ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul A.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96/P din data de 18 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din 2 infracțiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracțiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. în referire la art. 83 alin. (1) din C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în sarcina inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să se comunice Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 RON.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x întocmit la data de 21 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST Constanța s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul de infracțiuni.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, contrar dispozițiilor legale și statutare ce reglementează activitatea de asistență juridică, l-a sfătuit și învățat pe B. ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în fața Curții de Apel Constanța în cauza cu nr. x/2016, respectiv să mintă în sensul că banii remiși fostului magistrat C. (la rândul său inculpat, în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior, i-a indicat denunțătorului cum să justifice schimbarea declarațiilor și retractarea denunțului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală numiților C. și B..

Cu privire la competența materială și după calitatea persoanei a Curții de Apel Constanța, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calității de avocat în cadrul Baroului Constanța a inculpatului A.

A reținut că din conținutul descrierii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului A. se desprind acuzațiile potrivit cu care acesta, în calitatea sa de avocat, convins fiind că remiterea sumei de 500 euro de către martorul denunțător B. clientului său, C., al căruia avocat ales a fost, pe parcursul judecării Dosarului nr. x/2016 (cauză în care atât B., cât și C. au calitatea de inculpați, fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., trafic de influență prevăzută de art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.) avea caracter ilicit, banii fiind prețul traficării influenței lui C., l-a abordat pe B., pe care-l cunoștea, cerându-i să își însușească o apărare mincinoasă, pentru a obține atât pentru C., dar și pentru B. o soluție favorabilă în cauza cu nr. x/2016, aflată la acel moment pe rolul Curții de Apel Constanța.

A constatat că, potrivit acuzațiilor, întrucât C., inculpat în cauza cu nr. x/2016 avea instituită, în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, obligația de a nu lua legătura cu B. și acesta, la rândul său, inculpat în aceeași cauză, cel care a intenționat să împiedice aflarea adevărului în cauza cu nr. x/2016 aflată pe rolul Curții de Apel Constanța, la momentul purtării discuțiilor cu B., a fost inculpatul A., cu scopul vădit ca cei doi să dea declarații mincinoase în fața instanței de judecată, pentru a obține soluții de achitare, în primă instanță.

A apreciat relevante în susținerea acuzațiilor ce i se aduc inculpatului următoarele fragmente ale conversațiilor purtate între inculpat și martorul denunțător B.:

Fragmente ale discuției din data de 7 decembrie 2016 între inculpat și martorul denunțător, înregistrată de martorul -denunțător cu un aparat propriu:

A.: "m-am uitat în dosarul ăla...ar fi bine să ajungeți la o înțelegere, ca să scăpați de circul ăsta"

B.: "Adică ?"

A.: "...eu zic că există o situație în care scapi și tu și el"

A.: "să mergem pe varianta lui C. că a fost un împrumut și cade toată ... eu zic că ar fi în beneficiul la amândoi ... Că dacă-i un împrumut tu restitui împrumutul, scapi de acuzații că nu mai e șpagă, să-i dai șpagă, el scapă de acuzația de primit șpagă"

...

B.: "N-a fost nici un împrumut a fost șpagă toată ziua ..."

A.. "Știu..."

...

A.: "...poate găsim o..."

B.: "Hai vorbim. Ai telefonul meu?"

Fragmente ale discuției din data de 9 februarie 2017 dintre inculpat și martorul denunțător, înregistrate ambiental, ulterior înregistrării denunțului depus de B.:

A.: "... părerea mea, să vezi ce zice C. ..."

B.: "Eu nu pot să vorbesc cu C."

A.. " Păi nu, vezi ce zice când dă declarație. Dă el declarație, dai și tu declarație"

B.: "Tu ai vorbit cu C.?"

A.: "Eu zic dacă... lucrurile s-ar lipi între tine și C... ar fi OK pentru amândoi"

...

A.: "El e de acord, da!"

...

A.: "ideea asta e, că dacă tu ai ... tu ai cădea pe declarația lui...cum a zis el cu împrumutul, cu aia ...da dom* le da* aveam impresia că D. îmi făcea greutăți și m-am supărat pe el"

...

A.: "Și asta îi zici eu am făcut ... cum să zic ... eu am făcut denunțul că ...așa eram supărat pe aia, că așa ... că nu înțelegeam care e treaba ... mă, C. a zis ... a dat declarație, că a fost împrumut, ai văzut și tu la dosar."

B.: "Știu ce a zis la dosar, după aia n-a mai dat"

A.: "... tu dacă-i confirmi ... împrumutul ...cade toată povestea"

Fragmente ale discuției din data de 14 februarie 2017, dintre inculpat și martorul denunțător, înregistrate ambiental, ulterior înregistrării denunțului depus de B.:

A.: "El zice că a fost un împrumut și nu ... Deci asta e ideea"

B.: "Am înțeles!"

