ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1092/2012

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat că inculpata A. a solicitat, conform art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. (1969) cu referire la Decizia nr. 1092/2012 a Curții Constituționale, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a declarației falsificate, autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați A. și B., precum și a cererilor falsificate datate 6 august 2008, adresate notarului public A., prin care s-a solicitat "autentificarea unei procuri/declarații din care să rezulte renunțare uzufruct imobil Tomis 12A".

Potrivit art. 404 alin. (1) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile civile C. și D.. Potrivit art. 404 alin. (1) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile civile E. și F.

Conform art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) teza finală C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în cuantum de 6.000 de RON, ocazionate de soluționarea cauzei în fazele de urmărire penală și de cercetare judecătorească.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 27 octombrie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., reținându-se, ca și situație de fapt că, în data de 29 iulie 2008, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1191 de către notarul public G., având ca obiect vânzarea imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), de către vânzătorii C. și D. către cumpărătorii H. și I. (fiul, respectiv nora vânzătorilor), la prețul de 20.000 USD, preț achitat integral la 28 februarie 2002, conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28 februarie 2002 de către același notar, cu mențiunea că vânzătorii și-au rezervat, în cadrul contractului amintit, dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în cauză.

Prin Încheierea nr. 6706 din 30 iulie 2008 autentificată de către notarul public G. s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, în sensul reținerii valorii de circulație a imobilului - obiect al contractului - la suma de 128.000 de euro, aplicându-se o reducere de 20% la totalul sumei de 160.000 de euro, ca urmare a rezervării dreptului de uzufruct viager, evaluare stabilită conform Ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare în București, emis de Camera Notarilor Publici București.

Prin Încheierea nr. 357061 din 31 iulie 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea soților ..., respectiv, înscris dreptul de uzufruct viager asupra aceluiași imobil în favoarea soților J.

Prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008 autentificată de către notarul public A. s-a luat act de declarația părților civile C. și D. de renunțare de bună voie la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea acestora prin contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus, totodată, acestea declarând că sunt de acord cu radierea din Cartea funciară nr. x a O.C.P.I. Sector 3 București a respectivului drept, astfel încât, prin Încheierea nr. 367304 din 8 august 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 s-a notat radierea dreptului de uzufruct viager privind imobilul situat în București, str. x (fost nr. 30).

În data de 7 noiembrie 2008 s-a încheiat de contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 7942 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 39.000 de euro cu termen de restituire până la 7 mai 2009, de către împrumutătorul L. către împrumutații H. și I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenționale de rang I în favoarea împrumutătorului asupra imobilului, proprietatea împrumutaților, situat în București, str. x (fost nr. 30).

În data de 29 ianuarie 2009 s-a încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 529 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut a sumei de 11.500 de euro cu termen de restituire până în data de 07 mai 2009, de către împrumutătorul L. către împrumutații H. și I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenționale de rang II în favoarea împrumutătorului asupra aceluiași imobil.

În data de 4 martie 2009, notarul public M. a autentificat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 161, privind asumarea obligației de vânzare a imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), de către promitenții-vânzători H. și I. în favoarea promitentului-cumpărător N. la prețul de 80.000 de euro, cu plata avansului în cuantum de 20.000 de euro, urmând ca diferența de preț să fie achitată în termen de 30 de zile, iar, în baza convenției autentificate sub nr. x din 17 iulie 2009 de notarul public K., s-a radiat această promisiune de vânzare.

În data de 17 iulie 2009 s-a încheiat de contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 797 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 52.000 de euro cu termen de restituire până la 17 decembrie 2009, de către împrumutătorul F. către împrumutații H. și I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenționale de rang III în favoarea împrumutătorului creditor ipotecar F. asupra imobilului, proprietatea împrumutaților, situat în București, str. x (fost nr. 30).

La autentificarea contractelor de împrumut menționate mai sus, H. și I. au declarat că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituți, respectiv, nu au amintit existența unui drept de uzufruct viager asupra imobilului adus în garanție în favoarea soților J.

În plângerea formulată, părțile civile C. și D. au susținut că nu au semnat declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager autentificată de către notarul public A. prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008, considerând actul în cauză ca fiind fals. Aceștia au declarat că la 22 octombrie 2010 au primit la domiciliul din București, str. x (fost nr. 30), Somația nr. 63/2010 emisă de executorul judecătoresc O. în cadrul dosarului de executare nr. 63/2010, având ca obiect somarea debitorilor H. și I. de a achita suma de 50.500 de euro datorată creditorului L. în baza contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub nr. x din 29 ianuarie 2009 și nr. y din 7 noiembrie 2008 de către notarul public K., urmând ca, în caz contrar, să se procedeze la scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului amintit.

