ÎCCJ, decizie (scj.ro #84734)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84734) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Trafic de droguri. Consum propriu. Probe Împrejurarea că în locuința unei persoane se găsesc numeroase doze de stupefiante, sume importante de bani în lei și în valută diferită, precum și faptul că din analiza toxicologică ce i s-a efectuat și din examinarea sa psihiatrică rezultă că aceasta nu este consumatoare de droguri, constituie probe suficiente pentru a se reține că a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri prevăzută în art.2 lit.a din Legea nr.143/2000. Secția penală, decizia nr.2647 din 24 mai 2002 Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută în art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Instanța a reținut că, la 8 noiembrie 2000, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, în camera locuită de acesta s-au găsit 13 doze de heroină, în greutate de 1,44 g. În a doua încăpere a fost identificată o altă persoană, I.M., găsindu-se și două seringi hipotermice cu urme de heroină și o fiolă spartă cu urme de substanțe, precum și un plic cu sare de lămâie. În locuință s-au mai găsit diferite sume de bani – 6 milioane de lei, 247 de dolari în bancnote de 20, 10, 5 și 1 dolar și 50 de mărci în bancnote de 20 și 10 DM. Din probele administrate a reieșit că inculpatul a deținut heroina pentru a fi vândută și nu pentru consum propriu, concluzie impusă de cantitatea mare de droguri și de sumele de bani găsite, precum și de faptul că analizele biologice făcute inculpatului nu au evidențiat compuși specifici consumului de heroină.
Apelul inculpatului a fost respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr.51/A din 18 februarie 2002. Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că fapta sa trebuia încadrată în prevederile art.4 din Legea nr.143/2000, deoarece drogurile găsite la domiciliul său erau deținute pentru consumul propriu, este nefondat. Potrivit art.4 din Legea nr.143/2000, constituie infracțiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri, pentru consum propriu, fără drept. Rezultă, deci, că subiectul activ al acestei infracțiuni este calificat, în sensul că trebuie să fie consumator de droguri.
În speță, însă, din probele administrate, și anume din buletinul de analiză toxicologică făcută inculpatului și din examenul psihiatric ce i s-a efectuat rezultă că inculpatul nu era consumator de droguri, ceea ce duce la concluzia că el a deținut drogurile nu pentru consum propriu, ci pentru a le vinde. Față de cele învederate, se constată că încadrarea făcută de instanță în prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 este corectă, motiv pentru care recursul a fost respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.