ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2018

HOTĂRÂRE

20.03.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 4687 RON, TVA inclusă (compusă din 3780 RON și 907 RON, reprezentând TVA 24%), cu titlu de comision de intermediere, stabilit conform Contractului de prestări-servicii nr. x din 6 februarie 2013, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 17 octombrie 2014, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu B. și, în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 4687 RON, compusă din 3780 RON comision de intermediere datorat și din 907 RON TVA aferentă de 24%.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 1943,20 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare pârâtul B., care a fost soluționată prin sentința nr. 28/2017 din 23 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în sensul admiterii acțiunii în anulare, cu consecința admiterii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Iași și obligării pârâtului B. să achite reclamantei suma de 4.687 RON reprezentând comision de intermediere.

Totodată, a fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 1943,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fața tribunalului arbitral.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru acțiunea în anulare.

În motivarea acestei sentințe, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a reținut, în esență, că arbitrul cauzei a fost numit în concordanță cu dispozițiile clauzei compromisorii de la art. 45 din contractul de intermediere imobiliară nr. 1425 din 6 februarie 2013, împrejurare în raport cu care s-a apreciat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este neîntemeiat.

Cu privire la al doilea motiv invocat de pârât, Curtea de Apel Iași a reținut că au fost încălcate dispozițiile obligatorii ale art. 28 alin. (7) din Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași, coroborate cu prevederile art. 167 C. proc. civ., astfel încât, instanța a apreciat că hotărârea arbitrală este nulă, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la modul în care a procedat tribunalul atunci când a dispus citarea pârâtului B..

Curtea a mai constatat că, în aceeași manieră defectuoasă s-a realizat și comunicarea hotărârii arbitrale, astfel încât, a apreciat că acțiunea în anulare este considerată a fi introdusă în termen.

Prin urmare, Curtea de Apel Iași, constatând a fi întemeiat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și că niciuna din părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, iar litigiul este în stare de judecată, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., s-a pronunțat pe fondul cauzei, în limitele convenției arbitrale.

Sub acest aspect, instanța a reținut că susținerea pârâtului potrivit căreia nu datorează comisionul de intermediere pentru motivul că în fișa de vizionare figura un proprietar, iar el a cumpărat apartamentul de la un alt proprietar, nu este întemeiată, întrucât în speță numele proprietarului nu are relevanță atât timp cât pârâtul nu a susținut că nu ar mai fi continuat procedurile de achiziționare a apartamentului din cauza proprietarului menționat în fișa de vizionare.

În consecință, Curtea de Apel Iași a obligat pârâtul B. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. comisionul de intermediere, având în vedere că reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală prezentându-i spre vizionare clientului B. un apartament, dovadă fiind fișa de vizionare, iar acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația corelativă de achitare a comisionului de vizionare.

La data de 17 mai 2017, recurentul-pârât B. a formulat recurs împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, desființarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca nefondată, având în vedere că respectivul comision nu era datorat.

În motivarea recursului, recurentul a susținut în esență că, la data cumpărării imobilului, respectiv 20 iunie 2013, apartamentul se afla în proprietatea altei persoane decât cea prevăzuta în fișa de vizionare, motiv pentru care, în opinia sa, comisionul pretins de către Agenția A. nu este un comision datorat, întrucât condiția prevăzută la art. 7 din Contractul încheiat cu A. prevede, fără echivoc, că acest comision de intermediere se datorează la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare/schimb imobiliar între client și proprietarul imobilului vizitat și indicat în fișa de vizitare, însă pârâtul a cumpărat imobilul de la un alt proprietar.

La data de 1 august 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, intimata a precizat că cererea de recurs este una nestructurată, care conține exclusiv critici de netemeinicie, nemulțumiri față de modul în care a decurs judecata în fața Curții de Apel Iași.

Prin urmare, intimata susține că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, instanța urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În motivarea recursului, criticile recurentului-pârât se rezumă la susținerea că, instanța a interpretat greșit aspectul vizând plata comisionului de intermediere atunci când a apreciat că acesta este datorat pentru vizionarea imobilului, neavând legătură cu proprietarii acestuia.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate și nemulțumirile părții față de modul în care a decurs judecata în fața Curții de Apel Iași.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte reține că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 486 și 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) același cod.