ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 4012 din data de 21 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 44 din C. pen.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 din C. pen. (1969) a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 42/05.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 din C. pen. (1969) s-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare urmând a fi executată de către inculpat în regim de detenție.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către părțile civile B. și C. ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea procesului-verbal din data de 02.07.2015 încheiat de BEJ D. în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 RON în cursul camerei preliminare și al judecății).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cursul anilor 2007 și 2008, persoanele vătămate B. și C. au încheiat trei contracte de credit cu E. S.A., garantând restituirea împrumuturilor cu imobilul - apartament situat în Bistrița, str. F., județul Bistrița-Năsăud.

Întrucât persoanele vătămate nu și-au respectat obligațiile contractuale, la data de 18 iulie 2013, creditoarea E. S.A. a înregistrat o cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc D., în vederea recuperării creanței în sumă totală de 67.729,85 euro .

Ca urmare a cererii de executare silită, a fost înregistrat dosarul execuțional nr. x/2013 la Biroul Executorului Judecătoresc D., iar la data de 5.06.2015 a fost emisă publicația de vânzare a imobilului constituit ca și garanție, la licitație publică, în data de 2.07.2015.

La data de 2.07.2015, inculpatul A. s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc D., unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său, G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în fața executorului judecătoresc și a participat la licitație, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare .

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, atât în declarațiile din faza de urmărire penală, cât și în declarația din faza de judecată, inculpatul a arătat că s-a prezentat la sediul Biroului Executorului Judecătoresc D. și a participat la licitația care a avut ca obiect vânzarea imobilului - apartament situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, dar a precizat că a participat în numele fratelui său G., în baza împuternicirii pe care o avea de la acesta. Inculpatul a declarat că înainte de a intra în biroul executorului judecătoresc i-a înmânat unui angajat al acestuia o serie de acte necesare în vederea participării la licitație, respectiv, oferta de cumpărare, dovada plății cauțiunii și actul de identitate al fratelui său, G., după care, atât el cât și H., un alt participant la licitație, au fost chemați în biroul executorului judecătoresc, li s-a citit publicația de vânzare, au licitat, iar în cele din urmă, inculpatul a adjudecat imobilul.

A mai arătat inculpatul că avea asupra sa cartea de identitate, dar nu i-a înmânat-o executorului și nici angajatului acestuia, singura carte de identitate pe care a prezentat-o fiind cea a fratelui său, că în timpul licitației a fost apelat doar pe numele de familie și că executorul a avut la dispoziție, în timpul licitației, copia cărții de identitate a fratelui său, și nu originalul acesteia.

Instanța de fond a reținut că declarațiile inculpatului se coroborează cu declarația martorului D., executor judecătoresc, și cu declarația martorului I., ambii martori declarând că inculpatul s-a prezentat la licitație, i-a dat martorului I. actele necesare în vederea participării la licitație, respectiv, cartea de identitate, cererea de participare și recipisa de consemnare a cauțiunii, că ulterior a fost făcută o copie de pe cartea de identitate, iar actele au ajuns la executor care a ținut licitația în sala de ședințe. Ambii martori au declarat că în momentul licitației, executorul a avut la dispoziție o copie a cărții de identitate.

Martorul D. a declarat că, probabil, i s-a adresat inculpatului doar cu numele de familie, deoarece nu au fost decât doi participanți la licitație, cu nume diferite și nu ar fi existat posibilitatea unei confuzii. În plus, martorul I. a afirmat că "poate garanta că fotocopia (cărții de identitate) care există la dosarul execuțional este făcută cu aparatul din biroul executorului judecătoresc, deoarece prezintă un semn particular, respectiv o linie în partea de jos a paginii".

Având în vedere aceste elemente care rezultă din declarațiile inculpatului și ale martorilor, coroborate cu înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a arătat că poate reține cu certitudine că inculpatul a participat la licitația privind imobilul situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud și l-a adjudecat, prezentând în acest scop cartea de identitate a fratelui său, G.. În același timp, instanța a arătat că nu poate reține apărarea inculpatului potrivit căreia, s-a prezentat la licitație în numele fratelui său, în temeiul procurii autentice pe care o avea de la acesta și că în toate etapele licitației inculpatul a avut reprezentarea că este acoperit de puterea mandatului dat de fratele său.

