ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2060/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanța a chemat în judecată pârâtele S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. și S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. - Sucursala Constanța, solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata sumelor de 394.846,99 RON, din care suma de 392.475,83 RON reprezentând contravaloare lipsă deșeu cupru, iar 2.371,16 RON contravaloare penalități de întârziere, calculate la data de 28.02.2017, precum și până la data achitării efective, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1549 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., cu consecința obligării pârâtelor la plata sumei de 273.644,8 RON către reclamantă, reprezentând contravaloarea cantității de 15.548 kg deșeu cupru, potrivit art. 4.1 din contractul nr. x/15.07.2014, fiind respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe, la data de 15 decembrie 2017, a declarat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanța.

Prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul promovat de către apelanta - reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanța împotriva sentinței civile nr. 1549 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. și S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele către reclamantă, la plata TVA aferent debitului de 273.644,8 RON și la plata penalităților de întârziere aferente debitului de 273.644,8 RON, conform contractelor; debitul în sumă de 273.644,8 RON la care au fost obligate pârâtele va fi actualizat cu indicele de inflație; s-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.033,5 RON reprezentând taxe judiciare de timbru fond și apel; a fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

La 20 septembrie 2018, recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - prin Sucursala Constanța a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin cererea de recurs, recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, fără a indica motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurenta consideră că instanța de apel a ignorat sau a făcut o interpretare proprie a prevederilor contractuale, respectiv a contractului de prestări servicii nr. x/16.08.2012, actului adițional nr. x/31.01.2013 și contractului nr. x/26.06.2014 și nr. y/29.06.2015.

Susține că, potrivit dispozițiilor contractelor de prestări servicii nr. x/16.02.2012, nr. y/26.06.2014 și nr. 55/29.06.2015 încheiate între CNCF "CFR" S.A. și S.C. Electificare CFR S.A., cuantificările valorice ale acestora s-au făcut doar pentru obiectul contractului nu și pentru alte servicii, cu atât mai puțin pentru preluarea în custodie a deșeurilor rezultate din casarea instalațiilor de electrificare. Contractele de prestări servicii nr. x/26.06.2014 și nr. y/29.06.2015 au fost încheiate ulterior datei de 07.03.2013, dată la care a fost demontat firul și s-au încheiat procesele-verbale de custodie nr. x/613 și nr. x/614 din 07.03.2013.

De asemenea, dispozițiile articolului 12 alin. (12).1 din contractele de prestări servicii mai sus menționate se referă la calculul penalităților de întârziere în situația în care prestatorul, respectiv S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanța nu își îndeplinește obligațiile contractuale prin raportare la obiectul contractului, or în situația de față S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanța și-a îndeplinit întocmai și la timp toate obligațiile contractuale.

Referitor la dispozițiile art. 9 din cele două contracte menționate, invocate de către instanța de apel ca temei al pretențiilor, susține că prestatorul S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanța a fost obligat conform contractelor să gestioneze și să utilizeze toate dotările, materialele, echipamentele și piesele de schimb puse la dispoziție de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CF Constanța pentru derularea unor lucrări de investiții și nu pentru alte materiale scoase din infrastructura feroviară pe baza altor contracte ale CNCF "CFR " S.A. - Sucursala Regională CF Constanța.

Recurenta consideră că în speța dedusă judecații este vorba despre alte materiale și nu despre materiale puse la dispoziție de beneficiar pentru derularea unor lucrări de investiții conform contractelor de prestări servicii nr. x/26.06.2014 și y/29.06.2015.

Mai mult, conform aceluiași articol invocat, pentru materialele, echipamentele și piesele de schimb recuperate/recâștigate în urma lucrărilor de investiții derulate conform articolului 9.1 din contracte, urma a se încheia procese-verbale de predare primire, în niciun caz procese-verbale de custodie.

Astfel, instanța de apel a reținut că în baza acestor contracte au fost încheiate procesele-verbale de custodie nr. x/613 și nr. x/614 din data de 07.03.2013, în opinia recurentei, instanța dând o interpretare proprie a prevederilor contractuale.

Totodată, precizează că sancțiunea penalizatoare se aplică pentru nerealizarea obiectului contractului (a celor trei contracte) și nu a altor clauze din alte raporturi contractuale așa cum, de altfel, corect a considerat și instanța de fond - Tribunalul Constanța.

