ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1362/2018

Ședința publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 14 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANĂ DE PENSII ARGEȘ să fie obligată pârâta sa-i restituie sumele reținute din pensia ce i se cuvine potrivit legii din funcția de profesor, pe luna aprilie2013 și să înceteze orice abuz împotriva sa.

Prin sentința nr. 666/2014 din 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Instanța a reținut că obiectul cererii îl reprezintă contestație la executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 19.05.2014, sub același număr unic de dosar.

Prin încheierea de ședință de la data de 09.09.2014 instanța a luat act că reclamanta a precizat intimații cu care înțelege să se judece, respectiv STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARGEȘ.

Prin sentința civilă nr. 7944/2016 din 16 decembrie 2016, Judecătoria Pitești, secția Civilă a disjuns cererile formulate de reclamanta-contestatoare în cadrul notelor de ședință depuse începând cu termenul din 22.04.2016, aflate la dosar la filele x și cele depuse pentru termenul din 16 decembrie 2016 și a dispus formarea unui nou dosar, cu nr. x/2016, cu termen 16.12.2016, având ca obiect pretenții, daune morale obligație de a face și nulitate act.

Prin aceeași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a fost respinsă contestația la executare formulată în contradictoriu cu pârâtul-intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă excepția lipsei litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu pârâta - intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARGEȘ.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel contestatoarea A., prin decizia nr. 3313/2017 din 09 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă fiind respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7944/2016 din 16 decembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată asupra contestației poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeași normă.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Argeș, secția Civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei nr. 3313/2017 din 9 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.