...

B.: "Cum ai zis tu, zicem aceeași vorbă ... aia e!"

A.: "... da, asta e, ideea asta e, să iasă cam aceeași vorbă"

A reținut că coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății conduce la conturarea stării de fapt reținută în actul de inculpare, în sensul în care faptele au fost săvârșite de inculpat, cu vinovăția cerută de lege, respectiv cu intenție directă.

Astfel, examinând înregistrările aflate la dosarul cauzei cuprinzând convorbirile dintre inculpat și martorul denunțător, a constatat că inculpatul este cel care inițiază dialogul și îi propune martorului denunțător maniera frauduloasă în care să procedeze, cu ocazia celor trei întâlniri din datele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, cei doi discutând relaxat și amical, ca două cunoștințe vechi, despre anumite amănunte din dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, dar și din ancheta desfășurată în cursul urmăririi penale.

A apreciat că actele de conduită ale inculpatului au depășit cadrul legal, de exercitare a profesiei de avocat și intră în sfera ilicitului penal. Neexistând nici o dispoziție statutară care i-ar fi permis inculpatului, în calitatea sa de avocat, să ia legătura cu un alt inculpat, din aceeași cauză cu care clientul său avea interese contrare, declarațiile lui B. fiind incriminatoare pentru celălalt inculpat, C., este evident că modalitatea de a acționa a inculpatului a fost îndreptată spre zădărnicirea aflării adevărului în cauză, cu scopul obținerii unei achitări pentru clientul său, C., iar pentru a-l convinge pe B. să declare la fel ca și clientul său, i-a prezentat acestuia beneficiile obținerii unei soluții de achitare și pentru sine.

A reținut că declarațiile martorului-denunțător B. din fața instanței, dar și din cursul urmăririi penale, relevă că inculpatul A. l-a abordat direct atunci când s-au întâlnit întâmplător în iarna anului 2016 în fața Palatului de Justiție din mun. Constanța, unde se află sediile Tribunalului Constanța și Curții de Apel Constanța, cerându-i să susțină teza mincinoasă a unui împrumut (5.000 euro) ca și cum C. l-ar fi împrumutat cu acea sumă, iar martorul-denunțător i-ar fi înapoiat-o, și nu că banii ar fi reprezentat prețul traficării influenței lui C. către procurorul D., așa cum a susținut martorul denunțător B. într-un alt denunț formulat la DNA, dosar în care inițial a avut calitatea de denunțător, calitate ce i-a fost schimbată în cea de inculpat, fiind ulterior trimis în judecată - Dosarul cu nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța, alături de fostul procuror C., martor în prezenta cauză. Martorul-denunțător B. susține și că din discuțiile cu inculpatul A. a înțeles că C. cunoaște despre teza mincinoasă a împrumutului și că este de acord cu ea, însă din cuprinsul convorbirilor înregistrate nu reiese cu certitudine că acesta ar fi cunoscut despre intențiile avocatului său. Totodată, martorul-denunțător a subliniat că a interpretat mesajul ca venind din partea procurorului D. (care l-a trimis în judecată pe martorul-denunțător și împotriva căreia martorul denunțător a formulat mai multe plângeri și sesizări) pentru a-l ajuta pe C., însă aceasta este doar percepția subiectivă a martorului-denunțător, nefiind cert că s-a dorit transmiterea unui mesaj din partea altei persoane.

Precizează martorul-denunțător B. că, după formularea denunțului la DNA împotriva avocatului A., la a doua întâlnire, de la începutul anului 2017, inculpatul i-a sugerat din nou să susțină teza mincinoasă despre care discutaseră la sfârșitul anului 2016, susținând că se va ajunge la condamnarea atât a sa, dar și a lui C., așa că i-a cerut să declare că banii reprezentau un împrumut, în condițiile în care C. declarase deja în fața instanței că suma de 500 euro reprezenta un împrumut și nu prețul traficării influenței sale cu privire la o cauză penală.

Martorul-denunțător B. a subliniat și că la a treia întâlnire inculpatul a devenit evaziv în cadrul discuțiilor, astfel că s-a gândit că acesta ar fi fost anunțat despre denunțul formulat la DNA, bănuielile sale fiind că procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, D., ar fi cea care l-a anunțat pe inculpat despre formularea denunțului, precum și că cei doi, inculpatul A. și procurorul D., "vroiau să-mi însceneze un dosar", întrucât inculpatul îi relatase în cadrul discuțiilor purtate cu prilejul primei întâlniri despre o întrevedere cu procurorul D., la sediul parchetului

Declarațiile martorului E. din fața instanței, dar și din cursul urmăririi penale, au fost apreciate a confirma întâlnirea dintre soțul său, martorul-denunțător B., și inculpatul A., la data de 7 decembrie 2016, de la intrarea în Palatul de Justiție (clădirea Curții de Apel Constanța), precum și că a existat o discuție privată între cei doi, care a durat 5-10 minute. Martorul precizează și că, ulterior discuției, soțul ei i-a precizat că inculpatul A. i-ar fi solicitat să declare că banii remiși de B. către C., pentru procurorul D. (așa cum a subliniat B. în denunțul formulat către DNA, în Dosarul nr. x/2016, unde inițial a avut calitatea de martor denunțător, pentru ca, ulterior, în aceeași cauză, să aibă calitatea de inculpat) reprezentau, de fapt, un împrumut. Din declarația martorului reiese și că soțul său, B., în cadrul discuției purtate cu inculpatul, a aflat că C. cunoștea despre înțelegerea propusă lui B., dar și că B. a înregistrat convorbirea cu avocatul A., purtată la acea dată.

Declarațiile martorului C. din fața instanței, dar și din cursul urmăririi penale relevă că, din discuțiile purtate cu apărătorul său, inculpatul A., a aflat că inculpatul l-ar fi sfătuit pe B. să declare adevărul, respectiv că suma de 500 euro era un împrumut, pe care B. trebuia să i-l restituie, așa cum, de altfel, a declarat martorul C. în fața judecătorului cauzei penale cu nr. x/2016 a Curții de Apel Constanța. Martorul a arătat și că inculpatul A. a fost cel abordat de B., cel din urmă fiind cel care i-ar fi solicitat inculpatului să-i precizeze cum ar trebui să declare în fața judecătorului, în calitatea sa de inculpat, întrucât el își menținea susținerile că suma de 500 de euro ar fi fost oferită de el pentru a fi remisă procurorului D., pentru obținerea unei soluții favorabile într-un dosar aflat la Parchetul Curții de Apel Constanța.

La rândul său, martorul F. a susținut că nu cunoaște despre discuțiile dintre inculpatul A. și B..

Potrivit declarațiilor inculpatului A. acesta îi cunoaște de mai mulți ani atât pe martorul-denunțător B., al cărui avocat ales a fost în anul 2012, cât și pe C., întrucât a fost coleg cu fiul acestuia. A mai arătat inculpatul că a fost angajat ca apărător ales al lui C. în martie- aprilie 2016, întrucât cel din urmă avea calitatea de inculpat în cauza cu nr. x/2016 a Curții de Apel Constanța, în care și B. avea calitatea de inculpat.

Despre cei doi, inculpatul a declarat că erau "buni prieteni" cunoscând că se întâlneau frecvent. A mai subliniat inculpatul că i s-a reproșat în cadrul unei discuții informale cu procurorul D., aceasta fiind cea care a inițiat dialogul, că era considerat "colaborator sau coautor" în traficul de influență exercitat de C. și B., dar și că după aproximativ 3 luni de la demararea acțiunii penale în dosarul penal în care cei doi erau inculpați, au fost modificate acuzațiile, în sensul în care traficul de influență exercitat de C. nu a mai fost "în favoarea procurorului D., cu privire la un alt dosar", aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.

În contradicție cu martorul denunțător, inculpatul reliefează că el a fost cel abordat de B., cu ocazia primei lor întâlniri din data de 7 decembrie 2016 și că a intenționat să-i capteze atenția acestuia spre a-l determina să-l angajeze avocat, considerând că B. și C. nu au interese contrare, dar și gândindu-se la un eventual angajament, într-o altă cauză penală, în care B. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală. Inculpatul a mai declarat că "eram curios cum are de gând să se apere B.", că dorea să construiască o strategie comună de apărare cu apărătorul ales al inculpatului B. și că discuția a fost liberă, în glumă, ca între două cunoștințe, că nu a fost una serioasă, degenerând în cancan.

Privitor la conținutul discuțiilor înregistrate, inculpatul a arătat că e de acord că acestea au fost reale în proporție de 90%, însă și că sunt unele cuvinte pe care nu le folosește în mod frecvent, că este real că a solicitat martorului denunțător să declare că suma de 500 euro nu reprezenta prețul traficării influenței, ci un împrumut mai vechi acordat de inculpatul C., fiindcă el considera că B. mințea atunci când spunea că banii - cei 500 euro - trebuiau să ajungă la procurorul D., prin intermediul lui C., mai ales că se dispusese și o soluție de clasare pentru aceasta.

