ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2277/2019

Ședința publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2015, A. S.A. (fosta B. SA) a solicitat obligarea pârâților ORAȘUL SINAIA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA și C. S.R.L. să lase în deplină proprietate și posesie instalația de transport cablu de persoane de tip telegondola de la cota 998 la cota 1400 din Sinaia și să restituie fructele percepute de pârâte pe timpul lipsei de folosință.

Prin sentința civilă nr. 1203 din 26.02.2016, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr de dosar la data 19.04.2016.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1309 din 19 iunie 2017, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de societatea reclamantă A. S.A. (fosta B. SA) - în faliment, reprezentată de lichidator judiciar D. Filiala București SPRL, în contradictoriu cu pârâții Orașul Sinaia prin Primar, Consiliul Local al Orașului Sinaia și societatea C. S.R.L..

Apelul declarat de reclamanta A. S.A. (fosta B. SA) prin lichidator judiciar D. FILIALA BUCUREȘTI SPRL, împotriva sentinței nr. 1309 din 19 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 49 din 31.01.2018.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. (fosta B. SA) prin lichidator judiciar D. FILIALA BUCUREȘTI SPRL, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii.

În acest sens, a susținut că pe tot parcursul procesului a arătat că telegondola este un bun mobil, astfel cum rezultă din dispozițiile legale speciale în materie, respectiv O.G.1009/2004 și Directiva Europeană 2000/9/CE și a dovedit, prin certificatele de carte funciară depuse la dosar, că nu este incidentă accesiunea imobiliară.

Recurenta-reclamantă consideră că intabularea unui drept de proprietate nu reprezintă dovada acestuia și a subliniat că acest argument nu a fost înlăturat motivat de instanță.

A susținut că extrasele de carte funciară contravin atât principiului pacta sun servanda ce guvernează contractul de leasing financiar, care impune încheierea unui contract de vânzare în formă autentică, cât și reglementărilor legale vizând natura și utilizarea instalației pe cablu de tip telegondolă; mai mult decât atât, ele contrazic argumentele pârâților.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a abordat în mod superficial pretinsul transfer de proprietate al telegondolei, reținând generic că titlul său - contractul de achiziție publică - și-a produs toate efectele, iar în temeiul acestuia și a dispozițiilor legale incidente, telegondola a trecut în patrimoniul orașului Sinaia.

Recurenta-reclamantă a susținut că în mod eronat și contradictoriu instanța de apel a reținut că titlul său a fost valabil doar până în anul 2011, fără a motiva care este contextul juridic, având în vedere că nu a existat un veritabil contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel cum prevedeau clauzele din contractul de achiziție publică.

De asemenea, a subliniat că instanța de apel nu a arătat care este motivul pentru care nu există două titluri actuale ce urmează a fi comparate și nu a luat în considerare contractele de achiziție și de garantare, precum și documentele întocmite în vederea intabulării pilonilor, pe care le-a depus la dosar.

În cadrul recursului, reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar D. Filiala București S.P.R.L. a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"natura bunului instalație de transport cablu de persoane tip Telegondolă de la cota 998 la cota 1400 Sinaia, jud. Prahova, prin interpretarea dispozițiilor art. 472 din C. civ. de la 1864, prin raportare la dispozițiile H.G. nr. 1009/2004, privind stabilirea condițiilor de punere în funcțiune a instalațiilor de transport pe cablu pentru persoane și Directiva Europeană nr. 2000/9/CE."

Pentru aceste motive, recurenta-reclamată a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele-pârâte au invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, au solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 05.06.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 11 iunie 2019.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. (fostă B. S.A.) prin administrator judiciar D. Filiala București SPRL împotriva deciziei nr. 49 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a acordat termen de judecată la data de 4 decembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să analizeze condițiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unei chestiuni de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. proc. civ. pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ și care pot fi enunțate astfel: existența unei cauze în curs de judecată, aflată n ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că prima condiție este îndeplinită, întrucât la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza va fi soluționată în ultimă instanță.

În speță, însă, nu este îndeplinită condiția de noutate a chestiunii de drept, natura bunurilor fiind reglementată în același mod atât în C. civ. de la 1864 cât și în Noul C. civ., problema fiind tranșată în doctrina și jurisprudența anterioare Noului C. civ. de o manieră ce își păstrează actualitatea.

Astfel fiind, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute imperativ de dispozițiile art. 519 C. proc. civ., (lipsa unei condiții făcând inutilă analizarea celorlalte condiții prevăzute de lege), cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept urmează a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a "demontat" prin motive de fapt și de drept argumentul privind faptul că intabularea unui drept de proprietate - nelegal - nu reprezintă dovada dreptului de proprietate; a abordat într-un mod superficial pretinsul transfer de proprietate al Telegondolei; în mod eronat și contradictoriu instanța de apel a reținut că titlul său a fost valabil doar până în 2011, nemotivând contextul juridic; nu a motivat de ce nu există 2 titluri de proprietate actuale ce urmează a fi comparate și a reținut în mod eronat că instalația nu poate fi considerată un bun mobil.

Contrar susținerii recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de apel nu a "demontat" prin motive de fapt și de drept argumentul privind chestiunea că intabularea unui drept de proprietate - nelegal - nu reprezintă dovada dreptului de proprietate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a prezentat considerentele sale pentru respingerea acestui argument.

Astfel, instanța de apel, în mod corect, a reținut că legalitatea înscrierii în cartea funciară a fost constatată cu autoritate de lucru judecat ca urmare a respingerii plângerilor formulate împotriva încheierii de carte funciară formulate de B. S.A., ce au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Sinaia, telegondola Sinaia fiind înscrisă în Cartea Funciară în domeniul public al Orașului Sinaia, aspect ce instituie față de dispozițiile art. 900 Noul C. civ., o prezumție a existenței dreptului de proprietate în favoarea sa.

Critica potrivit căreia instanța de apel a abordat într-un mod superficial pretinsul transfer de proprietate al Telegondolei, va fi înlăturată.

Din analiza deciziei recurate reiese în mod clar și convingător raționamentul instanței de apel ce a analizat în mod judicios acest aspect, reținând corect că titlul de proprietate al intimatei Orașul Sinaia este reprezentat de sentința civilă nr. 2142 din 03.11.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă irevocabilă, și prin care s-a constatat transferul dreptului de proprietate asupra instalației de transport de cablu tip telegondolă din Sinaia, la data de 23.11.2011, în patrimoniul Orașului Sinaia.

Ori, instanța de apel nu mai putea face o analiză a transferului de proprietate al telegondolei atât timp cât acest aspect a fost tranșat cu autoritate de lucru judecat, iar sentința beneficiază de efectul autorității de lucru judecat, care face ca orice repunere în discuție a problemei deja tranșate, să nu mai fie posibilă într-un nou cadru procesual, având forța probantă absolută.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel în mod eronat și contradictoriu a reținut că titlul reclamantei a fost valabil doar până în 2011 și că instanța de control nu a motivat contextul juridic, va fi înlăturată.

Instanța de apel nu numai că a prezentat contextul juridic privind titlul reclamantei, dar a reținut, în mod corect și deloc contradictoriu, că Orașul Sinaia deține în dovedirea dreptului său de proprietate sentința civilă nr. 2142 din 03.11.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a constatat irevocabil în favoarea sa dreptul de proprietate asupra telegondolei începând cu data de 23.11.2011, dată care este ulterioară datei încheierii contractul de vânzare cumpărare nr. x/20.12.2006, invocat de reclamanta apelantă în dovedirea dreptului său de proprietate, titlul intimatului Orașul Sinaia fiind mai bine caracterizat.

Critica privind aspectul că instanța de apel nu a motivat de ce nu există două titluri de proprietate actuale ce urmează a fi comparate, va fi înlăturată, având în vedere că instanța de apel a prezentat motivele pentru care în acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, titlul intimatei pârâte Orașul Sinaia este mai bine caracterizat, iar motivarea deciziei este rezultatul raționamentului logico-judiciar și a analizei tuturor înscrisurilor relevante în stabilirea situației de fapt.

În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel a reținut în mod eronat că instalația nu poate fi considerată un bun mobil, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că din prevederile H.G. nr. 1900/2004 nu se desprinde concluzia susținută de recurenta-reclamantă, efectuând o analiză concretă și deloc eronată a menționatelor prevederi legale.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut în mod corect că, din textul de lege prevăzut de art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1900/2004, nu rezultă într-o exprimare clară și neîndoielnică, faptul că aceste componente ale instalațiilor de transport pe cablu, rămân bunuri mobile și după încorporarea lor în teren, când devin fixe, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 468 C. civ. 1864, ele au devenit bunuri imobile prin destinație.

Este de reținut că întreaga argumentare a recurentei-reclamante privind accesiunea imobiliară nu poate face obiectul analizei în recurs având în vedere că depășește cadrul procesual cu care a fost investită prima instanță, iar temeiul juridic al acțiunii în revendicare l-a constituit dispozițiile art. 480 din C. civ. de la 1864.

Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța de apel referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către acestea, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. (fostă B. S.A.) prin administrator judiciar D. Filiala București SPRL.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimații-pârâți, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-reclamantă A. S.A. (fostă B. S.A.) prin administrator judiciar D. Filiala București SPRL la plata către intimații-pârâți Consiliul Local al Orașului Sinaia prin Primar, S.C. C. S.R.L. și Orașul Sinaia prin Primar a sumei de 961,41 RON reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinul de plată și factura, aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casare și Justiție.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. (FOSTĂ B. S.A.) PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. FILIALA BUCUREȘTI SPRL împotriva deciziei nr. 49 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. (FOSTĂ B. S.A.) PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. FILIALA BUCUREȘTI SPRL la plata sumei de 961,41 RON cheltuieli de judecată către intimații-pârâți Consiliul Local al Orașului Sinaia prin Primar, S.C. C. S.R.L. și Orașul Sinaia prin Primar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2019.