Decizia nr. 4/2011 — ÎCCJ

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 02.12.2016 la Judecătoria Sectorului 2 București și precizată la 27.12.2017, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata sumei de 57.776.810,27 lei (pentru anul 2009 suma de 28.290.095,98 lei și pentru anul 2008 suma de 29.486.714,29 lei), astfel cum au reținut auditorii Curții de Conturi prin procesul verbal de constatare din data de 05.01.2011 și prin Decizia nr. 4/2011.

Sentința pronunțată de Tribunal Prin sentința civilă nr. 6482 DIN 02.06.2017 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București - Secția Civilă s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 15.09.2017. Prin sentința civilă nr. 288 DIN 16.02.2018 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, prin întâmpinări și s-a respins cererea, ca prescrisă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Prin decizia nr. 1606A din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel București – Secția a IV a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței civile nr.288/2018 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, acordând termen la 28 februarie 2019.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel, pârâtul B. a declarat recurs.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin.(2) și (3) C.pr.civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 14 octombrie 2019.

Apărările formulate în cauză Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Conform art. 480 alin. (3) teza I C.pr.civ. „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul”. Față de textul de lege mai sus indicat, Înalta Curte reține că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, cu reținerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluționarea fondului cauzei. Această hotărâre nu este supusă căii de atac a recursului decât odată cu sentința prin care se soluționază fondul cauzei. În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere și decizia nr. XXXIII/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență,. De altfel, față de caracterul ei intermediar, decizia instanței de apel de anulare a hotărârii primei instanțe fără a se evoca fondul, cu reținerea cauzei spre judecare, nici nu are o existență autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii. Prin urmare, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii de atac a apelului, prin pronunțarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, hotărârea intermediară, prin care s-a declanșat cercetarea din nou a cauzei pe fond, nu poate fi susceptibilă de recurs. Pe de altă parte, regula unicității de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât și sub acest aspect prima hotărâre a instanței de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanța superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului. Față de dispozițiile legale anterior menționate, se constată că decizia recurată nu este supusă căii de atac recursului. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzută de lege, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.