Părțile civile au observat că în cuprinsul titlurilor executorii menționate mai sus nu se făcea mențiune de existența dreptului lor de uzufruct viager rezervat asupra imobilului din București, str. x (fost nr. 30), susținând că, până la acest moment, nu au avut cunoștință de faptul că fiul și nora lor contractaseră o serie de împrumuturi, garantate cu respectivul imobil.

În cuprinsul plângerii penale s-a mai precizat că părțile civile au aflat de la fiul lor, H., faptul că declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager, contestată de soții J., i-a fost înmânată acestuia de E. cu prilejul semnării primului contract de împrumut.

Totodată, cu privire la predarea buletinelor de identitate în original altor persoane ulterior datei de 29 iulie 2008 - data încheierii contractului de vânzare-cumpărare - soții J. au prezentat lucrurile în mod diferit, Gheorghe precizând că aceste acte au fost date fiului H. pentru rezolvarea unei probleme (fără a-și aminti obiectul acesteia), iar Ana negând acest lucru.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală formulată de C. și D.; Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 17 ianuarie 2011 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Expertize Grafice și Tehnica Documentelor; raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București; Raportul de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București; declarațiile părților civile C. și D.; declarațiile martorilor H., I., E., L., F., P., Q., R., S., T., U. și K.; declarațiile inculpatei A.

În drept, în rechizitoriu s-a arătat că fapta inculpatei A. - care, în calitate notar public, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, în cuprinsul Încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008, că în fața sa s-au prezentat părțile civile C. și D. și că aceștia au semnat în fața sa o declarație prin care renunțau de bună-voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - constituie infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

La data de 28 octombrie 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2015.

Prin Încheierea din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, fiind respinse, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpata A. și s-a dispus începerea judecării cauzei privind-o pe aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

La termenul de judecată din 23 martie 2016 părțile civile C. și D. au depus la dosar cerere precizatoare prin care au solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 77.000 de RON, reprezentând daune materiale, și a sumei de 10.000 de RON, reprezentând daune morale, precum și anularea declarației de renunțare la dreptul de uzufruct, autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de B.N.P. A.

Totodată, la același termen de judecată, Curtea a invocat, din oficiu, excepția prescripției răspunderii penale, iar inculpata a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen., întrucât solicită achitarea, cererea fiind admisă de instanță.

Apărătorul inculpatei a solicitat audierea clientei sale, precizând că aceasta înțelege să își însușească probatoriului administrat în cursul urmăririi penale. Inculpata a declarat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, că nu recunoaște fapta imputată, iar din probele administrate nu rezultă săvârșirea infracțiunii.

Prin Sentința penală nr. 117/F din 22 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a constatat încetat procesul penal în ceea ce o privește pe inculpata A., iar, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, reținând că, în drept, fapta inculpatei - care, în calitate notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărul în cuprinsul încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008 în sensul că în fața sa s-au prezentat C. și D. și că aceștia au semnat în fața sa o declarație prin care renunțau de buna voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - constituie infracțiunea de fals intelectual.

S-a mai constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei o reprezintă reglementarea anterioară, raportat la condițiile de incriminare și sancționare a faptei, precum și la instituțiile incidente care influențează răspunderea penală.

Astfel, din punct de vedere al sancțiunii, s-a constatat că, în codificarea anterioară, infracțiunea de fals intelectual era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în timp ce, în reglementarea actuală, este sancționată cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, astfel că, prin raportare la minimul special al pedepsei, legea anterioară este mai favorabilă inculpatei.

Din punct de vedere al instituțiilor incidente care influențează răspunderea penală - prescripția răspunderii penale - s-a constatat că reglementarea anterioară este mai favorabilă, întrucât, deși termenul de prescripție este același - 5 ani - când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, însă termenul de prescripție specială este mai mic - prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut pentru acea infracțiune a fost depășit cu încă jumătate - art. 124 C. pen. (1969), spre deosebire de actuala codificare care prevede că, dacă termenele de prescripție au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni - art. 155 alin. (4) C. pen. Infracțiunea de fals intelectual, fiind săvârșită în data de 6 august 2008, s-a constatat că, potrivit art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (1969), prescripția răspunderii penale a intervenit la data de 6 februarie 2016.

