AFFAIRE GINGIS c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

04.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GINGIS c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GINGIS c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 35955/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 noiembrie 2008 DEFINIF 04/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Gingis c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 35955/02) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Orhan Geauzar și domnul Mariana Gauzar ( În conformitate cu art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, părțile au sesizat Curtea la data de 15 august 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). În 1992, ele și-au modificat numele în Rifat Orhan Gingis și, respectiv, Joanna Marianna Gingis. Gheorghe Rusen, avocat la Buzău. Printr-o scrisoare din 18 mai 2008, transmisă după schimbul de informații între părți, reclamanții au informat grefa pe care nu au fost reprezentați de domnul Gheorghe Rusen. Guvernul român ( La 25 ianuarie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Printr-o decizie din 24 martie 1987 a Consiliului Municipal, adoptată în temeiul Decretului nr. 223/1974, la 25 aparținând reclamanților, pe motiv că aceștia din urmă părăsiseră țara pentru a-și stabili reședința în străinătate. Apartamentul era situat în Constanța, 172 rue Mircea cel Bătran, clădirea MD 14, scara B, etajul al treilea, și era format din trei camere mai multe camere, pentru o suprafață totală de 65,03 m La data de 12 septembrie□ statul a vândut apartamentul în cauză către terțe părți D.M. și D.N., care locuiau acolo în calitate de locatari ( Prin hotărârea din 27 octombrie 1999, tribunalul a respins acțiunea, reținând că statul avea un titlu asupra apartamentului. Prin hotărârea din 22 martie 2000, tribunalul județ din Constanța ( În cazul în care, în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Printr-o hotărâre definitivă din 8 noiembrie 2000, instanța de apel a dat dreptul la acțiune și a respins acțiunea, considerând că titlul de la al la al treilea asupra apartamentului în cauză era valabil, având în vedere faptul că a reieșit din înscrisurile din dosar că reclamanții luaseră cunoștință de decizia menționată anterior. În cursul anului 2002, reclamanții au sesizat tribunalul departamental cu privire la o acțiune în revendicare și în anulare a contractului de vânzare împotriva cumpărătorilor și a primăriei 13. La 14 ianuarie 2003, tribunalul județean a constatat că nu era competent să cunoască cererea referitoare la anularea contractului și, prin urmare, a trimis această cerere în fața instanței de primă instanță. La 11 martie 2003, tribunalul județ a pronunțat o suspendare la examinarea cererii în revendicare a apartamentului până la examinarea acțiunii în anulare a contractului. Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea, considerând că naționalizarea apartamentului era ilegală, dar cumpărătorii erau de bună credință. În ceea ce privește naționalizarea, Tribunalul a judecat după cum urmează: Faptul că decizia din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului de apel din Constanța a constatat validitatea deciziei de naționalizare nu împiedică o reexaminare a titlului la: . În cursul procedurii inițiale, acest titlu a fost analizat, prin incident, în cadrul unei acțiuni în revendicare. Nu există nicio îndoială cu privire la posibilitatea unei noi examinări a validității titlului de la Õ în prezenta procedură (...). Criteriile conform cărora se apreciază validitatea titlului în temeiul cărora statul membru este adecvat pentru bunuri între 1945 și 1989 sunt următoarele: respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România a fost parte și a legilor în vigoare la data la care bunurile în cauză au fost puse în aplicare de către statul membru. Decretul nr. 223/1974, conform căreia decizia de naționalizare a fost emisă, era contrară Constituției din 1965 (...) Având în vedere cele de mai sus, instanța reține că instanța nu dispune de un titlu valabil asupra bunului în cauză, întrucât decizia de naționalizare adoptată în temeiul Decretului nr. 223/1974 are un caracter vădit abuziv. 15. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârile din 21 decembrie 2004 și din 21 decembrie 2005 ale Tribunalului de apel din Constanța, care a respins recursul și recursul reclamanților. Cererea de restituire a avului în temeiul Legii nr. 10/2001 16. În 2001, reclamanții au solicitat primăriei restituirea apartamentului în temeiul Legii nr. 10/2001. 17. La 9 martie 2007, Primăria a informat guvernul că cererea în litigiu nu fusese examinată, pe motiv că acestea nu furnizaseră anumite documente și că, în aceeași zi, adresase o scrisoare celor interesați pentru a le solicita. 18. Prin scrisoarea din 20 aprilie 2007, primăria a informat Comisia că a solicitat informații cu privire la apartamentul în cauză autorităților. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 19. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], n 28342/95, §§ 31-44, CEDH 1999-VII), Strein și alte România 57001/00, § 19 27, CEDO 2005-VII), Paduraru România 63252/00, § 23 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15 Reclamanții susțin că au suferit o încălcare a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului Õ, din cauza vânzării acestuia către locatari și a refuzului instanțelor naționale de a anula contractul de vânzare. Ei consideră că statul nu putea vinde proprietatea, deoarece naționalizarea acestuia era ilegală. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 21. Guvernul ridică mai multe excepții de la În acest fel, guvernul scutește de nerespectarea termenului de șase luni în ceea ce privește prima acțiune în revendicare. 23. Guvernul ridică, de asemenea, o excepție de la o posibilă excepție de la o eventuală declarație întemeiată pe a doua acțiune în revendicare, considerând că instanțele nu au sesizat Curtea cu privire la un astfel de motiv, dar l-au informat numai cu privire la existența procedurii în cauză 24. Tot în raport cu cea de-a doua procedură, acesta susține că cererea este prematură, în măsura în care procedura nu a fost închisă definitiv la nivel național în momentul sesizării Curții, în timp ce aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În plus, instanțele nu au solicitat reluarea procedurii de investigare a acțiunii lor în cauză după încetarea definitivă care a încheiat acțiunea în anulare a contractului. În consecință, procedura în cauză este în continuare în curs de desfășurare până în prezent. 25. Guvernul ridică apoi o excepție de confidențialitate rațională materie În acest sens, în prima procedură, acțiunea reclamanților a fost respinsă pe motiv că naționalizarea era conformă cu legea. Potrivit guvernului, faptul că instanțele naționale au reținut, în a doua procedură și în temeiul deciziilor lor, caracterul ilegal al naționalizării nu este suficient pentru a conferi reclamanților o speranță legitimă în ceea ce privește restituirea bunului în cauză, deoarece, în dreptul român, numai sistemul unei hotărâri judecătorești beneficiază de autoritatea lucrului judecat. 26. Reclamanții contestă argumentele guvernului. Ei consideră că au epuizat căile de atac interne și precizează că dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nu a fost niciodată anulat. În ceea ce privește cererea lor în revendicare, a cărei examinare a fost suspendată în așteptarea soluționării cererii în anulare a contractului, aceștia consideră că cererea în cauză a rămas fără obiect, având în vedere concluziile instanțelor 27. În ceea ce privește excepia întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni invocat în raport cu prima procedură, Curtea constată că cererea a fost comunicată guvernului, la nivel de unghi al articolului 1 din Protocolul nr. 1, numai în ceea ce privește a doua procedură, fie procedura în revendicare și în anulare a contractului de vânzare, astfel cum a fost pronunțată prin hotărârea din 21 iunie 1997 De aceea, Comisia consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra excepției guvernului. 28. În ceea ce privește excepia de la plata impozitului pe profit pe profit și pe profit, Curtea constată că guvernul se bazează pe faptul că instanele naionale nu au invocat niciun motiv în ceea ce privește a doua procedură, că cei interesai au denunțat o încălcare a dreptului lor de proprietate ca urmare a vânzării apartamentului lor și a refuzului instanelor naionale de a anula contractul de vânzare. Prin urmare, această excepție ar trebui respinsă. 29. În ceea ce privește excepția supremației cererii, în partea sa referitoare la a doua procedură, Curtea recunoaște împreună cu guvernul că această procedură nu era încă pronunțată la nivel național atunci când a fost sesizată. Cu toate acestea, având în vedere faptul că procedura în cauză a fost închisă definitiv prin hotărârea din 21 decembrie În 2005, Curtea respinge excepția guvernului din Constanța. În plus, aceasta consideră că, în cazul de față, faptul că instanțele nu au solicitat reluarea procedurii de investigare a acțiunii în litigiu după hotărârea definitivă care a pronunțat acțiunea în anulare a contractului de vânzare nu este decisiv. 30. Cu privire la excepția excepției de incompatibilitate rațională a statului , Curtea consideră că aceasta este strâns legată de substanța fondului pe care reclamanții îl întemeiază pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât să fie inclusă în fond; pe de altă parte, ea constată că acest 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, care au ca obiectiv accelerarea procedurii de restituire a bunurilor naționalizate și, în cazurile în care o astfel de restituire este imposibilă, d Potrivit guvernului, repararea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele jurisprudenței Curții. 32. Reclamanții insistă asupra faptului că apartamentul lor a fost naționalizat în mod abuziv și apoi vândut chiriașilor, care erau de rea-credință. Prin urmare, ei consideră că instanțele naționale au refuzat să anuleze contractul de vânzare. În ceea ce privește cererea de restituire a bunului în temeiul legii nr. 10/2001, aceștia susțin că soțul a luat în considerare în mod excesiv această cerere. 33. Curtea arată că Tribunalul de Primă Instanță din Constanța a stabilit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Curtea constată că acest drept nu a fost revocabil și nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent (a se vedea și multe altele). § 38 Sebastian Taub c. România, n 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006 Gabriel c. România, 35951/02, § 25 - 26, 8 martie 2007 Aldea c. România, n 36692/03, § 24, 24 În conformitate cu cele de mai sus, Curtea consideră că argumentul guvernului potrivit căruia naionalizarea nu a fost reținută în sistemul de judecată, dar în motivele sale, nu poate stabili o abordare distinctă în speță. 34. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții aveau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 35. Aceasta reamintește că aceasta a abordat în mod repetat probleme similare celor din cazul de față și că a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu c. România, n 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). Aceasta reafirmă în special faptul că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea prin mijloace publice către terțe părți de bună credință a unor bunuri aparținând altora, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate asupra unei proprietăți ( O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, cum ar fi reclamanții, au fost private de bunurile lor (Porteaanu menționată anterior, punctul 34). 36. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 37. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, anularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, asociată cu o absență totală a despăgubirilor, le-a supus acestora o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor garantat prin art. 1 din Protocolul 38. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALLEGUĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 39. Pe lângă art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de procedurile judiciare inițiate la nivel național, considerând că acestea sunt inechitabile și consideră că instanțele naționale nu au apreciat în mod corect documentele și că nu au fost imparțiale. 40. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 6 alin. (1) din Convenție. 41. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului sau, în cazul în care acesta nu este posibil, 100 000 EUR pentru valoarea de piață a bunului; în plus, solicită 8 000 EUR pentru valoarea de schimb a defectului de utilizare a bunului Guvernanța subliniază că instanțele nu au prezentat nici un raport de competență privind apartamentul. Acesta furnizează un raport de competență din septembrie 2007, conform căruia valoarea apartamentului este de 45 647 EUR. 45. În ceea ce privește suma solicitată pentru nefolosirea bunurilor, guvernul invită Curtea să respingă această cerere. 46. Acesta arată, de asemenea, că părțile interesate nu au solicitat nici o sumă cu titlu de prejudiciu moral. Prin urmare, consideră că Curtea nu le poate aloca o sumă în acest sens. 47. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că restituirea apartamentului n 25 de locuri în Constanța, 172 rue Mircea cel Bătran, clădirea MD 14, scările B, etajul al treilea, ar plasa reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost necunoscute. 48. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că guvernul va trebui să plătească părților interesate, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 49. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea sumei acestei sume, Curtea constată că guvernul a prezentat un raport de expertiză care permite determinarea valorii apartamentului. Potrivit acestui raport, această valoare este de 45 647 EUR. Deoarece reclamanta nu a furnizat niciun raport de expertiză, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului la 46 000 EUR. 50. În ceea ce privește suma solicitată pentru neîndeplinirea obligațiilor de proprietate, Curtea amintește că nu poate specula cu privire la posibilitatea de închiriere a bunului în cauză și la randamentul acestuia (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) și că aceasta a dispus restituirea bunului, ca reparație în temeiul articolului 41 din Convenție. Prin urmare, aceasta respinge această cerere. 51. Curtea constată împreună cu guvernul că nu au solicitat nicio sumă din cauza prejudiciului moral. Prospături și cheltuieli 52. Reclamanții solicită 5 000 EUR pentru cheltuielile efectuate la nivel intern și în fața Curții și consideră că această sumă include onorariile de avocat, cheltuielile de transport și de telefon, precum și costurile de traducere și de fotocopiere a documentelor; acestea plătesc anumite documente; 53. Guvernul arată că reclamanții au prezentat documente în valoare totală de aproximativ 1 În orice caz, din aceste documente nu reiese clar care erau procedurile în cauză. 54. Curtea amintește că un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere criteriile menționate anterior și documentele justificative furnizate de solicitanți, precum și gradul relativ redus de complexitate a prezentei cauze, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce părților interesate 450 EUR, indiferent de costuri. Interese moratorii 55. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L petiția admisibilă cu privire la hotărârea pronunțată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 A declarat că statul pârât trebuie să dea înapoi apartmentului nr. 25 situat în Constanța, 172 rue Mircea cel Bătran, clădire MD 14, scări B, al treilea etaj, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 46 000 EUR (cvartet de șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen, 450 EUR (patru sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, indiferent dacă sumele menționate la lit. (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 4 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte