ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 121/10.05.2019, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatei A. și 8 luni închisoare în sarcina inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2), (3) și 4 din C. pen., pedepse a căror aplicare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpații să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) lit. a)-e) din C. pen. și s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării acestora și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pe latură civilă, s-a dispus obligarea părților responsabile civilmente SC C. SA și SC D. SA la plata a sumei de 25000 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 40000 RON cu titlu de daune morale, fiecare în parte, către partea civilă E.

Totodată, s-a dispus obligarea părților responsabile civilmente SC C. SA la plata către partea civilă-inculpat B. a sumei de 20000 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 40000 RON cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește cheltuielile de spitalizare efectuate pentru persoana vătămată E. s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente SC D. SA la plata sumei de 4512,80 RON, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și s-a constatat că partea responsabilă civilmente SC C. SA a achitat către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova suma de 4512,80 RON (reprezentând 50% din suma totală).

Cu privire la cheltuielile de spitalizare efectuate pentru persoana vătămată B. s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente SC C. SA la plata sumei de 377,68 RON, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și s-a constatat achitată suma de 832,62 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (reprezentând 50% din suma totală) și suma de 18963,65 RON, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București.

Au fost respins în rest pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova pentru cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate-inculpat B. și ca inadmisibilă, cererea de constituire de parte civilă formulată de F..

S-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța hotărârea menționată, prima instanță a reținut că la data de 24.07.2015, în jurul orei 00:50, inculpata A. a condus autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe str. x din mun. Craiova, pe sensul de mers spre aeroport, iar în dreptul marcajului longitudinal discontinuu situat în intersecția cu strada x, a efectuat o manevră de întoarcere pe sensul de mers spre centru fără să se asigure corespunzător la schimbarea direcției.

Concomitent, inculpatul B. a condus motocicleta marca x, cu numărul de înmatriculare x, în spatele autoturismului condus de inculpata A., în aceeași direcție de mers și în timp ce a efectuat o manevră de depășire a respectivului autovehiculului, intrând pe contrasens, a intrat în coliziune cu partea lateral stânga față a acestuia.

În urma impactului, inculpatul-parte civilă B. și partea civilă E., pasager al vehiculului condus de acesta, au fost proiectați pe carosabil, fiind răniți grav.

Certificatul medico-legal nr. 1452/A2 din 12.08.2015 întocmit de I.M.L. Craiova a concluzionat că partea civilă E. a prezentat leziuni care au necesitat 110 - 120 zile îngrijiri medicale, iar din raportul de expertiză medico-legală reiese că inculpatul-parte civilă B. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 120 - 130 de zile de îngrijiri medicale.

Expertiză medico-legală efectuată în cursul cercetării judecătorești a concluzionat că partea civilă E. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat circa 140 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, prezintă artroză glezna dreaptă secundară, ce nu constituie însă infirmitate fizică permanentă, precum și că este posibil ca pe viitor partea civilă să necesite intervenții chirurgicale conservatoare sau radicale (artodeză gleznă).

De asemenea, prin raportul de nouă expertiză medico-legală, întocmit de I.M.L. Craiova se atestă că inculpatul-parte civilă B. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat circa 150 - 160 de zile de îngrijiri medicale, că acesta are capacitatea de muncă păstrată, nu prezintă infirmitate fizică, prejudiciu estetic și nici pierderea unui simț sau organ, precum și că nu necesită efectuarea de intervenții chirurgicale.

Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că producerea accidentului rutier este rezultatul unei culpe comune concurente și egale a celor doi inculpați.

Instanța a reținut că starea de fapt este confirmată de raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale de expertul G. prin care s-a reținut că inculpata A. nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers prin efectuarea manevrei de întoarcere, iar inculpatul B. a efectuat manevra de depășire într-o zonă în care aceasta era interzisă. Prin același raport de expertiză, s-a concluzionat că motocicleta a rulat cu o viteză de circa 86 km/h, iar autovehiculul cu o viteză de 17 km/h, expertul apreciind că nu a existat un raport de cauzalitate între viteza de deplasare a motocicletei și producerea accidentului.

De asemenea, s-a mai reținut că ambii inculpați ar fi putut evita producerea accidentului rutier, respectiv inculpata A. putea evita producerea accidentului dacă ar fi manifestat atenția care se impunea în timpul conducerii la efectuarea unei manevre de întoarcere și s-ar fi asigurat atât din față, cât și din spate și ar fi efectuat manevra de întoarcere pe celălalt sens după trecerea motocicletei, în timp ce inculpatul B. putea evita producerea accidentului dacă ar fi redus viteza motocicletei și ar fi realizat depășirea regulamentară a autovehiculului pe partea dreaptă.

Expertiză criminalistică întocmită de L.I.E.C. Craiova în cursul judecății în primă instanță, a concluzionat că cel mai probabil locul impactului s-a situat pe sensul de mers dinspre aeroport către centru, că imediat anterior impactului motocicleta se deplasa pe sensul către aeroport, că în momentul impactului autovehiculul avea o viteză de circa 20 km/h, viteza de impact a motocicletei fiind de circa 77 km/h, că inculpatul B. nu putea evita accidentul prin manevra de ocolire pe partea stângă, ci eventual pe partea dreaptă, precum și că nu se poate stabili dacă inculpata A. putea evita sau preveni producerea accidentului.

Prima instanță a apreciat că cele două expertize nu sunt contradictorii, iar faptul că în raportul de expertiză criminalistică a concluzionat că nu se poate stabili dacă inculpata A. putea evita sau preveni producerea accidentului nu constituie o infirmare a concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale prin care s-a arătat în esență că ambii inculpați ar fi putut evita producerea accidentului rutier cu condiția de a fi respectat normele care reglementează circulația pe drumurile publice.

S-a reținut că inculpata A. a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, care obligă la un comportament în trafic care să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a altor persoane, precum și dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, neasigurându-se corespunzător la schimbarea direcției de mers.

Chiar dacă inculpata A. ar fi inițiat executarea manevrei de schimbare a direcției de mers spre stânga pe o porțiune de drum pe care depășirea era interzisă, avea și în acest caz obligația de a se asigura că poate efectua manevra în siguranță, întrucât la schimbarea direcției de mers conducătorul vehiculului trebuie să ia toate măsurile de precauție pentru a nu periclita siguranța celor care folosesc drumul public. Astfel, în situația schimbării direcției de deplasare, orice conducător de vehicul, indiferent de zona în care ar circula, este obligat nu doar să semnalizeze intenția sa, dar și să verifice, mai înainte de a executa această manevră, poziția și viteza autovehiculelor aflate în trafic pe acea porțiune de drum.

Prima instanță a reținut că inculpatul B. a condus motocicleta în localitate cu o viteză superioară limitei maxime legale (potrivit ambelor rapoarte de expertiză), încălcând art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, contribuind la producerea accidentului prin încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prin efectuarea manevrei de depășire într-o zonă în care depășirea este interzisă și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, care îl obligau la un comportament în trafic care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor.

Instanța a constatat că în cursul procesului penal au fost audiați mai mulți martori, însă doar unii au arătat că au perceput în mod direct, nemijlocit cele întâmplate.

Astfel, cu privire la martorii H., I. și J., instanța a înlăturat declarațiile acestora, apreciind că nu se coroborează cu restul materialului probator care infirmă susținerile lor.

În acest sens, instanța a reținut că martorii H. și I. au arătat că au văzut un autoturism oprit pe prima bandă, cu farurile aprinse și luminile de avarie în funcțiune care a efectuat o manevră de întoarcere, intrând în coliziune cu motocicleta pe banda a doua de mers către Slatina, arătându-se practic de cei doi martori că impactul dintre motocicletă și mașină ar fi avut loc cel mult pe axul drumului care separă cele două sensuri de deplasare, iar nu pe sensul opus de deplasare.

Aceste susțineri sunt infirmate atât de concluziile celor două rapoarte de expertiză care au indicat că cel mai probabil locul impactului s-a situat pe sensul de mers Aeroport către centru, cât și de declarațiile martorului K. care se afla în mașina condusă de inculpată și care a arătat că în momentul impactului mașina se afla pe celălalt sens de deplasare și că, până la intersecția cu str. x, mașina nu a fost oprită pe partea dreaptă a drumului cu luminile de avarie în funcțiune.

Cu privire la declarațiile martorului J., instanța constată că acesta nici nu a susținut că a văzut ce s-a întâmplat, martorul arătând doar că s-ar fi aflat în mașină cu ceilalți doi martori, respectiv cu martorii H. și I..

Mai mult, au fost constatate neconcordanțe în declarațiile martorilor H., I. și J..

Astfel, în cursul urmăririi penale, martorul J. a arătat că după accident I. și H. au mers să vadă ce se întâmplase, el rămânând la autoturism, în timp ce în declarația dată în cursul judecății martorul a arătat că s-a deplasat împreună cu aceștia pentru a vedea ce se întâmplă.

În cursul urmăririi penale, martorul H. a arătat că după accident el împreună cu martorul I. au mers la locul unde se aflau cele două persoane accidentate și că el cu prietenii săi au plecat din locul respectiv după ce au venit cele două sau trei ambulanțe, în timp ce în declarația dată în cursul judecății, martorul a arătat că imediat după impact s-a dus în locul unde se consumase accidentul, după el venind și I. și J., precum și că el și prietenul său J. au plecat de la locul accidentului cu mașina cu care se deplasaseră, după care a revenit singur cu mașina sa la locul accidentului de unde l-a luat pe martorul I.

În cursul urmăririi penale, martorul I. a arătat că după accident, el împreună cu martorul H. au mers la locul unde se aflau persoanele accidentate, în timp ce martorul J. a rămas în autoturism, în timp ce în declarația dată în cursul judecății martorul a arătat că el împreună cu martorul H. au coborât din mașină și s-au deplasat la locul accidentului, însă nu-și mai amintește care s-a deplasat primul, la ceva timp venind după ei și martorul J. .

Cu privire la persoana vătămată E., instanța a constatat că aceasta a avut susțineri contradictorii în cursul procesului penal. Astfel, în declarația dată la 09.09.2015, persoana vătămată E. a arătat că nu poate preciza pe ce bandă se deplasa motocicleta și că nu putea vedea în față, pentru ca,în declarația dată la 13.07.2016, aceasta să aibă altă susținere, arătând în esență că un autoturism a virat brusc stânga, le-a tăiat calea, moment în care motocicleta a intrat în coliziune cu autoturismul și că înainte de impact inculpatul B. s-a deplasat cu motocicleta pe banda a doua de circulație, fără să încerce vreo manevră de depășire sau de evitare a impactului. Ulterior, în cursul judecății, persoana vătămată E. a arătat că își menține a doua declarație dată organelor de urmărire penală, susținând că se deplasau cu motocicleta pe a doua bandă de mers, iar o mașină de pe banda întâi le-a tăiat calea .

Instanța a înlăturat declarațiile date la 13.07.2016 și 17.01.2018 (în cursul judecății) de persoana vătămată E. cu privire la modul de descriere a producerii accidentului rutier cu motivarea că aceste susțineri sunt infirmate de probe științifice (rapoartele de expertiză) și contrazic chiar susținerea inițială a persoanei vătămate care a arătat că nu poate preciza pe ce bandă se deplasa și că nu putea vedea în fața motocicletei, justificarea persoanei vătămate privind revenirea asupra declarației inițiale care nu ar corespunde realității - și anume că era sub influența unui tratament medicamentos când a dat prima declarație - neputând fi primită.

Inculpatul B. a susținut că impactul a avut loc pe banda sa de circulație, iar nu pe contrasens, fiind cauzat de un autoturism care avea luminile de avarie în funcțiune și care a virat brusc stânga pentru a întoarce. Prima instanță a arătat că depoziția este contrazisă de concluziile celor două rapoarte de expertiză care au indicat că cel mai probabil locul impactului s-a situat pe sensul de mers dinspre aeroport către centru, cât și de declarațiile martorului K. care se afla în mașina condusă de inculpată și care a arătat în declarația dată în fața instanței că în momentul impactului mașina se afla pe celălalt sens de deplasare, iar până la intersecția cu str. x nu a fost oprită pe partea dreaptă a drumului.

Susținerile inculpatei A. în sensul că a semnalizat, s-a asigurat după care a virat stânga sunt contrazise de raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale de expertul G., care a concluzionat că inculpata A. putea evita producerea accidentului dacă ar fi manifestat atenția care se impunea în timpul conducerii la efectuarea unei manevre de întoarcere și s-ar fi asigurat atât din față, cât și din spate și ar fi efectuat manevra de întoarcere după trecerea motocicletei.

Mai mult, deși în declarația dată în fața instanței de judecată, inculpata A. a arătat că mai întâi s-a asigurat, a semnalizat, s-a uitat în toate oglinzile - stânga, dreapta, retrovizoare - după care a efectuat manevra de întoarcere, în declarația dată la 19.02.2016 în calitate de suspect în prezența apărătorului său ales, inculpata a arătat că a semnalizat, s-a asigurat că pe celălalt sens nu se apropie nici un vehicul spre centrul Craiovei apoi s-a angajat în efectuarea manevrei de întoarcere, din această susținere rezultând în mod evident că inculpata nu s-a asigurat în mod corespunzător anterior efectuării manevrei de întoarcere.

În drept, instanța a reținut că, fapta inculpatei A. care, la data de 24.07.2015, prin încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a contribuit la producerea unui accident de circulație soldat cu vătămarea integrității corporale a părții civile E., care a suferit leziuni ce au necesitat circa 140 zile îngrijiri medicale, și a inculpatului - parte civilă B. care a suferit leziuni ce au necesitat circa 150 - 160 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) și 4 din C. pen.

În ce privește fapta inculpatului B. care, la data de 24.07.2015, prin încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1), art. 49 alin. (1) și art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, a contribuit la producerea accidentului de circulație soldat cu vătămarea integrității corporale a părții civile E., care a suferit leziuni ce au/necesitat circa 140 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv faptul că inculpații s-au prezentat în fața organelor judiciare, nu au antecedente penale, vârsta acestora, faptul că ambii sunt integrați în societate, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, cât și forma de vinovăție.

Raportat la aceste criterii, instanța a arătat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, orientată peste minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 83 din C. pen., este adecvată și asigură scopul preventiv educativ al legii penale, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, având în vedere împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut că persoanele vătămate s-au constituit părți civile astfel: E. a solicitat suma de 500.000 euro daune morale și 50.000 RON daune materiale, iar B. suma de 500.000 euro daune morale și 100.000 RON daune materiale.

De asemenea, s-a reținut că s-au constituit părți civile unitățile spitalicești are au acordat îngrijiri medicale celor doi, astfel: Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu suma de 9025,61 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate E. și cu suma de 1665,24 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate inculpatului-parte civilă B. și Spitalul Clinic de Urgență București cu suma de 38682,67 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate inculpatului-parte civilă B..

Instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 1357 și urm. C. civ., se cer a fi întrunite cumulativ o serie de condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Cu privire la prejudiciul moral produs părții civile E. în urma infracțiunilor săvârșite de către inculpații A. și B., s-a reținut că art. 1357 și urm. C. civ. instituie obligația persoanei vinovate de comiterea unui delict, să acopere integral prejudiciul cauzat victimei, fără a se face distincție între prejudiciul material și prejudiciul moral.

S-a arătat că daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice, iar acordarea lor trebuie să înlăture or, cel puțin să diminueze, consecințele delictului. Repararea integrală a prejudiciului în materia daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii care nu au un conținut economic și nici echivalent bănesc, iar sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie nici măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victime.

Au fost avute în vedere leziunile traumatice suferite, natura și împrejurările comiterii faptelor, vârsta părții civile, în raport de care s-a considerat că este indubitabil faptul că partea civilă E. a suferit un prejudiciu moral constând în suferințe de natură fizică și emoțională ca urmare a leziunilor suferite, iar suma de 80000 RON, reprezintă o compensație echitabilă, moderată și proporțională.

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă E., instanța a reținut că din înscrisurile depuse la dosar și din declarațiile martorilor propuși în dovedirea acțiunii civile, respectiv martorii L. și M. rezultă că aceasta a făcut cheltuieli cu tratamentul și recuperarea în cuantum de 50.000 RON.

Prima instanță a reținut incidența Deciziei nr. 1/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și a dispozițiilor art. 1381 alin. (1) și art. 1371 alin. (1) C. civ.

Ca atare, în condițiile în care s-a reținut că accidentul s-a produs ca urmare a unei culpe comune, concurente și egale, a apreciat că se impune obligarea la despăgubiri a fiecăreia din cele două societăți de asigurare în mod egal.

Cu privire la partea civilă-inculpat B., s-a arătat că se impune obligarea la despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale doar a societății de asigurare a autovehiculului condus de inculpata A., respectiv partea responsabilă civilmente SC C. SA și doar proporțional cu culpa de 50% reținută în sarcina acesteia, potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ.

În ce privește cuantumul daunelor, prima instanță a avut în vedere leziunile traumatice suferite, vârsta părții civile-inculpat, gradul de culpă de 50% în producerea accidentului rutier, suma de 40.000 RON fiind considerată suficientă pentru a compensa prejudiciul moral produs, fiind echitabilă, moderată, proporțională cu întinderea pagubei suferite și nu constituie o cauză de îmbogățire fără just temei.

Cu privire la daunele materiale, s-a reținut că materialul probator administrat confirmă în parte pretențiile acestuia, înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor propuși, respectiv martorii N. și O. atestând cheltuieli cu tratamentul și recuperarea în cuantum de 40.000 RON.

Instanța a constatat că partea civilă E. a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, cheltuielile de spitalizare urmând a fi suportate de societățile de asigurare în proporție egală.

Inculpatul-parte civilă B. a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova și Spitalul Clinic de Urgență București, instanța menționând că acțiunea civilă a instituțiilor spitalicești este limitată la prejudiciul produs din culpa inculpatei A., urmând a fi suportat de societatea de asigurare a autovehiculului condus de aceasta.

S-a constatat că din extrasele de cont depuse la dosar de către partea responsabilă civilmente SC C. SA, rezultă că aceasta a achitat deja către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova suma de 4512,80 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate E. (reprezentând 50% din suma totală) și suma de 832,62 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate-inculpat B. (reprezentând 50% din suma totală), precum și suma de 18963,65 RON către Spitalul Clinic de Urgență București, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate-inculpat B., rămânând de achitat diferența de 377,68 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate-inculpat B. (50% din 38682,67 RON echivalează cu 19341,33 RON, fiind achitată doar suma de 18963,65 RON, rezultă o diferență neachitată de 377,68 RON).

La data de 22.05.2018, numitul F. a depus o cerere prin care a solicitat să fie despăgubit cu suma de 23.903 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului marca x cu nr. de înmatriculare x implicat în accidentul rutier.

Potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, iar potrivit art. 19 alin. (2) din C. proc. pen., acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.

Instanța a reținut că prin Decizia nr. 1/23.02.2004 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că "instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte".

Or, numitul F. nu a suferit o vătămare a integrității corporale urmare a accidentului rutier produs de cei doi inculpați, situație în care, raportat la prevederile art. 19 din C. proc. pen. și la decizia amintită, cererea acestuia a fost considerată inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B. și A., părțile responsabile civilmente SC C. SA și SC D. SA, părțile civile E. și Spitalul Clinic de Urgență București, precum și apelantul F..

Apelanții inculpați au criticat temeinicia soluției de condamnare și au solicitat reevaluarea probatoriului administrat și achitarea, fiecare dintre aceștia arătând, în esență, că nu a încălcat nicio regulă de circulație și că producerea accidentului este rezultatul culpei exclusive a celuilalt.

Partea responsabilă civilmente SC D. SA a solicitat aplicarea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 și reducerea daunelor acordate.

Cu privire la daunele morale s-a arătat că acestea trebuie să reflecte criteriile de evaluare stabilite de jurisprudență și în principal, principiul proporționalității între echitate și nevoia socială, dar trebuie să țină cont de nivelul veniturilor și de nivelul general de dezvoltare economică a României, astfel încât să reprezinte o satisfacție compensatorie, iar nu o îmbogățire fără just temei.

Relativ la daunele materiale a solicitat să fie acordate doar cheltuielile dovedite cu înscrisuri.

Apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA a criticat sentința apelată atât în privința laturii penale, cât și în privința laturii civile, apreciind că probatoriul administrat a fost evaluat eronat de prima instanță și a solicitat să se rețină concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cursul cercetării judecătorești din care reiese culpa exclusivă a inculpatului B. în producerea accidentului. În consecință, a solicitat ca în rejudecare să se dispună achitarea inculpatei A. și înlăturarea obligării societății de asigurare de la plata oricăror despăgubiri, lipsind condiția culpei.

Apelul părții civile E. a vizat cuantumul daunelor morale acordate, criticile avansate vizând temeinicia acestora în raport de suferința fizică și psihică produsă de leziunile suferite și sechelele traumatice, solicitându-se acordarea integrală a sumei solicitate cu acest titlu.

Partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București a criticat soluția primei instanțe sub aspectul legalității și a solicitat acordarea în totalitate a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare efectuate pentru B., deoarece decizia Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituționalitatea sintagmei "precum și daune sănătății propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost pronunțată ulterior datei la care s-a produs accidentul și nu produce efecte în cauză.

Totodată, a solicitat admiterea apelului și acordarea dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizare calculate de la data externării, astfel cum au fost solicitate.

La termenul din data de 11 octombrie 2019, apelantul F. a transmis o declarație notarială autentificată prin care a arătat că înțelege să retragă apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 121 din data de 10 mai 2019, motiv pentru care urmează a se lua act de manifestarea de voință a acestuia în considerarea art. 415 din C. proc. pen.

Analizând sentința penală atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele devoluate, Înalta Curte apreciază fondate exclusiv apelurile declarate de părțile civile, pentru următoarele considerente:

Se reține că prin rechizitoriul nr. x/2016 din 24.11.2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. -avocat- și A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, constând în aceea că la data de 24.07.2015, urmare a nerespectării regulilor de circulație, au produs un accident în urma căruia a rezultat vătămarea corporală atât a conducătorului motocicletei implicate în accident, B., cât și a pasagerului acesteia, E.

Astfel, s-a arătat că inculpata A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe Calea x, din municipiul Craiova, pe sensul de mers dinspre centru spre aeroport, până la intersecția cu strada x, unde a efectuat o manevră de întoarcere pe sensul de mers dinspre aeroport spre centru, marcajul între sensuri fiind discontinuu, moment în care motocicleta marca x, cu numărul de înmatriculare x, condusă de inculpatul B., care se deplasa în aceeași direcție, a intrat în coliziune cu partea laterală stânga a autoturismului. În urma impactului, inculpatul B. și partea civilă E. au fost aruncați peste autoturism și propulsați pe carosabil, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120 - 130, respectiv 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale.

În actul de inculpare s-a arătat că accidentul s-a produs din culpa comună concurentă a celor doi conducători de autovehicule reținând că inculpata A. a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care obligă la un comportament în trafic care să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a altor persoane, precum și dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prin aceea că nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, iar inculpatul B. a condus cu viteză superioară limitei maxime legale, încălcând dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dar și art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, prin efectuarea manevrei de depășire a marcajului dublu continuu ce desparte sensurile de mers și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În referire la criticile inculpatului B. vizând excluderea expertizelor judiciare efectuate în cauză, Înalta Curte constată în prealabil că pretinsa încălcare a dreptului inculpatului la a solicita participarea unui expert independent numit de acesta, prev. de art. 172 alin. (8) din C. proc. pen., este o chestiune de legalitate a mijlocului de probă.

În esență, se invocă nelegalitatea administrării expertizei, se solicită anularea mijlocului de probă și excluderea probei obținute cu încălcarea art. 102 din C. proc. pen., ceea ce presupune aplicarea regimului nulităților așa cum este acesta reglementat la art. 280 - 282 din C. proc. pen.. Or, motivul invocat de apelant constă în încălcarea unei dispoziții legale referitoare la efectuarea expertizei, încălcare ce nu se regăsește printre cele care atrag nulitatea absolută, expres prevăzute de lege.

Ca atare, aceasta trebuia invocată în condițiile art. 282 alin. (3) și (4) lit. a) din C. proc. pen., până la închiderea procedurii de cameră preliminară în ceea ce privește expertiza efectuată în cursul urmăririi penale. Limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea fazei de cameră preliminară având ca obiect, printre altele, legalitatea administrării probelor și a actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal posibilitatea contestării legalității acestora, consecința acestei limitări temporale fiind aceea că, invocarea ulterioară nu mai este posibilă.

Totodată, reținem că expertul parte ales de inculpat a întocmit în cursul urmăririi penale, un raport în care a consemnat propria opinie și pentru întocmirea căruia a avut la dispoziție toate documentele dosarului. Este adevărat că încuviințarea acestuia a fost subsecventă redactării expertizei tehnice, însă această împrejurare nu este de natură să afecteze drepturile inculpatului, astfel de opinii ale experților parte fiind în mod obișnuit realizate ulterior.

Mai mult, aceste susțineri ale inculpatului au fost analizate în procedura de cameră preliminară și au fost înlăturate motivat prin încheierea nr. 2 din 06.03.2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2016, rămasă definitivă prin încheierea nr. 519/16.05.2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În referire la pretinsa nelegalitate în administrarea expertizei de către prima instanță, motivată de faptul că expertul independent numit la solicitarea părții nu ar fi fost citat, Înalta Curte subliniază că deși art. 177 alin. (1) din C. proc. pen., prevede că, după ce dispune efectuarea unei expertize, organul judiciar fixează un termen la care sunt chemate părțile, precum și expertul, alin. (6) al aceluiași articol statuează în sensul că "Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozițiile art. 177 alin. (3), nefiind necesară prezența expertului în fața organului judiciar."

Această dispoziție trebuie coroborată cu art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activității de expertiză criminalistică, care detaliază activitățile ce pot fi derulate de expertul parte, potrivit cărora:

"Experții autorizați, numiți de organele judiciare, la cererea părților, participă personal la efectuarea expertizelor prin observații cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea și completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum și prin obiecții la raportul de expertiză, adresate organului judiciar".

Raportând dispozițiile legale amintite la actele procesuale relevante, Înalta Curte remarcă faptul că expertiza tehnică a fost încuviințată de prima instanță la cererea inculpatului B., care a formulat obiectivele, a depus înscrisuri completatoare pentru a fi avute în vedere la efectuarea acesteia și a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară efectuat.

Având în vedere modul concret în care inculpatul și-a exercitat drepturile ce decurg din încuviințarea unui expert independent, dar și faptul că la primul termen la care expertiza a fost pusă în discuția părților, acesta a formulat obiecțiuni exclusiv cu privire la concluziile formulate, iar nu și cu privire la alte aspecte, Înalta Curte constată în principal că, pretinsa nelegalitate este invocată cu depășirea termenului prevăzut de art. 282 alin. (a lit. c) din C. proc. pen., iar, în subsidiar, modul de efectuare al expertizei nu a produs nicio vătămare inculpatului în legătură cu exercitarea drepturilor ce decurg din încuviințarea unui expert parte.

Nemulțumirea apelantului privind faptul că instanța de fond nu a luat în considerare opinia exprimată de expertul parte, este o chestiune de apreciere a probelor, iar nu de legalitate a acestora.

În acest sens amintim că, în cadrul procesului, mijlocul de probă este reprezentat de raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, observațiile sau raportul expertului parte având doar rol de orientare a instanței, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificației rezultatelor raportului de expertiză și facilitându-i posibilitatea de a evalua relevanța concluziilor expertului desemnat. Este adevărat că opinia expertului parte poate constitui un reper important în aprecierea celorlalte probe, inclusiv a expertizei care, ca orice alt mijloc de probă nu are valoare probantă absolută, însă această chestiune se circumscrie evaluării instanței la momentul deliberării, constituind o critică de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii atacate.

Procedând la reevaluarea probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că la data de 24.07.2015, în jurul orei 00:50, pe Calea x din municipiul Craiova în dreptul intersecției cu strada x, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpata A. și motocicleta cu numărul de înmatriculare x, condusă de inculpatul B., în urma căruia acesta din urmă și pasagerul motocicletei, E., au suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 150 - 160, respectiv 140 de zile de îngrijiri medicale.

Este de necontestat faptul că în momentele ce au precedat impactul, ambele autovehicule se deplasau în aceeași direcție de mers, motocicleta în urma autoturismului, precum și faptul că accidentul a avut loc în timp ce șoferul mașinii a efectuat o manevră de întoarcere, impactul constând în aceea că motocicleta a intrat în coliziune cu partea lateral stânga față a autoturismului, cei doi ocupanți fiind propulsați pe carosabil.

Împrejurarea de fapt a cărei lămurire este necesară prin confruntarea probelor administrate și asupra cărora poartă divergențele în susținerile părților, vizează poziția celor două vehicule la momentul anterior inițierii manevrei de întoarcere de către inculpata A., în raport de axul drumului, împrejurare determinantă în stabilirea culpei în producerea accidentului și asupra căreia cei doi inculpați au exprimat versiuni contradictorii.

Or, în această privință declarațiile date de inculpatul B. se coroborează cu declarațiile martorilor oculari H. și I., iar teza prezentată de acesta sub aspectul dinamicii producerii accidentului apare ca fiind singura care explică probele materiale atestate de mențiunile cuprinse în procesul-verbal de cercetare în raport și de topografia locului producerii accidentului, fiind contrazisă doar de declarațiile inculpatei A. și ale martorului K., proprietarul autoturismului condus de aceasta și pasager la momentul producerii accidentului, care însă, pe de o parte, sunt oscilante, iar pe de altă parte, nu concordă între ele în privința unor împrejurări esențiale.

Astfel, inculpatul B. a relatat încă de la prima declarație dată în calitate de persoană vătămată, faptul că în timp ce conducea motocicleta pe Calea x spre aeroport, imediat ce a urcat rampa situată la ieșirea din cartierul Lăpuș-Argeș, a observat în față, la aproximativ 300 - 400 de metri, pe prima bandă, un autoturism staționat cu avariile în funcțiune, care a virat stânga în momentul în care motocicleta se afla la 10 - 15 metri. Acesta a arătat că nu poate preciza dacă autoturismul a făcut manevra de pe loc, dar că, pentru a-l evita, a tras stânga de ghidon și a accelerat în scopul de a-l ocoli prin față, fără a reuși însă, astfel încât, a intrat în coliziune cu acesta. Inculpatul B. a menținut această declarație și cu ocazia audierii sale în calitate de suspect și ulterior de inculpat, pe tot parcursul procesului penal.

Împrejurarea că autoturismul condus de inculpata A. nu se afla lângă axul drumului înainte de inițierea manevrei de întoarcere, ci staționa sau circula cu viteză redusă pe prima bandă este confirmată și de martorii H. și I., care circulau pe sensul opus de mers și au observat ambele autovehicule în momentele premergătoare impactului, realizând iminența pericolului, au văzut impactul, au oprit autoturismul și au coborât pentru a acorda ajutor, declarațiile fiind în mod eronat înlăturate de prima instanță în contextul în care nu există indicii privind lipsa de obiectivitate a acestora.

Astfel, faptul că pe sensul opus a circulat un autovehicul în momentele premergătoare accidentului, este confirmat atât de martorul K., cât și de inculpata A., care a precizat că a observat mașina respectivă circulând pe prima bandă a sensului de mers către centru, motiv pentru care a frânat și a continuat deplasarea cu viteză redusă pentru a-i acorda prioritate și a efectuat manevra de întoarcere după trecerea acesteia.

Faptul că martorii H. și I. au fost la fața locului la momentul producerii accidentului este confirmat și de martorul J., pasager al aceluiași autoturism, și reiese cu certitudine din aceea că martorii au relatat cu ocazia depozițiilor mai multe detalii factuale care apar și în declarațiile inculpatei A. și ale martorului K., amănunte a căror cunoaștere face credibile depozițiile celor doi și atestă că în procesul-verbal de cercetare la fața locului s-a omis menționarea martorilor oculari, în contextul în care din declarațiile tuturor celor implicați rezultă indubitabil că au existat astfel de martori, aceștia afirmând faptul că la fața locului în foarte scurt timp au sosit mai multe persoane.

Astfel, declarațiile martorilor H. și I. concordă în privința faptului că au observat un autoturism oprit cu farurile și avariile pornite, I. fiind cel care a atras atenția dat fiind că a fost deranjat de luminile acestuia și tot el a fost acela care, aflându-se la volan a observat motocicleta venind și autoturismul punându-se în mișcare și a alertat și pe H. asupra pericolului producerii accidentului.

De asemenea, declarațiile acestora se coroborează atât între ele, cât și cu cele ale inculpaților și ale martorului K. în privința faptului că B. a fost propulsat în urma impactului lângă bordură pe sensul de mers către centru, că acesta și-a scos casca și a vorbit la telefonul mobil imediat după accident, iar la sosirea ambulanței le-a cerut medicilor să se ocupe mai întâi de cealaltă victimă. Referitor la pasagerul motocicletei, declarațiile sunt de asemenea concordante în sensul că aceasta a fost proiectată mai departe, pe axul drumului, cu fața în sus, picioarele orientate spre centru și că avea casca pe cap, nu și echipament de protecție, fiind descrise și articolele vestimentare purtate de aceasta. De asemenea, martorul H. relatează faptul că o tânără se afla la volanul autoturismului implicat și că pe scaunul din dreapta se afla prietenul său care consumase alcool, acesta fiind motivul pentru care ea conducea, iar martorul I. a declarat că a auzit pe cei doi ocupanți ai autoturismului când au afirmat în fața agenților de poliție sosiți la fața locului că tânăra respectivă conducea pentru prima dată autoturismul în cauză, declarațiile celor doi fiind concordante cu declarația inculpatei A. și a martorului K..

Totodată, martorii oculari relatează despre prezența la locul accidentului a unui autovehicul de salubritate care a însă nu a rămas acolo, martorul K. afirmând că ar fi fost un tir. Este adevărat că sub acest aspect depozițiile sunt diferite, însă cert este că declarațiile atestă prezența unui alt vehicul de dimensiune mai mare, descrierea diferită putând fi explicată prin starea emoțională a acestora care justifică direcționarea atenției către victime și difuză în ce privește celelalte împrejurări.

Mai mult, martorul H. a relatat că a văzut impactul și faptul că șoferul motocicletei a fost aruncat peste botul mașinii, căzând "pe capotă sau parbriz" ceea ce explică propulsarea acestuia în direcția bordurii, spre deosebire de pasagerul motocicletei despre care același martor a afirmat că "am văzut-o rostogolindu-se prin aer după impact", afirmând chiar că a crezut că, inițial, a crezut că aceasta a murit.

Este adevărat că între declarațiile martorilor J., H. și I., apar diferențe cu privire la ordinea în care cei trei au coborât din mașină, precum și că declarațiile date de aceștia în faza de urmărire penală și în primă instanță nu sunt identice, însă aceste neconcordanțe sunt minore în raport de ansamblul împrejurărilor relatate și se justifică fie prin capacitatea diferită a acestora de a rememora, fie prin trecerea timpului de la producerea evenimentului și nu justifică înlăturarea declarațiilor respective care se coroborează cu celelalte probe administrate.

Mai mult, Înalta Curte constată ca fiind plauzibilă împrejurarea că autoturismul condus de inculpata A. nu circula pe banda a doua de mers înainte de inițierea manevrei de întoarcere, în contextul în care, din chiar declarația acesteia reiese că a oprit autoturismul cu puțin în urmă pentru a permite coborârea numitului P., pe care l-a lăsat în apropierea locuinței, fapt ce explică și avariile pornite și care au fost observate atât de inculpatul B., cât și de martorii oculari și care au fost găsite în funcțiune chiar și la sosirea poliției la fața locului după producerea accidentului, inculpata uitând să le oprească cel mai probabil după ce a oprit pentru a lăsa respectiva persoană să coboare. Este neverosimilă susținerea că inculpata ar fi pus în funcțiune avariile după impact, pe de o parte, în considerarea șocului emoțional, iar pe de altă parte, pentru că o astfel de conduită ar fi fost nejustificată, generând chiar un pericol suplimentar.

Așadar, declarația dată de inculpata A. în sensul că se deplasa lângă axul drumului este una nereală, fiind contrazisă de declarațiile inculpatului B., dar și de declarațiile martorilor H. și I. și chiar de martorul K. care, contrar inculpatei, a afirmat în prima declarație dată în faza de urmărire penală că autoturismul a fost oprit înainte de inițierea manevrei de întoarcere pentru a acorda prioritate autoturismului care circula pe sensul opus.

Este adevărat că martorul K. a revenit asupra acestei afirmații în declarația dată în fața primei instanțe, însă în contextul în care nu a oferit nicio explicație plauzibilă, instanța de apel va reține prima declarație ca reprezentând adevărul, aceasta fiind dată la scurt timp de la producerea accidentului, practic la câteva ore mai târziu, capacitatea de rememorare fiind mult mai ridicată. De altfel, ipoteza deplasării cu viteză redusă în apropierea axului drumului este neverosimilă, în contextul în care, oricât de redusă ar fi fost viteza, continuarea deplasării ar fi condus la depășirea porțiunii de drum cu marcaj întrerupt care ar fi permis întoarcerea.

Relevant asupra poziției subiective a inculpatei A. este și faptul că a dat prima declarație abia la 19 februarie 2016, la aproape 7 luni de la accident, dar și faptul că în această primă declarație inculpata a afirmat că rula cu viteză redusă la un metru față de axul drumului, s-a asigurat că din sens opus nu circulă niciun autovehicul și în acest context a efectuat manevra de întoarcere, relatare semnificativ diferită, în care aceasta a omis împrejurarea privind faptul că pe sensul opus circula un autoturism și a afirmat textual că "În niciun caz nu am plecat de pe banda I a str. x când am efectuat manevra de întoarcere. Dacă făceam acest lucru, impactul avea loc pe banda a II-a a str. x văzând sensul de mers spre aeroport." Or, omisiunile din relatare și această din urmă afirmație denotă lipsa de sinceritate și conferă declarației sale un caracter defensiv, pro causa, și nu poate servi la aflarea adevărului.

De altfel, declarațiile inculpatei A. diferă între ele în privința împrejurărilor esențiale, inculpata revenind în totalitate în fața primei instanțe, asupra declarației date la procuror în care arată că s-a asigurat și a acordat prioritate unui autoturism care venea din sens opus, la care face referire și martorul K., fără însă a oferi nicio explicație.

Nici susținerea martorului K. în sensul că autoturismul a fost oprit lângă axul drumului înainte de a întoarce nu poate fi reținută, deoarece este contrazisă de relatările martorilor oculari, persoane în legătură cu care nu există indicii privind vreun interes în susținerea unei versiuni nereale, în timp ce martorul K., pe lângă faptul că era prieten cu inculpata A. a fost și prejudiciat prin aceea că mașina implicată în accident aparținea tatălui său, elemente de fapt ce conferă declarației sale subiectivitate, martorul fiind interesat în susținerea tezei expuse de inculpata A..

Afirmația inculpatului B. în sensul că unul dintre lucrătorii de poliție venit la fața locului a menționat că inculpata A. ar fi afirmat că pentru a efectua manevra de întoarcere a intrat pe o stradă lăturalnică la dreapta și ulterior a întors, realizând astfel o întoarcere mai largă este plauzibilă dată fiind topografia locului accidentului și explică atât declarațiile coroborate ale martorilor H. și I. și ale inculpatului B. privind poziția autovehiculului, dar mai ales poziția în care s-a oprit autoturismul după producerea accidentului. Deși această declarație nu a fost consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului, cum nu a fost consemnată nici prezența martorilor oculari, este semnificativ faptul că însăși inculpata A. recunoaște în declarația dată la 11 iulie 2016 că "unul din lucrătorii de poliție m-a luat pe mine de lângă victimă pentru a mă întreba cum se petrecuse accidentul." și că "eu am purtat o discuție cu acel lucrător de poliție" al cărei conținut însă inculpata a omis să îl detalieze. Faptul că prima sa declarație nu a fost consemnată în scris este amintit de inculpată și în declarația dată la data de 21 noiembrie 2016, cu mențiunea că aceasta a susținut că s-a deplasat la sediul poliției pentru a semna procesul-verbal și că în această împrejurare a purtat o discuție cu un lucrător de poliție care însă nu a fost consemnată în cuprinsul unei declarații. Cert este că inculpata a dat explicații la momentul sosirii poliției la locul producerii accidentului care nu au fost consemnate, susținerea inculpatului B. fiind plauzibilă cu atât mai mult cu cât, acesta inițial a avut calitatea de persoană vătămată în cauză, ceea ce confirmă că cele relatate de