ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 471/A/2016

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, completată și modificată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că cererea formulată de inculpat nu apare ca fiind admisibilă în raport cu cele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 27/1992, acestea nefiind îndeplinite cumulativ întrucât excepția vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, nu a Curții Constituționale.

Pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, trebuie verificate de către instanța de judecată condițiile care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv, aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate, respectiv admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al bunei soluționării a cauzei, iar în speța de față se poate observa că excepția de neconstituționalitate a art. 213 alin. (1) C. pen., în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 23 alin. (1)

2

, art. 53 alin. (2) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituția României, nu îndeplinește această cerință pentru că vizează interpretarea legii penale care se efectuează de către instanța de judecată, iar în aceste condiții se poate constata că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) C. pen., întrucât instanța de apel a apreciat în mod greșit că excepția vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

A susținut că reglementarea cuprinsă în art. 213 C. pen. referitor la infracțiunea de proxenetism nu beneficiază de precizie și nu oferă nici un criteriu de proporționalitate, neținând cont de principiul potrivit căruia, incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să survină doar ca o ultimă soluție în protejarea unei valori sociale, atunci când adoptarea unor alte norme sau sancțiuni, fără caracter penal, nu sunt suficiente, încălcând astfel prevederile art. 1, art. 5, art. 23 alin. (1)

2

, art. 53 alin. (2) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

A apreciat că aspectele învederate nu vizează interpretarea și aplicarea legii, ci relevă o neconcordanță între lege și dispozițiile constituționale, chestiune asupra căreia doar Curtea Constituțională se poate pronunța.

A arătat că, în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând admiterea apelului, desființarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 10 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, completată și modificată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul A.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel inculpatul A.., susținând că aspectele învederate nu vizează interpretarea și aplicarea legii, ci relevă o neconcordanță între lege și dispozițiile constituționale, chestiune asupra căreia doar Curtea Constituțională se poate pronunța.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din examinarea argumentelor invocate de inculpați, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de aceștia cu privire la dispozițiile art. 213 C. pen., chiar dacă aparent, la o examinare formală, par că au legătură cu cauza, întrucât vizează dispoziții penale, care în opinia autorului excepție nu beneficiază de precizie și nu oferă niciun criteriu de proporționalitate, nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textelor cu Legea fundamentală, ci vizează interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, aspecte ce intră în sfera de competență a instanțelor de judecată, singurele chemate să asigure interpretarea și aplicarea legii de la caz la caz, iar nu a instanței de contencios constituțional.

Pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, instanța de judecată verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor anterior menționate, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate, respectiv admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă, să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al bunei soluționări a cauzei, or, în speța de față, se poate observa că inculpatul nu a invocat contradicția dintre o dispoziție C. pen. și o prevedere constituțională, acesta dorind să adauge sau să modifice norma penală ce vizează conținutul normei de incriminare cuprinsă în art. 213 C. pen., sens în care s-a limitat la a enumera textele din Constituție și Convenția europeană, care în opinia sa, atrag neconstituționalitatea.

De altfel, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de contencios constituțional nu poate fi

transformată în legislator pozitiv, fiind contrar principiului separației puterilor în stat, ci este obligată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată.

Ca atare, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) C. pen., este legală și temeinică, astfel că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2016.