Astfel, văzând declarațiile inculpatului, declarația martorului D. și înscrisurile existente în dosarul execuțional, respectiv, procesul-verbal de participare la licitație din data de 2.07.2015 și actul de adjudecare, instanța de fond a reținut că poate stabili cu certitudine că inculpatul s-a prezentat la licitație fără a preciza în nici un moment că participă în numele fratelui său, în baza mandatului primit de la acesta.

S-a reținut că declarațiile martorilor se coroborează și cu înscrisurile existente în dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJ D., deoarece în cuprinsul acestuia nu se regăsește procura autentică la care a făcut referire inculpatul, iar toate actele de participare la licitație, emanând de la participant (cerere participare la licitație, foaie de vărsământ) sau de la executorul judecătoresc (proces-verbal de participare la licitație, cererea pentru înscrierea provizorie a actului de adjudecare, actul de adjudecare) sunt întocmite pe numele lui G., fratele inculpatului.

În acest context, instanța de fond a arătat că nu poate reține principala apărare a inculpatului, respectiv, lipsa laturii obiective a infracțiunii, menționând că, potrivit art. 327 din C. pen., elementul material al infracțiunii de fals privind identitatea îl reprezintă prezentarea sub o identitate falsă, orală sau prin folosirea unui înscris, în fața unui funcționar public sau transmisă unei unități în care funcționarul public își desfășoară activitatea.

Deși inculpatul a încercat să folosească în favoarea sa interpretarea noțiunii de "prezentare" s-a apreciat că această interpretare nu poate fi reținută și de instanță întrucât, așa cum a arătat martorul D. în declarația dată la instanță, acesta a avut convingerea că în fața sa se află G., și nu inculpatul.

Prin urmare, este evident că inculpatul a lăsat să se creadă că el este G., prin toate acțiunile întreprinse, respectiv, prin depunerea tuturor actelor cu mențiunea G., prin semnarea procesului-verbal de participare la licitație la rubrica adjudecatar - G. - deși, în cuprinsul acestuia se menționează expres că cel care a participat la licitație a fost G., prin semnarea actului de adjudecare, deși în cuprinsul acestuia se menționează expres că bunul imobil a fost adjudecat de către G.

Pentru a se reține "prezentarea" inculpatului în fața executorului, nu trebuie să existe o prezentare formală în sensul literal al cuvântului, deoarece este evident că prin prezența sa în fața executorului judecătoresc, prezență susținută prin înscrisurile depuse la biroul acestuia a avut loc o "prezentare" în sensul art. 327 din C. pen.

În continuare, instanța de fond a arătat că nu poate reține apărările inculpatului nici cu privire la faptul că acesta nu s-a legitimat în fața executorului judecătoresc și că înmânarea actului de identitate al fratelui său unui funcționar din cadrul biroului executorului judecătoresc nu echivalează cu prezentarea în fața unei persoane prevăzute de art. 175 din C. pen.

Chiar dacă la momentul desfășurării licitației executorul judecătoresc a avut în fața sa doar o copie a cărții de identitate, aceasta reprezintă o legitimare în sensul art. 327 din C. pen. deoarece, bazându-se pe uzanțele biroului său, executorul a avut reprezentarea că în fața sa se află un document de identitate al părții, el știind că funcționarul din biroul său execută fotocopii de pe documentele de identitate ale părților, fotocopii ce sunt suficiente în completarea dosarului execuțional.

S-a arătat că nu există niciun temei pentru care s-ar putea reține că neprezentarea unui act de identitate în original ar duce la neîndeplinirea cerințelor esențiale ale infracțiunii de fals privind identitatea deoarece, este evident că prin conduita inculpatului, funcționarul public a fost indus și menținut în eroare, astfel încât starea de pericol pentru valorile juridice protejate, respectiv, relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane a fost realizată, neavând importanță că pentru aceasta s-a folosit o copie a actului identitate sau actul în original. Mai mult decât atât, inculpatul a folosit chiar actul de identitate al fratelui său, în original, copia fiind făcută de un funcționar din cadrul biroului executorului judecătoresc, martorul I., și, doar modalitatea de organizare a procedurii de licitație la biroul executorului judecătoresc a făcut ca în fața acestuia să ajungă doar copia actului de identitate, copie care purta aceleași mențiuni cu cele ale actului original și din care reieșea aceeași stare de fapt în ceea ce privește identitatea participanților.

În drept, instanța de fond a reținut că, fapta inculpatului A. care, la data de 2.07.2015 s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia, în fața executorului judecătoresc D., cu ocazia licitației publice organizate în vederea vânzării unui apartament situat în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în dosarul execuțional nr. x/2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen.

