ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1486/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 5541/25.01.2019 emisă de Comisia Județeană Arad, să constate că au calitate de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii, și să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii de acordare a măsurilor compensatorii bănești potrivit Legii nr. 290/2003 în favoarea acestora. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 831/PI din 12 iunie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

Prin decizia nr. 255 din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de către apelantele B. și A. împotriva sentinței civile nr. 831/12.06.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs reclamantele A. și B., prin care arată că, deși au făcut dovada dreptului de proprietate al testatorului C., instanța de apel a reținut că nu au făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate a numitei D..

Arată că mențiunile din testamentul autentic privind dreptul de proprietate al testatorului C. sunt completate prin decizia Comisiunii centrale de judecată de pe lângă casa noastră nr. 1692/13.11.1922, din care reiese că din cele 100 ha teren, o cotă de 50 ha a revenit mamei acestora D.. Astfel, consideră că numita D. are calitate de persoană îndreptățită, beneficiind de prevederile Legii nr. 290/2003.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 23 aprilie 2020, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor la 4 și 5 mai 2020, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, nefiind depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 22 mai 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 14 iulie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra chestiunii nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Deși reclamantele și-au întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speță, în condițiile în care nu se menționează normele de drept material care ar fi fost încălcate de curtea de apel.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., și care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

În calea de atac a recursului, reclamantele au reiterat criticile formulate în apel, preluandu-le ca atare din pagina 2 din cererea de apel, fără a arăta care sunt considerentele pentru care decizia Curții de Apel Timișoara este nelegală.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile, astfel cum au fost preluate din apel se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanță, prin acestea susținându-se că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamantelor, astfel că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii potrivit Legii nr. 290/2003.

Recurentele au dedus, astfel, judecății aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, în ceea ce privește existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei reclamantelor.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea recursului declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 255 din 5 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 255 din 5 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.