Inculpatul nu a recunoscut că l-ar fi sfătuit pe B. cum să justifice schimbarea declarațiilor date inițial explicând "am făcut un exercițiu de logică juridică", iar relativ la afirmația "știm amândoi că nu e un împrumut", în mod puțin credibil, inculpatul arată că B. se referea la un moment din trecut, din anul 2012, când ar fi refuzat să-i plătească onorariul, în ciuda conținutului discuției al cărei sens și înțeles sunt cu totul altele.

Deși inculpatul s-a apărat în sensul în care a cunoscut că este înregistrat la următoarele două întâlniri, precum și că întrebările ce i-au fost puse de B. ar fi avut caracter provocator, instanța nu va reține aceste afirmații care nu au suport factual, fiind evident, din cursul liber al discuțiilor, că inculpatul nu cunoștea că e înregistrat și nici că ar fi fost provocat, inculpatul nefiind în măsură să descrie în ce a constat, în mod concret, provocarea sa.

Relativ la încadrarea juridică a faptei reținute prin actul de inculpare al parchetului, a constatat că inculpatul A. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, urmărind obținerea unei soluții mai favorabile clientului său, C., cercetat în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de favorizarea făptuitorului prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracțiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

În contradicție cu susținerile acuzării, că se impune reținerea a două infracțiuni, fiind vorba de favorizarea a două persoane, a apreciat că interesul inculpatului A. nu era obținerea unei soluții favorabile pentru B., nefiind în vreo relație de tip contractual cu acesta, ci pentru clientul său, C., iar pentru a-l convinge pe B. să își modifice declarațiile în sensul urmărit de inculpat, i-a prezentat ca favorabilă și lui modificarea declarațiilor, prezentându-i varianta achitării, ca pe o soluție viabilă.

A considerat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., deoarece lipsește, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, acțiunea de corupere, constrângere ori exercitarea unei alte fapte cu caracter intimidant, comisă asupra unei persoane ori asupra unui membru al familiei acesteia, de natură a conduce la adoptarea unei anumite conduite procesuale.

Judecătorul fondului a subliniat că infracțiunea de favorizarea făptuitorului se consumă la momentul ajutorului dat infractorului, chiar dacă cercetările în cauza penală nu au fost efectiv împiedicate ori îngreunate, cerința legiuitorului fiind ca ajutorul dat să fie în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor, tragerii la răspundere penală ori executării unei pedepse ori măsuri privative de libertate.

A constatat că, sub aspect obiectiv, fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ajutorul dat făptuitorului C. de către avocatul A. materializându-se în cadrul discuțiilor purtate cu martorul denunțător B., la datele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, tocmai prin sfaturile date acestuia din urmă, privitor la ce urma să declare, în calitate de inculpat, în cauza cu nr. x/2016, în fața judecătorului Curții de Apel Constanța, respectiv să mintă, în sensul că banii remiși fostului magistrat C. (la rândul său inculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior, indicându-i denunțătorului cum să justifice schimbarea declarațiilor și retractarea denunțului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a lui C., clientul său și, implicit, a lui B., care, în acest mod, ar fi scăpat și el de acuzațiile ce i se aduceau.

Sub aspect subiectiv, a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., dându-și seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevăzând consecințele acesteia și urmărind ca ele să se producă. Deși, în mod constant, inculpatul a susținut că nu a urmărit să obțină schimbarea declarațiilor martorului denunțător B., comportamentul adoptat de acesta în cadrul discuțiilor cu martorul denunțător trădează un interes evident în obținerea conduitei pe care i-o solicita martorului denunțător, pentru a obține o soluție favorabilă clientului său C., respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală, alegând să poarte discuțiile în mod direct cu B., întrucât clientul său, C., avea instituită obligația de a nu lua legătura cu martorul-denunțător, tocmai spre a se preîntâmpina o eventuală înțelegere frauduloasă între aceștia. A considerat evident că inculpatul a prevăzut consecințele faptei sale, întrucât acesta a prezentat inculpatului scopul urmărit, acela de a denatura acuzațiile formulate în Dosarul cu nr. x/2016 și de a obține achitarea inculpatului C., situație ce i-ar fi profitat și coinculpatului din acea cauză, B., martor denunțător în prezenta cauză.

La individualizarea pedepsei și proporționalizarea acesteia, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 74 din C. pen., reținând că inculpatul A., deși a cunoscut caracterul ilegal al acțiunilor sale, desfășurate, în formă continuată, în trei împrejurări, în cadrul discuțiilor cu o persoană cunoscută - denunțătorul B., ale cărei interese nu le apăra în instanță, a insistat pe lângă aceasta, îndrumându-l cum să declare mincinos în fața primei instanței, acesta urmând a fi audiat ca inculpat în cauza penală cu nr. 348/P/2016, înregistrată la Curtea de Apel Constanța, pentru a obține împiedicarea tragerii la răspundere a clientului său, C., prezentându-i martorului-denunțător varianta obținerii unei achitări și pentru acesta, în ipoteza schimbării declarațiilor sale, în sensul dorit de inculpat, nesocotind profund normele apărate de lege și punând în pericol valorile sociale ocrotite de legiuitor referitoare la înfăptuirea justiției, deși, în calitatea sa de avocat, este printre primii chemați să le respecte.

Totodată, a reținut că inculpatul A. este avocat în Baroul Constanța, are vârsta de 45 ani, este căsătorit și are 2 copii minori în îngrijire, are o stare de sănătate fragilă, este o persoană instruită, cu studii superioare, integrată în societate și se găsește la prima confruntare cu legea penală, manifestând, anterior comiterii faptelor, un comportament ireproșabil în societate.

În considerarea criteriilor generale de individualizare mai sus analizate, a apreciat că prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte, exemplare, față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială pot fi atinse prin stabilirea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor în art. 396 alin. (4) din C. proc. pen., faptele fiind comise în condițiile art. 83 - 90 din C. pen., instanța a valorificat posibilitățile de îndreptare a inculpatului, dar și conduita manifestată de acesta anterior comiterii faptei, precum și circumstanțele sale personale favorabile, astfel încât a concluzionat că aplicarea imediată a pedepsei nu e necesară, impunându-se, însă observarea conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere, stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei, cu respectarea de către inculpat, în baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Împotriva acestei hotărâri au declarant apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a criticat sentința instanței de fond, apreciind greșite schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracțiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât în ceea ce privește modalitatea de executare, cât și omisiunea de a-i aplica acestuia pedepsele complementare și accesorii. Motivele apelului au fost dezvoltate, pe larg, în scris și susținute oral în ședința de judecată din data de 10 martie 2020.

Inculpatul A., prin motivele de apel înregistrate la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2019, în esență:

- a apreciat greșită situația de fapt reținută de către instanța de fond;

- a considerat că faptele sale au fost provocate de către organele de urmărire penală, care l-au înzestrat pe denunțător cu tehnică audio și l-au trimis "în holul Curții de Apel Constanța pentru a lua legătura cu inculpatul A. și a înregistra convorbirea cu scopul de a proba fapta de favorizare a făptuitorului"

- a solicitat să se constate nulitatea urmăririi penale, cu motivarea că ancheta a fost făcută de către un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție;

- a solicitat să se constate nulitatea cercetării judecătorești efectuate în primă instanță, cu motivarea că la judecata în fond a participat un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție;

- a apreciat greșită încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina sa, considerând că trebuia reținută fie infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., fie cea de tentativă la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

- faptei îi lipsește vinovăția cerută de lege pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului, întrucât niciodată nu a urmărit sau acceptat producerea unui rezultat de natură penală;

- în mod greșit a fost condamnat pentru fapta de favorizarea făptuitorului reținută în legătură cu martorul denunțător B.;

- în mod greșit a fost condamnat pentru fapta de favorizarea făptuitorului reținută în legătură cu martorul C..

Prin cererile ulterioare, apelantul-inculpat A. a adus argumente suplimentare în sprijinul motivelor de apel formulate.

Examinând apelurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. x întocmit la data de 21 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST Constanța s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul de infracțiuni.

Acuzația adusă inculpatului constă în aceea că, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017, contrar dispozițiilor legale și statutare ce reglementează activitatea de asistență juridică, l-a sfătuit și învățat pe B. ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în fața Curții de Apel Constanța în cauza cu nr. x/2016, respectiv să mintă în sensul că banii remiși fostului magistrat C. (la rândul său inculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia din urmă, ci restituirea unui împrumut anterior și i-a indicat denunțătorului cum să justifice schimbarea declarațiilor și retractarea denunțului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală numiților C. și B..

Având în vedere motivele de apel formulate în cauză, se impune a fi examinate în prealabil criticile formulate de inculpatul A. vizând legalitatea urmăririi penale și a cercetării judecătorești efectuate în primă instanță, ce tind fie la trimiterea cauzei la procuror, fie spre rejudecare în primă instanță.

Așadar, apelantul-inculpat a solicitat să se constate atât nulitatea urmăririi penale, cu motivarea că ancheta a fost făcută de către un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cât și a cercetării judecătorești efectuate în primă instanță, cu motivarea că la judecata în fond a participat un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, fiind încălcate dispozițiile prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 (în vigoare de la data de 18 octombrie 2018).

Conform art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Astfel, nulitatea absolută intervine pentru lipsa procurorului de la procedura ce se desfășoară în fața judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

Potrivit doctrinei, participarea procurorului nu se limitează la prezența acestuia în sala de judecată, ea implică și luarea concluziilor sale asupra tuturor aspectelor puse în discuție, lipsa concluziilor procurorului echivalând cu neparticiparea sa le ședință.

Apelantul-inculpat, în susținerea acestui caz de nulitate, nu a invocat lipsa procurorului de la judecarea cauzei sau faptul că acesta nu și-a exprimat poziția cu privire la aspectele puse în discuție pe parcursul procesului penal, ci doar faptul că procurorul nu îndeplinește condițiile de vechime în funcțiile de judecător și/sau procuror, prevăzute de forma actuală a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru a fi numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Referitor la succesiunea actelor normative care reglementează vechimea în funcția de procuror în cadrul parchetelor specializate, incluzând Direcția Națională Anticorupție, și situația celor prezenți în funcție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost modificată succesiv prin Legea nr. 207/2018, în vigoare din data de 23 iulie 2018, iar ulterior, prin adoptarea O.U.G. nr. 92/2018, în vigoare din data de 16 octombrie 2018.

Astfel, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2018 au fost modificate dispozițiile din Legea nr. 207/2018 în ceea ce privește vechimea de 8 ani în funcția de procuror sau judecător necesară accederii în structurile de parchet specializate, cât și rămânerea în funcții a procurorilor care activează în cadrul acestor parchete, fiind prevăzută vechimea de 10 ani, atât pentru numirea în cadrul structurilor respective, cât și pentru rămânerea în funcție la momentul intrării în vigoare a actului normativ.

Potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 92/2018, "Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop."

Art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2018 menționează expres faptul că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se remarcă faptul că, urmare a acestei modificări legislative, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori a adoptat Hotărârea nr. 490 din 17 octombrie 2018 și a prevăzut în anexă procurorii cărora urma să le înceteze delegarea ca urmare a neîndeplinirii condiției de vechime.

Ulterior, secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 491 din 19 octombrie 2018, prin care se recomandă interpretarea acestei norme în sensul aplicării pentru viitor a condițiilor de exercitare a funcției în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, în considerarea caracterului neretroactiv al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2018 și a principiului securității raporturilor juridice.

Însă, indiferent de situațiile celor care la data intrării în vigoare a modificărilor dețineau funcția de procuror în cadrul unei structuri specializate în urma numirii, pentru care dispoziția tranzitorie cuprinsă în art. V din Legea nr. 207/2018 prevede expres că rămân în funcțiile pe care le îndeplinesc în aceste structuri și a celor delegați sau detașați, cărora intrarea în vigoare a acestei legi a condus la transferul lor la parchetele de unde proveneau și dacă dispoziția tranzitorie din cadrul O.U.G. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2018 se referă sau nu și la cei care au fost numiți și îndeplineau condițiile de vechime în vigoare la momentul numirii, Înalta Curte subliniază că deciziile privind cariera procurorilor sunt atributul exclusiv al secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În exercitarea acestei atribuții, secția pentru procurori emite acte administrative individuale care se bucură de prezumția de legalitate atât timp cât nu au fost anulate de instanța competentă în conformitate cu procedura legală. Ca atare, atât timp cât procurorul în cauză este desemnat printr-un act administrativ în vigoare într-o structură specializată a parchetului, efectuarea de către acesta a urmăririi penale sau participarea la ședințele de judecată este legală, magistratul îndeplinind funcția pe care o deținea la acel moment. Evaluarea îndeplinirii condițiilor pentru numirea, delegarea sau menținerea în funcție a procurorului este o chestiune ce ține de cariera magistratului și excedează competenței instanței penale învestite cu apelul în prezenta cauză, verificarea îndeplinirii condițiilor de vechime nefiind atributul instanței de apel învestite cu soluționarea cauzei la care acesta a participat și nici nu poate atrage sancțiuni de ordin procesual (a se vedea în același sens și Decizia nr. 353/A din 8 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

De altfel, dincolo de faptul că modalitatea de promovare în funcție a magistraților participanți la o cauză penală nu poate fi verificată nici măcar ca chestiune prejudicială de către instanța de control judiciar, trebuie menționat că apelantul-inculpat nu a solicitat să se constate nulitatea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a magistraților menționați, ci faptul că, între timp, prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, ce a intrat în vigoare ulterior pronunțării hotărârii apelate, s-au modificat condițiile de vechime privind promovarea în funcție, dispoziții normative fără relevanță în privința magistraților care au fost numiți în funcție anterior și care au participat la ședințele de judecată conform legii în vigoare la acel moment procesual.

În ceea ce privește provocarea din partea agenților statului invocată de inculpatul A., cu referire la legalitatea înregistrărilor ambientale din datele de 9 și 14 februarie 2017, Înalta Curte observă că, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa recent, a dezvoltat conceptul de "provocare" distinct de folosirea legitimă a operațiunilor sub acoperire, subliniind încă odată obligația instanțelor naționale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliției.

Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Ludi împotriva Elveției, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, Ramanauskas contra Lituaniei), utilizarea agenților sub acoperire ridică câteva probleme: limitele implicării agenților sub acoperire; utilizarea probelor obținute ca urmare a utilizării agenților sub acoperire în cauzele penale și protecția principiilor procesului echitabil.

Referitor la prima problemă, Curtea distinge între două noțiuni: agent sub acoperire și agent provocator. Distincția dintre cele două noțiuni este dată de faptul că în timp ce agentul sub acoperire acționează în vederea obținerii de probe, activitatea celui din urmă incită omul să comită un act criminal.

Pentru a stabili dacă agentul sub acoperire a depășit limitele de investigare a faptei penale într-un mod esențial pasiv, adică dacă o persoană a fost incitată în a comite o faptă penală, Curtea a luat în considerare următoarele aspecte: motive întemeiate pentru a suspecta că persoana este implicată într-o activitate criminală sau a comis un act criminal similar în prealabil; legalitatea activității agenților sub acoperire și scopul implicării acestora.

Cu privire la primul aspect menționat, se pune întrebarea care este sensul noțiunii de "motive întemeiate pentru a suspecta că persoana este implicată într-o infracțiune sau a comis un act criminal similar în prealabil". Deși Curtea nu a dat o interpretare acestei sintagme, aceasta ar putea fi interpretată prin analogie cu expresia "suspiciune rezonabilă", stabilită la articolul 5 alin. (1) din Convenție. În cauza Fox, Campbell și Hartley, Curtea a subliniat că expresia "suspiciune rezonabilă" "presupune existența unor fapte sau informații care ar putea convinge un observator imparțial și obiectiv că persoana în cauză ar fi comis infracțiunea".

Această concluzie este preluată parțial de deciziile Curții în cauzele Eurofinacom c. Franța și Sequeira c. Portugalia, în care Curtea a precizat că suspiciunea trebuie să fie bazată pe dovezi concrete care arată că măsurile inițiale au fost luate pentru a comite acte ce constituie infracțiunea pentru care acuzatul este ulterior urmărit penal (la fel în cauza Vanyan c. Rusiei).

Curtea, de asemenea, acordă atenție aspectului subiectiv - predispoziția de a comite un act criminal înainte de intervenția agentului sub acoperire sau folosirea altor metode de investigație sub acoperire.

Al doilea criteriu evaluat de către Curte este unul de procedură - legalitatea activității agenților sub acoperire. În primul rând, pentru utilizarea unei astfel de metode speciale de anchetă este necesar ca metoda de investigare să fie autorizată și procedura de autorizare să fie clară și previzibilă; în al doilea rând, supravegherea adecvată a unei astfel de metode trebuie să fie efectuată de către o instituție competentă de investigare.

Al treilea aspect - scopul implicării agenților sub acoperire - cauzează cele mai multe probleme. Multe cauze analizate de Curte confirmă faptul că agenții sub acoperire pot doar să se alăture unui act criminal în desfășurare; cu toate acestea, pentru performanțele sarcinii lor, în practică, acțiuni active sunt necesare, însă ar trebui să se limiteze la crearea de situații de obicei, în care suspectul ar acționa în același fel ca și cu orice client potențial. Orice "ispită" suplimentară (sume mari de bani sau condiții permanente de vânzare, în cazul infracțiunilor de trafic de droguri) pentru a comite un act criminal se consideră ca instigare la comiterea unui act criminal de către stat însuși (Ramanauskas contra Lituaniei).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reflectată în special în hotărârile pronunțate în cauzele Teixeira de Castro contra Portugaliei, Vanyan contra Rusiei și Ramanauskas contra Lituaniei, există o provocare în cazul în care investigatorul sub acoperire, prin intermediul unei persoane ce a acționat sub directa coordonare a acestuia, a determinat inculpatul să săvârșească o tentativă la scoaterea din țară de droguri de mare risc, fără drept, inculpatul neavând nici inițiativa, nici intenția de a comite fapta, iar fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția investigatorului sub acoperire, prin intermediar.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu există o provocare a colaboratorului care acționează pentru organele judiciare, dacă inițiativa comiterii faptei i-a aparținut persoanei acuzate și nu există niciun indiciu că fapta nu s-ar fi comis în absența intervenției colaboratorului. Referitor la inculpatul A., Înalta Curte reține că activitatea desfășurată de colaboratorul cu identitate reală B. nu poate fi subsumată noțiunii de "determinare" a inculpatului să săvârșească sau să continue comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, în scopul obținerii de probe, așa cum a invocat apărarea.

În conformitate cu jurisprudența instanței de contencios european referitoare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale anterior menționată, precum și cu dispozițiile art. 101 alin. (3) din C. proc. pen., "Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe", activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia și a altor persoane care acționează pentru organul judiciar, așa cum este cazul martorului denunțător sau a colaboratorului cu identitate reală, respectă garanțiile conferite de art. 6 din Convenție și norma internă menționată, neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activității infracționale și punerea la dispoziția organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor și tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influență de natură a instiga la comiterea unei infracțiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveției, Teixeira c. Portugaliei și cauza Constantin și Stoian împotriva României).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reține provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenția infracțională era deja luată existând predispoziția făptuitorului de a comite infracțiunea (și nu creată prin acțiunea organului judiciar), iar autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective.

Or, intenția infracțională din partea inculpatului A. a apărut la un moment la care colaboratorul cu identitate reală B. nu era sub coordonarea organelor judiciare. Din declarația coroborată a colaboratorului și din înregistrarea ambientală din data 7 decembrie 2016, rezultă că inculpatul a început demersurile de a-l determina pe martorul B. să dea declarații în sensul că suma de 500 euro remisă inculpatului C. a reprezentat un împrumut și nu traficarea influenței la sfârșitul anului 2016.

Martorul nu l-a provocat pe inculpat în vederea obținerii de probe, cum a susținut acesta din urmă, nici înainte de a deveni colaborator, nici ulterior, fiind evident că inițiativa discuțiilor privind declarația pe care urma să o dea în fața instanței a venit din partea inculpatului, aspect confirmat, de altfel, de înregistrările atașate la dosar. Prin urmare, persoana aflată sub coordonarea organului de urmărire penală nu a avut vreun rol în determinarea inculpatului A. să săvârșească ori să continue săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, activitatea acestuia având un rol pur pasiv (a se vedea în același sens Decizia nr. 224/A din 25 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În acest context, reținerea înregistrărilor efectuate legal în cauză, ca temei al condamnării inculpatului A., nu încalcă exigențele procesului echitabil (a se vedea în acest sens și cauza CEDO, Ivan Shiman împotriva României). Din momentul în care inculpatul a adoptat rezoluția infracțională, dându-și seama că îndeplinește acte ce cad sub incidența legii penale, și-a asumat și riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște (cauza Ludi c. Elveției) sau de a fi informate organele judiciare de către persoana căreia i-a solicitat să dea declarații contrare adevărului.

Procedând la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută în primă instanță este probată de înregistrările făcute în mediu ambiental, de înscrisuri, constând în acte din Dosarul nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și din Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța și de depozițiile testimoniale ale martorilor audiați în cauză, nefiind contestată de inculpat în aspectele sale obiective.

Astfel, inculpatul A. a recunoscut că a purtat discuții cu martorul B. cu privire la ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în fața Curții de Apel Constanța, în cauza cu nr. x/2016, respectiv că banii remiși fostului magistrat C. (coinculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau prețul traficării influenței acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior.

Argumentele expuse în apelul acestuia vizează, potrivit susținerilor inculpatului A., lipsa intenției de a-i favoriza pe inculpații din Dosarul nr. x/2016 (C. și B.), afirmațiile sale fiind făcute în spirit de glumă și cu referire la modalitatea în care ar fi construit apărarea martorului B., inculpat în cauza mai sus amintită, cu care spera să încheie un contract de asistență juridică.

Totodată, inculpatul a susținut incidența cauzei de nepedepsire reglementată de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind statutul profesiei de avocat, republicată, menționând că afirmațiile sale au fost făcute în cadrul consultațiilor verbale acordate unui potențial client.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cea a judecății, atât în primă instanță, cât și în apel, conduce Înalta Curte la concluzia intenției directe, ca formă a vinovăției penale cu care a acționat inculpatul în încercarea de a-l determina pe martorul B. de a-și schimba declarațiile date în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța, în scopul obținerii unei soluții de achitare pentru clientul său, C.. Această concluzie este relevată de modalitatea de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din împrejurarea că, ignorând obligațiile impuse de către instanță clientului său C. de a nu lua legătura cu coinculpații din cauza nr. 348/36/2016