ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția penală, a admis acțiunea civilă exercitată de Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că imobilul compus din teren în suprafață de 224,6 hectare și construcții, situat în șos. (...), București este proprietatea publică a Statului român, a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și a obligat pe inculpații A., B., C. și D., în solidar cu părțile responsabile civilmente SC E. SA, SC F. SA și SC G. SRL să restituie statului român terenul care face obiectul cauzei, contravaloarea construcțiilor demolate și existente inițial pe acesta, în sumă de 1.418.646,6 RON, precum și dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Deopotrivă, a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor încheiate cu privire la imobilul compus din teren și construcții situat în șos. (...), București și a dispus desființarea totală sau parțială a înscrisurilor care au dus la prejudicierea Statului român, prin aportarea în natură a terenului în suprafață de 224,6 hectare la capitalul social al SC E. SA.

Totodată, au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța din 23 august 2012 în cursul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2006 și s-a dispus extinderea acestora asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A., C., B. și D. și părților responsabile civilmente SC E. SA, SC F. SA și SC G. SRL.

Inculpații A., C., B. și D. au fost obligați în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.418.646,6 RON, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate și aflate pe terenul în litigiu, cu titlul de despăgubiri civile, și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă EE. București dispunând, în acest sens, și înființarea unei popriri asigurătorii asupra conturilor aparținând acestora.

Au fost respinse, ca nefondate, acțiunile civile formulate de SC E. SA, SC F. SA și SC G. SRL

S-a dispus obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat a inculpaților A., C., B. și D. și a părților responsabile civilmente.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 115 din data de 23 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A din data de 2 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpaților B. și D. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, A. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de dare de mită și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată și C. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată și calificată.

În ceea ce îi privește pe inculpații H., I., J., K. și L. s-a decis încetarea procesului penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, constatându-se intervenită prescripția specială a răspunderii penale la data de 30 mai 2016.

S-a dispus confiscarea bunurilor ce au format obiectul dării de mită.

În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., s-a dispus lăsarea nesoluționată a laturii civile și s-a disjuns cauza sub acest aspect.

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța din 17 iulie 2012 asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților B., A., D., C., I., K. și L..

Așadar, pe latura penală a cauzei s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat în sensul că, inculpatul B. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 din C. pen., cu referire la art. 2481 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că:

- în calitate de rector al EE. București, a adus ca aport în natură la capitalul social al SC E. SA (fostă SC M. SA), construcțiile existente în anul 2000 pe terenul N., care au fost ulterior demolate, cu încălcarea art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 3, art. 10, art. 11 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cauzând statului o pagubă în sumă de 14.186.466.000 RON vechi, echivalent a 656.784 dolari și universității un prejudiciu în sumă de 38.479.541.256,46 RON vechi, echivalent a 1.261.141,38 dolari;

- în calitate de rector al EE. București, funcționar în sensul legii, administrator al SC E. SA (fostă SC M. SA), reprezentant al intereselor universității în Consiliul de Administrație și membru în Adunarea Generală a Acționarilor, a dispus transferul, în mai multe rânduri, în perioada 03 august 2000 - 16 iulie 2002, a sumei de 68.143.023.329,04 RON vechi, adusă de acționarul majoritar SC O., cu titlul de aport în numerar la capitalul social, fără a fi mandatat de senatul universității și fără a-l informa, plățile fiind realizate într-un scop contrar intereselor universității și pentru a crea aparența că acționarul a vărsat cota sa, universitatea fiind astfel prejudiciată cu suma indicată, prejudiciu reflectat și în mărirea cotei sale față de cea atribuită, încălcându-se astfel art. 5.13, 6.9, 6.12 din Carta Universității și Legea nr. 31/1990;

- în calitate de rector al EE. București, membru în Adunarea Generală a Acționarilor și invitat permanent în cadrul Consiliului de Administrație al SC E. SA, nu a informat Senatul și Biroul de Senat ale EE. București, în perioada 29.05.2003-04.12.2004, cu privire la transferul sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 lei ROL, aduse de acționarul majoritar al SC E. SA, societatea P.. cu titlul de aport la capitalul social, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 77.223.901.644 lei ROL, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită, încălcând dispozițiile art. 5.13, 6.9, 6.12 din Carta Universității.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C., s-a reținut că a săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 248 din C. pen. cu ref. la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că:

- urmare a unei înțelegeri cu coinculpatul A., l-a sprijinit pe coinculpatul B. să transfere terenul N. din domeniul public în patrimoniul SC M. SA, devenită ulterior SC E. SA Astfel, acesta a înaintat la 6 aprilie 2000 și 10 aprilie 2000, ofertele SC M. SRL către EE. București; a formulat cerere de intabulare a terenului în suprafață de 224 ha; a adus, la data de 12 aprilie 2000, contractul de asociere în participațiune înregistrat la EE. București sub nr. x, de la societatea controlată de inculpatul A. unde a fost conceput și redactat, la universitate; a semnat, la 12 aprilie 2000, respectivul contract în condițiile în care nu era administrator al SC M. SRL; a formulat, la 13 aprilie 2000, cereri la registrul Comerțului, la Oficiul Registrului și Comerțului București, prin care a modificat obiectul de activitate al SC M. SRL pentru ca aceasta să poată încheia contractul de asociere în participațiune cu EE. București; a încheiat contractul de evaluare cu societatea de evaluatori apropiată inculpatului A., a convocat la 24 iulie 2000, ședința AGA prin care EE. București a aportat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.700.140 m.p. și dreptul de proprietate asupra clădirilor aferente N., deși cunoștea condițiile în care asocierea se putea transforma în societate comercială pe acțiuni; a semnat contractul adițional nr. 707/3 august 2000 prin care universitatea a aportat dreptul de folosință și dreptul de proprietate asupra bunurilor, deși nu erau îndeplinite condițiile legii pentru că EE. București nu devenise proprietară a terenului; prin ofertele înaintate, cât și prin Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a senatului universității s-a stabilit că asocierea va putea fi transformată în societate comercială pe acțiuni, dar nu s-a hotărât aportarea bunurilor N. la capitalul social al unei societăți deja în ființă (SC M.) devenită în aceste condiții SA, sprijinindu-l astfel pe coinculpatul B. să cauzeze un prejudiciu de 14.186.466.000 RON vechi (656.784 dolari) statului, iar universității, o pagubă de 38.479.541.256,46 RON vechi (1.261.141,32 dolari).

- în calitate de administrator la societatea E. SA (fostă M. SA), a dispus transferul, în mai multe rânduri, în perioada 03.08.2000 - 16.07.2002, a sumelor de bani în cuantum 68.143.023.329,04 lei ROL, aduse inițial de acționarul majoritar SC P., cu titlu de aport în numerar la capitalul social al societății, plăți efectuate într-un scop contrar intereselor universității și pentru a favoriza SC P. (societate căreia în mai multe rânduri inculpatul i-a reprezentat interesele), pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care EE. București a fost prejudiciată cu suma de 68.143.023.329,04 lei ROL, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 75,1765% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

- a sprijinit activitatea infracțională a inculpaților B. și a D. prin aceea că preconstituit încheierea unui contract de vânzare-cumpărare formal cu societatea E. SA, la data de 25.10.2004, având ca obiect vânzarea unui imobil situat în mun. București, strada x, nr. 7-15, pentru suma de 1.100.000 dolari SUA, imobil pe care îl cumpărase la rândul său de la Q. pentru 155.856 dolari SUA, suma pe care nu a achitat-o niciodată; a încasat suma de 1.100.000 dolari SUA de la E. SA, din aportul în numerar adus de societate P.; a transferat imediat sumele de bani către societăți în care societate P. era acționar majoritar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D., s-a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată prev. de art. 248 din C. pen. cu ref. la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că:

- a participat la ședința Consiliului de Administrație al SC E. SA, din data de 09.12.2002, în calitate de administrator și reprezentant al EE. București, a aprobat propunerea de majorare a capitalului social al societății anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 99,8 ha, teren aparținând domeniului public, și a modificat obiectul de activitate al societății prin introducerea de activități imobiliare, propuneri care au fost aprobate în ședința AGEA din data de 12.12.2002, fără a fi mandatat de către Senatul universității în acest sens; a participat, în calitate de administrator și reprezentant al EE. București la ședința C.A. din data de 18.02.2003 și a aprobat majorarea capitalului social al SC E. SA prin aportarea în natură, de către EE. București a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, și nu aportarea suprafeței de 99,8 ha cât fusese stabilit prin hotărârea AGEA din data de 12.12.2002, precum și revocarea acestei din urmă hotărâri, propuneri adoptate în ședința AGEA din data de 20.02.2003, fără a fi mandatat de către Senatul universității în acest sens și fără a aduce la cunoștința acestui for decizia adoptată și a semnat mandatul nr. x/20.02.2003 prin care inculpatul B. era împuternicit să participe la ședința A.G.A. a societății E. SA din data de 20.02.2003, în condițiile în care cunoștea împrejurarea că în ședința Senatului EE. București din data de 19.02.2003 la care a participat nu s-a pus în discuție revocarea hotărârilor nr. 13/20.02.2002 și nr. 15/12.12.2002 a Senatului EE. București și nici aportarea cu suprafața de 1.673.980.mp, în drept 99,8 ha,

- în calitate de administrator al SC E. SA București, reprezentând interesele universității în cadrul Consiliului de Administrație, a fost de acord și a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 29.05.2003-04.12.2004, a sumelor de bani în cuantum 77.223.901.644 lei ROL, aduse inițial de acționarul majoritar P.. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, fără a avea mandatul senatului universității și fără a informa ulterior Senatul și Biroul de Senat, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 77.223.901.644 lei ROL, aspect reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită;

- în calitate de administrator în cadrul SC E. SA, reprezentant al universității, a acceptat, în ședința C.A. din data de 25.10.2004, ca evaluarea terenului în suprafață de 530.529,41 mp, aflat în domeniul public, aportat de EE. București la capitalul social al SC E. SA, să se facă de o echipă de experți stabilită de inculpatul A. și apropiată acestuia din urmă, fără să pună în discuția Senatului, în condițiile în care universitatea avea posibilitatea să facă această evaluare cu specialiști proprii sau să-și desemneze propriul expert, împrejurare care a permis subevaluarea terenului mai sus amintit, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.610.605.178.016 lei ROL, ca urmare a subevaluării terenului aportat de universitate, modalitate în care au fost încălcate dispozițiile art. art. 5.13, 6.9 și 6.12 din Carta Universității;