S-a reținut că elementul material al laturii obiective al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a se prezenta sub identitatea fratelui său, legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în fața executorului judecătoresc D., cu ocazia licitației publice organizate în vederea vânzării unui apartament, în dosarul execuțional nr. x/2013

Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru valorile juridice protejate, respectiv relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Instanța de fond a constatat că executorul judecătoresc îndeplinește condițiile prevăzute de art. 175 din C. pen. privind noțiunea de funcționar public, în sensul legii penale, deoarece exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autoritățile publice.

În același timp, instanța a reținut varianta agravată a infracțiunii, prevăzută de art. 327 alin. (2) din C. pen., deoarece inculpatul a folosit o identitate reală, respectiv pe cea a fratelui său, numitul G.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunea cu intenție directă, acesta prevăzând și urmărind rezultatul faptei sale, respectiv inducerea în eroare a funcționarului public cu privire la identitatea sa.

Apărările inculpatului în sensul că a comis fapta fără vinovăția prevăzută de lege, pe tot parcursul procedurii de licitație având reprezentarea că acționează în numele fratelui său, în baza mandatului pe care îl avea de la acesta, că nu a avut nici un moment intenția de a induce în eroare funcționarul public și că a mai participat la încheierea unor acte juridice tot în calitate de mandatar al fratelui său, acte ce au fost încheiate direct pe numele mandantului, fără să poarte mențiunea "prin mandatar", situație de fapt care i-a întărit convingerea că așa se procedează în astfel de situații, au fost înlăturate de instanța de fond.

S-a arătat că, deși la prima vedere nu ar putea fi găsită o explicație logică pentru care inculpatul să nu fi prezentat procura specială, deși se afla în posesia acesteia, nu există nicio dovadă că o avea în posesie la momentul licitației, ci doar că procura exista la acea dată, astfel încât, o posibilă explicație ar fi aceea că inculpatul nu se află în posesia procurii, iar lipsa acesteia ar fi dus la imposibilitatea participării la licitație, la fel cum nu există nicio dovadă că inculpatul i-a precizat funcționarului bancar că vrea să depună sumele de bani în numele fratelui său, ci există dovada contrară, că G. a consemnat suma de 3.000 euro la data de 1 iulie 2015.

De asemenea, s-a arătat că nu pot fi reținute nici susținerile inculpatului privind "tulburarea" sa în momentul în care a fost abordat de către persoanele vătămate, în ziua licitației, și că datorită acestei "tulburări" a uitat să înmâneze procura funcționarului de la biroul executorului judecătoresc, sau acestuia din urmă personal, deoarece este evident că inculpatul s-a deplasat la biroul executorului având o serie de acte pregătite, printre care, recipisa de consemnare și cartea de identitate a fratelui său. Tocmai această deținere a cărții de identitate a fratelui său, în original, ridică serioase semne de întrebare cu privire la teoria inculpatului, deoarece acesta nu a ezitat să înmâneze funcționarului cartea de identitate a fratelui său, dar a uitat cu desăvârșire faptul că acesta nu este prezent, iar el deține o procură care să îi ateste calitatea.

Cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia a mai procedat în acest fel, respectiv a încheiat acte de vânzare cumpărare, în calitate de mandatar, dar în actul întocmit a fost trecut direct numele mandantului, deși avea o procură specială și acest lucru i-a format convingerea că așa se procedează în astfel de situații, instanța a reținut că actul la care face referire inculpatul, respectiv "contract de vânzare cumpărare mijloc de transport" este un act sub semnătură privată ce nu a fost atestat de către un profesionist, notar, executor, avocat, astfel încât elementele juridice înscrise în acesta sunt departe de a fi în măsură să îi formeze convingerea inculpatului că astfel se procedează la încheierea actelor prin mandatar.

