Decizia nr. 142/2018 — ÎCCJ — recurs

Prin Încheierea de ședință din 8 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de contestatorul A. împotriva membrilor Completului de judecată nr. 2, învestit cu soluționarea dosarului respectiv, și a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 lei.

Contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin încheierea menționată la pct. 1, susținând că sunt nefondate aprecierile instanței referitoare la formularea repetată a unor cereri de recuzare întemeiate pe aceleași motive, în condițiile în care motivele invocate au rezultat chiar din măsurile dispuse de completul de judecată pentru termenul de judecată din 13 decembrie 2017. II. Cererea de sesizare a Curții Constituționale

În cadrul cererii de reexaminare, petentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (4) din C. proc. civ. din 2010 raportat la dispozițiile art. 1, art. 16, art. 20 și art. 21 din Constituție.

Petentul susține că singura cale de contestare a amenzii aplicate de instanță este cererea de reexaminare, care se introduce în termenul general de exercitare a unei căi de atac, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prin care a fost aplicată amenda.

Potrivit Codului contravențiilor, o amendă obișnuită are două căi de atac, fond și recurs, astfel că inclusiv legiuitorul a admis că există o problemă atunci când o instanță aplică o sancțiune, iar soluția dată cererii de reexaminare nu are cale de atac, o asemenea variantă fiind contrară sensului art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 din Constituție, întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție.

Se mai arată că, în cazul cererii de reexaminare, așa-zisul control judiciar nu este doar provizoriu pentru că încheierea de reexaminare este definitivă, nemaiputând fi atacată o dată cu fondul, astfel cum se întâmplă în cazul recuzării.

De altfel, examinarea constituționalității acestor dispoziții nu poate fi făcută decât într-un asemenea cadru procesual, când amenda a fost aplicată abuziv și este formulată cerere de reexaminare, astfel că este justificat atât interesul legitim, născut și actual, cât și legătura cu soluționarea cauzei, fiind astfel admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se susține că exercițiul drepturilor procedurale într-o asemenea situație, nu numai că nu este abuziv, dar el trebuie să fie încurajat, supus controlului de constituționalitate și oricărui alt control judiciar, până la modificarea de către puterea legislativă a acestei reglementări. III. Încheierea prin care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 20 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: "Respinge cererea formulată de petentul A., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicată prin Încheierea de ședință din data de 08 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2015, ca nefondată. Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale (cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (4) C. proc. civ. din perspectiva art. 1, 16 și 20 și 21 din Constituție)."

Pentru a pronunța această soluție, în considerentele hotărârii au fost reținute argumentele arătate în continuare.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale este ca norma vizată de excepția de neconstituționalitate ridicată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Această condiție nu se analizează in abstracto și nu se deduce din orice fel de tangență a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rolul instanței, impunându-se o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului și stadiului procesual al litigiului.

Opinia Înaltei Curți este în sensul că dispozițiile legale nu contravin dispozițiilor art. 1, art. 16, art. 20 și art. 21 din Constituție, întrucât, prin stabilirea cererii de reexaminare ca singură cale de atac împotriva încheierii prin care a fost aplicată o amendă judiciară, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil sau liberul acces la justiție, iar soluționarea cererii de reexaminare de către instanță asigură un control judiciar eficient asupra măsurii, nefiind afectate sub nici o formă drepturile legitime ale persoanelor sancționate.

A mai reținut instanța că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal, or, în speță, norma vizată de excepția de neconstituționalitate nu este de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal.

De altfel, sancțiunea a fost aplicată petentului în raport de prevederile art. 108<SUP>1</SUP> alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. din 1865, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale are ca obiectul prevederile art. 190 din C. proc. civ. din 2010. IV. Recursul declarat împotriva încheierii menționate la pct. III

Împotriva încheierii menționate la pct. III a declarat recurs autorul excepției de neconstituționalitate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2018.

Prin declarația de recurs, recurentul a precizat că va depune motivele de recurs după redactarea și comunicarea hotărârii atacate. V. Apărările formulate de intimatul Serviciul de Protecție și Pază

Intimatul Serviciul de Protecție și Pază nu a formulat întâmpinare. VI. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu prealabil, față de împrejurarea că, până la termenul de judecată de astăzi, recurentul A. nu a depus motivele de recurs, Înalta Curte reține considerentele arătate în continuare.

Încheierea recurată a fost pronunțată într-o cauză care se judecă potrivit C. proc. civ. de la 1865, iar art. 261 alin. (3) din acest Cod prevede că: "Hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Comunicarea se va face in termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii."

Or, deși încheierea atacată a fost redactată, fiind atașată la dosarul nr. x/2015, în dosar nu se regăsește dovada de comunicare a hotărârii către recurentul A., astfel că nu poate fi identificat momentul de la care curge termenul pentru motivarea recursului.

Raportat la această situație, Înalta Curte are în vedere considerentele de la pct. 21 și 22 din Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017, prin care, referitor la calea de atac reglementată de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, s-au reținut următoarele: "21. […]este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. […] dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine.

În sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții." 22. În sensul argumentelor instanței de contencios constituțional, independent de faptul că recurentul nu a depus motivele de recurs, Înalta Curte va proceda la verificarea legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel fiind, în cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din aceeași lege, pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (a) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj constituțional; (b) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (c) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauză, raportat la circumstanțele cauzei expuse la pct. I și II din prezenta decizie, se constată că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile menționate la lit. a), b), d) și e) din paragraful anterior.

Totodată, chestiunea de drept supusă dezlegării în cadrul prezentului recurs vizează îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ca dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Or, sub acest aspect, în mod corect s-a reținut prin încheierea atacată că recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (4) din C. proc. civ. din 2010 într-un litigiu în care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 108<SUP>1</SUP> alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. din 1865, iar dispozițiile care reglementează calea de atac împotriva încheierii prin care este aplicată amenda judiciară și caracterul irevocabil al hotărârii prin care este soluționată cererea sunt reglementate de art. 108<SUP>5</SUP> din același Cod din 1865.

Cu toate acestea, este de observat faptul că dispozițiile art. 108<SUP>5</SUP> din C. proc. civ. din 1865 se regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 191 alin. (1) și (4) din C. proc. civ. din 2010. În considerarea acestei corespondențe între dispozițiile procedurale menționate, cu just temei a apreciat instanța că prevederile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei în fond, vizând contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, împotriva măsurii de sancționare disciplinară cu amânarea avansării în grad, propusă de pârât prin hotărâre a Consiliului de Judecată și pusă în aplicare prin ordin emis de directorul instituției pârâte.

Pentru toate considerentele expuse, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.