ÎCCJ, Decizia nr. 166/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 166/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 20 iunie 2019
Asupra apelului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 575 din 18 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2009.
Pentru a hotărî astfel, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, că prin sentința penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, între alții, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., cetățean român și britanic, la pedeapsa principală de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 159 C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de spionaj.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Prin decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și de inculpații B., C., D., E., A., F., G., H. și I. împotriva sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în dosarul nr. x/2009.
A desființat, în parte, hotărârea și în rejudecare, între alții, în baza dispozițiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza dispozițiilor art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a condamnat pe același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În baza dispozițiilor art. 38, 39 alin. 1lit. b) și art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
II. Revizuentul A. și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., arătând că, soluția de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obținute de către Serviciul Român de Informații în procedura de supraveghere tehnică începută înainte de sesizarea organului de urmărire penală și, continuată pe întreaga durată a urmăririi penale, respectiv până în martie 2009.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1), teza a II-a C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., iar prin sentința penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2009, s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea revizuentului.
Totodată, s-a reținut că cererea a fost formulată și motivată în scris, a fost menționat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a C. proc. pen., revizuentul invocând faptul că, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că motivul menționat de revizuent în motivarea cererii nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.
Astfel, s-a reținut că toate aspectele menționate în cererea de revizuire și susținute și oral în fața instanței reprezintă adevărate apărări de fond, revizuirea nefiind o cale de atac devolutivă.
În altă ordine de idei, s-a constatat că au fost indicate o serie de înscrisuri, atât oral, cât și în scris în cuprinsul cererilor de revizuire, dar niciunul dintre acestea nu a putut fi circumscris dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II a din C. proc. pen., mai mult decât atât, toate înscrisurile la care s-a făcut referire, fiind avute în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, atât în fond, cât și în apel, neexistând niciun înscris care să dovedească, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II a din C. proc. pen., netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
În cauză instanța de fond a reținut că nu pot fi primite nici argumentele invocate de revizuentul A. în sensul că are dreptul de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întrucât instanțele de judecată au fost induse în eroare, fiind falsificat mijlocul de probă în baza căruia s-a pronunțat soluția de condamnare, precum și faptul că un număr de 39871 de convorbiri au fost obținute numai într-o perioadă de două luni, de la două dintre persoanele supravegheate, întrucât aceste aspecte reprezintă veritabile apărări ce țin de fondul cauzei și nu pot constitui motive de revizuire.
Înalta Curte, secția penală a reținut, de asemenea, că nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., în sensul că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea, conduc în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că, prin cererea de revizuire formulată revizuentul A., nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.
III. Împotriva sentinței penale nr. 575 din 18 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen legal a formulat apel revizuentul condamnat, prin apărător ales, (la data de 05 noiembrie 2018, conform filei 2 dosar apel), cauza înregistrându-se la data 09 noiembrie 2018 pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1 - 2018 sub nr. x/2018, cu prim termen inițial fixat la 03 decembrie 2018.
Prin încheierea din data de 03 decembrie 2018, completul inițial investit, cu majoritate, a acordat termen administrativ la data de 14 ianuarie 2019, urmând ca toate măsurile procesuale care se impun să fie dispuse de completul ce va fi învestit.
La data de 12 decembrie 2018, prin rezoluția administrativă a vicepreședintelui instanței, dată în baza punctului 3 lit. a) din Hotărârea nr. 156 din 06 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea repartizării aleatorii către Completurile de 5 Judecători nou înființate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 1367 din 05 decembrie 2018, adoptată de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la efectele Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale.
Urmare repartizării aleatorii, cauza a revenit spre soluționare Completului de 5 Judecători Penal 1 - 2018, nou înființat, cu prim termen de judecată la data de 19 decembrie 2018, dosarul fiind ulterior amânat la data de 14 ianuarie 2019, 4 februarie 2019, 4 martie 2019, 1 aprilie 2019 și 3 iunie 2019.
La termenul din 3 iunie 2019, apelantul condamnat revizuent a lipsit, deși a fost legal citat, însă a fost reprezentat de apărătorul ales, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a acordat cuvântul asupra apelului formulat, concluziile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în încheierea de ședință de la acel termen, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
IV. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în majoritate, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., constată că este fondat apelul formulat de condamnatul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 575 din 18 octombrie 2018, pronunțată de secția Penală a instanței supreme în dosarul nr. x/2018, urmând a desființa sentința penală sus - menționată și a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă numai pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că motivul prioritar pentru care se impune admiterea apelului declarat de condamnatul revizuient A. îl vizează împrejurarea că din compunerea completului colegial de 3 judecători din cadrul secției Penale, complet care a pronunțat sentința penală nr. 575 din 18 octombrie 2019 în dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire s-a solicitat, a făcut parte și un judecător care a participat la judecarea cauzei în apel pronunțând decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în dosarul nr. x/2014.
Sub acest aspect se reține că apelantul revizuent condamnat A. a susținut că domnii judecători J. și K., judecători care au făcut parte din completul de 3 judecători al secției Penale al Înaltei Curți care a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 1081/03 decembrie 2013 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, erau incompatibili să participe la judecarea acelei cauze.
Examinând criticile formulate, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Referitor la imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că imparțialitatea poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (paragraful 30).
Această definiție este reluată și în Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară (paragraful 47).
În schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121).
În acest context se reține totodată, că în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea completului de judecată determină aplicarea sancțiunii nulității absolute.
În principiu, noțiunea de "compunere a completului de judecată" include:
"- numărul de judecători care formează completul de judecată, încălcarea dispozițiilor legale care reglementează judecarea cauzei în complet format dintr-un singur judecător sau din doi judecători, trei judecători ori cinci judecători fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute;
- separarea funcțiilor judiciare, nerespectarea dispozițiilor legale care atribuie judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau completului de judecată al instanței funcția de a soluționa cauza determinând aplicarea sancțiunii nulității absolute;
- continuitatea completului de judecată, încălcarea normelor cuprinse în art. 354 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. având drept efect incidența sancțiunii nulității absolute."
Prin urmare, procedura este afectată de nulitate absolută atunci când este efectuată de un judecător incompatibil, atunci când din compunerea completului de cameră preliminară fac parte judecători într-un alt număr decât cel prevăzut de lege, dar și atunci când hotărârea este pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbateri.
Cu referire la doamna judecător J., apelantul revizuent condamnat A. a susținut, în cuprinsul motivelor de apel, că aceasta a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți în același dosar, calitate în care s-a pronunțat în legătură cu existența infracțiunilor, identitatea și vinovăția inculpatului, precum și asupra mijloacelor de probă administrate în cauză de Serviciul Român de Informații.
În ceea ce privește critica vizând presupusa stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat doamna judecător J. la momentul pronunțării sentinței penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., legiuitorul a stabilit, în dispozițiile art. 46 - art. 48 din C. proc. pen. de la 1968, garanții care să asigure, în realizarea actului de justiție, imparțialitatea celor chemați să dezlege raportul juridic dedus judecății, prevăzând în cuprinsul art. 48 alin. (1) lit. a) că "este incompatibil de a judeca o cauză judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a acestei măsuri în cursul urmăririi penale."
Acest caz de incompatibilitate a fost preluat în noua codificare procesual penală în dispozițiile art. 64 alin. (4), potrivit căruia:
"judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac."
Stabilind competența judecătorului de drepturi și libertăți, art. 53 din același act normativ prevede că acesta soluționează în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situații expres prevăzute de lege.
Pe de altă parte, reglementând principiul separării funcțiilor judiciare, art. 3 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că în procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată, dispozițiile art. 3 alin. (3) din același cod prevăzând că "în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată."
Se observă, așadar, că, raportat la competența judecătorului de drepturi și libertăți, noua codificare procesual penală a lărgit sfera incompatibilităților generate de soluționarea unor sesizări în cursul urmăririi penale.
Or, dintre toate cererile soluționate de judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale doar cele vizând luarea și prelungirea măsurii arestării preventive se regăseau și în vechea reglementare (art. 48 alin. (1) lit. a) și, ca urmare, doar în situația acestora este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din actualul C. proc. pen.