În ceea ce privește latura subiectivă, s-a reținut că apărările inculpatului sunt combătute prin declarațiile persoanelor vătămate din faza de urmărire penală, potrivit cărora, timp de un an după desfășurarea licitației, acestea au ținut legătura cu inculpatul, care le-a spus că locuiește în Spania împreună cu soția și copilul și că vine în România, inculpatul făcând referire la situația fratelui său. Părțile vătămate au mai declarat că au aflat cu totul întâmplător că inculpatul nu este persoana care a adjudecat apartamentul, respectiv G., că au fost în eroare o lungă perioadă de timp cu privire la identitatea inculpatului, eroare generată tocmai de comportamentul acestuia, încă din ziua licitației, dar și de la întâlnirile ulterioare, când a lăsat să se creadă că este G., comportament care, și prin prisma celorlalte elemente analizate duc la imposibilitatea reținerii apărărilor inculpatului în ceea ce privește lipsa de intenție în comiterea infracțiunii.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., precum și antecedentele penale ale inculpatului, constând în pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prin Sentința penală nr. 9 din 28.01.2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 05.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere faptul că prejudiciul adus valorii sociale apărate de norma penală este destul de însemnat, inculpatul inducând în eroare un funcționar public și reușind să afecteze încrederea pe care societatea o are în constatările organelor competente, dar și antecedentele penale ale inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa trebuie să fie executată în regim de detenție. S-a arătat că, așa cum rezultă din trecutul infracțional al inculpatului, clemența instanței nu a fost în măsură să ducă la prevenirea săvârșirii de către el a unei noi infracțiuni.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că solicitările persoanelor vătămate B. și C., constituite părți civile, de anulare a actului de adjudecare din data de 30.07.2015 emis de BEJ D. în dosarul execuțional nr. x/2013 și de restabilire a situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii numitului G. de la rubrica proprietari și reînscrierii persoanelor vătămate, nu reprezintă un prejudiciu produs prin comiterea infracțiunii, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de fals privind identitatea este o infracțiune de pericol și nu de rezultat. În același timp, s-a reținut că potrivit art. 773 și urm. din C. proc. civ., actul în care se consemnează desfășurarea licitației și rezultatul acesteia este procesul-verbal de licitație, iar ulterior este emis de către executor actul de adjudecare .

În cazul infracțiunii comise de inculpat, procedura de licitație a fost viciată, iar procesul-verbal de licitație din data de 02.07.2015 încheiat de BEJ D. în Dosarul nr. x/2016 urmează a fi desființat de către instanță, deoarece acesta cuprinde mențiuni care sunt consecința directă a infracțiunii săvârșite de inculpat, respectiv faptul că la licitație a participat G.

S-a apreciat că cererile părților civile de anulare a actului de adjudecare și de restabilire a situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate a numitului G., exced noțiunii de "prejudiciu produs prin comiterea infracțiunii", deoarece actul de adjudecare este un act unilateral ulterior, emis de către executorul judecătoresc, prin care se dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, liber de orice sarcini. Pe de altă parte, conform art. 777 din C. proc. civ., desființarea vânzării este inadmisibilă, în afară de cazul când a existat fraudă, din partea terțului adjudecatar, dar această cerere nu poate fi făcută decât pe cale principală și în contradictoriu cu terțul adjudecatar, părțile putând să se folosească de constatările instanței penale în ceea ce privește existența infracțiunii.

În consecință, acțiunea civilă formulată de părțile civile a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței penale nr. 4012 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca au declarat apeluri inculpatul A., părțile vătămate B. și C. și numitul G.

Prin Decizia penală nr. 1328/A din data de 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și părțile vătămate B. și C. și, ca inadmisibil, apelul declarat de G.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 44 din C. pen., reținându-se că în cursul anilor 2007 - 2008, persoanele vătămate B. și C. au încheiat trei contracte de credit cu E. S.A., garantând restituirea împrumuturilor cu imobilul situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Întrucât persoanele vătămate nu și-au respectat obligațiile contractuale, la data de 18 iulie 2013, creditoarea E. a înregistrat o cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc D. în vederea recuperării creanței în sumă totală de 67.729,85 euro.

În consecință, a fost înregistrat dosarul execuțional nr. x/2013, iar la data de 5 iunie 2015 a fost emisă publicația de vânzare a imobilului constituit ca și garanție, la licitație publică, în data de 2 iulie 2015.

La data stabilită, inculpatul A. s-a deplasat la biroul executorului judecătoresc unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în fața executorului judecătoresc și a participat la licitație, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare.

S-a apreciat că, pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut o stare de fapt corespunzătoare, concluzionând în mod corect că aceasta se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen., atât în ceea ce privește elementele laturii obiective, cât și cele ale laturii subiective.

În privința apărărilor formulate de inculpat în fața instanței de fond și reiterate în apel, s-a reținut că în mod corect au fost înlăturare de instanța de fond.