Constatând că, urmare a continuării procesului penal, nu sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) -d) C. proc. pen., s-au aplicat dispozițiile privind încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 211/A din 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A., s-a desființat sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că prima instanță trebuie să se pronunțe atât asupra laturii penale a cauzei, cât și asupra laturii civile, întrucât instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, a stabilit că dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a mai apreciat că nu se impune disjungerea laturii civile de cea penală - astfel cum a susținut parchetul - întrucât, pe de o parte, disjungerea acțiunii civile constituie o excepție în procesul penal, or, în cauză, cu privire la soluționarea acțiunii penale, instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție - cercetările în faza de urmărire penală fiind prelungite semnificativ - durata rezonabilă a procedurii nefiind generată astfel de complexitatea probatoriului necesar a fi administrat, iar, pe de altă parte, inculpata a solicitat continuarea procesului penal și pronunțarea unei hotărâri de achitare, apreciind că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, lipsind latura subiectivă, și respingerea acțiunii civile. Din această perspectivă, instanța are obligația de a verifica susținerile inculpatei prin administrarea de probe, pentru ca, la finalizarea cercetării judecătorești, să aprecieze dacă, prioritar se impune achitarea sa conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. și, doar dacă nu este susținută o astfel de ipoteză, să înceteze procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție și pronunțarea pe fond asupra laturii civile a cauzei.

Curtea a mai apreciat că soluția trimiterii cauzei spre rejudecare se impune și din perspectiva dreptului la un proces echitabil care trebuie să se regăsească în conținutul oricărei proceduri, pe toată durata derulării procesului penal, ca o sumă de garanții procedurale acordate atât inculpatului, cât și celorlalte persoane interesate, a tuturor participanților la proces.

La 3 octombrie 2017, ca urmare a soluției de trimitere a cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2015*.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că împrejurarea constând în aceea că părțile civile C. și D. nu s-au prezentat la biroul notarial al inculpatei, astfel că nu aveau cum să semneze declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 6 august 2008 și nici cererile datate 6 august 2008 și adresate B.N.P. A., precum și aspectele privind falsificarea scrisului și a semnăturilor de pe cererile datate 6 august 2008 și adresate B.N.P. A. și falsificarea semnăturilor de pe declarație sunt confirmate prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011, prin notele de observații prezentate de experții - parte recomandați de părți, respectiv nota de observații la Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011 întocmită de expertul - parte V., recomandat de inculpată.

Având în vedere aspectele expuse s-a constatat că părțile civile C. și D. nu s-au prezentat în fața inculpatei cu ocazia autentificării declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, fiind, așadar, vorba despre o substituire de persoane, aspect de fapt confirmat și de către martora T. în declarația dată în faza de cercetare judecătorească, apreciindu-se că depozițiile inculpatei, în declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în fazele de cercetare judecătorească în primul ciclu procesual și cu ocazia rejudecării cauzei nu sunt verosimile.

În acest context, Curtea a remarcat, pe de o parte, că relatările inculpatei reprezintă manifestarea concretă a exercitării dreptului la apărare în raport de art. 83 lit. a) C. proc. pen., care, însă, având în vedere ansamblul probatoriu al cauzei nu o disculpă, iar, pe de altă parte, că inculpata, atunci când a arătat că nu își mai amintește dacă, la momentul autentificării declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, soții J. erau sau nu însoțiți de alte persoane, a dorit să plaseze acest aspect deosebit de relevant sub auspiciile incertitudinii, împrejurare care, însă, nu este de natură a face aplicabil în cauză principiul prezumției de nevinovăție prevăzut de art. 4 alin. (1) C. proc. pen. și corolarul său intrinsec, in dubio pro reo, reglementat în art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, referitor la procedura notarială concretă și, implicit, la modalitatea în care a acționat în vederea autentificării, în data de 6 august 2008, a declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, inculpata A. a relatat cu precizie, cu minuțiozitate, în detaliu, fiecare moment și fiecare etapă ale procedurii notariale, afirmând, chiar, "cu certitudine", că părțile civile C. și D. s-au prezentat în fața sa și au semnat declarația.

În acest context, Curtea a constatat că împrejurarea că inculpata nu și-a mai amintit aspectul anterior menționat constituie o "breșă" inexplicabilă din punct de vedere al logicii și al capacității de rememorare și reproducere a succesiunii unor momente subsumate unui unic eveniment produs într-o singură zi.

Curtea a mai constatat că împrejurarea constând în aceea că părțile civile C. și D. nu s-au prezentat la biroul notarial al inculpatei, astfel că nu aveau cum să semneze declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 6 august 2008 și nici cererile datate 6 august 2008 și adresate B.N.P.A. este confirmată și prin nota de observații nr. x din 14 noiembrie 2011 la Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011, întocmită de expertul - parte recomandat de părțile civile, iar aspectele menționate în concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013 nu sunt de natură a o disculpa pe inculpată, din moment ce, pentru stabilirea formei de vinovăție cu care a săvârșit infracțiunea de fals intelectual - intenția indirectă - prezintă relevanță împrejurarea că părțile civile nu au semnat respectivele documente.

