ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 893/2019

Ședința publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată în urma declinării competenței de către Tribunalul Brașov, revizuentul A., prin mandatar B., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 519/Ap din 04 aprilie 2017, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2016 și a deciziei civile nr. 1325 din 22 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2017, anularea celor două hotărâri potrivnice și rejudecarea cauzei.

Prin decizia civilă nr. 430/Ap din 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, cererea de revizuire a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A., prin mandatar B., a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

Instanța nu a efectuat cercetarea pe fond a cauzei, conform art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Instanța avea obligația de a se pronunța conform deciziei nr. 519/2017 a Tribunalului Brașov, care recunoaște existența unei duble impuneri, prin intermediul executorului judecătoresc.

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 al C.E.D.O.

Instanțele de judecată nu au ținut cont de faptul că mașina este vândută și radiată din registrul auto de pe numele revizuentului.

Deși revizuentul a cerut întoarcerea executării silite, conform art. 722 alin. (1) din C. proc. civ., instanțele nu s-au pronunțat asupra acestui aspect.

Curtea de Apel Brașov a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1325/2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care cauza nu s-a judecat la această secție, fiind vorba despre un alt dosar.

Decizia recurată nu poartă semnătura membrilor completului de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 722 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus in asemenea punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 722 alin. (1) C. proc. civ. și că nici unul dintre argumentele în susținerea cererii nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevazute de lege, respectiv în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult decât atât, aspectele vizând situația de fapt, invocate de către recurent, nu pot face obiectul analizei în recurs, în condițiile în care motivele de casare nu permit reexaminarea situației de fapt.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 430/Ap din 17 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2019.