Astfel, cu referire la susținerile inculpatului că s-a prezentat la licitație în numele fratelui său, în considerarea procurii autentice pe care o deținea, și că în toate etapele licitației a avut reprezentarea că acționează în virtutea acestui mandat, instanța de apel a arătat că din probele administrate în cauză rezultă însă, că la sediul executorului judecătoresc, anterior intrării în biroul acestuia, inculpatul i-a înmânat unui angajat o serie de acte necesare participării la licitație, respectiv oferta de cumpărare, dovada plății cauțiunii și actul de identitate al fratelui său, G.. Aceste aspecte au fost reținute, atât din cuprinsul declarației inculpatului, cât și din declarațiile executorului judecătoresc, martorul D., și ale martorului I.

S-a arătat că depozițiile celor doi martori nu au relevat existența unui mandat special sau general și faptul că inculpatul nu a afirmat în acel moment că se prezintă în numele altei persoane și că, aceste declarații se coroborează și cu actele existente la dosarul execuțional, procura autentică la care a făcut referire inculpatul, neregăsindu-se printre aceste acte.

În continuare s-a arătat că, deși inculpatul a susținut constant că a acționat fără vinovăție, convins că acționează în baza procurii autentice, din probele administrate rezultă că acesta a acționat cu intenție directă, sub acest aspect, relevantă fiind împrejurarea că inculpatul nu i-a adus la cunoștință executorului judecătoresc faptul că deține un mandat ori că se prezintă în numele altei persoane, iar printre înscrisurile depuse la dosarul execuțional nu se regăsește procura autentică. Mai mult, și ulterior derulării procedurii de licitație, așa cum rezultă din declarațiile persoanelor vătămate, inculpatul a continuat să susțină că locuiește în Spania împreună cu familia, făcând în realitate referire la situația fratelui său, astfel că părțile vătămate au fost induse în eroare o lungă perioadă de timp în legătură cu identitatea inculpatului.

Concluzionând, instanța de apel a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatului.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a apreciat că s-a realizat în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. și că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la cele ale art. 83 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin Decizia penală nr. 9/2013 a Curții de Apel Cluj.

În ceea ce privește apelurile declarate de părțile vătămate B. și C., s-a constatat că în mod corect, ca o consecință a comiterii de către inculpat a infracțiunii de fals privind identitatea, instanța de fond a dispus desființarea procesului-verbal din 2 iulie 2015, iar cererile părților vătămate de anulare a actului de adjudecare și de restabilire a situației anterioare, nu pot fi primite.

Referitor la apelul declarat de numitul G., s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 409 lit. f) din C. proc. pen., pot face apel, și persoanele fizice ori juridice ale căror drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței în ceea ce privește dispozițiile care au provocat această vătămare.

În cauză însă, întrucât G., prin apelul declarat în calitate de persoană interesată, nu a justificat existența unui drept legitim care să fi fost vătămat prin soluția pronunțată de instanța de fond, apelul declarat de acesta a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva Deciziei penale nr. 1328/A din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a declarat recurs în casație inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că lipsesc: obiectul material al infracțiunii de fals privind identitatea; elementul material al laturii obiective și cerința esențială atașată acestuia; urmarea imediată și legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

În concret, recurentul a susținut că în speță nu subzistă condiția prevăzută în art. 327 alin. (1) din C. pen., aceea ca prezentarea să fie făcută cu o identitate falsă, deoarece cartea de identitate a fratelui său, G., cu care s-a legitimat la Biroul Executorului Judecătoresc D. este un document care nu prezintă alterări sau modificări. Prin urmare, lipsește obiectul material al infracțiunii care, potrivit art. 327 alin. (1) din C. pen., este reprezentat de un înscris/document fals.

În ce privește varianta infracțiunii incriminată în alin. (2) al art. 327 din C. pen., recurentul a arătat că, potrivit Deciziei nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -, elementul material este reprezentat de folosirea frauduloasă a actului ce servește la legitimarea/identificarea unei persoane, cerință ce nu este îndeplinită, deoarece a folosit cartea de identitate a fratelui său în baza acordului acestuia, exprimat prin procura notarială întocmită la data de 26 iunie 2015, de către un notar din Spania, pe care fratele său i-a trimis-o, iar el a tradus-o la data de 30 iunie 2015. Faptul că nu a prezentat procura executorului judecătoresc nu echivalează cu lipsa dreptului de a participa la licitație, drept pe care acest document il conferea.