Articolul 12.1 din contractele de prestări servicii nr. x/26.06.2014 și y/29.06.2015 se referă la calculul penalităților de întârziere în situația în care prestatorul, respectiv S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanța nu își îndeplinește obligațiile contractuale prin raportare la obiectul contractului, or în situația de față S.C. Electrificare C.F.R S.A. - Sucursala Electrificare Constanța și-a îndeplinit întocmai și la timp toate obligațiile contractuale.

Recurenta-pârâtă arată că, în dispozitivul deciziei civile atacate, instanța de apel nu stabilește cuantumul obligațiilor, precizând doar că obligă pârâtele și la plata TVA-ului aferent debitului de 273.644,8 RON și a penalităților de întârziere aferente debitului de 273.644,8 RON, fără a preciza valorile la care acestea sunt obligate.

Recurenta mai susține că a solicitat suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 și alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere că, de la subunitățile Sucursalei Electrificare Constanța, au fost sustrase de persoane necunoscute diverse componente ale instalațiilor IFTE rezultate în urma lucrărilor de modernizare și reabilitare efectuate pe sectoarele de cale ferată ale Sucursalei Regionale CF Constanța care fac parte din coridorul IV, depozitate în incintele respectivelor subunități, printre care și deșeuri cupru din firul de contact, care fac obiectul următoarelor dosare penale: Dosarul nr. x/14.08.2014, înregistrat la Poliția Transporturi - SRPT Constanta - Postul de Poliție TF Lehliu; Dosarul cu nr. unic x/2014, înregistrat la Parchetul de pe lingă Judecătoria Fetești; Dosarul nr. x/2016, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Față de aceasta situație, recurenta a solicitat instanței să suspende cauza până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarele penale sus menționate, însă nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra suspendării.

Intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CF Constanța a depus întâmpinare la 23 octombrie 2018, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat instanței de recurs să constate că recurenta nu indică motivul de recurs prevăzut la art. 488 C. proc. civ., iar motivele invocate nu se încadrează în pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de suspendare a cauzei ca neîntemeiată, iar pe fond respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2019, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părți, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat note scrise asupra raportului întocmit, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs, apreciind că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Constanța a depus un punct de vedere asupra raportului, achiesând la concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși în notele scrise depuse la dosar, recurenta a apreciat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații care vizează netemeinicia deciziei din apel.

Or, recurenta-pârâtă nu invocă niciun text de lege încălcat sau greșit aplicat de instanța de apel pentru ca susținerile invocate să poată fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate modul de interpretare de către instanța de apel a clauzei 12.1 din contractele de prestări servicii încheiate de părți, sub aspectul domeniului de aplicare a clauzei penale prin care au fost stabilite penalități de întârziere, în condițiile în care recurenta nu a indicat norma de drept material încălcată sau aplicată greșit.

De asemenea, critica din cererea de recurs prin care se invocă faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind suspendarea cauzei este invocată formal, având în vedere că din analiza actelor dosarului rezultă că în fața instanței de apel nu a fost formulată o cerere de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 și 3 C. proc. civ., iar împotriva soluției primei instanțe de respingere a cererii de suspendare a judecății prin încheierea de dezbateri din 27.09.2017, pârâta nu a formulat apel.

În consecință, se constată că recurenta-pârâtă s-a îndepărtat de la cerințele motivelor care pot fi invocate în recurs, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurenta-pârâtă a formulat critici "omisso medio" cu privire la debitul principal, în condițiile în care aceasta nu a formulat apel.

Prin urmare, limitele devoluțiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei care au vizat acordarea TVA-ului și a penalităților de întârziere aferente debitului principal, conform contractelor, precum și actualizarea debitului cu indicele de inflație.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În cazul disputei dintre părți cu privire la înțelesul și aplicarea unor clauze contractuale, lămurirea intenției reale a părților poate fi considerată o chestiune de fapt, ce presupune interpretarea probatoriului. Se intră în domeniul legalității numai în situația în care interpretarea clauzelor presupune aplicarea regulilor de interpretare a convenției prevăzute de C. civ. sau aplicarea unor norme de drept material în materia convențiilor. În speță, recurenta nu a invocat însă încălcarea unor asemenea norme de drept material.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.

În consecință, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - prin Sucursala Constanța împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - Sucursala Constanța împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.