- în calitate de administrator al SC E. SA București, reprezentând interesele universității în cadrul Consiliului de Administrație a fost de acord și a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 10.11.2004 - 15.11.2004, a sumelor de bani în cuantum 10.939.180.265 lei ROL, aduse inițial de acționarul majoritar P.. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, fără a avea mandatul senatului universității și fără a informa ulterior Senatul și Biroul de senat, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciată societatea cu suma de 10.939.180.265 lei ROL, aspect reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 89,6845% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., s-a reținut că a săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 248 din C. pen. cu ref. la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că:

- în contextul înțelegerii de la începutul anului 2000, pe care a avut-o cu inculpatul B. în scopul transferării terenului aferent N. în suprafață de 226,61 ha., din domeniul public într-o societate de tip off-shore.; a pus la dispoziție societatea M. SA în care acționarul majoritar era O.., societate off-shore, a conceput și a redactat la sediul societății sale contractul de asociere în participațiune nr. x/12.04.2000, l-a asigurat pe inculpatul B. că se va implica în procedura de eliberare a titlului de proprietate; a conceput și înaintat către EE. București ofertele din datele de 06 și 10.04.2000 prin care societatea M. SA promitea modernizarea tehnologiilor folosite de universitate, iar pentru studenți posibilitatea de a folosi ultimele realizări pe plan tehnic, promisiuni mincinoase și folosite de inculpatul B. pentru a induce în eroare pe membrii biroului de senat și ai senatului EE. București; a asigurat condițiile de formă pentru ca SC M. SA să poată încheia contractul de asociere în participațiune nr. x/12.04.2000 prin aceea că folosind pe învinuitul C. a extins obiectul de activitate al societății la unul compatibil cu al universității, iar ulterior, tot prin intermediul aceluiași învinuit, a convocat ședința AGA din 24.07.2000 creând posibilitate ca inculpatul B. să aporteze dreptul de folosință și dreptul de proprietate asupra clădirilor EE. București la capitalul social al M. SA, prin încheierea actului adițional din data de 03.08.2000, modalități în care l-a sprijinit pe inculpatul B. la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și prin care s-a cauzat statului român un prejudiciu în sumă de 14.186.466.000 lei ROL, echivalentul a 656.784 dolari SUA, iar EE. București un prejudiciu de 38.479.541.256,46 lei ROL, echivalentul a 1.261.141,38 dolari SUA;

- a preconstituit la data de 10.04.2002, un împrumut de 700.000 dolari SUA, către SC P.., acționar majoritar la societatea E. SA, pentru a crea aparența că această societate a vărsat cota de aport la capitalul social al societății anterior amintite, sumă de bani care s-a întors, tot la inculpatul A., sau în cadrul societăților pe care le controla, sprijinind activitatea infracțională a inculpatului B., prin aceea că a creat posibilitatea scoaterii banilor din societate;

- în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al SC E. SA, a propus în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 09.12.2002, pe care a prezidat-o, majorarea capitalului social al societății anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 99,8 ha, teren aparținând domeniului public, și modificarea obiectului de activitate al societății prin introducerea de activități imobiliare, propuneri care au fost aprobate în Ședința AGEA din data de 12.12.2002, în înțelegere cu inculpatul B.; a propus, în înțelegere cu inculpații B. și D., în ședința din data de 18.02.2003, pe care a prezidat-o, aprobarea de principiu a majorării capitalului social al SC E. SA prin aportarea în natură de către EE. București a dreptului de proprietate a unei suprafețe de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, și nu aportarea suprafeței de 99,8 ha, cât fusese stabilit prin hotărârea AGEA din data de 12.12.2002, precum și revocarea acestei din urmă hotărâri; de a adopta în ședința AGEA din data de 20.02.2003, pe care a prezidat-o, în înțelegere cu inculpatul B., propunerile C.A. anterior amintite, modalitate în care a sprijinit activitatea infracțională a inculpatului B. de a transfera suprafața de teren în patrimoniul SC E. SA; de a convoca și conduce A.G.E.A. din data de 30.05.2003 prin care a fost aprobată expertiza tehnică de evaluare pentru suprafața de 1.673.980 mp la suma de 725.410.464.000 lei ROL, sub valoarea de piață, și de a aproba aportarea terenului în suprafața anterior amintită aflată în domeniul public la capitalul social al societății E. prin subscrierea de acțiuni în valoare de 725.410.464.000 ROL, urmare a subevaluării terenului aportat, modalitatea în care s-a cauzat EE. București un prejudiciu în sumă de 4.389.331.356.076 lei ROL;

- în calitate de vicepreședinte al C.A. al SC E. SA, a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 29.05.2003-04.12.2004 a sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 lei ROL, aduse inițial de acționarul majoritar P.. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, plăți efectuate într-un scop contrar intereselor EE. București creând aparența că acesta a vărsat cota sa de aport în numerar, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 77.223.901.644 lei ROL, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită;