De altfel, fapta inculpatei constă în aceea de a atesta în cuprinsul actului notarial pe care l-a autentificat - privit ca negotium juris, iar nu ca instrumentum probationes - împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Curtea a mai arătat că un aspect de fapt deosebit de relevant în stabilirea existenței vinovăției inculpatei în săvârșirea infracțiunii de fals intelectual - sub forma intenției indirecte, este confirmat prin nota nr. x din 11 septembrie 2013 cu opinia formulată de expertul - parte recomandat de partea civilă L.

De altfel, însuși martorul H., audiat fiind în faza de urmărire penală a relatat că părinții săi nu au semnat niciodată o declarație de renunțare la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea lor.

Prin urmare, Curtea a constatat că, din coroborarea declarațiilor date de martorul E., cu nota nr. x din 11 septembrie 2013 cu opinia formulată de expertul - parte recomandat de partea civilă L., a rezultat că declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager, autentificată sub nr. x din 6 august 2008, a fost întocmită în fals de către inculpată, prin aceea că, având cunoștință în mod indubitabil despre faptul că în fața sa nu s-au prezentat adevărații titulari ai dreptului de uzufruct viager, și anume părțile civile C. și D., ci alte persoane, probabil martorii H. și I., a autentificat respectivul act, aspect care dovedește, în mod cert, săvârșirea de infracțiunii de fals intelectual cu forma de vinovăție prevăzută de lege, constând în intenția indirectă.

În concluzie, urmare a evaluării ansamblul probatoriu, Curtea a constatat că fapta există, constituie infracțiunea de fals intelectual și a fost săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În același timp, analizând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în cauză, s-a constatat că situația de fapt anterior expusă, prin raportare la infracțiunea săvârșită de inculpată, corespunde aspectelor de fapt relatate de părțile civile J. în plângerea penală și în declarațiile date în faza de urmărire penală.

Caracterul fals al declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager a fost susținut inclusiv de către partea civilă F. care, audiată fiind atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a precizat că știe de la soțul său că, în urma discuțiilor contradictorii avute cu martorul H., acesta din urmă a recunoscut că el a făcut declarația falsă.

Având în vedere că situația de fapt reținută în sarcina inculpatei a fost pe deplin dovedită, prin ansamblul probatoriu administrat în ambele faze procesuale, analizat și evaluat în mod coroborat în considerentele ce preced, Curtea a apreciat că apărările acesteia, în cuprinsul declarațiilor date în ambele faze procesuale, sunt neverosimile, întrucât sunt lipsite de orice suport probatoriu, reprezentând forma de exercitare concretă a dreptului la apărare.

În drept, Curtea a constatat că fapta inculpatei A. - care, în calitate notar public, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, în cuprinsul Încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008, că în fața sa s-au prezentat părțile civile C. și D. și că acestea au semnat în fața sa o declarație prin care renunțau de bună-voie la dreptul de uzufruct viager instituit asupra imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - întrunește, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât și al laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prealabil analizei conținutului constitutiv al infracțiunii, Curtea a analizat legea penală mai favorabilă inculpatei având în vedere că, pe parcursul soluționării cauzei, a intrat în vigoare noua codificare. Așadar, având în vedere că, prin rechizitoriu, s-a reținut că pentru infracțiunea de fals intelectual s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, Curtea a analizat care dintre cele două legi penale succesive sunt mai favorabile situației juridice a inculpatei.

Având în vedere modalitatea de calcul al termenului prescripției speciale a răspunderii penale, Curtea a constatat ca fiind mai favorabilă reglementarea anterioară (în varianta normativă în vigoare la data săvârșirii faptei) care prevedea împlinirea termenului cu încă jumătate, pe când, potrivit actualei codificări, prescripția intervine dacă termenul acesteia este împlinit cu încă o dată. S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 1092/2012, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 124 C. pen. (1969) sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi.

Prin urmare, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969) cu referire la Decizia nr. 1092/2012 a Curții Constituționale, termenul de prescripție specială a răspunderii penale - de 7 ani și 6 luni (compus din 5 ani + 2 ani și 6 luni) - pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), săvârșită în data de 6 august 2008, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, s-a împlinit, potrivit art. 124 C. pen. (1969), la 5 februarie 2016.

