ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2018

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba- Iulia, secția I civilă, prin încheierea de ședință publică de la 13 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2011, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) și art. 271 C. proc. civ., formulată de către recurenta A.; prin decizia civilă nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Alba- Iulia, secția I civilă a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 674/A/2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva acestei decizii, cât și împotriva încheierii de ședință publică de la 13 februarie 2018, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând anularea acestora și admiterea cererii sale ca temeinică și legală, fiind îndeplinite condițiile legii și anularea deciziei nr. 24/2018 a instanței Curtea de Apel Alba Iulia, cu consecința anulării încheierii nr. 73/2007, susține recurenta- reclamantă cu frauda la lege, în care s-a inserat servitute, în loc de drum de acces, și include pe B. și C., ceea ce sentința nu include, și cu consecința anulării actelor subsecvente încheiate.

Legal citată, intimata- pârâtă D. S.A. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât hotărârile atacate prin cererea de recurs au fost pronunțate în calea de atac a recursului, așadar, un recurs formulat împotriva unor hotărâri pronunțate în recurs este inadmisibil, iar referitor la încheierea de ședință din data de 13.02.2018, consideră că este o încheiere preparatorie și nu poate fi atacată cu vreo cale de atac.

În ce privește recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință publică de la 13 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, prin care s-a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "încheierea- de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) și art. 271 C. proc. civ., formulată de către recurenta A., s.n.- poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare".

Așadar, pentru încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a II-a sus- citate prevăd că termenul de recurs este de 48 de ore, care curge de la pronunțarea încheierii.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data pronunțării încheierii, de la care se calculează termenul de 48 de ore prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecății.

Or, în cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, încheierea de ședință a Curții de Apel Alba-Iulia (împotriva căreia s-a formulat recurs), fiind pronunțată la data de 13 februarie 2018, de la această dată și până la data formulării cererii de recurs, 20 martie 2018, a trecut mai mult de 48 de ore.

Prin urmare, cu aplicarea dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, recurenta- reclamantă exercitând calea de atac după împlinirea termenului evocat (cu mult după expirarea acestuia prin raportare și la ultimul act de procedură ce a epuizat judecata civilă a pricinilor părții). Formularea și motivarea cererii de recurs în acest caz nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii date în cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al recurentei.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a cererii de recurs- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea irevocabilă a hotărârii revizuite pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

În speță, așadar, recurenta- reclamantă A. a încălcat prevederile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de recurs nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, Înalta Curte, dând eficiență textului de lege sus- evocat va admite excepția tardivității formulării cererii de recurs împotriva încheierii de ședință publică de la 13 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, respingând, ca tardiv, recursul.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Din interpretarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu un recurs pronunțat, la rândul lui, în cadrul unui alt recurs exercitat de parte, admisibilitatea căii ordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ.

Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar pe cale de recurs numai al hotărârilor date fără drept de apel sau al celor date în apel, în acest sens fiind și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care fac trimitere expresă la categoriile de hotărâri ce pot fi examinate de o instanță de recurs.

Deopotrivă, prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare, prevedere legală care este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat, prevăzut în art. 166 C. proc. civ.

Or, în speță, recurenta- reclamantă A. a declarat recurs împotriva unei decizii prin care se respinsese un alt recurs declarat de aceasta, împotriva deciziei civile nr. 674/A/2017 pronunțate de Tribunalul Hunedoara (decizie irevocabilă).

În atari condiții, în speță, decizia civilă nr. 24/2018 a Curții de Apel Alba Iulia nu era susceptibilă de a face obiectul unui nou recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- reclamantă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o decizie pronunțată în recurs, să fie supusă unui alt recurs, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 299 C. proc. civ.- situația în speță- soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție, prin dispozițiile legii procesual- civile, legiuitorul stabilind în mod expres limitele examinării unei hotărâri.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Și în cazul recursului, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul ordinar al căii de atac, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea unui recurs împotriva hotărârii pronunțate în recurs, încalcă principiul legalității căii de atac, ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii și, în aceste condiții, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia Curții de Apel nu mai poate fi atacată cu recurs, nefiind susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Așa fiind, în speță, decizia recurată nu întrunește condiția cerută de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii recursului dedus judecății împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință publică de la 13 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.