- în calitate de vicepreședinte al C.A. al SC E. SA, a propus, în înțelegere cu inculpatul B., în ședința C.A din data de 29.09.2003, participarea EE. București la majorarea capitalului social al acestei societăți cu aportul în natură, constând în dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 530.529,41 mp teren aflat în domeniul public; a condus ședința AGEA din data de 08.10.2003 la care, în înțelegere cu B., a fost aprobat majorarea capitalului social al SC E. SA cu aportul în natură constând în dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 530.529,41 mp teren aflat în domeniul public; de a numi în vederea evaluării terenului experți tehnici cu care se afla în relații de apropiere; de a conduce ședința AGEA din data de 10.11.2004 prin care a fost aprobată expertiza tehnică asupra terenului în suprafață de 530.529,41 mp, despre care cunoștea că valoarea terenului a fost subevaluată, modalități faptice în care a sprijin activitatea infracțională a inculpatului B., creând condiții de formă și fond pentru a transfera terenul din domeniul public în patrimoniul SC E. SA, modalitățile în care l-a sprijinit pe inculpatul B. la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina acestuia;

- în calitate de vicepreședinte al C.A. al SC E. SA, a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 10.11.2004 - 15.11.2004, a sumelor de bani în cuantum de 10.939.180.265 lei ROL, aduse inițial de acționarul majoritar P.. cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, plăți efectuate într-un scop contrar intereselor societății și pentru a favoriza acționarul majoritar creând aparența că acesta a vărsat cota sa de aport în numerar, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 10.939.180.265 lei ROL, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 89,6845% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

În ceea ce privește cadrul procesual al laturii civile disjunse, instanța de fond a stabilit că au calitate de părți civile în cauză Statul român - prin Ministerul Finanțelor și EE. București, în calitate de părți civile în contradictoriu cu inculpații A., C., B. și D., precum și cu părțile responsabile civilmente SC E. SA, SC F. SA și SC G. SRL.

Pe cale de consecință, instanța de fond a notat că obiectul acțiunii civile pendinte, care este exercitată în cadrul procesului penal, îl constituie tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptelor care alcătuiesc obiectul acțiunii penale conform art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu având o natură delictuală.

În contextul prezentat, instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 1386, 1382 din C. civ., art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3), art. 404 alin. (4), lit. g) și art. 462 alin. (3) din C. proc. pen.

În concret, instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii civile îl reprezintă nesocotirea regimului juridic al terenului N. (stațiune didactică) de către inculpați, care au păgubit Statul român și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București cu un teren, în suprafață de 224,6 hectare și construcții (sediul Biroului Notarului Public "R." - clădire de patrimoniu), care este proprietatea publică a Statului român, dobândit în temeiul Legii promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 2746 din data de 31 iulie 1929, publicat în M.O. nr. 160, partea I din data de 1 august 1929 și procesul-verbal din 31 iulie 1929 (terenurile, în mod expres, au avut o anumită afectațiune direct legată de atribuții în domeniul învățământului superior agricol și de medicină veterinară, dar și de cercetare științifică), conform contractului de donație cu afectațiune încheiat între Statul român și S..

Totodată, instanța de fond a reținut că terenul în cauză și clădirile aferente nu se pot înstrăina, nici în tot, nici în parte, pentru orice destinație ar fi, caracter stabilit în mod definitiv prin Decizia penală nr. 266/A din data de 2 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, în referire la natura proprietății publice sau private a statului care poate fi schimbată prin lege sau prin hotărâre de guvern, instanța de fond a reținut că natura juridică a bunului imobil ce a format obiectul donației, nu poate fi schimbată în niciun fel și prin niciun mod, acesta rămânând proprietatea publică a statului, în mod definitiv și pe termen nedeterminat, încălcarea acestor condiții având drept consecință revocarea donației și revenirea obiectului donat în proprietatea donatorilor sau a moștenitorilor acestora.

Subsecvent, Curtea de Apel București a reținut, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate în cursul judecății (declarații de inculpați, declarații de învinuiți, declarații de martori, raportul de constatare tehnico-științifică de natură economico-financiar, raportul de constatare tehnico-științifică de identificare topocadastrală, evaluare imobil, contracte, înscrisuri, adrese, relații, puncte de vedere asupra problemelor de drept legate de speța în cauză etc), precum și asupra întregului material de urmărire penală, care a fost avut în vedere atât la pronunțarea hotărârii de condamnare, cât și la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, evaluate coroborat, că în cauza pendinte trebuie avută în vedere aceeași situație de fapt reținută în considerentele Sentinței penale nr. 115 din data de 23 iunie 2016 a instanței de condamnare, în fond, dată fiind legătura directă și nemijlocită între sentința penală ce a soluționat latura penală și sentința în rezolvarea laturii civile a cauzei.

Pe cale de consecință, relativ la situația de fapt, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a hotărât să se implice într-o relație comercială cu EE. București, desfășurând activități specifice care aveau ca obiect un teren în suprafață de 226 hectare situat în zona de nord-vest a municipiului București, limitrof și cu acces direct la DN1, pe care se afla din anul 1929 Stațiunea de Cercetare intitulată "N.", aflându-se în posesia și administrarea instituției de învățământ superior anterior menționate.

În continuare, instanța de fond a reținut că acest inculpat a acționat în mod indirect, apelând la ajutorul inculpatului C., care a fost reprezentantul său de fapt în negocierile purtate cu Institutul Agronomic București și care a întreprins în numele inculpatului A. activități pentru realizarea, la început a unui contract de asociere în participațiune între EE. București și SC M. SRL, iar ulterior la realizarea unei societăți comerciale - E. SA - care a preluat, în mod nelegal, proprietatea terenului respectiv.