În acest context, Curtea a constatat că, prin declarațiile date în fazele de cercetare judecătorească, atât în primul ciclu procesual, cât și după trimiterea cauzei spre rejudecare, inculpata a solicitat, în baza art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal, întrucât se consideră nevinovată, apreciind, că se impune achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, al art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Curtea a arătat că elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni constă în acțiunea săvârșită de inculpata aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în calitate de notar public, de falsificare prin alterarea conținutului - în sensul de negotium juris - a unui înscris oficial, respectiv a declarației pe care a autentificat-o sub nr. x din 6 august 2008, cu prilejul întocmirii acestei declarații, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părțile civile C. și D. s-au prezentat în fața sa și au semnat cererile prin care au solicitat autentificarea actului și declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager.

S-a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele esențiale atașate elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Astfel, pe de o parte, falsificarea, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului, s-a realizat cu prilejul întocmirii și autentificării declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager - înscris oficial, în raport de art. 150 alin. (2) cu referire la art. 145 C. pen. (1969), inculpata aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Pe de altă parte, în cauză este îndeplinită și situația premisă a infracțiunii, constând în preexistența unei stări de fapt care impune întocmirea înscrisului oficial, și anume, presupusa intenție a părților civile C. și D. de a renunța la dreptul de uzufruct viager care fusese notat în favoarea lor prin contractul de vânzare-cumpărare pe care l-au încheiat, în calitate de vânzători, cu martorii H. și I., aceștia din urmă, în calitate de cumpărători.

Curtea a apreciat că urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale vizând, în principal, încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris oficial, iar în subsidiar, relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, precum și că legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei, având în vedere că falsul intelectual este o infracțiune formală, de pericol.

În ceea ce privește latura subiectivă, Curtea a constatat că inculpata a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. pen. (1969), deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, în sensul că, prin autentificarea unei declarații false, a prevăzut și urmărit producerea unor consecințe juridice.

Din punctul de vedere al formei de vinovăție cu care inculpata a săvârșit infracțiunea, respectiv, intenția indirectă, Curtea a arătat că inculpata a acceptat posibilitatea ca, în fața sa, să nu se fi prezentat părțile civile C. și D., asumându-și, așadar, faptul că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu prevăzute în Legea nr. 36/1995, constând în verificarea și stabilirea identității părților.

În raport prevederilor Legii nr. 36/1995, Curtea a remarcă faptul că inculpata, înainte de a proceda la autentificarea declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, trebuia să identifice părțile prezente în fața sa, și anume, pe C. și D., iar în ipoteza în care nu ar fi putut stabili identitatea părților, putea respinge solicitarea de autentificare.

Din probatoriul cauzei a mai rezultat că, la momentul autentificării respectivului actului notarial, inculpata a avut la dispoziție buletinele de identitate în original, păstrând, totodată, în arhiva biroului său notarial, fotocopii ale buletinelor de identitate, aspecte confirmate de către martorele T., secretar notarial, și U., delegat notarial, în declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și la cercetarea judecătorească.

De altfel, inculpata însăși a precizat, în mod constant, atât în timpul urmăririi penale, cât și în fazele de cercetare judecătorească în primul ciclu procesual și după trimiterea cauzei spre rejudecare, că persoanele care au solicitat autentificarea declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager au prezentat buletinele de identitate în original, realizându-se fotocopii care au rămas în arhiva biroului notarial, și, având în vedere că acestea concordau cu originalele documentelor de identitate, Curtea a apreciat că inculpata nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile profesionale prevăzute în art. 50 din Legea nr. 36/1995.

În același context, Curtea a mai subliniat faptul că, întrucât buletinele de identitate ale părților civile erau eliberate cu 13, respectiv, 15 ani în urmă în raport de data săvârșirii faptei, și anume, în anii 1995, respectiv, 1993, inculpata trebuia să adopte o atitudine de vigilență sporită, în sensul de a lua în calcul posibilitatea ca fizionomia părților din fotografiile aplicate pe buletinele de identitate să se fi schimbat, cu atât mai mult cu cât nu a fost indusă în eroare printr-o eventuală înlocuire a fotografiilor aplicate pe buletinele de identitate ale celor două părți civile cu fotografii ale adevăratelor persoane care s-au prezentat în fața sa.

Faptul că fotocopiile buletinelor de identitate ale părților civile existente în arhiva biroului notarial și avute în vedere de la autentificarea declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, concordă cu originalele buletinelor de identitate ale celor două părți civile a condus, în opinia Curții, la concluzia că inculpata nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile profesionale referitoare la verificarea și stabilirea identității persoanelor solicitante prezente în fața sa; dacă ar fi avut dubii cu privire la identitatea reală a persoanelor prezente în fața sa, inculpata trebuia să refuze îndeplinirea actului notarial în cauză, obligație care îi incumba potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.

