CASE OF KAZANTSEVA v. RUSSIA

Prima secțiune a KAZANTSEVA v. RUSSIA (Doc. nr. 26365/05) HOTĂRÂREA Strasburg 23 octombrie 2008 FINAL 23/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kazantseva c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Nina Vajić, Președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 2 octombrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 26365/05) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Yekaterina Aleksandrovna Kazantseva („reclamantul”), la 29 iunie 2005, guvernul rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Laptev și dna V. Milinchuk, foști reprezentanți ai Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 14 noiembrie 2006, președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1971 și locuiește în Yakutsk, un oraș din Yakutia. La 5 decembrie 2002, Tribunalul Orașului Yakutsk a ordonat consiliului local să furnizeze reclamantului un apartament decent pentru o familie de trei persoane. Această hotărâre a devenit obligatorie la 15 decembrie 2002. La 18 noiembrie 2004, Curtea a redirecționat datoria de la consiliul local către biroul primar. La 21 decembrie 2005, hotărârea a fost pusă în aplicare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ În temeiul articolului 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 iulie 1997, un judecător trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de două luni. În temeiul articolului 242.2.2.6 din Codul bugetar din 31 iulie 1998, Ministerul Finanțelor trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de trei luni. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecutarea hotărârii. Curtea va examina această plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care este relevant, aceste articole se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o echipă ... auzul ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Toată persoana fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 10. Guvernul a susținut că cererea este inadmisibilă, fiind că reclamantul a ratat șase luni deoarece decizia internă finală a fost dată la 18 noiembrie 2004. În plus, reclamantul nu a reușit să epuizeze căile de recurs interne, deoarece ar fi putut da în judecată judecătorilor pentru neglijență. 11. Curtea consideră că regulamentul de șase luni nu se aplică în cazul în cauză deoarece, la data introducerii hotărârii a fost în suspensie (a se vedea Nazarchuk c. Ucraina , nr. 9670/02, § 20, 19 aprilie 2005 ). Curtea reiterează, de asemenea, că o plângere împotriva judecătorilor nu ar fi constituit un remediu eficace (a se vedea Jasiūnienė c. Lituania (dec.), nr. 41510/98, 24 octombrie 2000; Plognikovy c. Rusia , nr. 43883/02, § 16, 24 februarie 2005). 13. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În observațiile lor inițiale, Guvernul a admis că au fost responsabili de trei ani de întârziere în aplicare și că această întârziere a încălcat drepturile reclamantului. În observațiile lor ulterioare, Guvernul a susținut că au fost responsabili de doar două luni de întârziere și că această întârziere nu a încălcat drepturile reclamantului. 15. Curtea remarcă că observațiile guvernului sunt autocontradictive și că nu au furnizat nicio explicație plauzibilă pentru această contradicție. 16. Prin urmare, Curtea consideră că Guvernul nu a respins plângerea reclamantului. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 18. Reclamantul a solicitat 200.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 19. Guvernul a susținut că această afirmație a fost excesivă și nefondată. 20. Curtea acceptă faptul că reclamantul trebuie să fi fost suferit de aplicarea hotărârii întârziată. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea acordă 2,300 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 21. Reclamantul nu a formulat nicio cerere pentru costurile și cheltuielile. În consecință, Curtea nu promite nicio atribuire sub acest cap. Dobânzile implicite 22. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 300 EUR (2 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

KAZANTSEVA v. RUSSIA

(Application no. 26365/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

23 October 2008

FINAL

23/01/2009

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of Kazantseva v. Russia,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Nina Vajić,

President,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 2 October 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 26365/05) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Ms Yekaterina Aleksandrovna Kazantseva (“the applicant”), on 29 June 2005.

2.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

P.

Laptev and Ms V. Milinchuk, former Representatives of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

3.

On 14 November 2006 the President of the First Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1971 and lives in Yakutsk, a town in Yakutia.

5.

On 5 December 2002 the Yakutsk Town Court ordered the local council to provide the applicant with a decent flat for a family of three. This judgment became binding on 15 December 2002.

6.

On 18 November 2004 the court redirected the debt from the local council to the Mayor’s Office.

7.

On 21 December 2005 the judgment was enforced.

II. RELEVANT DOMESTIC LAW

8.

Under section 9 of the Federal Law on Enforcement Proceedings of 21

July 1997, a bailiff must enforce a judgment within two months. Under section 242.2.6 of the Budget Code of 31 July 1998, the Ministry of Finance must enforce a judgment within three months.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1

9.

The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment. The Court will examine this complaint under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Insofar as relevant, these Articles read as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair

... hearing ... by [a] ... tribunal...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

A.

Admissibility

10.

The Government argued that the application was inadmissible. The applicant had missed six months because the final domestic decision had been given on 18 November 2004. Besides, the applicant had failed to exhaust domestic remedies because she could have sued the bailiffs for negligence.

11.

The applicant maintained her application.

12.

The Court considers that the six-month rule does not apply to the present case because on the date of introduction the judgment was outstanding (see

Nazarchuk v.

Ukraine

, no. 9670/02, § 20, 19 April 2005). The Court also reiterates that a complaint against the bailiffs would not have been an effective remedy (see

Jasiūnienė v. Lithuania

(dec.), no. 41510/98, 24

October 2000;

Plotnikovy v.

Russia

, no. 43883/02, § 16, 24

February 2005).

13.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

14.

In their initial observations the Government admitted that they had been responsible for a three years’ delay in the enforcement, and that this delay had violated the applicant’s rights. In their subsequent observations the Government argued that they had been responsible for only two months’ delay, and that this delay had not violated the applicant’s rights.

15.

The Court notes that the Government’s observations are self-contradictory, and that they have provided no plausible explanation for this contradiction.

16.

The Court thus considers that the Government have failed to rebut the applicant’s complaint. Accordingly, there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

II. APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

17.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

18.

The applicant claimed 200,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

19.

The Government argued that this claim had been excessive and unfounded.

20.

The Court accepts that the applicant must have been distressed by the delayed enforcement of the judgment. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards EUR 2,300

under this head.

B.

Costs and expenses

21.

The applicant made no claim for the costs and expenses. Accordingly, the Court makes no award under this head.

C.

Default interest

22.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 2,300 (two thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 23 October 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

André Wampach

Nina Vajić

Deputy Registrar

President