Așadar, instanța de fond a reținut că la întocmirea, realizarea și semnarea contractului au fost implicați inculpații C. și B., iar în cuprinsul acestuia natura juridică a terenului denumit generic "N." era stabilită în mod incorect și greșit având în vedere condițiile în care acesta a intrat în proprietatea publică a statului.

Astfel, terenul identificat cu următoarele vecinătăți: la Est - localitatea Pipera, la Sud - Aeroportul Băneasa, la Vest - DN1, la Nord - Șos. (...), a intrat în proprietatea publică a statului prin Decretul Regal nr. 2746/1929 care prevede, în mod expres, că terenul nu poate fi înstrăinat, iar destinația acestuia nu poate fi schimbată, ea fiind aceea de a reprezenta baza materială a EE., suportul terestru pentru pregătirea studenților EE. și a altor secții adiacente pentru realizarea unui corp de ingineri și medici români de natură să ducă la dezvoltarea agriculturii sub toate ramurile sale și a medicinii veterinare.

Prin urmare, orice act al unei persoane fizice sau juridice care ar fi determinat schimbarea directă sau indirectă a naturii juridice a bunului nu putea fi făcută în mod legal, decât de instituția sau instituțiile care au preluat terenul și au hotărât natura proprietății acestuia.

Prin actul de împroprietărire, Decretul Regal nr. 2746/1929, se prevedea și componența organismului care verifica modul în care este folosit terenul, primind un raport anual.

Inițial, contractul de asociere privea realizarea de activități științifice și didactice pentru ca, ulterior, prin acțiunile întreprinse de inculpați, nu numai să se schimbe în mod ilegal natura juridică a proprietății, a terenului, dar să fie deturnat și de la realizarea scopurilor stabilite prin lege.

Instanța de fond a mai reținut că toate activitățile întreprinse de inculpați, dar în mod special inculpatul A., au avut un singur scop care însă nu a fost niciodată în mod direct și expres menționat și anume, obținerea unui profit cât mai mare și apropierea proprietății terenului.

Dintr-o altă perspectivă, instanța de fond a reținut că și în contextul în care, prin absurd, s-ar accepta ideea că terenul face parte din proprietatea privată a statului, modul în care s-a realizat asocierea și, ulterior, participarea la constituirea capitalului social a fost unul extrem de dezavantajos pentru universitate, fiind rezultatul activităților ilegale desfășurate de inculpați.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că inculpatul A. cunoștea și avea date și elemente esențiale în legătură cu terenul intitulat "N." ca urmare a relațiilor existente între acesta și conducerea EE. București.

Astfel, inculpatul B., ce îndeplinea funcția de rector al universității, și-a exercitat influența asupra membrilor Senatului și prezentându-le acestora date eronate i-a indus în eroare, pentru a determina încheierea contractului de asociere în participațiune și actele ulterioare acestuia, fapte pentru care a fost condamnat de instanțele penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În continuare, instanța de fond a reținut că inculpatul A. (având în vedere atât legile de până în anul 1990, cât și cele ulterioare - ex: H.G. nr. 533/1991, H.G. nr. 123/1993, H.G. nr. 47/1999), a acționat atât în mod direct, cât și indirect, la obținerea titlului de proprietate, element esențial, pentru acțiunile ulterioare, într-un termen de 24 de ore, deși toate activitățile și operațiunile juridice de depunere a actelor, verificarea și aprobarea acestora, obținerea avizelor, cenzurarea de către organele abilitate, definitivarea lor și eliberarea, în final, a titlului de proprietate presupunea o durată de timp mai mare, fiind de notorietate că eliberarea titlurilor de proprietate presupune verificarea documentelor și respectarea dispozițiilor legale, operațiuni ce necesită o perioadă de timp adecvată.

În această fază și etapă, au intervenit inculpații B., D., H., I., J., K. și L., care puteau și îndeplineau anumite funcții, fără decizia acestora neputându-se realiza scopul propus și anume eliberarea titlului de proprietate asupra terenului.

Astfel, instanța de fond a notat că instanțele de condamnare au reținut că toți acești inculpați se fac vinovați prin demersurile, actele și acțiunile întreprinse, de comiterea faptelor penale reținute în sarcina lor de către procurori și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, îndeplinindu-și în mod defectuos și cu intenție obligațiile de serviciu.

Subsecvent, după obținerea titlului de proprietate și încheierea contractului de asociere în participațiune, destinația terenului a fost schimbată, acesta intrând în circuitul civil, obținându-se actele administrative necesare edificării unor construcții administrative, de locuințe și, mai ales, comerciale.

Construcțiile aflate pe teren au fost în cea mai mare parte demolate, cu excepția unei singure clădiri, căreia i s-a schimbat destinația, în prezent, în aceasta funcționând un notariat.

Pentru edificarea noilor construcții, a fost necesară obținerea unor aprobări, planuri urbanistice generale, planuri urbanistice zonale, care prevedeau construirea de drumuri, legături de acces, intrări-ieșiri la rețeaua de drumuri existente, conectarea terenului la toată infrastructura existentă (să aibă acces la sursele de electricitate, de gaze, de apă și canal).

