ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2210/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la 22 februarie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Comunei Suseni și B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea parțială a dispoziției nr. x din 1 februarie 2017, emisă de Primarul Comunei Suseni, și restituirea în natură doar reclamantului a imobilului teren în suprafață de 10.950 mp situat în intravilanul comunei Suseni, teren identificat în raportul de expertiză C..

În drept au fost invocate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 208 din 31 mai 2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins excepțiile privind pe reclamantul A. și pe pârâții Primarul Comunei Suseni și B.; a anulat, în parte, Dispoziția nr. x/2017, emisă de Primarul Comunei Suseni, în sensul înlăturării numitei B., menținând în rest dispoziția.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții B. și Primarul Comunei Suseni.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin încheierea din 15 ianuarie 2018, a procedat la recalificarea căii de atac în cauză ca fiind apel.

Prin Decizia civilă nr. 1439 din 19 martie 2019, aceeași instanță a admis apelul declarat în cauză și a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea.

Această din urmă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A.. Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților conform dovezilor de comunicare de la dosar recurs.

Intimata B. a formulat punct de vedere la raport, arătând că decizia atacată nu este supusă recursului, în raport de considerentele exprimate de magistratul asistent raportor în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, Înalta Curte îl va respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamant, instanța reține incidența în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. ’’

Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 20 mai 2012, care dispun:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.’’

Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată acțiunea reclamantului în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În aplicarea acestor prevederi, Decizia civilă nr. 1439 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1439 din 19 martie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1439 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - MM