În realitate, procura a existat, a fost în posesia sa la momentul la care a prezentat angajatului de la Biroul Executorului Judecătoresc cartea de identitate a fratelui său, așa încât nu exista posibilitatea să folosească identitatea acestuia din urmă, în mod fraudulos. Simpla eroare de a nu prezenta procura executorului judecătoresc nu poate conduce la prezumția că folosirea cărții de identitate a fratelui său a fost făcută fraudulos. Obligația de verificare a documentelor participanților la licitație revenea executorului judecătoresc, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 843 din C. proc. civ.. Dacă executorul judecătoresc își îndeplinea această obligație, ar fi prezentat procura, iar în cazul în care nu o prezenta, executorul era obligat să refuze participarea sa la licitație. Și în acest caz, efectul juridic (alt element constitutiv ce lipsește din latura obiectivă a infracțiunii) era același, respectiv, procedura de adjudecare a imobilului ar fi fost finalizată, iar cealaltă persoană care a participat la licitație o putea câștiga (această persoană nu s-a considerat vătămată în nici un fel). În plus, vânzarea la licitație a imobilului este rezultatul neplății de către B. și C. a datoriei pe care aceștia o aveau la E. S.A. și nicidecum a faptului că el nu a depus procura în baza căreia l-a reprezentat, la licitație, pe fratele său G.

În continuare, recurentul a susținut că, raportat la definiția dată în "Dex" noțiunii "fraudulos" - "făcut cu înșelăciune, bazat pe fraudă, pe rea-credință -" rezultă că în acțiunea sa de a participa la licitație nu a existat nimic fraudulos pentru că: documentul (cartea de identitate a fratelui său) era autentic, fratele său i l-a trimis pentru a participa la licitație în numele său; procura (care era specială și nu generală) a existat, a fost legal întocmită și îi conferea dreptul de a participa la licitație; nu exista nici un motiv pentru care să nu fi putut să participe în nume propriu la licitație, așa încât să fie nevoit să se prezinte drept o altă persoană; nu era necesar să aibă o calitate specială pentru a participa la licitație (calitate pe care să nu fi avut-o), care să fi justificat un fals de identitate.

A mai arătat recurentul că, atât în relația cu angajații de la secretariatul Biroului Executorului Judecătoresc D., cât și în interacțiunea directă cu executorul judecătoresc, nu a fost legitimat și nici nu s-a prezentat sub identitatea fratelui său, aspect reținut și în hotărârea de condamnare.

În ce privește urmarea imediată a infracțiunii, respectiv, crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, a precizat că și aceasta lipsește, starea de pericol fiind înlăturată în totalitate de procura notarială care a fost depusă în dosarul penal. În plus, din probele administrate în cauză rezultă că nu a fost creată o stare de pericol deoarece, aceleași consecințe s-ar fi produs și dacă ar fi prezentat executorului judecătoresc procura notarială în baza căreia a participat la licitație. Pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici de existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

De altfel, conform art. 704 din C. proc. civ., nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși, sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și urm. fiind aplicabile în mod corespunzător. În consecință, în cauză nu este vorba de o infracțiune și, chiar și în cazul în care nu s-ar ține cont de existența procurii (dar acest impediment a fost rezolvat odată cu prezentarea ei), ar fi incident un motiv de nulitate a executării. De altfel, ulterior adjudecării imobilului și, înaintea formulării plângerii penale, B. și C. au depus două contestații la executare care au fost respinse.

În ceea ce privește latura subiectivă, recurentul a susținut că, pentru a se reține intenția directă (ca formă de vinovăție cu care se comite infracțiunea de fals privind identitatea) este necesar ca făptuitorul să fi urmărit un dublu scop, pe de o parte, inducerea sau menținerea în eroare a unui funcționar public și pe de altă parte, producerea unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul. Or, el nu a urmărit inducerea sau menținerea în eroare a executorului judecătoresc cu privire la identitatea participantului la licitație, deoarece nu a participat și nu a adjudecat imobilul în nume propriu, ci în calitate de mandatar, în numele fratelui său, în temeiul unei procuri speciale întocmite în conformitate cu legea, pe care însă, din eroare, nu a prezentat-o organului de executare.

