ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2016

Decizia nr. 347/2016 Deliberând asupra apelului de față constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petenta SC A. SRL de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca inadmisibil apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva încheierii penale nr. 218/29 martie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2016. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale. Definitivă privind soluția din apel. Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Timișoara a reținut următoarele: Admiterea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea condițiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:dispozițiile criticate sunt cuprinse într-o lege sau într-o ordonanță, aceste dispoziții sunt în vigoare și sunt pretins contrare unor prevederi constituționale, declararea ca neconstituționale a prevederilor ar determina o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața unei instanțe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, s-a reținut că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale a României în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Existența unei decizii anterioare a Curții Constituționale a României este relevantă cât privește soluționarea cererii de sesizare exclusiv în ipoteza în care s-a admis excepția de neconstituționalitate, așa cum prevede art. 29 alin. (3) din Legea 47/1992, în alte condiții judecătorul cauzei nu poate refuza, pentru acest motiv, sesizarea instanței de contencios constituțional.

În speță, prin Decizia nr. 599/2014 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) C. proc. pen., apreciindu-se că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților„ este neconstituțională, respingându-se excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. f) și art. 341 alin. (6)-(8) C. proc. pen., prevederi declarate constituționale în raport cu criticile formulate.

De altfel, instanța de contencios constituțional a constatat că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil prin caracterul definitiv al încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în materia plângerii împotriva actelor de urmărire penală, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, s-a apreciat că atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc.

pen. nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 C. proc. pen., în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Dar această inexistență a deciziei anterioare de admitere a excepției de neconstituționalitate nu reprezintă singura condiție ce trebuie verificată de judecătorul cauzei. Partea care pretinde încălcarea Constituției trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce ar fi pronunțată de instanța de judecată.

Acesta este motivul pentru care legea - art. 29 alin. (4) - impune motivarea cererii de sesizare de către partea care o formulează, precum și însoțirea cererii de dovezile ce ar fi necesare. În speță, s-a constatat că petenta critică prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care statuează că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este „definitivă”, și prin urmare această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestație în anulare, revizuire, recurs în casație.

Așa cum s-a arătat mai sus, art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 statuează că excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată împotriva unei legi, ordonanțe sau dispoziții ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei. Neconstituționalitatea art. 341 alin. (8) C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire penală, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, s-a apreciat că este inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei, „Legătură cu soluționarea cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale a României în soluționarea excepțiilor trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal,ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, la data de 04 iunie 2016, a formulat apel petenta SC A. SRL.

În motivele de apel depuse în scris la dosarul cauzei, au fost reiterate aceleși cririci ce au fost invocate și în fața instanței de la Curtea de Apel Timișoara. Examinând apelul de față, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., apelanta a arătat că dispozițiile acestui text de lege statuează că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, este definitivă și, prin urmare, această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare, respectiv, contestație în anulare, revizuire, recurs în casație.

S-a mai arătat că formularea unei plângeri împotriva soluției procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, este o cale de atac, dar nu în sensul art. 2 din Protocolul 7, ce consacra dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală, nefiind exercitat în fața unei instanțe de judecată. În opinia petentei, această reglementare suprimă dreptul de a folosi o cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, astfel că s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției.

Analizând prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de respectivul text de lege, și anume: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; - activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; - interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei. Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată. Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale. Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță. Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

În speță, apelanta petentă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. , care prevăd în mod expres că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este „ definitivă”, și prin urmare această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de atac a apelului, ci doar a unei căi extraordinare - contestație în anulare, revizuire, recurs în casație. Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de petentă, nu are legătură cu soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire penală.

Legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecata. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie sa fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauza. De fapt, apelanta critică cazurile în care se pot exercita căile ordinare de atac, respectiv că acestea nu vizează și încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-au pronunțat soluții de respingere sau admitere a plângerilor privind soluțiile procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Înalta Curte observă că textul de lege criticat nu are o legătură directă cu soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de neurmărire penală. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 721/A din 02 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2016.