Analizând, în acest context, aspectele învederate se constată că doamna judecător J. nu a exercitat, în cursul urmăririi penale, atribuțiile unui judecător de drepturi și libertăți ce erau incluse în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. anterior, singurele care își găsesc corespondent în dispozițiile art. 64 alin. (4) din C. proc. pen. în vigoare.
În consecință, raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 68 coroborat cu art. 66 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, în cauză, cu referire la doamna judecător J. nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din același cod, motiv pentru care apreciază că fiind nefondată critica formulată de apelantul revizuient.
Pe de altă parte, apelantul revizuent A. a susținut că domnul judecător K. era, de asemenea, incompatibil să participe la judecarea acelei cauze întrucât a făcut parte din Completul de 5 Judecători al instanței supreme, care a pronunțat decizia penală din apel nr. 11 din 27 ianuarie 2015.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, apreciază întemeiată critica formulată, și doar sub acest aspect apelul formulat va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.:
"Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii."
În sistemul noului C. proc. pen. sunt prevăzute două tipuri de căi de atac, ordinare și extraordinare. Singura cale de atac ordinară de reformare prevăzută este apelul, revizuirea fiind, astfel cum este reglementat în Titlul III, Capitolul V, Secțiunea 3, una din cele 4 căi extraordinare de atac.
În redactarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., legiuitorul nu distinge între căile de atac ordinare și cele extraordinare, astfel că nu se poate adăuga la lege și să se considere că un judecător care a participat la soluționarea unei cauze - în speța de față în apel - să poată participa la soluționarea unei căi de atac (chiar extraordinare).
Situația de incompatibilitate menționată are în vedere exact ipoteza reglementată de art. 64 alin. (3) C. proc. pen. și anume aceea a judecătorului care este considerat incompatibil a soluționa căile de atac formulate împotriva soluțiilor pronunțate de anterior.
Prin urmare unul dintre judecătorii care au luat parte la judecarea cauzei în fond - și care a pronunțat decizia ce face obiectul căii extraordinare de atac a revizuire - nu poate lua parte la soluționarea admiterii în principiu revizuirii, dat fiind faptul că și în etapa admisibilității în principiu are loc o judecată în privința căreia legiuitorul a reglementat cazul de incompatibilitate de la art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. - "judecarea aceleiași cauze".
Mai mult decât atât, se reține că, s-ar putea ajunge la situația în care judecătorul care a pronunțat decizia obiect al revizuirii să poată participa la judecarea cauzei în etapa admisibilității în principiu, pentru ca, ulterior, să nu mai poată participa la soluționarea pe fond a revizuirii, urmând a fi înlocuit de un alt judecător, existând posibilitatea ca acest din urmă judecător să fi avut un alt punct de vedere asupra admisibilității în principiu decât cel care a participat la soluționarea cauzei în apel și la soluționarea admisibilității în principiu.
Or, judecarea unei cauze trebuie să aibă loc în fața acelorași judecători, neputându-se analiza admisibilitatea în principiu în fața unui complet într-o anumită compunere, iar judecarea cauzei să aibă loc în fața altui complet, într-o altă compunere.
În speță, judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de căi extraordinare de atac este pus în situația de a-și evalua propria hotărâre, chiar și sub aspectul admisibilității în principiu.
Așadar, raportând dispozițiile legale incidente la contextul cauzei și reținând că garanțiile dreptului de acces la un tribunal imparțial presupun un examen detaliat al circumstanțelor cauzei care să determine dacă există sau nu o suspiciune obiectiv justificată cu privire la lipsa imparțialității, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că prin soluționarea în apel a cauzei domnul judecător K. a devenit incompatibil să participe la soluționarea dosarului penal x/2018 aflat pe rolul secției penale a instanței supreme, dosar ce vizează aceeași cauză, aflată însă, într-un alt stadiu procesual (în calea de atac extraordinară a revizuirii), aspectele relevate fiind de natură a conduce la concluzia admiterii apelului formulat în cauză, desființarea sentinței penale atacate și retrimiterea cauzei la secția Penală în vederea rejudecării.
