuat deplasarea către sensul de mers către municipiul Tecuci, până în dreptul localității Traianu, județul Galați.

Între timp inculpatul J. și numitul H. au rămas în localitatea Șendreni, județul Galați. După ce numitul I. a intrat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x în localitatea Traianu, județul Galați, pe un drum imediat pe podul de lângă sat Traianu, pe Drumul Național 25, a mers pe mai multe străzi din localitate și a intrat în curtea imobilului aparținând inculpatului L., pentru a încărca autoturismul inculpatului J. cu o cantitate de 20 de baxuri de țigări (așa cum rezultă din convorbirile și comunicațiile telefonice interceptate în cauză, la care vom face referire pe parcursul prezentului rechizitoriu, precum și din declarațiile inculpat J., filele x - 31). La ora 17:58 autoturismul condus de numitul I. a ieșit din curtea imobilului susmenționat și s-a deplasat spre locația unde rămăseseră inculpatul J. și numitul H., unde a ajuns la orele 18:03 autoturismul x, condus de I. a ajuns în localitatea Șendreni, județul Galați.

Din autoturismul cu numărul de înmatriculare x au coborât inculpatul J. și numitul H. și au stat de vorbă cu numitul I.. La ora 18:05 inculpatul J. a urcat în autoturismul cu numărul de înmatriculare x, preluând astfel cantitatea de 20 de baxuri de țigări de proveniență Republica Moldova, și a continuat deplasarea spre sensul de mers către municipiul Tecuci, județul Galați, iar numiții H. și I. s-au urcat în celălalt autoturism, continuând deplasarea spre sensul de mers către municipiul Tecuci, județul Galați și ulterior către municipiul Huși, județul Vaslui, loc unde au fost opriți și legitimați de un echipaj al poliției rutiere (ordonanță provizorie, proces-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental și încheiere de confirmare, filele x - 275). Motivul acestor măsuri de siguranță deosebite este explicat și de faptul că membrii moldoveni ai grupării infracționale organizate introduceau în țară cantități de țigări de contrabandă mult mai mari decât cele pe care le distribuiau prin intermediul inculpaților J., A. zis "G.", D. și F., respectiv de cel puțin 200 de baxuri la un transport, existând cu certitudine și alte filiere de distribuție a acestora, pe care numiții H. și I. nu doreau să le deconspire.

În acest sens, redăm exemplificativ o convorbire telefonică din ziua de 17 mai 2017, la ora 00:53:03, derulată între inculpații J. și A., din cuprinsul căreia rezultă faptul că membrii grupării din Ploiești, condusă de inculpatul A. zis "G.", reveniseră la locația de depozitare a țigărilor de contrabandă, situată în localitatea Traianu, județul Galați, și aparținând inculpatului L., și sustrăgeau o cantitate de aproximativ 60 - 70 de baxuri de țigări, rămase în locația respectivă (act material la care vom face referire pe larg pe parcursul prezentului rechizitoriu), chemându-l și pe inculpatul J. să participe la această activitate, acesta neputând însă face acest lucru deoarece numiții H. și I. se aflau la locuința sa din municipiul București, unde se odihneau înainte de a reveni în Republica Moldova: J.: Alo!

A.: Ce faci mă? Dormeai? J.: Da. A.: Auzi mă? J.: Ăă? A.: Vii încoa’ mă, că e bine aici! J.: Ăă? A.: Vii încoace? Bagi și tu o de-aia? O mașină? J.: Acuma? A.: Sunt scoase (n.l.neinteligibil). J.: Acuma să vin? A.: (n.l.neinteligibil) bagă tare, știi? Că e bine. Sunt scoase. Urcă-te în mașină și vino încoa’ (n.l.neinteligibil). J.: Pff! A.: Hai te pui pe drum? J.: Da’ e nasol, că au venit acasă, băieții ăia (nr. I. și H.) cu mine sunt. A.: Sunt cu tine acasă? J.: Da. A.: Vai de p..a mea! Hai lasă c-o rezolvăm noi! (n.l.neinteligibil) pa! Pa! Hai c-o rezolvăm! J.: Hai! Ai cu cine? A.: Nu prea am cu cine să știi! J.: Ce zici? A.: Păi io am, da’ (n.l.neinteligibil) aici. J.: Foarte multe? A.: Da.

Sunt vreo șaizeci. Șaizeci, șaptezeci (nr. baxuri de țigări). J.: (n.l.neinteligibil). A.: Da. J.: Da’ nu mai bine era să aștepți? A.: Ăă? J.: Nu mai bine așteptai? A.: Păi ce să mai aștept, că-s deja... îs aici. J.: Păi hai bine! A.: Ce faci? Te pui pe drum, nu te pui? J.: Nu pot acuma seara, mașina e încărcată. A.: Aoleu! Hai las’ că-i bine! Hai c-o rezolvăm și vorbim mâine, hai! J.: Hai! A.: Bine, pa!

(proces-verbal de redare, fila x). Sustragerea acestei cantități de țigări este confirmată în declarațiile date și de inculpații: L. - cel care gestiona locația situată în comuna Șendreni, sat Șerbeștii Vechi, județul Galați - care a confirmat implicarea sa în activitatea de contrabandă în calitate de depozitar, precum și faptul că țigările sustrase erau încărcate într-o autoutilitară, aceasta fiind umplută complet, sens în care redăm următoarele pasaje relevante: "În cursul anului 2017 prin intermediul unor prieteni de-ai mei am cunoscut un cetățean moldovean care s-a prezentat sub numele de HH. și despre care am aflat că se ocupă cu contrabanda de țigări.

Acesta m-a întrebat dacă puteam să-i găzduiesc un autovehicul în care se aflau țigări de contrabandă în curtea locuinței soacrei mele, II., din satul Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, județul Galați, str. x. Acesta a pretins că astfel cantitatea de țigări s-ar fi aflat în siguranță, și că pentru găzduirea lor urma să-mi dea suma de 3.000 de euro. HH. mi-a spus că țigările urmau să rămână în curtea casei soacrei mele timp de trei zile și că urma ca în acest timp să organizeze vânzarea lor. Mai precizez faptul că HH. mi-a spus că mijlocul de transport urma să fie plin cu țigări. Anticipând obținerea, în mod rapid, a unui folos material am fost de acord cu propunerea lui HH. astfel că acesta a venit cu un autovehicul marca x pe care l-a lăsat pe raza localității Traianu anunțându-mă să mă duc să-l iau și să-l introduc în curtea locuinței soacrei mele.

M-am deplasat la locul indicat unde conform înțelegerii se afla mijlocul de transport acesta având lăsate cheile de contact în scrumieră. M-am urcat la volan și am condus mijlocul de transport în curtea locuinței soacrei mele. Conform înțelegerii pe care am avut-o cu HH. acesta mi-a dat anterior predării mijlocului de transport un aparat telefonic de pe care mi-a zis că urmează să comunică, explicându-mi că discuțiile se vor purta doar prin intermediul unor mesaje tip sms, întrucât nu era indicat să vorbim având în vedere posibilitatea ca discuțiile să fie interceptate și noi să putem fi identificați. După un timp HH. mi-a trimis un mesaj că urmau să vină doi prieteni de-ai lui care să ia din dubă o parte din marfă, cerându-mi să mă întâlnesc cu acești

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 580/2022
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022 Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 06.11.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2023-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2023
451/05.05.2022, a fost dezincriminată infracțiunea (asimilată) de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, pentru care a fost condamnat prin sentința penală menționată anterior la pedeapsa de 5
ÎCCJ 2021-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2021
de detenție. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 45 alin. (5) C.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
art. 38 alin. (1) C. pen., B., fără antecedente penale, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu art.
ÎCCJ 2024-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală
de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 30.01.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și T
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă