ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2019

Ședința publică din data de 2 aprilie 2019

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, secția I civilă la data de 6 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta a solicitat obligarea pârâților A. și B., în solidar, la plata sumei de 265.000 RON și instituirea sechestrului asigurator asupra bunului reprezentat de casa de locuit în suprafață de 200 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 591 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 140/2017 din 3 iulie 2017, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâții A. și B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta C. a formulat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin aceeași decizie, a fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că împrumutul pe care reclamanta l-a acordată părinților săi în vederea cumpărării unei case s-a realizat prin virament bancar în contul mamei sale, fiind în imposibilitate morală de preconstituire a unor dovezi scrise în acest sens având în vedere raporturile dintre reclamantă, în calitate de fiică, și părinții săi.

Instanța de apel a constatat că, din probele administrate în cauză, reclamanta nu a putut face dovada încheierii contractului de împrumut, astfel că prima instanță în mod temeinic a respins acțiunea în restituirea sumei, cu atât mai mult cu cât martorii audiați în cauză au relevat împrejurarea că suma pe care reclamanta a virat-o prin bancă pârâților a constitui restituirea unui împrumut pe care pârâții l-au acordat reclamantei în cuantum de 280.000 RON.

S-a avut în vedere și dosarul de urmărire penală în care reclamanta a fost cercetată, iar din înscrisurile acestuia a rezultat că C. a avut calitatea de învinuit, deoarece a retras din bancă suma de 8.000 euro aflată în contul mamei sale, reclamanta fiind împuternicită în numele mamei sale să facă operațiuni bancare pentru acest cont.

La data de 17 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, reclamanta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâților la restituirea sumei de 265.000 RON acordată acestora, cu titlu de împrumut.

Recurenta-reclamantă a susținut că a remis pârâților suma de 265.000 RON, fiind îndeplinite condițiile de validitate ale contractului de împrumut de consumație, potrivit art. 2158 C. civ.. Sub acest aspect, s-a mai învederat că legea nu prevede forma solemnă pentru încheierea acestui tip de contract.

În susținerea situației de fapt prezentate, reclamanta a invocat probele administrate în cauză, respectiv extrasul de cont din 20 februarie 2014 și depoziția unui martor.

Recurenta a învederat că, în speță, s-a făcut dovada existenței contractului, a operațiunii juridice și totodată existența unui termen suspensiv, împrejurări care atrag nelegalitatea deciziei recurate.

S-a mai arătat că pârâții au încercat să denatureze starea de fapt susținând că această sumă a fost remisă cu titlu de restituire a unei datorii pe care reclamanta o avea față de pârâți, însă acest argument nu are niciun fel de suport probator.

La data de 2 martie 2018, intimații-pârâți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, solicitând anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, pârâții au susținut că, în cauză, criticile invocate de recurentă nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării criticilor de nelegalitate implicând determinarea greșelilor anume imputate și încadrarea lor în motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

La data de 21 martie 2018, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate de intimați prin întâmpinare.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3127 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta C. a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 7 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Ulterior, la data de 14 aprilie 2019, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, conform înscrisului aflat la fila x.

La data de 27 aprilie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din 5 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, s-a stabilit termen pentru verificarea subzistenței temeiului de drept care a determinat suspendarea judecării cauzei și pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 2 aprilie 2019.

Înalta Curte constată că recursul pendinte a fost suspendat pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară, având în vedere că prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2018 s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la admisibilitatea recursurilor vizând litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, prin raportare la cele reținute prin decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere că prin decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept arătată, instanța va repune cauza pe rol, potrivit art. 415 alin. (4)

C. proc. civ., întrucât nu mai subzistă temeiul care a generat suspendarea judecării recursului pendinte.

În continuare, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt a litigiului, după care a menționat că în raport cu situația de fapt expusă, în cauză, se conturează premisele existenței unui împrumut de consumație, conform art. 2158 C. civ., în temeiul căruia a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 265.000 RON, remisă acestora cu titlu de împrumut, învederând, totodată, că legea nu prevede forma solemnă pentru încheierea acestui tip de contract.

În susținerea situației de fapt prezentate, reclamanta a invocat probele administrate în cauză, respectiv extrasul de cont din 20 februarie 2014 și depoziția unui martor.

Recurenta a învederat că, în speță, a fost făcută dovada existenței contractului, a operațiunii juridice și totodată existența unui termen suspensiv, împrejurări care atrag nelegalitatea deciziei recurate.

Înalta Curte constată că modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Prin intermediul criticilor formulate, în realitate, recurenta-reclamantă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Recurenta-reclamantă și-a încadrat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel în legătură cu aceste prevederi legale.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport cu exigențele textului de lege, fie la ignorarea unor norme legale incidente în cauză.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, instanța reține că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Anulează recursul declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2019.