ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2020

Ședința publică din data de 03 iunie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 18 decembrie 2019, pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, petentul A. a declarat recurs împotriva împotriva încheierii din 02 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 decembrie 2019 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, neîncadrată în drept, petentul a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2017, pentru motivele arătate în cererea de recuzare.

A mai susținut recurentul-petent că nu are nicio obligație legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON, aferentă soluționării cererilor de recuzare, față de împrejurarea că nu realizează niciun venit, fiind suspendat din exercitarea profesiei de avocat prin decizia nr. 43 din 26 ianuarie 2019, emisă de Baroul Iași.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.2, a fost admisă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. și s-a constatat că acesta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

Prin încheierea din 19 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.1, a fost admisă cererea privind acordarea ajutorului public judiciar formulată de petentul A. și s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aferentă soluționării recursului împotriva încheierii din 2 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin raportul asupra admisibilității în princiu a recursului s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a legalității căii de atac și a îndeplinirii condițiilor de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancțiunea nulității.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 16 martie 2020.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

În ceea ce privește recursul îndreptat împotriva soluției de respingere a recuzării, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 decembrie 2019.

Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Iași, secția civilă, în care a fost pronunțată încheierea recurată, a fost soluționat la data de 21 mai 2020, prin decizia nr. 206/2020.

Această decizie prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 925 din 28 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, este o hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., așa încât devin aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri", prin urmare recurentul are deschisă calea de atac a recursului.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin încheierea din 2 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a constatat nulitatea cererii de recuzare formulate de recurentul A. împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că prin adresa emisă de instanță și comunicată petentului la 21 noiembrie 2019, acestuia i s-a în vedere să depună la dosar taxă judiciară de timbru de 300 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recuzare, iar până la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de recuzare petentul nu și-a îndeplinit obligația de plată, situație în care operează sancțiunea anulării.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Iași, ci a solicitat admiterea cererii de recuzare, iar referitor la taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON a arătat că nu are nicio obligație să o achite și nici venituri ca urmare a suspendării din profesie.

Întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea prin care s-a constatat nulitatea cererii de recuzare, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte arată că eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată.

Referitor la susținerile recurentului în sensul că nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON întrucât nu are venituri, Înalta Curte reține că aceste aspecte nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci puteau face obiectul unei alte proceduri prevăzute de lege, de care recurentul nu a înțeles să uzeze.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 02 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 02 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2020.