Consecința juridică produsă în cauză a fost reprezentată de adjudecarea imobilului scos la licitație, în numele fratelui său, așa cum era stipulat în procura notarială întocmită anterior datei vânzării imobilului și în baza căreia adjudecatarul trebuia să fie reprezentat chiar de către inculpat în fața executorului judecătoresc. Această consecință juridică a fost urmărită atât de fratele său, în calitate de mandant, cât și de către el, în calitate de mandatar, actele juridice civile fiind întocmite în mod legal.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei și a sentinței și pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, recurentul a solicitat, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii până la soluționarea pe fond a recursului în casație.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 3 martie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1328/A din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală de minori, în Dosarul nr. x/2017 și a trimis cauza Completului C7, în vederea judecării recursului în casație, fixându-se termen la data de 31 martie 2020, pentru când s-a dispus citarea recurentului A.

Prin aceeași încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de inculpat.

Pentru a pronunța această încheiere, Înalta Curte a reținut, în esență, că recursul în casație declarat de inculpatul A. este admisibil, pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de fals privind identitatea pentru neîntrunirea cerințelor referitoare la: obiectul material al infracțiunii; elementul material al laturii obiective și a cerințelor esențiale atașate acestuia; urmarea imediată; legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

S-a precizat că analiza acestor critici se va realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În privința criticilor prin care nu s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, ci s-a contestat starea de fapt stabilită de instanța de apel și s-a solicitat rejudecarea cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, s-a reținut că nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Referitor la criticile privind lipsa de tipicitate subiectivă a infracțiunii s-a reținut că neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă nu poate fi verificată pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă care nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurent, Înalta Curte, analizând dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. care prevăd posibilitatea (nu obligativitatea) suspendării executării hotărârii până la judecarea pe fond a căii de atac, a respins-o, apreciind, în raport de stadiul procesual al cauzei, că nu este oportună suspendarea executării hotărârii.

Prin rezoluția din data de 24 martie 2020, cauza a fost suspendată de drept pe durata stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020.

Ulterior, prin rezoluția din 15 mai 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (11) din Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, cu citarea părților. La acest termen, s-a trecut la dezbaterea pe fond a recursului în casație.

Cu ocazia deliberării, Înalta Curte, constatând că intimatele persoane vătămate B. și C., care s-au constituit părți civile în cauză, solicitând anularea actului de adjudecare din data de 30 iulie 2015, emis de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosarul execuțional nr. x/2013 și restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii numitului G. de la rubrica proprietari și reînscrierii lor în cartea funciară, nu au fost citate pentru termenul din data de 26 mai 2020, s-a repus cauza pe rol și s-a acordat termen la data de 23 iunie 2020. Totodată, având în vedere data formulării cererii de recurs în casație (4 decembrie 2019 - ștampila plic), faptul că prin rezoluția din data de 24 martie 2020, cauza a fost suspendată pe durata stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, argumentele pentru care apărătorul ales al recurentului a solicitat achitarea acestuia și împrejurarea că după finalizarea dezbaterilor pe fondul recursului în casație, cu ocazia deliberării, s-a repus cauza pe rol, Înalta Curte, din oficiu, a apreciat că este oportună suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a cauzei. În consecință, conform dispozițiilor art. 441 din C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii recurate până la soluționarea pe fond a recursului în casație și punerea în libertate a inculpatului cu impunerea în sarcina acestuia, pe perioada suspendării hotărârii, a obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prealabil, Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casație este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent în cererea de recurs în casație, acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută de art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 437 alin. (1) pct. 7 din același Cod (Decizia nr. 78/RC/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv (Decizia nr. 442/R/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă fapta, astfel cum a fost reținută prin decizia recurată, corespunde din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Pornind de la aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că, potrivit art. 327 alin. (1) din C. pen.,"prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane, dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmise unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat pentru a induce sau menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani".

Conform art. 327 alin. (2) din C. pen., când "prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani".

Obiectul juridic special al infracțiunii de fals privind identitatea îl formează ansamblul de relații sociale ale căror existență și dezvoltare se întemeiază pe încrederea publică acordată constatărilor făcute, în condițiile prevăzute de lege, de funcționarii publici competenți, cu privire la identitatea persoanelor, constatări bazate pe concordanța dintre identitatea sub care acestea se prezintă în fața acelor autorități sau unități și identitatea lor reală.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii incriminate în art. 327 alin. (1) din C. pen. constă într-o acțiune de prezentare sub o identitate falsă ori în atribuirea unei asemenea identități altei persoane.

Prin prezentarea sub o identitate falsă se înțelege atribuirea de către subiectul activ a unei alte identități decât cea reală (identitate falsă), fie că această identitate aparține în realitate altei persoane, fie că este imaginară.

Atribuirea unei identități false altei persoane înseamnă a afirma, a declara, a atesta că o altă persoană are o identitate diferită de cea reală.