Așadar, având în vedere că, pe de o parte, în cauză nu s-a dovedit că fotografiile din buletinele de identitate ale părților civile ar fi fost substituite cu fotografii ale adevăratelor persoane care s-au prezentat, în realitate, la biroul notarial în vederea autentificării actului solicitat, iar pe de altă parte, că inculpata însăși a afirmat, cu certitudine, că persoanele din fața sa au fost chiar titularele buletinelor de identitate, Curtea nu a putut accepta susținerea inculpatei, în sensul că ar fi fost indusă în eroare cu privire la identitatea reală a persoanelor prezentate în fața sa.

În consecință, Curtea a apreciat ca fiind dovedită forma de vinovăție a intenției indirecte cu care inculpata a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, reprezentat de întocmirea unui document notarial fals ca urmare a atestării unei împrejurări necorespunzătoare adevărului privind identitatea reală a persoanelor prezente în fața sa, și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, prin aceea că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile profesionale referitoare la verificarea și stabilirea identității persoanelor solicitante.

În acest context, Curtea a apreciat că solicitarea de achitare este lipsită de fundament, întrucât în cauză nu este incident niciunul dintre cele două cazuri invocate, nici art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta există, și nici art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că inculpata a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, după cum în cauză nu este incident nici vreun alt caz de achitare dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, lit. c) sau lit. d) C. proc. pen.

Cu toate acestea, Curtea nu a pronunțat condamnarea inculpatei, fiind incidentă cauza care înlătură răspunderea penală, constând în împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, în raport de dispozițiile art. 121 alin. (1) C. pen. (1969).

Totodată, Curtea a constatat că înscrisul autentificat este falsificat în conținutul său, prin alterarea adevărului privitor la împrejurările menționate în cuprinsul său, respectiv, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părțile civile C. și D. s-au prezentat în fața sa și au semnat cererile prin care au solicitat autentificarea actului și declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager. De asemenea, s-a constatat ca fiind falsificate și cererile datate 6 august 2008, adresate B.N.P. A. în vederea întocmirii și autentificării de către inculpată a declarației de renunțare la dreptul de uzufruct viager, motiv pentru care s-a dispune desființarea lor totală.

Prealabil analizării pretențiilor civile, Curtea a constatat că, pe parcursul soluționării cauzei, respectiv la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul C. civ.. Așadar, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. De asemenea, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligațiile născute din faptele juridice extra contractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

Or, având în vedere că fapta ilicită pretins a fi cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită la data de 06 august 2008, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, condițiile răspunderii civile delictuale sunt cele reglementate de prevederile art. 998 și următoarele C. civ. (1864), potrivit cărora, în vederea angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, este necesară îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe: să existe o faptă ilicită, fapta ilicită să fie generatoare de prejudiciu de natură morală/materială, să existe vinovăția inculpatului în producerea prejudiciului și să existe legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Raportând prevederile sus-menționate în prezenta cauză, Curtea a constatat că nu este îndeplinită niciuna dintre cele patru condiții, referitor la faptă ilicită pretins generatoare de prejudicii pentru părțile civile reținându-se că, în prezenta cauză, inculpata a săvârșit infracțiunea de fals intelectual. Cu privire la geneza prejudiciului, Curtea a constatat că fapta ilicită este o infracțiune formală, de pericol, iar nu de rezultat, de a cărei existență nu depinde producerea vreunui prejudiciu privit în materialitatea sa. Totodată, fapta ilicită săvârșită de inculpată nu este susceptibilă de a produce efecte complexe, care să poată consta nu numai în periclitarea valorilor sociale ce reprezintă obiectul juridic al acestei infracțiuni, ci și în vătămarea drepturilor, de natură materială sau morală, ale unei alte persoane, ca potențial subiect pasiv secundar.

Din această perspectivă, Curtea a subliniat că fapta inculpatei nu poate constitui geneza prejudiciului solicitat de către părțile civile în prezenta cauză.

În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 19 C. proc. pen., este posibilă alăturarea acțiunii civile celei penale în cadrul procesului penal, în vederea angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului/inculpaților.

Însă, în prezenta cauză, părțile civile nu sunt subiecți pasivi (nici principali, nici secundari) ai infracțiunii comise de inculpată, astfel încât nu se justifică acoperirea către părțile civile a prejudiciului suferit, deoarece acesta nu este consecința la care face referire, în mod neechivoc, art. 19 alin. (1) C. proc. pen.