Deoarece valoarea acestor lucrări era deosebit de mare și semnificativă, au fost întreprinse acțiuni prin care acestea urmau să fie realizate de către Primăria Generală a Municipiului București.

Această instituție a accesat fonduri europene și a contribuit, astfel, la realizarea proiectului aflat în desfășurare pe suprafața de teren menționată anterior.

În schimbul acestor lucrări, Primăria municipiului București a devenit în mod ilegal proprietară de drept a trei suprafețe de teren prin încheierea frauduloasă a trei contracte de donație (contractul de donație cu anexă încheiat între SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 ianuarie 2005 la BNP T.; contractul de donație cu anexă încheiat între SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 martie 2005 la BNP T.; contractul de donație cu anexe încheiat de SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 mai 2005, la BNP T. - prin care, dona, fără drept, părți din teren Primăriei Municipiului București), întrucât o instituție publică nu poate dobândi, prin donație, un bun decât în mod pur și simplu, fără îndeplinirea vreunei condiții.

Or, donațiile terenului respectiv au fost făcute sub condiția realizării lucrărilor de aducțiune apă și canal, gaze, electricitate, acces și conexiuni la drumurile existente, aspecte care contravin dispozițiilor legale aplicabile.

În continuare, instanța de fond a reținut faptul că în contractul de asociere se prevedea ca universitatea să primească anual, indiferent de profitul realizat de asociație, o sumă minimă de 560.700 dolari, ce urma să fie folosită în interesul general al acesteia, în concret, plătindu-se doar suma de 280.350 dolari SUA, sumă ce nu a fost niciodată plătită integral și la timp.

Instanța de fond a reținut că sumele restante au fost achitate în mare măsură cu ocazia soluționării laturii penale a cauzei, sume din care au fost achitate în mod nelegal salariile profesorilor în raport cu destinația fondurilor.

Totodată, instanța de fond a reținut că, deși era interzis, la data de 4 decembrie 2000, asocierea s-a transformat într-o societate comercială pe acțiuni, realizându-se astfel, cea de-a doua etapă pentru obținerea scopului, neprecizat niciodată în mod public, dar care s-a dovedit ulterior ca fiind cel real, și anume, preluarea proprietății terenului în cauză.

Ulterior, în capitalul social al SC E. SA, a fost adus terenul în cauză, iar universitatea a obținut un număr de acțiuni, însă a pierdut orice drept asupra terenului, care a devenit proprietatea SC E. SA, încetând de drept și obligația de plată a sumei de 560.700 de dolari către universitate, drepturile acesteia revenind conform dividendelor ce i se cuveneau ca parte din profit.

Instanța de fond a mai reținut că un aspect important consta în faptul că în situația retragerii din societate a universității terenul ar rămâne în proprietatea societății cu plata unor despăgubiri bănești în urma stabilirii valorii acestuia.

În referire la situația de fapt și de drept astfel reținută, instanța de fond a notat că SC E. SA nu a avut profit sau acesta era diminuat prin contractele încheiate cu alte societăți care erau controlate în mod direct sau indirect de către inculpatul A., eludându-se drepturile universității.

Relativ la stabilirea cadrului procesual în cauză, instanța de fond a reținut că în timpul urmăririi penale, Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă, în numele Statului român, solicitând, în principal, restituirea bunului în natură și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin revenirea bunului, a terenului în suprafață de 226,61 ha., în proprietatea publică a statului și anularea actelor juridice (produs al infracțiunii) emise de comisiile Legii nr. 1/2000, precum și toate actele subsecvente, încheiate ca urmare a emiterii titlului de proprietate.

În subsidiar, în temeiul art. 14 alin. (3) din C. proc. pen., și numai în măsura în care, la data soluționării acțiunii civile, repararea pagubei în natură nu mai este posibilă, Ministerul Finanțelor a solicitat obligarea persoanelor vinovate la plata sumei de 600.523.000,6 RON, reprezentând contravaloarea bunului imobil, așa cum aceasta a fost stabilită prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de D.N.A.

Totodată, Ministerul Finanțelor a solicitat acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit, potrivit art. 14 alin. (4) din C. proc. pen.

Relativ la EE. București, instanța de fond a notat că, la data de 31 iulie 2012, aceasta a înaintat procurorului de caz Hotărârea Senatului din data de 27 iulie 2012, prin care, a solicitat constituirea de parte civilă cu suma de 6.194.722.180.586,5 lei (rol), realizând și un scurt istoric cu privire la evoluția universității în timp și a modului în care a intrat în proprietatea sa terenul din cauza pendinte.

Instanța de fond a reținut faptul că în considerentele deciziei pronunțate în apel de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost analizate toate actele normative elaborate după anul 1990 care au legătură cu bunul imobil denumit generic "N.", precum și modalitățile, condițiile și operațiunile prin care acestuia i-a fost schimbată destinația și caracterul de bun public al Statului român.

Prin toate acțiunile întreprinse de inculpați, s-a realizat o "împroprietărire" a unor persoane fizice și juridice cu părți sau cu întregul bun aflat în discuție.