În ceea ce privește celelalte critici formulate în apel de revizuentul condamnat A., urmează a fi avute în vedere și analizate de prima instanță cu ocazia rejudecării.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 575 din data de 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.
Desființează sentința penală sus - menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.
Opinie separată
În opinie minoritară apreciez că în cauză se impunea repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen., a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând incompatibilitatea judecătorului în examinarea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii.
Astfel, în art. 475 din C. proc. pen., referitor la obiectul sesizării, legiuitorul a prevăzut în mod expres condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea sesizare și anume:
"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că sesizarea instanței supreme presupune întrunirea următoarelor condiții:
1) să existe un dosar pe rolul unui complet de judecata al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; întrucât legea nu distinge, cauza respectivă se poate afla inclusiv în căile extraordinare de atac.
2) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective;
Acceptând posibilitatea apelării la acest mecanism menit să asigure o practică judiciară unitară inclusiv în căile extraordinare de atac, se impune concluzia că sintagma "soluționarea pe fond a cauzei" primește o interpretare largă, ce include atât fondul propriu-zis al cauzei respective, cât și orice alte chestiuni ce țin de fondul acelei căi extraordinare de atac.
3) asupra problemei de drept respective Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare."
Din analiza articolului 475 din C. proc. pen. rezultă, totodată că titular al dreptului de a solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile este doar completul de judecata menționat mai sus. În tăcerea legii, se poate aprecia că acel complet poate acționa din oficiu sau la cererea vreunei părți.
În cauza de fata aceste condiții sunt îndeplinite în sensul ca:
1) pe rolul completului de judecata de față se află dosarul nr. x/2018 având ca obiect apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 575 din data de 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2009.
2) soluționarea pe fond a cauzei este condiționată de lămurirea problemei de drept vizând incompatibilitatea judecătorului în examinarea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii.
În acest context se reține că prin motivele de apel formulate apelantul revizuent condamnat A. a susținut că domnii judecători J. și K., judecători care au făcut parte din completul de 3 judecători al secției Penale al Înaltei Curți care a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 1081/03 decembrie 2013 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, erau incompatibili să participe la judecarea acelei cauze.
Cu referire la doamna judecător J., apelantul revizuent condamnat A. a susținut, în cuprinsul motivelor de apel, că aceasta a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți în același dosar, calitate în care s-a pronunțat în legătură cu existența infracțiunilor, identitatea și vinovăția inculpatului, precum și asupra mijloacelor de probă administrate în cauză de Serviciul Român de Informații.
Pe de altă parte, apelantul revizuent A. a susținut că domnul judecător K. era, de asemenea, incompatibil să participe la judecarea acelei cauze întrucât a făcut parte din Completul de 5 Judecători al instanței supreme, care a pronunțat decizia penală din apel nr. 11 din 27 ianuarie 2015.
În acest context, cu referire la situația de incompatibilitate invocată de apelantul revizuent în cuprinsul motivelor de recurs, se impune a fi menționat că, la momentul pronunțării sentinței penale nr. 574 în dosarul nr. x/2018, jurisprudența majoritară conturată era în sensul că judecătorii care au pronunțat hotărârea supusă revizuirii nu devin incompatibili de a participa la examinarea admisibilității cererii de revizuire, cale extraordinară de atac de retractare, bazată pe fapte și împrejurări asupra cărora instanța nu s-a pronunțat la judecată pe fond.
În susținerea acestei opinii s-a reținut că soluționarea cererii de revizuire parcurge două faze procesuale, respectiv cea a admisibilității în principiu, în care se examinează îndeplinirea condițiilor cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu.
Procedura reglementată de art. 459 din C. proc. pen., privește examinarea, admisibilității în drept, a cererii de revizuire și nu vizează soluționarea căii extraordinare de atac, în acest din urmă caz având loc rejudecarea cauzei și, dacă se găsește necesar, readministrarea probelor din cursul judecății în primă instanță.