Deosebit de relevantă este și împrejurarea, atât din perspectiva conținutului daunelor materiale, cât și al celor morale, constând în aceea că, în opinia Curții, geneza prejudiciului invocat de către părțile civile J. nu rezidă în fapta de fals intelectual săvârșită de către inculpată, ci în procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia părțile civile și-au rezervat dreptul de uzufruct viager, iar pentru părțile civile L. și F. în cele trei contracte de împrumut cu garanție imobiliară și în stresul generat de procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia primele și-au rezervat dreptul de uzufruct viager, părților civile L. și F. revenindu-le, eventual, doar nuda proprietate.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind relevantă și împrejurarea că fapta de înșelăciune pretins a fi fost săvârșită de către H., I., C. și D., nu a făcut, potrivit art. 371 C. proc. pen., obiectul învestirii acestei instanțe, fapte în raport de care procurorul a dispus o soluție de clasare a cauzei ca urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale.

Curtea a mai constatat că aprecierea asupra neîndeplinirii cerinței referitoare la geneza prejudiciului solicitat de către părțile civile determină inutilitatea analizării celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

Așadar, având în vedere că instanța nu a analizat temeinicia pretențiilor civile, Curtea a apreciat că acțiunea civilă nu poate fi soluționată în acest cadru procesual, aspecte care determină inadmisibilitatea acțiunii civile promovate de părțile civile.

Din coroborarea dispozițiilor art. 2158 alin. (1) C. civ., art. 2157 alin. (1) C. civ. și art. 2165 C. civ., Curtea a constatat că părțile civile L. Și F. dețin deja titluri executorii - constând în cele trei contracte de împrumut cu garanție imobiliară - în baza cărora își pot valorifica pretențiile civile de natură materială solicitate, motiv pentru care, solicitarea obținerii unui nou titlu executoriu, ca urmare a promovării acțiunii civile alăturate acțiunii penale, a fost apreciată ca fiind lipsită, în acest cadru procesual, de fundament legal.

În acest context, Curtea a remarcat faptul că, în vederea recuperării prejudiciului care le-a fost cauzat ca urmare a declanșării procedurilor judiciare civile având ca obiect executarea silită a imobilului aparținând lui C. și D., părțile civile pot formula o acțiune civilă, separat, la instanța civilă, fără ca soluția din prezentul dosar să poată constitui un obstacol de natură procedurală, întrucât pretențiile civile nu s-au analizat sub aspectul temeiniciei acestora, ci doar din punct de vedere procedural al genezei prejudiciului prin raportare la stabilirea cadrului procesual al acțiunii civile, conform art. 19 C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, au declarat apel inculpata A. și părțile civile D. și C., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Apelanta inculpată A., a solicitat, potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul său ales, admiterea căii de atac, desființarea sentinței penale atacate și achitarea sa,în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., precizând, în esență, că a procedat atât ea însăși, cât și funcționarul notarial, la verificarea buletinelor și la identificarea părților civile C. și D., pe baza actelor de identitate puse la dispoziție de aceștia, că și-a respectat obligația de diligență prevăzută de art. 50 din Legea nr. 36/1995, că a avut convingerea că s-au prezentat aceleași persoane, pe care le cunoștea întrucât, anterior, autentificase actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, că nu există probe din care să rezulte că ar fi avut vreun interes în cauză, precum și că, deși s-a susținut că ar fi trebuit să refuze îndeplinirea actului notarial, dacă ar fi avut îndoieli cu privire la identitatea respectivelor părți civile, nu a acționat cu intenție indirectă, ci, eventual din culpă, însă această formă de vinovăție nu este compatibilă cu infracțiunea de fals intelectual.

Criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantele părți civile C. și D., au susținut, potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul ales, pe latură penală, că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A., întrucât nu s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, în condițiile în care au existat mai multe acte de întrerupere, că respectivul termen începe să curgă de la data întocmirii ultimului act, adică din 27 octombrie 2015, motiv pentru care se impune condamnarea acesteia, lăsând la aprecierea instanței pedeapsa ce urmează a fi aplicată. Cu privire la latura civilă, raportându-se la jurisprudența instanței supreme s-a solicitat obligarea inculpatei la plata, în integralitate, a daunelor materiale (77.000 RON) și morale (10.000 RON), cu mențiunea că valoarea cauțiunii este de 40.000 RON.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 13 septembrie 2018, la interpelarea Înaltei Curți, apelanta inculpată A. a precizat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de control judiciar.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că apelurile declarate de inculpata A. și părțile civile D. și C. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Făcând, în continuare, propria analiză a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, dând eficiență dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., a realizat o evaluare judicioasă și completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în ambele cicluri procesuale, inclusiv din perspectiva susținerilor și apărărilor inculpatei și ale părților civile, punctând acele aspecte de fapt redate de aceștia și martorii audiați, dar și rezultate din probele științifice și cele indirecte, apreciate ca relevante pentru stabilirea derulării faptice a evenimentelor, pe baza căruia a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea, pe care instanța de control judiciar și-o însușește.

