Decizia nr. 793/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1414/2018 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 2 februarie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 5 București și Sectorul 5 București, obligarea pârâților la restituirea sumei de 236.771 RON, sumă cu care s-a diminuat patrimoniul reclamantei și, corelativ, s-a majorat patrimoniul pârâtei Primăria Sector 5 București, în urma plăților făcute de reclamantă, în calitate de terț poprit în dosarul de executare nr. 680/2016, instrumentat de BEJ B..

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1414 din data de 15 iunie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâta Primăria Sector 5 București să restituie reclamantei suma de 236.771 RON achitată de reclamantă în executarea popririi instituite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2016 al BEJ B., a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 5 București, ca neîntemeiată, și a obligat pe pârâta Primăria Sector 5 București la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.840,44 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 588A din data 12 aprilie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria Sectorului 5 București împotriva sentinței tribunalului. 3. Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta Primăria Sectorului 5 București a declarat recurs, invocând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă. În susținerea motivului de recurs indicat, recurenta pârâtă, reiterând integral criticile din apel, a arătat următoarele: - acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât îmbogățirea fără justă cauză este reglementată în art. 1345-1348 C. civ. și constă în faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt se naște obligația celui care își mărește patrimoniul de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul, și dreptul acestuia din urmă de a intenta o acțiune în justiție prin care solicită restituirea. - pentru ca îmbogățirea fără justă cauză să dea naștere raportului juridic de obligații și acțiunea în restituire să fie admisă, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o micșorare a patrimoniului unei persoane; să existe o mărire a patrimoniului altei persoane; să existe o legătură între diminuarea unui patrimoniu și sporirea celuilalt, în sensul că ambele sunt efectul unei cauze unice; - în temeiul prevederilor legale mai sus menționate, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni este obligatorie existența următoarelor condiții juridice: a) absența unei cauze legitime sau juste pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu. Noțiunea de cauză legitimă are în vedere inexistenta unui temei care să justifice mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt. Astfel, îmbogățirea fără justă cauză nu-și găsește aplicarea în următoarele ipoteze: mărirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt au ca temei un contract; mărirea patrimoniului și diminuarea celuilalt au ca temei o dispoziție legală. Cu alte cuvinte, dacă nu există niciunul dintre aceste temeiuri (act juridic, normă legală, hotărâre judecătorească) și s-a creat un dezechilibru patrimonial, se recunoaște celui care și-a micșorat patrimoniul un drept la acțiune împotriva celui care și 1-a mărit. b) absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. Acțiunea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi exercitată numai în măsura în care nu există nicio altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului. Această condiție juridică a introducerii acțiunii este expres reglementată în art. 1348 C. civ. potrivit căruia "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat." Astfel, acțiunea în restituire nu poate fi admisă dacă titularul putea intenta o acțiune în revendicare. - în opinia recurentei, reclamanta nu face dovada îndeplinirii a condițiilor cumulative mai sus menționate. Astfel, la data efectuării plății în dosarul de executare al executorului judecătoresc, aceasta datora bugetului local al Sectorului 5 o sumă mai mare decât cea consemnată la dispoziția executorului (719.068,89 RON), sumă ce reprezenta taxe și impozite. În aceste condiții, există o cauză legitimă, justă pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu, această cauză având un temei legal - dispozițiile din C. proc. civ. aplicabile terțului poprit. - reclamanta nu a făcut dovada achitării sumei pretinse de două ori, aceasta chiar menționând faptul că suma pretinsă la restituire este inclusă în suma datorată bugetului local cu titlu de taxe, impozite și majorări pentru întârziere; - nu s-a făcut dovada achitării în întregime a debitului conform actelor de executare ale DITL sector 5, o parte din acesta fiind achitat către BEJ; - în situația admiterii cererii ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta datorează, în continuare, bugetului local suma pretinsă la restituire.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu, însă, în opinia raportorului, criticile formulate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 24 martie 2020, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme. Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanței de apel invocate pentru soluționarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în fața instanței anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanței de recurs exercitarea controlului de legalitate. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și de procedura derulată în fața acesteia. Recurenta din cauza de față nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleași invocate și în fața instanței de apel privind neîndeplinirea condițiilor pentru admiterea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, susțineri ce nu pot antrena cenzurarea legalității soluției pronunțate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că recurenta ignoră în totalitate argumentele curții de apel pentru înlăturarea criticilor sale din calea devolutivă de atac. Dispozițiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalității hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalității hotărârii instanței anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurrent sau încadrate de către instanță, pentru situația în care criticile dezvoltate sunt apte a susține un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent. Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanța anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecății în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea). O astfel de sancțiune intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei pârâte nu vizează decizia atacată și nici procedura din fața instanței de apel. În consecință, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,