Inculpatul C. a fost acela care a executat dorința inculpaților A. și B., ca terenul fermei didactice Băneasa să fie trecut în societățile comerciale cu alt obiect de activitate decât cele reclamate de Institutul de Învățământ Superior Agricol și de Medicină Veterinară, teren subevaluat, dezmembrat și dezafectat din proprietatea publică a statului, dat în administrarea EE. București, pentru învățământ, producție specifică (teren cu afectațiune specială), iar nu pentru un proiect imobiliar și pentru că era situat într-o zonă atractivă și cu vad comercial, dat fiind accesul la DN 1, infrastructură rutieră care străbate România până la granița vestică.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că mecanismul infracțional realizat de inculpați a fost descris într-o primă etapă de actul de sesizare a instanței, de instanța de fond, iar în final, prin decizia instanței de apel, astfel încât a apreciat că nu mai este necesar a fi reluat în această fază procesuală.

Pentru toate considerentele anterior redate, instanța de fond a reținut că aducerea ca aport în natură a terenului care face obiectul cauzei pendinte și a construcțiilor aferente s-a realizat în mod fraudulos, dat fiind faptul că universitatea nu avea acest drept, motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a acesteia, precum și a tuturor operațiunilor juridice efectuate în cauză și având legătură cu terenul în suprafață de 224,6 ha și construcții, și anume: a titlului de proprietate nr. x din data de 6 iunie 2001, emis de Comisia Municipiului București, Hotărârea nr. 854 din data de 30 mai 2001 a Comisiei Municipiului București, prin care a fost aprobată propunerea subcomisiei Sectorului 1, București și referatul nr. x din data de 12 aprilie 2001; contractul de asociere în participațiune nr. 3440 din 12.07.2000, încheiat între EE. București și SC M. SRL; contractul de donație cu anexă încheiat între SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 ianuarie 2005 la BNP T.; contractul de donație cu anexă încheiat între SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 martie 2005 la BNP T.; contractul de donație cu anexe încheiat de SC E. SA și Primăria Municipiului București, autentificat sub nr. x din data de 24 mai 2005, la BNP T.; actul de vânzare cumpărare încheiat între SC E. SA și Statul român, privind suprafața de teren folosită pentru realizarea căilor de acces la DN1, respectiv a tuturor actelor încheiate de inculpați și SC E. SA, respectiv SC G..

Instanța de fond a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, în conformitate cu Decizia penală nr. 266/A din data de 2 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2012, și restituirea către Statul român a suprafeței de teren de 224,6 ha, situat în șoseaua (...), București.

Relativ la restabilirea situației anterioare, instanța de fond a reținut că aceasta nu se referă la configurația terenului, la construcțiile existente inițial, la plantațiile de vie și pomi fructiferi, ci vizează situația juridică a terenului și a construcțiilor existente pe teren, Statul român având la dispoziție mijloacele de drept civil pentru a-și realiza dreptul de proprietate, de a găsi modalitatea de realizare a scopului inițial și pentru care a fost donat.

Prin urmare, instanța de fond a stabilit că rămâne la latitudinea Statului român păstrarea construcțiilor și a celorlalte elemente existente în prezent pe teren, acesta putând încasa chirii, redevențe etc.

Totodată, instanța de fond a reținut că fiind vorba de o proprietate publică a Statului român, care a avut o anumită afectațiune direct legată de atribuții în domeniul învățământului superior agricol și de medicină veterinară, dar și de cercetare științifică, nu se poate face discuție de nicio altă instituție de drept civil sau drept procesual civil, cum ar fi buna-credință a constructorilor, buna-credință a cumpărătorilor, buna-credință a chiriașilor, concedenților, toți aceștia urmând a se îndrepta împotriva acelor persoane fizice și juridice cu care au încheiat actele juridice respective.

Instanța de fond a reținut că din suprafața totală a terenului au fost aduse ca aport la SC E. SA o suprafață de 2.204.508 m.p., o suprafață de 1.424.160 m.p. a intrat în circuitul civil, fiind înstrăinată de SC E. SA, terenuri asupra cărora s-au constituit drepturi de servitute, în favoarea altor terți sau ipoteci.

Așadar, terenurile înstrăinate sunt în suprafață de 527.863,7 m.p., iar cele cu sarcini și servituți de 896.296 m.p., iar terenurile care se află în proprietatea SC E. SA și care în parte sunt libere de sarcini și servituți însumează o suprafață de 420.011 m.p. și 360.338 m.p., pe care este instituit sechestru DNA și totalizează o suprafață de 780.349 m.p.

Instanța de fond a constatat că EE. București a avut calitatea de administrator al terenului și construcțiilor existente pe acesta, fiind succesoarea în drepturi a Școlii Superioare de Agricultură și Medicină Veterinară.

Deopotrivă, pe de o parte, pentru asigurarea recuperării prejudiciului și a celorlalte pagube colaterale, instanța de fond a dispus menținerea sechestrului asigurător, înființat în timpul urmăririi penale și, totodată, înființarea unei popriri asigurătorii asupra conturilor aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente, iar pe de altă parte a respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de SC E. SA, SC F. SA și SC G. SRL, cu argumentarea că la dosarul cauzei nu există dovezi din care să rezulte că aceste persoane juridice au suferit vreun prejudiciu cauzat de vreo altă parte din proces ci, dimpotrivă, există dovezi că între aceste societăți comerciale și inculpați există un raport juridic de solidaritate, fiind, prin urmare, părți responsabile civilmente.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații D., L., A., H., B., I., C., K., J., părțile civile EE. București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, părțile responsabile civilmente SC G. SRL, SC F. SA, SC E. SA, precum și părțile interesate U. SA, V. SA, W. SA, X. SA, Y. SA, Z., FF., AA. și BB. SRL.