Astfel, în fapt, Înalta Curte reține, în esență, că, în data de 29 iulie 2008, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1191 de către notarul public G., având ca obiect vânzarea imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), de către vânzătorii C. și D. către cumpărătorii H. și I. (fiul, respectiv nora vânzătorilor), la prețul de 20.000 USD, preț achitat integral la 28 februarie 2002, conform Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2002 de către același notar, cu mențiunea că vânzătorii și-au rezervat, în cadrul contractului amintit, dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în cauză, precum și că, prin Încheierea nr. 6706 din 30 iulie 2008 autentificată de către același notar s/a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, în sensul reținerii valorii de circulație a imobilului la suma de 128.000 de euro, aplicându-se o reducere de 20% la totalul sumei de 160.000 de euro, ca urmare a rezervării dreptului de uzufruct viager, evaluare stabilită conform Ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare în București, emis de Camera Notarilor Publici București, prin Încheierea nr. 357061 din 31 iulie 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 fiind intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea soților ..., respectiv, înscris dreptul de uzufruct viager asupra aceluiași imobil în favoarea soților J.

Prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008 autentificată de către notarul public A. s-a luat act de declarația părților civile C. și D. de renunțare de bună voie la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea acestora prin contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus, totodată, acestea declarând că sunt de acord cu radierea din Cartea funciară nr. x a O.C.P.I. Sector 3 București a respectivului drept, astfel încât, prin Încheierea nr. 367304 din 8 august 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 s-a notat radierea dreptului de uzufruct viager privind imobilul situat în București, str. x (fost nr. 30).

Ulterior, s-au încheiat trei Contracte de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 7 noiembrie 2008, nr. y din 29 ianuarie 2009 și nr. z din 17 iulie 2009, de către notarul public K., fiecare având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 39.000/11.500/52.000 de euro cu termen de restituire până la 07 mai 2009, de către împrumutătorul L. (primele două contracte), respectiv F. (cel de al treilea contract), către împrumutații H. și I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenționale de rang I/rang II/rang III, în favoarea împrumutătorului asupra imobilului, proprietatea împrumutaților, situat în București, str. x (fost nr. 30), la autentificarea acestor contracte, H. și I. declarând că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituți, respectiv, nu au amintit existența unui drept de uzufruct viager asupra imobilului adus în garanție în favoarea soților J..

În data de 4 martie 2009, notarul public M. a autentificat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 161, privind asumarea obligației de vânzare a imobilului situat în București, str. x (fost nr. 30), de către promitenții-vânzători H. și I. în favoarea promitentului-cumpărător N. la prețul de 80.000 de euro, cu plata avansului în cuantum de 20.000 de euro, urmând ca diferența de preț să fie achitată în termen de 30 de zile, iar, în baza convenției autentificate sub nr. x din 17 iulie 2009 de notarul public K., s-a radiat această promisiune de vânzare.

În plângerea formulată, părțile civile C. și D. au susținut că la 22 octombrie 2010 au primit Somația nr. 63/2010 emisă de executorul judecătoresc O., având ca obiect somarea debitorilor H. și I. de a achita suma de 50.500 de euro datorată creditorului L. în baza contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub nr. x din 29 ianuarie 2009 și nr. y din 7 noiembrie 2008 de către notarul public K., urmând ca, în caz contrar, să se procedeze la scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului amintit, observând, însă, că în cuprinsul titlurilor executorii menționate nu se făcea mențiune de existența dreptului lor de uzufruct viager, precizând că nu au semnat declarația de renunțare la dreptul de uzufruct viager autentificată de către notarul public A. prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008, considerând actul ca fiind fals.

Această situație de fapt rezultă din analiza și coroborarea întregului material probator existent la dosar, care dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția apelantei inculpate A. în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, a cărei conduită se circumscrie sferei ilicitului penal, în forma și încadrarea juridică reținută de prima instanță, în urma aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, având în vedere că fapta a fost comisă sub imperiul reglementării anterioare.

În acest context, Înalta Curte observă, în primul