ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2018

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 26 octombrie 2006, sub nr. x/2006, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate nulitatea absolută a clauzei privind constituirea garanției reale imobiliare asupra cotei sale de 30% din capitalul social al S.C. C. S.R.L., stipulată în acordul legalizat prin încheierea nr. 8601/29.06.2005, de B.N.P. D. și să se dispună radierea din evidențele Oficiului Registrului Comerțului a mențiunii privind această garanție.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 pct. 5 lit. d), art. 10 pct. 2, art. 13, art. 15 și art. 29 din Legea nr. 99/1999 și art. 1685 - 1696 C. civ. din 1864.

Prin cererea depusă la 5 februarie 2007, reclamantul a completat cererea inițială în sensul că a solicitat, în subsidiar față de capătul de cerere principal: să se constate nulitatea absolută pentru nevalabilitatea obiectului și lipsa cauzei a clauzei stipulate în acordul anterior menționat, prin care pârâtul este de acord să primească dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui imobil a cărui dobândire va fi efectuată cel mai târziu la 31 iulie 2005, sub condiția aprobării acestei dobândiri de către pârât sau mandatarul acestuia, iar imobilul va fi închiriat cu 1.500 euro/lună; să se constate nulitatea absolută a clauzei privind obligația de plată, cu titlu de daune, a sumei de 15.700 euro, pentru fiecare lună de întârziere până la plata sumei datorate de 750.000 euro; să se constate că reclamantul și-a îndeplinit obligația legată de imobilul din Calea x privitoare la teren; în cazul respingerii capetelor de cerere subsidiare, să se constate că reclamantul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin acordul anterior menționat și că s-a stins în acest mod obligația sa accesorie (de garantare cu părțile sale sociale, reprezentând 20% din capitalul social al S.C. C. S.R.L.).

Prin sentința civilă nr. 4373/C din 17 decembrie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia nr. 74/Ap din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția Comercială a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4373/C din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin referatul din 27 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2018, pentru discutarea perimării recursului.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a luat în examinare excepția perimării recursului, invocată din oficiu și a reținut următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac.

Reglementată ca excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește și absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiției.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin încheierea din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 594/C din 14 decembrie 2015, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a soluționat dosarul nr. x/2008, prin constatarea perimării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. și a cererii reconvenționale formulate de pârâtul-reclamant, în contradictoriu cu reclamantul-pârât.

Prin adresa emisă de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a menționat că sentința anterior evocată a rămas definitivă prin nerecurare.

Dat fiind că dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 prevăd că hotărârea de constatare a perimării poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, rezultă că sentința civilă nr. 594/C din 14 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2008, a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare la 22 decembrie 2015.

Instanța supremă constată că, după data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței anterior evocate, recurentul-reclamant nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, deși nu mai subzista motivul care a impus suspendarea judecății recursului.

Astfel, recurentul-reclamant nu a mai stăruit în soluționarea recursului, deși justifica un interes în continuarea judecății acestei căi de atac.

Prin urmare, cauza a rămas în nelucrare din vina acestei părți de la data de 22 decembrie 2015 și până la data de 23 ianuarie 2018, când a fost luată în examinare excepția perimării recursului, împlinindu-se astfel termenul de perimare de un an, prevăzut la art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului-reclamant mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare conform art. 249 - 250 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza finală raportat la art. 252 din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Cu privire la cererea intimatului-pârât de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că această cerere este nefondată pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată, iar cele ale art. 1169 C. civ. din 1864 stabilesc că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Analiza coroborată a acestor texte de lege relevă că partea care a învestit instanța cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.

În condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, astfel cum impun dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-pârât privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 74/Ap din 18 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Comercială.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B. privind obligarea recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.