Pentru existența infracțiunii, indiferent de modalitatea normativă de realizare a elementului material, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe esențiale:

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități altei persoane trebuie să se facă față de o persoană dintre cele prevăzute în art. 175 din C. pen. sau să fie transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea;

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități altei persoane trebuie să se facă prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare (cartea/buletinul de identitate, pașaportul), legitimare (legitimația de serviciu, legitimația de student), ori la dovedirea stării civile (certificatul de naștere, certificatul de căsătorie) sau a unui astfel de act falsificat;

- prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități altei persoane trebuie făcută pentru a induce sau menține în eroare un funcționar public în scopul producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul. Nu interesează pentru reținerea infracțiunii dacă situația de fapt urmărită de făptuitor, consecințele juridice, s-au produs sau nu, un asemenea aspect putând fi relevant doar pentru individualizarea judiciară a pedepsei.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii incriminate în art. 327 alin. (2) din C. pen., constă în prezentarea sub identitatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuințează identitatea.

Prin Decizia nr. 20 din 4 iunie 2015, publicată în M.Of. nr. 573 din 30 iulie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a decis că:

"în interpretarea art. 327 alin. (2) C. pen., stabilește că cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane".

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția există sub forma intenției directe și indirecte.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea acordată identității persoanelor și capacității instituțiilor sau autorităților publice de a stabili în mod corect o astfel de identitate, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a reținut, în fapt, că, la data de 2 iulie 2015, inculpatul A. s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc D., unde s-a prezentat sub identitatea fratelui său G., legitimându-se cu cartea de identitate a acestuia în fața executorului judecătoresc și a participat la licitație, adjudecând în final apartamentul scos la vânzare.

Apărările inculpatului, în sensul că s-a prezentat la licitație în numele fratelui său, în baza procurii autentice pe care i-a trimis-o, și că în toate etapele licitației a avut reprezentarea că acționează în baza acestei procuri, au fost apreciate de instanța de apel ca fiind lipsite de relevanță, pe de o parte, pentru că nu i-a adus la cunoștință executorului judecătoresc faptul că deține procura ori că se prezintă în numele altei persoane, iar pe de altă parte pentru că, printre înscrisurile depuse la dosarul execuțional nu se regăsește procura.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. constituie infracțiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 327 alin. (1) și (2) din C. pen.

Problema care se ridică este de a stabili dacă procura din data de 26 iunie 2015 prin care recurentul inculpat A. era împuternicit de către fratele său, G., să participe în numele său la licitația organizată de către Biroul Executorului judecătoresc D., la 2 iulie 2015, procură a cărei existență și valabilitate nu au fost contestate pe parcursul procesului penal, prezintă sau nu relevanță în analiza condițiilor de tipicitate pentru reținerea infracțiunii de fals privind identitatea, prin raportate la situația de fapt stabilită în cauză de către instanța de apel.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre cerințele esențiale atașate elementului material al laturii obiective a infracțiunii de fals privind identitatea este aceea ca acțiunea de prezentare sub identitatea reală a unei persoane prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare să fie făcută pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul. În acest caz, scopul este un element al laturii obiective și vizează destinația acțiunii făptuitorului.

În primul rând, este de precizat faptul că legea nu condiționează participarea la o licitație de prezența fizică a licitatorului, acesta putând împuternici orice altă persoană să îl reprezinte. Ca atare, la licitația organizată de către Biroul Executorului judecătoresc D. nu era obligatorie prezența lui G., acesta putând fi reprezentat de A., care a fost împuternicit în acest sens, așa cum rezultă din procura autentificată sub nr. x din data de 26 iunie 2015, depusă la dosarul de urmărire penală.

Prezentată sau nu, procura respectivă atestă o realitate juridică ce nu poate fi ignorată, și anume, faptul că recurentul inculpat A. era împuternicit de G. să participe în numele său la licitația organizată la data de 2 iulie 2015 și să achiziționeze în numele acestuia din urmă imobilul supus vânzării. În condițiile câștigării licitației, consecințele prezentării procurii executorului judecătoresc conduceau la adjudecarea bunului de către G. și la dobândirea de către acesta a dreptului de proprietate asupra imobilului aparținând debitorilor B. și C.

Rezultă, așadar, că înfățișarea procurii de către inculpatul A., ceea ce ar fi corespuns unei aduceri la cunoștința executorului judecătoresc