Prin urmare, în faza admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța este învestită a se pronunța asupra unor aspecte de ordin pur legal, chestiuni de natură formală privind titularul, termenul de introducere a cererii și formularea în scris a acesteia, cu arătarea cazului de revizuire și a mijloacelor de probă, verificări privind formularea anterior a unor cereri similare, respectiv dacă faptele și mijloacele de probă invocate conduc, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Se impune a se preciza totodată, că atât procedura prevăzută de art. 459 alin. (1) din C. proc. pen. cât și cea prevăzută de art. 431 alin. (1) din Codul de procedură privește examinarea admisibilității în principiu a unui drept și nu o judecată asupra temeiniciei cererii.
În acest context se rețin considerentele deciziei în interesul legii nr. 10 din 9 februarie 2009 referitoare la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2009 potrivit cărora "...prin natura și conținutul ei specific o astfel de procedură prealabilă, de examinare (…) sub aspectul admisibilității în principiu, nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt întrunite condițiile de exercitate a acesteia, și anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestației." cât și decizia nr. 542 din data de 14 iulie 2015 a Curții Constituționale (argumentele fiind aplicabile și în ceea ce privește procedura admisibilității în principiu a cereri de revizuire).
În același sens se reține totodată, că, în jurisprudența sa constantă, Curtea de la Strasbourg reține că art. 6 din Convenție nu se aplică unei proceduri care urmărește redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat și care solicită o asemenea redeschidere nu este "acuzată de o infracțiune", în sensul art. 6 din Convenție, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei "acuzații în materie penală" (a se vedea și Decizia Comisiei din 16 mai 1995, pronunțată în Cauza Oberschlick împotriva Austriei, cererile nr. 19.255/92 și 21.655/93, Decizia din 25 mai 1999, pronunțată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, Cererea nr. 40.679/98, Decizia din 6 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Sonnleitner împotriva Austriei, Cererea nr. 34.813/97, și Decizia din 20 martie 2001). S-a reținut că procedura este declanșată de către o persoană a cărei condamnare a rămas definitivă și vizează pronunțarea nu asupra unei "acuzații în materie penală", ci asupra problemei de a ști dacă sunt îndeplinite condițiile pentru reluarea procedurii penale.
Jurisprudența diferită în materia incompatibilităților în procedura admisibilității în principiu a cererii de revizuire/contestație în anulare, atât la nivelul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât al Completului de 5 Judecători în materie penală constatată ulterior pronunțării hotărârii atacate generează necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema de drept enunțată impunându-se a fi lămurită în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății și implicit evitarea pronunțării unor hotărâri cu caracter neunitar pe viitor, fiind încadrată în activitatea de unificare judiciară.
În mod evident de rezolvarea acestei chestiuni de drept (interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (4) din C. proc. pen. raportat la 459 din C. proc. pen.), depinde soluționarea fondului căii de atac exercitate, cu atât mai mult cu cât revizuientul, în cadrul motivelor de apel formulate a invocat, în mod expres, această critică de nelegalitate.
Totodată, se reține că jurisprudența completului pentru dezlegarea unor probleme de drept nu exclude din competența acestuia nici chestiunile de procedură și nici problemele de drept care au apărut într-o cale de atac ordinară sau extraordinară.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciindu-se că depinde soluționarea pe fond a cauzei de lămurirea unor chestiuni de drept, chiar dacă aveau ca obiect interpretarea unor norme de procedură penală, completul evaluând importanța problemei de drept asupra soluției și nu faptul că problema de drept presupunea interpretarea unui text din procedura penală sau din dreptul substanțial și nici faptul că dosarul se afla într-o cale de atac ordinară ori extraordinară.
În cauză sunt îndeplinite și condițiile negative prevăzute de art. 475 din C. proc. pen., dezlegarea acestei chestiuni de drept nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nefiind pronunțată o hotărâre prealabilă de completul abilitat al instanței supreme.
Concluzionând, în opinie minoritară, se apreciază că în cauză, indubitabil există o chestiune de drept în sensul prevăzut de dispozițiile art. 475 din C. proc. pen. impunându-se sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând incompatibilitatea judecătorului în examinarea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii.