ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 347/2016
Deliberând asupra
apelului de față constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie
2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petenta SC A.
SRL de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.
În temeiul art. 421 pct.
1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca inadmisibil apelul declarat de
petenta SC A. SRL împotriva încheierii penale nr. 218/29 martie 2016 pronunțată
de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2016.
În temeiul art. 275 alin.
(2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli
judiciare către stat în apel.
Cu drept de recurs în
48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții
Constituționale.
Definitivă privind
soluția din apel.
Pentru a decide
astfel, instanța Curții de Apel Timișoara a reținut următoarele:
Admiterea unei cereri
de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea condițiilor de
admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din
Legea nr. 47/1992, respectiv:dispozițiile criticate sunt cuprinse într-o lege
sau într-o ordonanță, aceste dispoziții sunt în vigoare și sunt pretins contrare
unor prevederi constituționale, declararea ca neconstituționale a prevederilor
ar determina o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața
unei instanțe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate
neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.
De asemenea, s-a
reținut că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să
argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât
doar în ipoteza existenței acestei legături neconstituționalitatea ar determina
soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus,
decizia Curții Constituționale a României în soluționarea excepției trebuie să
fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din
procesul principal.
Existența unei
decizii anterioare a Curții Constituționale a României este relevantă cât
privește soluționarea cererii de sesizare exclusiv în ipoteza în care s-a admis
excepția de neconstituționalitate, așa cum prevede art. 29 alin. (3) din Legea
47/1992, în alte condiții judecătorul cauzei nu poate refuza, pentru acest
motiv, sesizarea instanței de contencios constituțional. În speță, prin Decizia
nr. 599/2014 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) C. proc. pen.,
apreciindu-se că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră
preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a
procurorului și a intimaților„ este neconstituțională, respingându-se excepția
de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. f) și art. 341 alin.
(6)-(8) C. proc. pen., prevederi declarate constituționale în raport cu
criticile formulate.
De altfel, instanța
de contencios constituțional a constatat că nu este încălcat dreptul la un
proces echitabil prin caracterul definitiv al încheierii penale pronunțate de
judecătorul de cameră preliminară în materia plângerii împotriva actelor de
urmărire penală,
deoarece stabilirea competenței
instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului,
deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al
legiuitorului. Astfel, s-a apreciat că atât art. 129,
cât și art. 126 alin. (2)
din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează
exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura
de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art.
341 alin. (8)
C. proc. pen. nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24
din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un
proces echitabil, consacrate de art. 21
din Constituție
și art. 6
din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu
înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale
instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță
independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen
rezonabil.Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin
dispozițiile art. 340
și art. 341
C. proc. pen., în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul
cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în
judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade
de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt
aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv
este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei
hotărâri judecătorești.
Dar această
inexistență a deciziei anterioare de admitere a excepției de
neconstituționalitate nu reprezintă singura condiție ce trebuie verificată de
judecătorul cauzei. Partea care pretinde încălcarea Constituției trebuie să
argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât
doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar
determina soluția ce ar fi pronunțată de instanța de judecată. Acesta este
motivul pentru care legea - art. 29 alin. (4) - impune motivarea cererii de
sesizare de către partea care o formulează, precum și însoțirea cererii de
dovezile ce ar fi necesare.
În speță, s-a
constatat că petenta critică prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care
statuează că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au
pronunțat soluții de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile
procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este „definitivă”, și
prin urmare această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare
de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestație în anulare,
revizuire, recurs în casație.
Așa cum s-a arătat
mai sus, art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 statuează că excepția
de neconstituționalitate poate fi ridicată împotriva unei legi, ordonanțe sau dispoziții
ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei.
Neconstituționalitatea art. 341 alin. (8) C. proc. pen. nu are legătură cu
soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire penală,
astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, s-a apreciat
că este inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei, „Legătură cu soluționarea
cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se
cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul
pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești.
Altfel spus, decizia Curții Constituționale a României în soluționarea excepțiilor
trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului
hotărârii din procesul principal,ceea ce presupune, pe de o parte existența
unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în
cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în
proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii
judecătorului.
Împotriva dispoziției
de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.,
cuprinsă în Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curții de Apel
Timișoara, secția penală, la data de 04 iunie 2016, a formulat apel petenta SC
A. SRL.
În motivele de apel
depuse în scris la dosarul cauzei, au fost reiterate aceleși cririci ce au fost
invocate și în fața instanței de la Curtea de Apel Timișoara.
Examinând apelul de
față, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele
considerente:
Cu
privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
341 alin. (8) C. proc. pen., apelanta
a arătat că dispozițiile acestui text de lege statuează că încheierea
judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții de
respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de
neurmărire sau netrimitere în judecată, este definitivă și, prin urmare,
această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a
apelului, ci doar a unei căi extraordinare, respectiv, contestație în anulare,
revizuire, recurs în casație. S-a mai arătat că formularea unei plângeri
împotriva soluției procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, este
o cale de atac, dar nu în sensul art. 2 din Protocolul 7, ce consacra dreptul
la dublul grad de jurisdicție în materie penală, nefiind exercitat în fața unei
instanțe de judecată. În opinia petentei, această reglementare suprimă dreptul
de a folosi o cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră
preliminară, astfel că s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale a
României pentru soluționarea excepției.
Analizând
prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că admisibilitatea
cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea
cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de respectivul text de lege,
și anume:
- starea
de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca
un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie
rezolvat premergător fondului litigiului;
-
activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ,
lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în
vigoare;
-
prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind
neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul
procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Se
constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost
reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul
soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața
instanțelor judecătorești.
Drept
urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost
reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al
instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de
neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu
soluționarea cauzei.
Cu
referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea
cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei
neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se
va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal
aflat pe rolul instanței judecătorești.
În orice
caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală
trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul
instanței de judecată.
Totodată,
instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu
are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în
sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și
oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
Excepția
de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu,
ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea
acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu
procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale
în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra
conținutului hotărârii din procesul principal.
Cerința
relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o
are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o
excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost
invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin
raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul
specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o
are în speță.
Pentru a
admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu
soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța
în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei
legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca
neconstituțional.
În
speță, apelanta petentă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
341 alin. (8) C.
proc. pen.
, care prevăd în mod expres
că
încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții
de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de
neurmărire sau netrimitere în judecată este „ definitivă”, și prin urmare
această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a
apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestație în anulare, revizuire,
recurs în casație.
Înalta
Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de petentă, nu are
legătură cu soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire
penală.
Legătura
cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei
neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va
pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecata. Altfel spus, decizia
Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie sa fie de natură să
producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea
ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și
soluția ce urmează a se da în cauza.
De fapt,
apelanta critică cazurile în care se pot exercita căile ordinare de atac,
respectiv că acestea nu vizează și încheierea judecătorului de cameră
preliminară prin care s-au pronunțat soluții de respingere sau admitere a
plângerilor privind soluțiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în
judecată.
Înalta Curte observă că textul de lege criticat nu are o legătură
directă cu
soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire penală.
Pentru
aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de
petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curții
de Apel Timișoara, secția penală, în ceea ce privește dispoziția de
respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.
În baza art.
274 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta petentă la plata sumei de 100
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr.
721/A din 02 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în ceea ce
privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin.
(8) C. proc. pen.
Obligă
apelanta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 15 septembrie 2016.