ÎCCJ, Decizia nr. 109/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 109/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 310 din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2008, s-a constatat nulitatea cererii de recurs formulate de A. împotriva Deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865.
S-a reținut că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 din C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 din același cod, care să vizeze decizia atacată, criticile astfel formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Calea de atac formulată
Împotriva deciziei sus-menționate a formulat recurs A., fără, însă, a atașa cererii sale dovada plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile în cauză, în raport cu data declanșării litigiului, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-au îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 310 din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iulie 2020.