În ceea ce privește apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, criticile vizează legalitatea sentinței sub aspectul modului de acordare a dobânzii legale (de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data săvârșirii faptelor), precum și omisiunea acordării valorii actualizate a indicelui de inflație până la data reparării efective a prejudiciului.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința apelată și din perspectiva omisiunii obligării, în solidar, a inculpaților K., J., H., I. și L., alături de ceilalți inculpați și de părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 1.418.646,6 RON, actualizată cu indicele de inflație, și a dobânzii legale aferente acesteia, către Ministerul Finanțelor Publice, precum și din perspectiva obligării, în mod neîntemeiat, a inculpaților A., B., C., D. și a părților responsabile civilmente la plata sumei de 1.418.646,6 RON și a dobânzii legale aferente acesteia către EE. București (reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate).

Apelanții inculpați B., D. și A., având același apărător ales, printr-o cerere comună, au criticat legalitatea sentinței atacate, arătând în esență că aceasta nu este motivată și semnată de către judecătorul fondului.

În acest sens, în motivele de apel s-a arătat că minuta sentinței apelate a fost pronunțată de către domnul judecător CC. la data de 28.12.2018, iar la data de 19.09.2019, acesta a fost eliberat din funcție, ca urmare a demisiei, prin decretul nr. 704, publicat în M.Of. nr. 764/20.09.2019, dată până la care Sentința nr. 267/F/28.12.2018 nu a fost redactată.

În acest context, apelanții au menționat că imposibilitatea redactării sentinței atacate a fost constatată chiar de către Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, prin Hotărârea nr. 318 din data de 30.10.2019.

Subsecvent, în referire la dispozițiile prevăzute de art. 406 alin. (2) și (4) din C. proc. pen., apelanții inculpați au învederat că la data de 20.11.2019, Curtea de Apel București le-a comunicat, în copie, sentința atacată, fără ca aceasta să conțină semnătura judecătorului care a redactat-o sau a vreunui alt judecător.

Astfel, în opinia acestora, în cauza pendinte sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cu argumentarea că motivarea hotărârii atacate nu a fost asumată de către completul de judecată, motiv pentru care se impune admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în considerarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului corelativ cu art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, sens în care au evocat și jurisprudență națională și europeană. (cauza Cerovsek și Bozicnik contra Sloveniei, Mellors, P.K., Beraru și Cutean)

În subsidiar, apelanții inculpați au criticat temeinicia soluției de admitere a acțiunii civile exercitată împotriva acestora, reclamând că instanța de fond, pe de o parte, nu a analizat regimul juridic al terenului care face obiectul cauzei, aplicând în mod nelegal dispozițiile art. 28 din C. proc. pen. relativ la autoritatea hotărârii penale în procesul civil, iar pe de altă parte, aceasta nu a stabilit niciodată cadrul procesual complet și corect din perspectiva necitării terților cu drepturi proprii asupra terenului.

Motivat de împrejurările anterior redate, apelanții inculpați au depus și cereri de ridicare a tuturor măsurilor asigurătorii instituite prin sentința atacată în sarcina acestora.

Apelantul inculpat H. a criticat, în parte, legalitatea soluției dispuse prin sentința atacată, arătând în concret că deși prima instanță nu i-a reținut nicio culpă în crearea prejudiciului, aceasta nu s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii civile exercitate de statul român împotriva sa și nu a constatat că universitatea nu are pretenții civile în ceea ce îl privește, corelativ cu obligația de a dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor sale.

Subsecvent, apelantul a criticat legalitatea cadrului procesual stabilit de către instanța de fond, reclamând că au fost introduși în cauză, în calitate de intimați, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1 București, fără a exista o argumentare a acestei măsuri, în fapt și în drept.

Apelul inculpatului L. vizează legalitatea soluției dispuse prin sentința atacată sub aspectul menținerii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale în contextul în care acțiunea civilă a fost respinsă, ca nefondată, față de acesta.

Astfel, în concret, în referire la dispozițiile prevăzute de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., a susținut faptul că măsura sechestrului asigurător instituită în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 17 iulie 2012, a încetat de drept la data de 2 septembrie 2017.

În referire la situația de fapt și de drept, apelanta inculpată K. a criticat cadrul legal stabilit de judecătorul fondului relativ la reținerea calității de "inculpată" a acesteia, cu argumentarea că procesul penal a încetat în ceea ce o privește, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

Astfel, în opinia apelantei, se impune admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței civile, singura competentă să soluționeze acțiunea civilă după încetarea procesului penal, cu arătarea ultimului act procesual valabil, conform art. 421 și 424 alin. (4) din C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul inculpatului I., criticile vizează legalitatea sentinței atacate din perspectiva nesemnării hotărârii de către judecătorul fondului, precum și omisiunea soluționării cauzei relativ la acesta.

În motivele de apel s-a arătat, în concret, pe de o parte, faptul că judecătorul fondului nu mai deținea calitatea de "magistrat" la momentul redactării sentinței atacate, iar pe de altă parte,